vineri, 5 august 2016

“ARE NEVOIE DE MULTĂ ATENȚIE” – UNTEATRU

AVERTISMENT REUȘIT CONCEPUT 
       
  Are nevoie de multă atenție … copilul din partea familiei, statului și comunității, este avertismentul temei piesei lui Martin Crimp, dramaturg britanic contemporan, personalitate cunoscută pe alte meridiane, mai puțin însă, la noi. Tema este foarte actuală, iar tânăra regizoare Sânziana Stoica a optat pentru această piesă, a tradus-o și propune un spectacol original ce dovedește descifrarea textului în profunzime pentru a evidenția intențiile acestei comedii tragice. Minuțios este concepută vizual fiecare scenă și surprinde prin sugerarea ireproșabilă a conflictului.

         Piesa ca stil este apropiată teatrului epic prin prezentarea mai mult în monologuri a unei comunități în care vecinii comentează viața celor din preajmă, cuplul tânăr Carol și Nick; în acest cuplu există fetița lui Carol dintr-o relație anterioară, Sharon, care nu apare, dar domină conflictul. Regizoarea Sânziana Stoica inventiv ilustrează teatral această lume urmărind evidențierea temei centralre, modul în care este privită Sharon de familie și cei din jur. Un sprijin al viziunii regizorale oferă scenografia lui Valentin Vârlan. Centrul spațiului de joc este dominat de sufrageria cuplului, oameni modești; fiecare obiect din această sufragerie are însă, un sens pentru radiografia vieții locatarilor - televizorul, frigiderul, pantofiorii micuței, ușa spre camera micuței, becul din acea cameră, etc. Acest decor desenat realist se completează cu zidul din fundal al locuințelor celor doi vecini. Prin decor, costume și machiaj, Valentin Vârlan surprinde ca un fotograf priceput imaginea curentă a unui segment social.


         Pentru stabilirea convenției, spectacolul începe cu un moment special în care cele cinci personaje vin în fața publicului, bătând strident pasul pe loc, cum fac de fapt și în viața particulară, în fața lor fiind niște plăcuțe. Vor pleca purtând fiecare plăcuța ce le indică rolul prin specificarea – "Familia", "Copilul", "Comunitatea" și "Statul". Plăcuța “Copilul” va marca apoi ușa din sufrageria cuplului, cea cu “Statul” va fi purtată de reprezentanta asociației pentru protecția copilului, etc. Jocul acestor plăcuțe poate să pară ostentativ, dar este bine manevrat de regie, cu sens major. O dată stabilită ferm convenția în sprijinul mesajului reprezentației, Sânziana Stoica admirabil va conduce evoluția actorilor printr-un montaj aproape filmic al scenelor în diverse spații de joc, în care fiecare personaj își va construi caracterul. Urmărește descrierea credibilă a unor secvențe de viață cu accente satirice, cu nuanțe ironice, nu lipsite și de substratul dramatic ce va domina spre final. Cu riguare în analiza psihologiei personajelor și a relațiilor dintre ele, regizoarea conduce actorii, mișcarea scenică și plasarea accentelor muzicale. Sânziana Stoica se dovedește un regizor care are capacitatea de a își exprima viziunea asupra unei piese în principal prin actorii cărora le oferă soluții teatrale inspirate.


         Toți cei din distribuție interpretează admirabil personajele, roluri dificile pentru fiecare. Cuplul în jurul căruia se derulează acțiunea revine tinerilor Mădălina Anea (Carol) și Silviu Debu (Nick). Din motive neprecizate, Carol s-a despărțit de tatăl lui Sharon și trăiește o relație de dragoste activă cu Nick care acceptă fetița, chiar o iubește, dar nu știe cum să se comporte în această relație specială de familie. Fermecătoare ca apariție este Mădălina Anea în Carol și dovedește capacități actoricești deosebite în definirea acelei femei atrăgătoare, dar cu un interior marcat de griji, de sensibilitate. Momentele de tăcere ale lui Carol, actrița le trăiește intens și chipul ei spune mai mult decât replicile. Mădălina Anea construiește în amănunt un personaj specific tinerei generații, o femeie care descoperă inocent greutățile vieții și ce presupune o familie și un copil. Nick este bărbatul îndrăgostit pentru care însă, și televizorul rămâne un partener de viață, un om simplu lipsit de cunoașterea relațiilor de comunicare într-o familie, personaj comun în viața curentă în care Silviu Debu se transpune reușind să îi arate toate fațetele interioare. Actorul subtil propune să privim mai atent astfel de oameni care nu reușesc să comunice sentimente, să consolideze relații dorite interior. Replicilor aparent banale, actorul le acordă substrat în caracterizarea personajului. O compoziție surpriză oferă Sabrina Iaschevici în vecina vârstnică mereu preocupată de viața vecinilor, comentatoare cu pretenții de înțelepciune a tot ce se petrece în jur. Sabrina Iaschevici este perfectă în acest rol aparent comic, întâlnit mereu în viața curentă, din care nu face o caricatură banală. Vecina poartă măști de înfrumusețare, bigudiuri, e activ ridicolă, dar actrița sugerează și nefericirea ei din viața particulară. Și lui Ionuț Vișan îi revine de fapt o compoziție, cea a vecinului alcoolic, interpretat ireproșabil. Actorul cu măsură dă expresie efectelor beției personajului, dar și tristeții celui singur care a eșuat în viață. Cei doi vecini reprezintă “comunitatea” în care trăiește cuplul tânăr, un segment ușor de întâlnit în realitate. “Comunității” se alătură “Statul” prin funcționara de la autoritatea pentru protecția copilului, excelent interpretată de Cristina Casian. Funcționara sa învață mecanic paragrafe de lege despre protecția copilului și ca un robot își execută slujba. Cristina Casian în amănunt expresiv prezintă un astfel de personaj specific realității. Actrița sugerează însă, și fărâma de undă umană a funcționarei nedumerite în final, de starea fetiței. Cei cinci actori colaborează strălucit cu intențiile regiei și dovedesc din nou, că sunt talente de marcă ale tinerei generații.
         “Are nevoie de multă atenție” este un spectacol impresionant prin tematică și modul original al tratării scenice, chiar dacă textul în prima parte, insistă prea mult pe latura narativă.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu