“ASTA-I CIUDAT” (“Păgiboșii”) – TEATRUL “NOTTARA” / Sala “Horia Lovinescu”

EXERCIȚIU MODEST DE SPECTACOL MUSICAL

         Cei de la Teatrul “Nottara”s-au gândit că dacă în 1990 au înregistrat succes cu “Asta-I ciudat” (“Păguboșii”), un spectacol musical de Eugen Rotaru și Laurențiu Profeta după textul lui Miron Radu Paraschivescu, să repună astăzi în repertoriu acest titlu. Au trecut aproape trei decenii de atunci și societatea noastră și-a  schimbat statutul și publicul are astăzi, alt profil, iar subiectul și tematica de atunci, sunt depășite în raport cu realitatea zilelor noastre.

        

 Poetul, eseistul și publicistul, Miron Radu Paraschivescu a cochetat puțin și cu dramaturgia, a scris trei piese printre care și “Asta-I ciudat”, rămâne însă, o personalitate importantă a literaturii noastre în special prin volumele de versuri “Cântece țigănești” sau “Versul liber”. Scriitorul a fost preocupat insistent în opera sa, de condiția umană a celor din lumea marginală a mahalalei. Eugen Rotaru și Laurențiu Profeta au folosit piesa “Asta-I ciudat” ca pretext pentru un musical, gen prețuit întoteauna de public. Textul e simplu ca temă, se referă la cei care fură pentru a supraviețui mai comod în mahalaua unde trăiesc, dar dragostea le rămâne un sentiment curat. Tema “furtului” e de mare actualitate în zilele noastre, dar nu mai devine mijloc de existență doar, pentru cei dintr-o lume marginală, ci mijloc de parvenire pentru a ajunge la treapta de sus a societății și a manipula pe cei sărmani. Spectacolul vrea să ilustreze viața celor sărmani din mahalaua de altădată, în care unii fură și visează la dragoste, dar e prăfuit ca imagine teatrală. 

        

 Regizoarea Diana Lupescu încearcă un exercițiu de spectacol musical încropit ca imagine generală, bazat în principal pe actorii distribuiți. “Schițe de decor de Vladimir Iuganu”, cum se specifică în   programul de sală, indică o cârciumă de mahala, cea a lui Teofilos (Mihai Marinescu), cu schele metalice și … “uși batante”, pe care le regăsim și în alte spectacole, spațiul de joc fiind simplist marcat ca imagine. Luana Drăgoiescu realizează costumele după tipicul vremii anilor ’40 din secolul trecut, cu buna intenție de a servi profilul personajelor.  

 În spectacol intervin și momente de muzică live, susținute de Alexandru Prica (acordeon) și Vlad Glățianu (chitară) în aranjamentul instrumental conceput de Radu Mihalache. Pentru că se vrea a fi un spectacol musical, scenele de dans sunt în coregrafia reușit dirijată de Roxana Colceag care interpretează și personajul Floricica. 

         Regizoarea Diana Lupescu beneficiază de o distribuție cu actori capabili să cânte și să danseze pe care însă, nu îi îndrumă pentru interpretarea nuanțată a tipologiilor care le revin și pentru configurarea relațiilor în acțiune între personaje. Deficitară e și folosirea lavalierei pentru interpretarea amplificată a cântecelor și renunțarea la lavalieră când actorii rostesc replici; apare o discrepanță între vorbirea curentă și cântare prin care se dezavantajează actorii în redarea complexă a stării personajelor implicate în diverse conflicte.

 Remarcabilă rămâne interpretarea personajului Mangelica de către Ioana Calotă; cu temperament actrița construiește stările tinerei naïve, îndrăgostite, crede ea de un om bogat și e iubită în tăcere de Broască (Alexandru Mike Gheorghiu). Băiatul șmecher dintr-o mahala, îl prezintă cu un farmec special, Alexandru Mike Gheorghiu. Personaje credibile mai reușesc să deseneze, cu discreție totuși în implicarea în acțiune prin lipsa îndrumării regizorale, Șerban Gomoi în Florică Florescu, Dan Clucinschi în Șarpe, Alexandru Prica în Țâcă, Roxana Colceag în Floricica și Mihai Marinescu în Teofilos. Mai palide sunt evoluțiile - Danielei Minoiu în Zaraza cea fermecătoare, Vlad Gălățeanu în Comisarul cel autoritar și Vlad Trifaș în Stavrică. Interpreții se achită admirabil de cerințele unui musical – dansează și cântă, dar majoritatea personajelor nu beneficiază și de strălucire în tratarea amănunțită a expresiei, din lipsa coordonării regizorale. 

          “Asta-i ciudat” poate să atragă publicul dornic de bună dispoziție, dar spectatorii vor constata “ciudat” absența în multe momente a … comicului situațiilor, superficialitatea expunerii lor teatrale de viziunea regizorală.