FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU (FNT) / Ediția a 29-a / 18 -27 octombrie

MULTE SPECTACOLE, PUȚINE STRĂLUCITE

Festivalul Național de Teatru este proiectul inițiat de UNITER și de 29 de ani rămâne un eveniment cultural major, reprezentativ pentru mișcarea teatrală prin evidențierea spectacolelor importante dintr-o stagiune.

Afișul festivalului cu o imagine din expoziția "MAY B"

La ediția trecută, selecționerul unic Marina Constantinescu a propus un program cu 31 de spectacole din țară și Capitală, plus șase invitate din străinătate; la actuala ediție, a selectat 41 de spectacole din țară și Capitală (!) și patru din străinătate. Selecția actuală promitea numeroase spectacole deosebite, dar puține au ieșit în evidență. Am urmărit marea majoritate din reprezentațiile din programul FNT, unele sunt comentate pe acest blog la timpul premierii, urmând comentarii acordate altora. Au fost prezente în FNT, drept reprezentative pentru stagiunea trecută, 25 de spectacole, producții ale teatrelor instituționalizate de limbă română, plus șapte aparținând teatrelor independente, iar lor s-au alăturat nouă reprezentații, marea lor majoritatea fiind din teatre de limbă maghiară alături și de teatru de limbă germană. De remarcat e activitatea creatoare a teatrului independent care câștigă prestigiu în mișcarea teatrală de la noi, în ciuda condițiilor precare oferite de stat, în care activează.

“Teatrul, clipa magică a Istoriei” a fost motto-ul ediției actuale, cu intenția de a aminti împlinirea curând, a treizeci de ani de la evenimentele din decembrie 1989, câștig al “libertății” pentru români. Această “libertate” s-a dovedtit a fi însă, prost înțeleasă în special de clasa politică, dar și de alte segmante sociale, chiar și de unii slujitori ai artei teatrale. Artele au scăpat în ’89 de cenzura comunistă care îngrădea spiritul creativ, astăzi funcționează … o altă cenzură, cea financiară manifestată și în cazul producțiilor teatrale înfăptuite cu sprijin modest financiar din partea statului, puterii politice.  “Cenzura” financiară s-a putut sesiza pe deplin și în cadrul spectacolelor din FNT produse de teatrele instituționalizate. Această criză financiară a afectat și pe organizatorii festivalului care din lipsa banilor, de exemplu, nu au mai putut  edita “caietul program” tradițional, document informativ cultural pentru public.

Imagine generală a festivalului a sporit prin o serie de manifestări reușite, adiacente ofertei de spectacole. Au fost prezentate , șapte expoziții de excepție și evident, dezbateri pe tema centrală a festivalului, ieșite din nota comună a dezbaterilor din alte festivaluri cărora le lipsesc “coloana vertebrală” a unui concept solid. Firește, radioul și televiziunea publică s-au alăturat festivalului prin producții speciale.

FNT și-a păstrat ținuta de eveniment cultural în ciuda restricțiilor financiare și a arătat starea actuală a teatrului, discutabilă sub aspect creator de inovație teatrală emoționantă cu temă precis creionată scenic.

EXPOZIȚII EVENIMENT

#  “DOINA LEVINTZA - EXPERIMENT TEATRAL” un adevărat spectacol în sine, cu o serie de costume create cu o fantezie debordantă, specifică acestei mari Artiste a imagini actorului într-un prsonaj. Lucrate cu migala amănuntului semnificativ, costumele dezvoltau menirea unui personaj, subliniată și prin titlul ales fiecăruia. Amintim că DOINA LEVINTZA are deschis în prezent și un “muzeu” prin expoziția permanentă de costume de teatru de la parterul unui bloc din bulevardul Ion Mihalache, nr. 113, sector I, dar costumele din FNT nu au aparținut acestei expoziții originale deticate unor creații din spectacole apuse. Doina Levintza este un creator unicat pentru arta teatrală, film sau televiziune. 

#  “CRISTIAN PEPINO - OMUL CARE TRAGE SFORILE” a oferit o expoziție de grafică personală cu totul originală, captivantă prin idei tematice diferite. CRISTIAN PEPINO este regizoul de mare valoare din teatru de păpuși și marionete, manipulator de senzație al “păpușilor” cărora le-a dat întodeauna suflet. Creatorul dezvăluie prin această expoziție și latura sensibilă deținută în calitate de grafician.

#  “PAUL BORTNOVSKI - ARHITECT. SCENOGRAF. PROFESOR” este o primă expoziție dedicată acestei mari personalități care a activat strălucit și în teatru. Trecut în neființă, opera sa rămâne însă, un document de valoare pentru urmași dornici de a deveni scenografi sau profesori în domeniu. Schițele din expoziție pentru mari spectacole din istoria teatrului, demonstrau ce înseamnă creație în scenografia unui arhitect al imaginii. 

# “DRAGOȘ GALGOȚIU. 2 CAMERE CU NISIP - spectacole, desene, obiecte, prieteni” - s-a înscris în categoria prezentării unei personalități regizorale activă și surprinzătoare mereu în teatru, aflată la final de carieră.

# “RĂGNET 5.0” a avut precizarea - “Expo afiș sociopolitic: Poate un poster să provoace schimbare?” producător fiind “Atelierul de grafică București”.

# “MAY B” - a fost expoziția prefață pentru spectacolul de dans contemporan invitat din Franța, cu fotografii de Jean - Louis Fernandez și Laurence Daniere surprinse din proiectul reprezentației. O ilustrație a devenit și emblema FNT.

# Expoziția “FNT - O RETROSPECTIVĂ A LIBERTĂȚII” a fost compusă din afișe, fotografii și câteva proiecții pentru o reconstrucție a istoriei celor 30 de ani de “libertate” creatoare în teatrul românesc, pentru a servii de fapt, tema de bază a festivalului pe care doar, unele spectacolele o sugerau sporadic.

SPECTACOLE INVITATE DE PESTE HOTARE

FNT acordă de câteva ediții, o atenție sporită teatrului - dans, dansului contemporan prin spectacolele invitate din străinătate. Ediția a 29-a a prezentat trei astfel de reprezentații din acest compartiment artistic și unul de teatru al cuvntului - “Richard al treilea” de Shakespeare, în regia lui Andrei Șerban, alăturând două montări regizorale, cel de la Teatrul “Bulandra” celui de la Budapesta.

# “MAY B” - compania Maguy Marin și Maison des Arts et de la Culture de Creteil, Franța, era un spectacol de dans contemporan inspirit din opera lui Samuel Beckett, cu peste 500 de reprezentații derulate pe diferite maridiane timp de 25 de ani. 

# “CE QUE DE JOUR DOIT A LA NUIT” de Herve Koubi, tot din Franța și tot de dans contemporan.

# “EVGHENI ONEGHIN” - EIFMAN BALLET, Sank - Petersburg, Rusia, un adevărat eveniment al festivalului.

# “III RICHARD” - Teatrul “Radnoti Miklos” din Budapesta.

Ultimele două spectacole invitate din această enumerare le vom comenta separat, alături de altele, selecționate din stagiunea noastră teatrală.

“LA DOI PAȘI DE MULLINGAR” - TEATRUL “NOTTARA” / Sala “George Constantin” / FESTin pe Bulevard / Ediția a VII-a

ACTORI SENZAȚIONALI …

Cum toamna e timpul festivalurilor teatrale, și în Capitală se prezintă cea de a VII-a ediție a FESTin pe Bulevard de către Teatrul “Nottara”, cu tema … “criza feminității” care este doar, un segment neinspirat numit, dintr-un program maraton: 11 - 20 octombrie, când pe 18 octombrie până în 27, Festivalul Național de Teatru, eveniment tradițional, ajuns la cea de a 29-a, invită bucureștenii la teatru. O altă secțiune a FESTin pe Bulevard, între 20 - 21 noiembrie (!) ar fi “MultiArt Exit” organizată cu Administrația Națională a Penitenciarelor. Proiectul Teatrului “Nottara” are la bază prezentarea a 30 de spectacole de la noi, cu invitați din Bulgaria, Germania, Israel, Rusia. Funcținează în marketingul acestui festival precizarea că aparțin invitaților costurile de deplasare. Evident că festivalul acesta cu pretenții multiple, dar lipsuri financiare, nu a putut găzdui spectacole cu distribuții ample și cerințe de spațiu de joc pentru implementarea decorului. Secțiunile competitive ale programului acestui festival au fost …  două axate pe tema - “Criza feminității” și “Bulevardul comediei”!. 

CE E PRE MULT STRICĂ, zice o vorbă de-a noastră, iar programul ambițios, dar haotic conceput al  FESTin pe Bulevard, o dovedește pe deplin. Din acest program se reține totuși, o premieră a Teatrului “Nottara” pe care o vom comenta, cât și alte câteva spectacole. Rămâne o întrebare fără răspuns - CARE E PROFILUL “ESTETIC” AL TEATRULUI “NOTTARA” de pe BULEVARDUL din centrul Capitalei și aplicarea lui prin marketing și … festivaluri?

La sala studio “George Constantin”, inițial dotată cu multiple posibilități de funcționare ne folosite de regizori, Teatrul “Nottara” oferă publicului o premieră remarcabilă, cu o distribuție de actori senzaționali care e dificil însă,  să o poți integra în tema festivalului … “criza feminității”. Se include în repertoriul teatrului o “comedie neagră” cu finețe concepută de dramaturgul american John Patrick Shanley ca un scenariu de film, cu tema - dragoste și familie; autorul a fost recompensat cu o serie de premii pentru activitatea sa prolifică de dramaturg și scenarist. 

Acțiunea piesei e simplă și dezvoltă “conflictul” dintre doi vecini fermieri, familiile Reilly și Moldoon, fiecare restrânse, una cu tatăl Tony și fiul Anhony, cealaltă cu mama Aoife și fiica, Rosemary. Inspirat regizorul Cristi Juncu cooptează pentru distribuție actori de marcă, servește evoluția conflictului pe diverse planuri și animă teatral credibil acțiunea. Decorul conceput de Carmencita Brojboiu este extins și pe lateralele spațiului de joc din sală, servind pe deplin evoluția acțiunii; scenografa imprimă calitate imaginii generale a reprezentației și prin costume gândite să evidențieze personalitatea fiecărui personaj. Farmecul spectacolului e dat de interpretarea actorilor, în prim plan fiind cuplul ciudat de îndrăgostiți - Anthony și Rosemary. Fiecare personaj are un construct dramatic special, rezultat din viața de familie.

Rosemary trăiește alături de mama bolnavă și a copilărit alături de vecinul Anthony de care s-a și îndrăgostit. Cerasela Iosifescu realizează un rol senzațional în Rosemary, compune treaptă cu treaptă evoluția în timp, maturizarea acestei femeii care își tăinuiește iubirea, e agresivă și fermă în relații, dar și sensibilă în fața dragostei dorite. O gamă largă de expresii și trăirii interioare dezvoltă actrița în fiecare scenă în funcție de situații și provocarea partenerilor, fiecare replcă e rostită cu subtilitate pentru a atenționa asupra sensului dublu, dictat și de singurătatea care o macină pe visătoarea Rosemary cea aparent agresivă. Cerasela Iosifescu demonstrează din nou capacitățile multiple deținute, posibilitatea de a se transpune fie într-un rol dramatic, fie în unul comic, întodeauna însă, caracterizând personajele în profunzime; poate fi și Medeea, dar și o fată simplă de fermier. Sunt rari astfel de actori capabili de performanțe , indiferent de genul scrierii. Și Andi Vasluianu face parte din această categorie de interpreți, dovedind și în rolul lui Anthony cel care administrează ferma tatălui  ca o “albinuță” harnică, numai că Tony vrea să o lase moștenire unei rude din altă țară. Anthony nutrește sentimente ascune de dragoste pentru Rosemary, e temător în a le mărturisi. Andi Vasluianu reușește admirabil să compună în complexitate  pe acel bărbat “albinuță” cum specifică dramaturgul, cu fricile celui ce se crede singur pe lume, neîncrezător în Rosemary cea visătoare că putea fi o balerină, conform unei alte indicații a scriitorului, cu tentă simbolică. Actorul e de nerecunoscut în acest rol, interpretat cu finețe expresivă prin îmbinarea comicului cu dramaticul.

Tony și Aoife sunt părinții celor doi îndrăgostiți, bolnavi fiecare și prin comportament și concepții personale despre viață, vor să se impună în fața tinerilor. Victoria Cociaș realizează o compoziție uimitoare în Aoife, o bătrânică mult cicălitoare față de vecinul Tony, dar care vrea un partener de viață în singurătatea ei. Actrița sugerează discret parkinsonul de care suferă văduva Aoife; nuanțarea fiecărui dialog între cei doi bătrâni, Victoria Cociaș o face excelent, dezvăluind intențiile personale ale personajului. Ion Haiduc îl prezintă pe Tony cel grav bolnav, alimentat mereu de un aparat respiratoriu, dar plin de temperament în momente de impunere a dorințelor sale; un prea mult “firesc” manifestă interpretul în discuția finală dintre tată și fiu, replica fiind ca sensuri mai greu de receptat de către public.

Regizorul Cristi Juncu a beneficiat de o distribuție cu actori remarcabili, a exploatat calitățile lor și rezultatul e un spectacol de succes meritat. “La doi pași de Mullingar” este o demonstrație reușită de “arta actorului” ce poate cucerii emoțional publicul.

“OEDIPE” - OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI / FESTIVALUL INTERNAȚIONAL “GEORGE ENESCU”

UN SPECTACOL ILUSTRAT TEATRAL, REUȘIT

În 1958 se inițiază în Capitală, Festivalul Internațional “George Enescu” ajuns astăzi la cea de a XXIV-a ediție, în program fiind prezentă mereu și opera “Oedipe” în diverse variante regizorale. Personalități teatrale memorabile, precum Cătălina Buzoianu (1991), Andrei Șerban (1995) sau Petrică Ionescu (2003) și alții, au propus o serie de aplicații regizorale originale. Actuala ediție a oferit o altă viziune regizorală, semnată de Valentina Carrasco din Argentina.

George Enescu a lucrat timp de zece ani între 1921 și 1931, la compoziția operei ‘’Oedipe’’  care a avut premiera la Opera Garnier din Paris în 1938. Libretul lui Edmond Fleg, în zilele noastre pare foarte stufos și evident, a afectat și compoziția muzicală unde pasajele melodice nu sunt ușor de reținut. Romancier și poet, elenist în eseuri, Edmond Fleg s-a inspirit pentru libret din mitul acelui celebru personaj prezent în piesele de teatru datorate lui Sofocle - “Oedip Rege” și “Oedip la Colonos”. În libret, drama lui Oedipe, se bazează pe invocări persistente ale zeităților religioase din epoca antichității, fapt care afectează substratul tematic major - morala, exprimat prin acest personaj mitic și mereu actual. Replica libretului este explicativă cu multiple referințe la timpul acțiunii și îngrădește linia melodică a compoziției, opera “Oedipe” ne fiind în timp deosebit de populară. Personajele centrale devin prin libret, Corul și firește, Oedipe.

Regizoarea Valentina Carrasco e apropiată de stilul teatral necesar modernizării producțiilor de operă astăzi, a mai pus în scenă “Oedipe” în Argentina și la Bruxelles, în versiuni diverse. Conceptul său regizoral prezentat la Opera Națională București se bazează pe ilustrare teatrală în mai multe planuri, pe exploatarea personajului colectiv Corul alcătuit din aproximativ 90 de persoane, cu trimitere emoțională spre “clepsidra vieții” lui Oedipe, cel care trăiește o dramă morală. Decorul reușit creat de Bianca Anon, are drept element important nisipul, metaforă a acțiunii în spații de joc flexibile, marcate de schele metalice, ușor manevrabile pentru a indica drumul personajului. Decorul se completează cu numeroase proiecții aplicate în plan paralel cu acțiunea din scenă, cu trimiteri metaforice sugestive. Efectele video - Esterina Zarrillo, lghting design - Peter van Praet, contribuie substanțial la creionarea atmosferei dramatice prin care e definit destinul lui Oedipe. Costumele realizate de Barbara Del Piano fac discret trimitere spre contemporaneitate. Regizoarea a acordat atenție sporită interpreților, ca personajele de operă să dovedească și teatralitate în exprimarea muzicală, speculează ingenios și prezența Corului prin atribute ale mișcării scenice și personalizarea membrilor săi aflați activ în relaționare.

Ștefan Ignat interpretează pe Oedipe, având o vastă experiență în acest rol, premiat ca solist în diferite alte montări ale acestei opere, fiind și autorul unei cărți - “Oedipe - o viziune interpretativă”, în 2015. Evident și în conceptul regizoarei Valentina Carrasco, baritonul realizează o interpretare excelentă a personajului pentru că asociază calitățile vocale cu trăirea interioară a situațiilor prin care trece Oedipe, ca un actor de teatru talentat.

În personaje din planul doi al subiectului, unii soliști se adaptează reușit intențiilor regizorale , alții mai puțin demersului teatral. Efortul interpreților rămâne însă, apreciabil pentru construirea unui spectacol nuanțat teatral - Horia Sandu (Tiresias), Dan Indricău (Creon), Liviu Indricău (Păstorul), Marius Boloș ( Marele Preot ), Iustinian Zetea - debut ( Phorbas ), Ion Dimieru ( Străjerul ), Daniel Pop - debut ( Thesee ), Lucian Corchiș ( Laios ), Oana Andra ( Jocaste ), Sorana Negrea ( Sfinxul ), Stanca-Maria Manoleanu - debut ( Antigone ), Antoanela Barnat ( Merope ), Zoica Șohterus (O femeie tebană ). 

“Oedipe” este un spectacol modern în intenția îmbinării compoziției muzicale cu teatralitatea axată pe efecte metaforice și depășește condiția de “operă-concert” static în vechiul stil tradițional. 

P.S. Festivalul Internațional “George Enescu”, ediția a XXIV-a, desfășurat între 31 august și 22 septembrie, din păcate, nu a beneficiat de popularizare prin mass media, în special din partea televiziunii publice. La noi cultura e un domeniu neglijat de mass media și nu numai, politichia fiind “subiectul preferat!

FESTIVALUL “ZILE ȘI NOPȚI DE TEATRU LA BRĂILA” / 13 - 22 septembrie 2019 / TEATRUL “MARIA FIOTTI

UN PROGRAM ANIVERSAR REUȘIT

         Toamna ca de obicei e marcată de festivaluri care mai de care mai pretențioase, dar … cu programe unde găsești, cel puțin 40% aceleași spectacole. Festivalurile sunt un fel de turnee pentru că un turneu costă mult astăzi un teatru, iar festivalurile sunt finanțate și de autorități și de puțini sponsori iubitori de cultură.

         “Zile și nopți de teatru la Brăila”, ediia a XIII-a, a avut drept temă – “Criza familiei în lumea contemorană” și a sărbătorit și 70 de ani de existență ai Teatrului “Maria Filotti”, manifestarea fiind dedicată regretatei regizoare Cătălina Buzoianu, născută la Brăila. Lucian Sabados – “director artistic și selecționer al Festivaului, manager al teatrului” -, a ales 17 spectacole din țară și Capitală, a deschis Festivalul cu trei (!!!) premiere ale instituției pe care o conduce, în regia unor personalități – Victor Ioan Frunză, Vlad Massaci și Vlad Cristache. 

         Firește, nu au lipsit ca la orice festival, lansări de carte despre activitatea unor mari regizori Cătălina Buzoianu, Alexandru Tocilescu, dar cum erau prezentate volumele, aminteau de versurile din … “Glossă”, mereu actuala și trista poezie lăsată moștenire de Eminescu. Au mai fost lansate un volum despre Eugen Doga, muzicianul de peste Prut, o carte  “Dramaturgia contemporană greacă” și o documentă apreciabil Monografie a Teatrului “Maria Filotti”. 

         “Zile și nopți de teatru la Brăila” poate fi considerat un festival aparte, reușit prin oferta tematică a programului și nota aniversară a celor 70 de ani de existență a instituției într-o clădire de patrimoniu, renovată, dăruită în urmă cu o sută de ani “pentru urbe să fie un refugiu cultural”, de primarul de atunci Dumitru Ionescu. 

         Cum majoritatea spectacolelor selectate sunt comentate pe acest blog, la data premierei, oferim și comentarii despre cele trei premiere ale Teatrului “Maria Filotti” care au deschis Festivalul.

“DOI PE UN BALANSOAR” / Sala Studio

EMOȚIE ȘI APLAUZE PE DEPLIN MERITATE

         Oricare spectacol sub “direcția de scenă” – Victor Ioan Frunză, un regizor de excepție, stârnește interesul publicului; creatorul lucrează de ani de zile în echipă cu scenografa Adriana Grand într-o colaborare perfectă; a reușit, ca într-o adevărată școală, să lanseze  și un grup de tineri actori prin spectacole remarcabile, când era găzduit de Centrul Cultural UNESCO “Nicolae Bălcescu”, acești admirabili actori l-au urmat apoi la Teatrul Metropolis. Victor Ioan Frunză nu omite colaborarea ca “director de scenă” cu teatre din țară și unele din Capitală, dar impune o discreție în a anunța aceste premiere,multe fiind adevărate evenimente teatrale.

        

 “Doi pe un balansoar” e un nou prilej de evidențiere a harului celor doi mari creatori Victor Ioan Frunză – direcția de scenă și Adriana Grand – scenografia. Piesa americanului William Gibson, în două personaje, a avut și are în continuare o careieră internațională de succes, înregistrat și la noi, la Teatrul Mic, în urmă cu mulți ani, în distribuție fiind personalități memorabile ale teatrului nostru. În 1957, William Gibson lansează la New York, povestea veșnică de căutare a dragostei și de ieșirea din singurătate într-o lume agitată, marcată de interese; Gittel, o balerină, e singură și se află în căutarea unui demers profesional, iar Jerry, un avocat preocupat de aceiași căutare, ofertantă însă, printr-un mariaj discutabil, se întâlnesc întâmplător, iar relația lor de comunicare susținută și de sentimentul iubirii, dezvoltă în subsidiar, radiografia unei societăți dominată de lupta intereselor. Spectacolul este o mare reușită prin modul în care “direcția de scenă” și scenografia, prezintă radiografia unui cuplu, aflat fiecare în micile sale “celule” locuințe, într-un oraș cu “zgârie nori” dintr-o lume care însingurează oamenii. Publicul dintr-o sală mică, privește parcă pe “gaura cheii”, viața unor oameni, dornici de dragoste sinceră și de comunicare. Adriana Grand “ambalează” acțiunea într-un decor original, senzațional, sugerează atmosfera generală a orașului prin imagini din New York ce îngrădesc “celulele” modeste, decorate în amănunt, realist în funcție de personalitatea locatarului, totul fiind funcțional, cu sens major pentru acțiune. Adriana Grand, cu grijă, “îmbracă” personajele în ținute semnificative pentru evoluția lor dictată de situații. 

         Victor Ioan Frunză deține știința rară, de a construi un spectacol pentru “teatru intimist”, “teatrul de cameră”, cu grijă pentru amănuntul mișcării scenice și coordonarea actorilor, relațiilor, pentru a transmite emoție publicului, pe tema acțiunii, dezvoltată coerent teatral. “Directorul de scenă” acordă atenție deosebită actorilor din distribuție, deveniți element principal pentru expunerea scenică a viziunii regizorale aplicată textului; Corina Moise (Gittel) și Alin Florea (Jerry) se confruntă cu partituri complexe și valorificarea substanței conceptului regizoral. Rămâne însă, discutabilă intenția ca Jerry să fie mai vârstnic în raport cu partenera Gittel. 

        

 Corina Moise, în Gittel, atenționează din nou, după alte spectacole, că este o actriță de vârf a generației sale, de la un rol la altul, reușește performanța adaptării în alt profil de personaj. Corina Moise se transpune cu sinceritate în Gittel prin trăire intensă a fiecărui moment din “conversațiile” cu Jerry; actrița caracterizează la nuanță, o femeie ambițioasă, dar nefericită în eșecurile singurătății, căutătoare de partener în viața ei tristă, afectată și de o boală fizică, înțelegătoare față de situația partenerului găsit întâmplător din alt mediu social, dar dornică de adevăr în comunicarea sentimentelor. Corina Moise cu precizie rostește fiecare replică și îi subliniază subtextul, iar prin gest, ținută completează profilul personajului, lacrimile lui Gittel îi rămân pe față la aplauzele finale ale reprezentației, rolul fiind “trăit” excepțional de interpretă.
 Alin Florea conturează convingător caracterizarea generală, a avocatului Jerry cel dornic de succes, dar nemulțumit de relația mariajului în care prin socru a aflat sprijin profesional; precipitarea verbală în rostirea replicii, afectează însă, nuanțarea interpretării rolului și relației cu partenera. Jerry prin distribuirea lui Alin Florea, pare doar un om mai vârstnic prin modul în care percepe întâlnirea cu Gittel, preocupat de parvenire profesională, grijuliu față de situația partenerii, dar nu și față de solidaritatea comunicării sentimentale cu ea. 

         “Doi pe un balansoar” e un spectacol marca Victor Ioan Frunză – Adriana Grand, cu o minunată actriță Corina Moise și Alin Florea, încărcat de emoții, cu un meritat succes de public. 

“CONVERSAȚIE DUPĂ ÎNMORMÂNTARE” / Sala Studio

O REUȘITĂ ANALIZĂ… DESPRE RELAȚIA DE FAMILIE

         Autoarea piesei, Yasmina Reza, practică un stil de dramaturgie special, acțiunea e trecută în planul doi, importanță fiind acordată caracterelor, psihologiei personajelor; replica, fiecare cuvânt și substratul lui, devin baza analizei, cunoașterii lor și a unei lumi ce nu e străină publicului. Titlul piesei – “Conversație după înmormântare” are sens simbolic, fiind vorba de “înmormântarea” unor sentimente și relațiile unei familii aflate în criză.

        

 Regizorul spectacolului, Vlad Massaci, continuă cu rafinament teatral, “analiza” autoarei asupra unei familii cu probleme; după moartea tatălui, doi frați și sora lor, alături de cei apropiați poartă un dialog care dezvăluie criza acestei familii, declanșată de comportamentul și caracterele membrilor ei. Cu originalitate în ilustrare teatrală, regizorul oferă un spectacol de “teatru de cameră”, radiografie a unor vieți. Scenografa Vanda Sturdza susține admirabil, intenția de “radiografie” a conceptului regizoral; decorul se rezumă la biroul tatălu decedat, aflat în centrul spațiului de joc care e delimitat printr-un “covor” flexibil, ca viețile celor din familie, perdele din plastic incolore, îngrădesc scena, sunt ieșirile și intrările personajelor; pe marginea spațiului de joc sunt scaunele celor ce nu sunt implicate în dialogul unor secvențe. Scenografa, prin costumele atribuite personajelor, le definește profilul; Vanda Sturdza se dovedește din nou, o scenografă de excepție, cunoscătoare a subtilității sensurilor piesei și intențiilor regizorale.

         Excelent îndrumă regizorul fiecare actor pentru a întreprinde o adevărată “analiză psihologică, expresivă”, a personajeului atribuit și a configura relațiile cu partenerii, impuse de situații diverse; regizorul servește astfel și evidențierea conflictului interior, specific fraților Nathan și Alex, declanșat de Elisa, femeia iubită de aceștia. Relațiile dintre cei trei, când nu au replică și cuvântul aparține relatării unor amintiri de către alte personaje, sunt adevărate “bijuterii” prin modul în care interpreții sugerează stările interioare, particulare, ale fiecăruia. Liviu Pintileasa prezintă impresionant reacțiile lui Alex în fiecare moment, determinate de contactul acestuia cu fratele sau sora sa, cu Elisa pe care o iubește, dar i-a trădat dragostea; actorul realizează remarcabil complexitatea personajului. Valentin Terente în Nathan, cuceritorul Elisei, compune cu abilitate profilul fratelui încrezător că totul i se cuvine, dar și starea interioară ce îl macină prin dispariția tatălui. Elisa e un personaj cu replici reduse, dar central pentru radiografierea crizei din familia fraților; Narcisa Novac reușește să evidențieze importanța Elisei pentru conflictul din familie, prin finețe expresivă și gestuală. Cuplul Julienne – Pierre, e admirabil definit în esență caracterială de Monica Ivașcu și Dan Moldoveanu, cu discrete accente comice. Ramona Gîngă e sora Edith și actrița prezintă cu atenție, profilul acelei femei, mereu triste și nemulțumite de singurătate, în viața personală. Acest spectacol confirmă din nou, că Teatrul “Maria Filotti” deține o trupă de actori înzestrați, capabili de performanțe în diverse roluri.

         “Conversație după înmormântare” e un spectacol pe deplin reușit care va mulțumi publicul prin emoția transmisă de radiografierea unei teme actuale – “criza familiei”.

“TRUE WEST” / Sala mare

EFECTELE TEATRALE AFECTEAZĂ JOCUL ACTORILOR

        

 Regizorul Vlad Cristache alege o piesă datorată lui Sam Shepard, actor, scenarist și dramaturg, răsplătit cu premii importante. Regizorul revine la Teatrul “Maria Filotti” unde a debutat în 2010 cu un spectacol admirabil “Peer Gynt”.

         “True West” se integrează perfect temei Festivalului de la Brăila – “criza familei” prin conflictul dintre doi frați, Austin, scenarist și Lee, călător prin preerie, ambii cu o copilărie nefericită; povestea lor e dramatică, se iubesc, dar se și urăsc, ambii fiind în căutarea unei reușite în viață. Sam Shepard concepe în stil realist, dezvoltarea conflictului dintre cei doi frați, cu psihologii existențiale diferite.

         Vlad Cristache lucrează pentru realizarea acestui spectacol, cu scenografele Andreea Tecla și Mădălina Nicolae, partenere și pentru alte proiecte regizorale ale sale din trecut. Decorul este la început cu minuție construit pentru a prezenta realist casa lui Austin; pe parcursul conflictului, casa va fi răvășită, distrusă de furia celor doi frați. Distrugerea va începe cu fisurarea peretelui din fundal, apoi prin dispariția zidului ce lasă loc … pentru patru ventilatoare mereu active drept trimitere metaforică la personajele piesei, ca în final să fie distrus tot mobilierul, plantele din casă și obiectele. Scenografic și regizoral, efectele teatrale cu tentă metaforică de distrugere a casei familiei Austin, sunt stridente, exagerate și … “distrug” și posibilitatea remarcării interpreților. Costumele nu sunt create pentru prezentarea caracterizării personajelor, sunt banale. Lumina e dezlânat manevrată de la prima scenă, în care abia se zăresc chipurile celor doi frați, expresiile lor și continuă a fi confuză și în alte scene. Abundența de efecte teatrale folosite de regizor prin manevrele decorului, cât și imaginile vizuale dintr-un televizor, cu sens simbolic, sunt artificii exterioare și afectează analizarea atentă a psihologiei particulare a celor doi frați care își caută realizarea în viață. Disputele dramatice dintre Austin și Lee, regizorul Vlad Cristache nu le tratează scenic coerent și evolutiv, în funcție de particularitățile caracteriale deținute de fiecare personaj. 

         Silviu Debu încearcă să arate nuanțat, căutările lui Austin și dorința de izbândă profesională, precum și revolta față de comportamentul fratelui, Lee. Actorul reușește momente admirabile în configurarea personajului, în multe situații conflictuale, dar și exagerări forțate, în altele. Emilian Oprea în Lee cel vulcanic în manifestări, trece personajul de la o situație la alta, când vrea să scrie un scenariu despre viața lui în preerie, cu incoerență și prin  absența unui sprijin regizoral. Absența îndrumării regizorale se face simțită și în rostirea replicii de către actor cu acel “firesc”, fragil în subtilități dictate de situații. Emilian Oprea este o personalitate cu numeroase reușite în film, producții tv și în teatru, de astă dată însă, interpretarea lui Lee nu îi reprezintă talentul deținut, cu toate că rolul era potrivit calităților sale, dar … regizorul nu i-a fost aproape. 

         În rolul Mamei, ca întodeauna Mihaela Trofimov e de nerecunoscut; actrița intră în “pielea” personajului, o Mamă decrepită pentru care familia pare a nu exista. Excelent își concepe actrița personajul. Valentin Terente se remarcă în scurtele intervenții ale producătoruluide film Saul Aaron, un tip plin de sine, îngâmfat.

         “True West” rămâne un spectacol exagerat “decorat” scenic, încărcat artificial, ca imagine teatrală generală, dar cu unele momente remarcabile datorate unor actori.

P.S.  Festivalul "Zile și nopți de teatru la Brăila" este o reușită a Teatrului "Maria Filotti", nu numai prin tematica aleasă, ci și prin efortul teatrului gazdă de a lansa către public trei premiere care desigur vor avea un circuit teatral prin țară și Capitală, vor fi selectate și pentru alte festivaluri.