``CINĂ CU PRIETENI`` - TEATRUL ``BULANDRA`` / Sala ``Liviu Ciulei`

 O REUȘITĂ DEPLINĂ ... ÎN PANDEMIE!

Pandemia declanșată de doi ani de blestematul virus covid a afectat grav și zona culturală din care face parte și mișcarea teatrală. Sălile de spectacol și-au redus locurile la 30%, finanțarea teatrelor este la pământ, se încropesc repertoriile cu mare greutate, dar Marele Public rămâne fidel și biletele la orice spectacol se epuizează rapid. Restricțiile dictate de pandemie sunt administrate haotic în domeniul artei spectacolului de către guvernanții care nu au călcat în vreun teatru, dar dau ordonanțe și legi.

La început de an Teatrul ``Bulandra`` reușește totuși, să propună un spectacol deosebit și de mare succes - ``Cină cu prieteni`` de Donald Margulies. Este realizat de o echipă de profesioniști de valoare, începând de la scenografa Nina Brumușilă, la actorii de marcă ai teatrului – Șerban Pavlu, Ana Ioana Macarie, Andreea Bibiri, Vlad Zamfirescu și Cristi Juncu, regizorul coordonator al proiectului. Teatrul include în repertoriu piesa americanului Donald Margulies, premiată în 2000 cu distincția Pulitzer, bine scrisă prin conflict și replică pe o temă veșnic actuală – relația de cuplu. Două cupluri prietene din tinerețe, poartă în timp dialogul uneori amuzant, dar alteori amar, despre relația soț – soție. Un soț își înșeală soția și de aici se declanșează acțiunea. Traducerea textului de către Irina Velcescu este ireproșabilă. Pare simplu subiectul, apropiat chiar de o piesă bulevardieră, dar are miez și în prezent când mai ales pandemia declanșează și divorțuri.

Regizorul Cristi Juncu intuiește în profunzime ca un psiholog relațiile dintre cele patru personaje în ilustrarea lor teatrală. Rezultatul scenic reușit al analizei sale, sunt clipe de viață în care se poate regăsi orice spectator. Actorii sunt conduși dibaci în prim planul acțiunii și interpretarea lor nu e stânjenită de efectele teatrale cunoscute în numeroase alte spectacole – proiecții video, artificii de lumină, fum, etc. Regizorul are un sprijin major pentru conceptul său, în scenografia Ninei Brumușilă care îmbracă admirabil reprezentația.

Acțiunea cuprinde secvențe de dialog prezente, dar și din tinerețea cuplurilor, în diverse locuri. Nina Brumușilă construiește un decor pentru fiecare secvență, cu inspirație și dexteritate în folosirea ofertei tehnice a scenei sălii ``Liviu Ciulei``. Elementele de mobilier sunt predominant albe, iar spațiile de joc sunt manipulate mereu de ... chelneri eleganți, că doar ne aflăm la ... o cină. Această idee scenografică și evident regizorală, dă spectaculozitate reprezentației, susține suspansul și substratul subiectului. Costumele sprijină caracterizarea personajelor în fiecare secvență. Nina Brumușilă dovedește din nou, importanța scenografului pentru un spectacol de teatru adevărat prin atmosfera vizuală solicitată de text.

Iată că în pandemie, cu necazurile ei, se poate prezenta un spectacol captivant prin colaborarea actorilor din plutonul de frunte al teatrului nostru cu regizorul și scenograful. Șerban Pavlu și Ana Ioana Macarie, dau viață scenică acelui cuplu a cărui căsnicie a rezistat armonios în timp – Gabe și Karen și actorii o fac excelent, cu sensibilitate la situațiile prin care trec prietenii lor. Șerban Pavlu își conduce personajul sugerând că ar fi posibilă și trădarea lui Gabe a relației cu Karen, care însă, nu a avut loc, familia fiind unită mereu. Ana Ioana Macarie definește cu finețe portretul femeii devotate mariajului, uimită de mărturiile prietenei Beth cea înșelată de soț și apoi de cum rezolvă ea situația.

Revenirea într-o premieră a actriței Andreea Bibiri este bine venită, actrița fiind minunată prin modul în care caracterizează esența lui Beth. Femeia este o pictoriță cu probleme în cariera artistică, iar ele se răsfrâng și în relația lui Beth cu soțul Tom, avocat. Andreea Bibiri punctează abil substratul divers al nefericirilor personale prin care trece Beth. Caracterul superficial al lui Tom, este ilustrat în amănunțit prin expresie și ținută de Vlad Zamfirescu, atent la consistența replicii celui care trădează un mariaj, având și motivațiile sale personale. Șerban Pavlu, Ana Ioana Macarie, Andreea Bibiri și Vlad Zamfirescu sunt răsplătiți de aplauzele entuziaste ale publicului pentru modul plauzibil în care arată pe scenă personaje din viața reală.

``Cină cu prieteni`` demonstrează cum valori ale teatrului pot înfrânge condițiile restrictive dictate de pandemie spre bucuria publicului vaccinat și permis să ocupe doar ... 30% din locurile sălii ``Liviu Ciulei``.

``NOAPTEA LUI HELVER`` - TEATRUL NAȚIONAL ``I.L.CARAGIALE`` / Sala Atelier

 IMPRESIONANTĂ OGLINDĂ A LUMII

Publicul se va întâlni cu Helver și Karla, cu povestea lor dramatică plină de sens prin expunerea unor teme majore din lumea de ieri, dar și de astăzi – manipularea ideologică a naivilor de către forțe politice și atitudinea față de cei cu dizabilități. Personalitate activă în teatru, dramaturgul contemporan polonez Jaroslaw Swierszcz semnează sub pseudonimul Ingmar Willqist această piesă în două personaje care a cucerit prețuirea multor teatre din Europa. Cu harul unui analist surprinde în trepte analiza unor etape existențiale esențiale, cadrul social, politic și influența sa în manipularea individuală care poate afecta viața oricui. 

Acțiunea se petrece doar într-o noapte din vremea anilor `30 când idiologia nazistă pătrundea dramatic în casa oamenilor și cucerea pe cei vulnerabili. Trimiterea către acea epocă de tristă amintire istorică este folosită doar drept pretext pentru sugestia posiblei sale repetări chiar și astăzi. Helver (Andrei Huțuleac), un tânăr cu dizabilități mentale, e cucerit în inconștiență de idiologia nazistă pe care vrea să o impună și mamei sale adoptive, Karla (Amalia Ciolan), o femeie cu o viață încărcată dramatic prin pierderea copilului și destrămarea familiei. Nimic nu este ostentativ expus în această piesă de fină analiză a raportului om și societate, și nici în spectacolul reușit realizat care transmite emoție și provocarea de a medita asupra lumii prezente. 

Amalia Ciolan a propus piesa pentru programul Naționalului bucureștean, unde este actriță, ``Uși deschise pentru toți`` și în sfârșit, programul oferă un spectacol reușit. S-au reunit creatori inspirați – regizorul Matei Lucaci-Grunberg, scenografa Gabi Albu, actorii Andrei Huțuleac, Amalia Ciolan cărora s-a alăturat Sever Bârzan pentru sound design & ilustrație muzicală. Regizorul construiește ca într-un ``pazel`` noaptea lui Helver și a Karlei pe linia teatrului realist. Fără a apela la nici un artificiu de efecte teatrale – proiecții video, valuri de fum, etc, Matei Lucaci-Grunberg, regizor de teatru și film, modelează minuțios fiecare moment scenic, cu grijă pentru a îi dezvălui profunzimea și a o arăta publicului prin interpretarea admirabilă a actorilor, atent conduși de el. 

Gabi Albu servește perfect viziunea regizorală prin decor și costume. Publicul găzduit pe trei laturi ale spațiului de joc, în imediata apropiere de actori, va privi ca pe gaura cheii, camera familiei lui Helver, mobilată tradițional, cu multe obiecte necesare traiului zilnic, totul în cel mai semnificativ stil realist. Atmosfera degajată prin conceptul regizoral și scenografie, plus ilustrația muzicală, impune ca publicul să urmărească mereu cu respirația tăiată clipe din viața celor două personaje aflate într-o noapte dramatică. 

Andrei Huțuleac prezintă personajul foarte dificil de interpretat Helver cel vulnerabil prin dizabilitatea mentală de care suferă și o face strălucit, ca un mare actor. Actorul are un palmares bogat în realizări dobândite în special în echipa regizorului Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis, dar a lucrat și ca scenarist și regizor de teatru sau film, iar acum s-a afiliat Teatrului Național din București. Cu talent și inteligență compune Andrei Huțuleac peresonajul Helver, cu măsură în expresie și atenție la substratul replicii rostite, la relaționarea cu mama adoptivă, trăiește sincer existența maturului cu suflet de copil, naivul ușor de manipulat de Gilbert nazistul ( voce din off Adrian Ionescu ) căruia i-a căzut victimă inconștient. Andrei Huțuleac se dovedește un talent vârf de lance al valului tinerei generații de interpreți, capabil de ample partituri pe prima scenă a țării.

Un personaj complex este și Karla care l-a adoptat pe Helver de la un cămin al celor cu dizabilități, cu o viață marcată de drame personale – pierderea unui copil și destrămarea familiei. Amalia Ciolan reușește să configureze remarcabil portretul acestei femei, cu sensibilitate în dorința Karlei de a fi alături de Helver, de a îl proteja. Interpretarea sa subliniază dramatic, atât contextul social care afectează grav viața familiei, cât și momentul final tragic determinat de spațiul idiologic în care trăiește și în care se pornește un genocid, prin uciderea nu numai a celor bolnavi psihic. Excelent susține actrița relația cu partenerul.

``Noaptea lui Helver`` este un spectacol pe care nu îl poți uita ușor care îți pune în față oglinda neagră a răului social și idiologic ce poate distruge oameni cu suflet naiv, indiferent de timpul istoric. 

``LOHENGRIN`` - OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI

 SPECTACOL SURPRINZĂTOR

În urmă cu o sută de ani, la început de decembrie, Opera Națională București devenea instituție culturală de stat și primea lumină cu premiera ``Lohengrin`` de Richard Wagner. Astăzi la moment aniversar, Daniel Jinga – managerul general interimar al Operei, inspirat sărbătorește vârsta instituției cu premiera ``Lohengrin``. Managerul invită pentru realizarea spectacolului personalități de renume din viața teatrală – regizorul Silviu Purcărete și scenograful Dragoș Buhagiar. Din 2017 , Opera Națională București nu a mai beneficiat de colaborarea cu un regizor consacrat, precum Andrei Șerban care a propus atunci un memorabil și original spectacol cu ``Lucia di Lammermoor`. Rezultatul acestei noi colaborări cu personalități cunoscute este de astă dată, surprinzător prin intenția de modernitate, dar discutabil ca realizare.

Sunt necesare câteva precizări. În secolul al XIX-lea, Richard Wagner a revoluționat genul de operă prin libret și compoziție muzicală. A fost o personalitate creatoare nu doar ca muzician, fiind și teoretician publicist. Teoria sa aplicată în creațiile de operă era ``drama muzicală``, servită și prin ``Lohengrin``, operă din prima perioadă a compozițiilor când în viața personală căuta un suflet de femeie apropiat comunicării între parteneri. Scrie atunci un libret pătruns de legendele medievale referitoare la Cavalerul Lebădă și Sfântul Graal, ilustrat prin o compoziție muzicală originală, ieșită din linia tradițională a genului. În libretul său personajele au rol simbolic pentru tema aleasă a necesității relațiilor existențiale, nu mai sunt caractere obișnuite, aspect servit memorabil de muzică. Richard Wagner a fost influențat și de filosofia lui Sopenhauer și Nietzche cel apropiat de generația sa.

Capcana originalității acestei opere atrage și pe regizorul Silviu Purcărete specialist în ilustrare teatrală. Regizorul declară - ``Este o acțiune în care uneori ceea ce se vede e mai mult legat de ceea ce spune muzica, decât de ceea ce spune textul`` și precizează - ``(...) am gândit tema principală sub forma acestui joc de teatru în teatru. Unul dintre mijloacele alese pentru a reda acest aspect îl reprezintă dedublarea personajelor, în sensul în care unul reprezintă vocea și celălalt trupul``. Dedublarea teatrală a personajelor este însă, condusă artificial în raport cu consistența operei, fiind o metodă împrumutată pentru alte spectacole de operă și de la alți regizori de pe alte plaiuri, cu mai mult sau mai puțin succes. Silviu Purcărete recunoaște că ``Spectacolul nostru de operă va fi un fel de comentariu, de teatru în teatru, nu este o poveste pentru publicul iubitor de imagini romantice, care va fi dezamăgit din acest punct de vedere``. Dezamăgirea survine din incoerența ilustrării teatrale a compoziției.

Dedublarea personajelor centrale, cuplurile – Lhoengrin și Eliza, Telramund și Ortrud, simbolurile lui Wagner pentru binele și răul existenței, prin alter egouri active scenic interpretate de actori, este incoerent susținută de viziunea regizorală. Accentul teatral pregnant pe personajele alter ego duce în plan secund interpretarea vocală a soliștilor distribuiți în aceste roluri. Soliștii vocali - Daniel Magdal (Lohengrin), Magda Sandu Ofrim (Eliza) și Valentin Vasiliu (în altă distribuție Cătălin Toropoc în Telramund), alături de Sidonia Nica (Ortrud), execută conștiincios partiturile vocale, dar sunt eclipsați de imaginea acelor alter ego care atrag privirea publicului. Soliștii execută partitura, dar nu mai relaționează între ei și foarte rar cu acele alter egouri. Îmbinarea de teatru în teatru prin dedublarea scenică a personajelor nu are coordonare motivată de libret. Finalul reprezentației, de pildă, confirmă afirmația de mai sus. Fratele Elizei cea acuzată de cuplul Telramund și Ortrud de omorul său, este interpretat de ... același actor, prezentat ca alter ego al lui Lohengrin pe parcursul reprezentației. Finalul e total confuz exprimat scenic. Dedublările astfel conduse regizoral nu fac decât să dezavantajeze intențiile tematice ale muzicii lui Wagner, chiar dacă actorii interpreți ai acestor alter ego sunt excelenții în pantomima lor. Ei devin ilustratori ai povestirii acțiunii ca în benzile desenate din publicațiile pentru copii.

Eliza este cea salvată de Lohengrin de condamnarea  dorită de cuplul Telramund și Ortrud pentru posibila ucidere a fratelui, vrea identitatea cavalerului salvator ce îi devine soț, în urma influenței infiltrate de cei doi. Anda Saltelechi reușește să realizeze un rol desăvârșit în interpretarea unui personaj lipsit de replică. Actrița trăiește intens stările naivei și nevinovatei Eliza prin expresia chipului, gestuală și a mișcării continuă în scenă. Eliza devine prin ea un personaj consistent, nu doar un simbol, ci o femeie victimă a răului din jur, servind prin interpretare la nuanță muzica lui Wagner. Ada Saltelechi, actrița Teatrului Odeon, demonstrază că deține calități de valoare în adoptarea la partituri diverse, de importanță în orice repertoriu.

Istvan Teglas este alter egoul lui Lohengrin și construiește prin expresie corporală și trăire interioară, admirabil profilul unui om demn și nefericit în fața unor situații dramatice dictate social. Ortrud cea din cuplul simbol al răului este interpretată de Alina Petrică cu arta strălucită a folosirii mișcării ca o dansatoare, dublată de o sinceră interiorizare a stărilor provocate personajului de muzică. În cazul evoluției alter egoului lui Telramund, regizorul nu găsește soluții de îndrumare a actorului Rareș Florin Stoica, iar acesta creionează ireproșabil, dar fără consistență de imagine profilul celui rău. Actorii prezintă scenic o piesă de teatru din libretul lui Wagner și o fac atractiv, dar anulează intențiile de bază ale textului și rostul interpretării vocale a soliștilor. Derularea viziunii regizorale pe două planuri – actori și soliști, suferă de absența îmbinării credibile, în defavoarea muzicii. Soliștii și corul sunt prezenți scenic mereu așezați linear cu fața spre public ca în montările tradiționale de operă, activi în relații fiind doar cei care dublează personajele centrale, actorii. Relații între alter ego și personaj nu funcționează scenic.

Viziunea regizorală se sprijină vizual pe scenografia lui Dragoș Buhagiar, inventivă pentru a servi ideea de teatru în teatru, exploatată reușit prin manevrarea luminii scenice. Cortina obișnuită a Operei e înlocuită de cea metalică de protecție împotriva unui incendiu și dezvăluie un decor minimalist din panouri - pereți mișcate pentru a indica o lume activă, cu rol semnificativ fiind o scenă mică plasată în centrul spațiului de joc, dominată de culoarea roșie care devine ``personaj`` de referință. Elemente de decor cu rost simbolic intervin pe parcursul reprezentației, de la un cărucior pentru copii, la masa fastuoasă de nuntă a lui Lohengrin cu Eliza, până la apariția a trei păpuși simbolice imense reprezentând metaforic două femei și un bărbat. Costumele servesc același demers regizoral de ilustrare teatrală metaforică, vor a sugera timpuri istorice diferite, de la cel medieval cu accente de epocă – săbii, armuri, etc, la cel prezent. Alb și negru este culoarea dominantă. Pentru personajele alter ego Eliza și Lohengrin costumul se rezumă la body și dres în culoarea pielii spre a izola sufletul lor de goliciunea trupului. Ortrud poartă însă o rochie neagră care îi servește doar, în evoluția mișcării. Efectele teatrale sunt numeroase, beteală aruncată într-o scenă, un schelet scos din cărucior, etc. Raportul convenției teatrale, regie – scenografie – autor dramatic e confuz.

Orchestra dirijată de Tiberiu Soare cu suflătorii plasați în una din lojile laterale, încearcă să servească muzica lui Wagner, uneori prea strident ca sonorizare.

``Lohengrin, un joc de oglinzi între personaje`` cum își dorește Silviu Purcărete, rămâne însă, un spectacol cu intenții de modernitate în tratarea operei celebrului Wagner sufocat de o teatralitate exagerată și ne armonizată cu ``drama muzicală`` dorită de autor. Publicul de operă poate accepta sau nu această montare, fiind pus în fața unui experiment surprinzător.

P.S. Felicitări realizatorilor caietului program de sală, o carte document despre evoluția Operei Naționale București pe parcursul a o sută de ani. Absentează e drept din acest caiet program de sală referiri la distribuție – soliști și actori.

ANUL NOU SPERĂM SĂ NU MAI AIBĂ PARTE DE BLESTEMATA PANDEMIE ȘI SĂ DESCHIDĂ DIN NOU LARG UȘILE PENTRU MARELE PUBLIC, CU SPECTACOLE MEMORABILE!