”PERPLEX„ - TEATRUL NAȚIONAL „I. L. CARAGIALE” / Sala Atelier

 UN SPECTACOL CARE TE LASĂ ... PERPLEX!

Teatrul Național din Capitală a practicat în stagiunea trecută înscrierea în repertoriu a o serie de proiecte cu tentă experimentală în demersul de a servi curentul inovației teatrale, modernizării spre „un altfel de teatru”. Rămâne de constatat efectul audienței la Marele Public la participarea acestui curent mult discutat. Rezultatul este că Naționalul bucureștean ... își închiriază sălile de spectacol pentru tot felul de „șușe” independente cu actori și din rândul instituției, mai mult sau mai puțin reușite, dar cu succes la public pentru a subvenționa ... experimentele derizorii înscrise în repertoriu. „Perplex” este unul din ele!

Marius von Mayenburg, autorul german al piesei, este o personalitate controversată pe plan internațional, ca dramaturg și regizor, considerată un avangardist promotor al curentului teatrului absurd într-o formulă novatoare la teatrul din Berlin Shaubuhne. Piesele sale atrag și la noi pe regizorii căutători de inovație teatrală. ”Perplex„ lansată în 2010 este o piesă în care împletește dramaturgul stiluri specifice lui Ionesco, Pirandello, Beckett. Textul se vrea o farsă , o satiră metaforică despre relațiile comunicării în familie și în viața socială, totul raportat în final la importanța construcției unui act teatral. Dramaturgul precizează că personajele, patru la număr, trebuie să poarte numele actorilor distribuiți. Tema aleasă și prin subtextul replicii, dorește atenționarea asupra stării grave în care se află comunicarea umană, cauzată și de știri absurde despre societate.

Subiectul se stabilește în primele scene prin soirea acsă după vacanță a cuplului Medeea (Medeea Marinescu) și Giani (Gavril Pătru). Cuplul a încredințat casa pentru a îi uda florile prietenilor - Alice (Alexandra Sălceanu) și Pit (Petre Ancuța) și o găsește devastată. De la această ”prefață” se declanșează o cavalcadă de scene, un coșmar, deliruri.

Se ... filosofează absurd cu trimiteri la Platon sau Darwin, se ajunge la transformare unui bărbat în ... elan care va susține o relație sexuală cu celălalt bărbat, etc. În final, la solicitarea textului, spațiul de joc se golește prin demolarea decorului, iar actorii aflați pe o scenă goală își caută regizorul. Textul ca și spectacolul , lasă ... perplex publicul! Absurdul absurdului se vrea un ”altfel de teatru”, dar fără efect provocator la judecarea temei.

Regizorul Ștefan Iordănescu optează pentru colaborarea cu fiica sa Dorothea Iordănescu pentru scenografia devenită ... un personaj cu rost simbolic. Vizual jocurile alb – negru (decor și costume) vor să sugereze pe linie generală, coșmarul relațiilor celor două cupluri. Muzica originală (Dorothea Iordănescu), efectele video (Sebastian Hamburger) foarte numeroase, ca și întreaga scenografie, distrug substanța haosului existențial dorit de dramaturg. Derularea scevențelor în care personajele își schimbă posibila identitate, devine un fel de montaj cu video clipuri goale de conținut. Suprasolicitarea vizuală anulează și interpretarea actorilor de posibile personaje aflate în conflict. Fiecare actor se descurcă așa cum poate să definească transformările de stări prin care trece ca personaj, ca într-un spectacol de estradă sau unul ca imagine pentru copii. În acest concept regizoral sufocat de imaginea vizuală, absentează efectul satiric al temei dorită a fi transmisă publicului de dramaturg. De ce poate rămâne perplex publicul? Doar în fața transformărilor imaginii scenice șocante, dar lipsite de o elementară logică pentru a servi o temă de interes general nici măcar cu rezultat comic minor!

Marele Public trăiește și pe plaiul mioritic, o realitate existențială care îl lasă zilnic ... perplex. Textul lui Marius von Mayenburg din 2010 cu un substrat major - comunicarea, pare depășit în intenție de stările prezentului pentru a oferi spre receptare un mesaj direct prin această ilustrarea scenică. Selecția repertorială și viziunea regizorală, fac din ”Perplex” un spectacol experiment penibil care iscă senzația – jalnic a ajuns și mișcarea teatrală, ofertele sale pentru publicul suferind de situația unei societăți în care cei din vârf fructifică manipularea celor afectați de analfabatismul funcțional. Teatrul trăiește de milenii prin demersul său provocator educațional la emoție și judecată, nu prin experimente derizorii, curente absurde apuse cu trecerea vremii.

”CUVÂNTUL PROGRES ROSTIT DE MAMA SUNĂ TERIBIL DE FALS” - TEATRUL NAȚIONAL ”I. L. CARAGIALE” / Sala Studio

 SPECTACOL ... ”TERIBIL DE FALS”

Piesa aparține dramaturgului cunoscut Matei Vișniec, apropiat ca stil teatrului absurd. În cazul de față absurdul pornește și de la înscrierea în repertoriul Naționalului bucureștean a acestei piese cu tema – războiul, temă motivată astăzi, astfel de dramaturg, în foița program de sală - ”Am scris această piesă marcat de perioada conflictelor din Balcani începute în 1992, în Bosnia și culminate cu criza din Kosovo și cu bombardarea, în martie 1999 a Belgradului de către Alianța Atlantică. (...) Nu știam, în urmă cu 23 de ani, că piesa mea va rămâne în actualitate. Astăzi mă gândesc la mamele soldaților morți în Ucraina. Și mă gândesc cu oroare în special la mamele din Rusia cărora le este interzis practic să-și exprime durerea în urma pierderii fiilor lor. (...) Rămâne deci, în mod tragic, foarte actuală tema mamelor care nu-și pot trăi doliul ...”. Pierderile dramatice rezultate ale unui război nu se pot rezuma la tragedia mamelor, mai ales în momentul prezent, când invadarea Ucrainei de către Federația Rusă afectează grav viața întregului mapamond. Războiul din Balcani nu se poate compara cu cel actual major care are la bază, motivări pornite de un dictator dement, Putin. Este superficială și absurdă această comparație, tratată printr-un spectacol - alegorie, cu metafore continue, dictate de un text care nu transmite prin subiectul acțiunii, motivarea profundă a dramei unei familii.

Mama (Maia Morgenștern) și Tatăl (Marius Bodochi) – nume simbolic acordate personajelor – își pierd într-un război, ca soldat, pe fiul – Vibko (Lari Giorgescu) și au și o fiică Ida (Aylin Cadîr), plecată într-o țară occidentală, unde devine o prostituată. Părinții se întorc acasă după război, iar Tatăl începe căutarea în pădurea din preajmă, a ... scheletului fiului, Vibko. 

Tatăl și Mama prezintă povestea tragediei lor prin întâmpinarea publicului, stând pe scenă alături de două păpuși care ar reprezenta copiii lor. Povestea parabolă include intervenția altor așa zise personaje. Yrvan, vecinul cel nou (Răzvan Oprea) are un rol important pentru planurile acțiunii ... face o afacere din căutarea scheletelor soldaților răpuși de război! Mai intervin pentru a ”ilustra” alte planuri ale subiectului – Mirka (Ada Galeș), Fantoma soldaților din Al II-lea Război Mondial (Florin Călbăjos), Macaronarul (Ciprian Nicula), Caroline, travestitul occidental (Mihai Calotă), Patroana de bar (Silviu Mircescu), Kokai , polițistul de frontieră (Cosmin Dominte), Asistenți medicali (Daniel Lupeș, Andrei Bană, Claudiu Crișan). Am citat, conform foiței program de sală, distribuția celor activi în planurile diverse ale subiectului ”teribil de fals” în argumentarea dramei Mamei și Tatălui. Tema războiului e spulberată! Scene cu ”negocierea” în căutarea scheletelor în cazul fiului, rol ”fantomă,, sau a fiicei devenită prostituată într-un alt sistem social cu ... persoane în travesti, sunt penibile ca rezonanța pentru tema majoră. Adeseori sunt vulgare și deplorabile ca substrat pentru perceperea conflictului război - est și vest, comunism și occident, libertate socială.

Toți actorii din distribuție, cu nume de valoare, nu reușesc să transmită publicului sensul major al rolului atribuit, să îl facă a înțelege parabola absurdă a textului. Unii exersează travestiul ca într-un spectacol de estradă. Tânărul regizor Botond Nagy nu reușește în fața acestui text depășit tematic să conducă măcar ritmic reprezentația, să scoată actorii din o manieră personală de interpretare, lipsită de consistență interioară. Scenografa Andreea Săndulescu propune un decor simplist cu intenții metaforice banale pentru planurile paralele ale subiectului și prin costume.

Spectacolul durează 2 h 10 minute și la pauza premierii, o serie de locuri au rămas goale. Publicul sancționează o astfel de ofertă de experiment teatral când se mai și confruntă cu o relitate dramatică pe toate planurile sociale. „Cuvântul progres rostit de mama sună teribil de fals” este un alt eșec al demersului teatral în numele inovației stilistice - text, regie, interpretare - și nu provoacă la gândire publicul asupra unui aspect major al existenței sale - războiul, prezentat pe un text scris în urmă cu câteva decenii într-un alt context social.