``OEDIP`` TEATRUL ``BULANDRA`` / Sala ``Toma Caragiu``

 ACT CULTURAL UNICAT

Teatrul se zbate de la un timp cu tendințe de modernizarea conținutului dramatic și expresiei teatrale, dar foarte puține spectacole reușesc să convingă emoțional publicul. ``Oedip`` de Robert Icke după Sofocle, în traducerea reușită a Irinei Velcescu, în regia magicianului ANDREI ȘERBAN, este un act cultural unicat, exemplar gândit pentru tendința modernizării teatrului, aducerea clasicilor în contemporaneitate. 

În urmă cu milenii, grecii Sofocle, Eschil și Euripide au lansat tragedia clasică, în ``epoca de aur`` a lui Pericle. De atunci, dramaturgia a prins aripi, dar substanța scrierii anticilor a rămas vie prin tema esențială – Omul și personalitatea sa în acțiunea existenței. Englezul Robert Icke, regizor și dramaturg, este deținător a mai multe premii pentru demersul creator al adaptării unor piese din dramaturgia consacrată, clasică, de la cele antice la Shakespeare sau urmașii săi. În 2018 a prezentat la Teatrul Internațional din Amsterdam, ``Oedip`` după Sofocle. Transferă subiectul anticului Sofocle în zilele noastre, într-un ... thriller psihologic, într-o piesă polițistă, dar respectă esența sa tematică – Omul aflat în căutarea identității.

Debutul acțiunii îl aduce pe Oedip în momentul final al campaniei electorale pentru funcția de președinte, când așteaptă rezultatul favorabil al voturilor. În ``prologul`` spectacolului Oedip, ca toți politicienii, promite multe prin intermediul presei care îl asaltează cu întrebări, iar printre promisiuni se află și aflarea adevărului despre moartea lui Laios, predecesor în funcția de președinte și documentul nașterii sale. ``Prologul`` manifestării electorale pare să anunțe subiectul unui spectacol de teatru politic. Derularea acțiunii trece apoi, în altă zonă, a unei analize psihologice în drumul căutării identității lui Oedip. El va afla adevărul despre identitate, despre patricidul și incestul făptuite fără voie. Regizorul Andrei Șerban abordează teatral memorabil transferul din antichitate în zilele noastre, a unei teme majore existențial – Omul și identitatea.

``Trilogia antică``, spectacol epocal , a fost marca din tinerețe a preocupării lui Andrei Șerban pentru rolul major astăzi al dramaturgiei din bătrâna Eladă. În ``Oedip``, personajul Tiresias, enigmaticul prezicător, rostind și replici în greaca veche, reamintește de ``Trilogia antică``, dar și de momentul lansării regizorului, la compania La MaMa din New York, condusă de Ellen Stewart. După o carieră internațională fulminantă, regizorul continuă calea revitalizării fenomenului teatral. Cu acest ``Oedip``. Andrei Șerban și regizorul asociat Daniela Dima, alcătuiesc un spectacol modern, ritmat, cu suspans, cu trimiteri emoționale puternice și cu o nețărmuită grijă pentru interpretarea actorilor. Realizează strălucit, de pildă, Cerasela Iosifescu rolul Iocastei, alături de Vlad Zamfirescu în Oedip. 

Pentru modernizarea tratării scenice, conceptul regizoral apelează la video proiecții (Radu Daniel) și la manevrarea luminii (Florin Manu), toate cu sens major pentru evidențierea subtextului conflictului și replicii. Scenografia concepută excelent de Carmencita Brojboiu este baza imaginii generale a spectacolului. Publicul va fi primit cu o primă proiecție pe fundalul scenei, cu imaginea arenei unui teatru antic, trimitere spre sala de spectacol de astăzi care îl găzduiește. Accentele discrete de video proiecții de dimensiuni și în locuri diverse intervin mereu reușit. Regizorul și adaptarea, vor a sublinia relația pasională a cuplului Iocasta – Oedip, relația de dragoste soție - soț, dar cu substrat și spre conceptul filosofic al lui Freud, mamă – fiu. Se aplică și video proiecții cu tabloul ``Originea lumii|`` de Gustave Courbet (tablou din Muzeul d`Orsey din Paris), cu sexul femeii. Finalul tragediei cu sinuciderea Iocastei și gestul disperat al lui Oedip de a își ucide ochii, se marchează răscolitor prin video proiecția unor ochi însângerați. La aplauze, actorii vor veni cu banderole negre pe ochi, cu excepția lui Vlad Zamfirescu (Oedip). Regizorul subliniază astfel tratarea temei, orbirea celor din preajma lui Oedip cel care a reușit tragic să își afle adevărul identității. Tendința modernizării teatrale prin proiecții, nu este de astă dată artificială. Scenografa Carmencita Brojboiu prin decor și costume susține viziunea regizorală. Decorul – sediu campaniei electorale pentru alegerea lui Oedip într-o funcție majoră, se transformă mereu. Este final de campanie, mobilierul se strânge, se face ... curățenie. Decorul marchează sediul prin pereții laterali cu trimiteri spre miezul acțiunii. Un perete are geamuri imense spre lumină, celălalt, un lavator, un loc de spălat pe mâini, cu o mică oglindă. Toate amănuntele din decor, ca și elementul de mobilier, o canapea roșie, dețin sensuri simbolice pentru tema centrală a textului. 

Cu bună inspirație, scenografa imaginează costumele moderne prin croială, colorate în principal în alb și negru. Spectatorii se pot mira de ce de la început sunt primiți de plasatoare îmbrăcate cu tricouri care poartă chipul lui Vlad Zamfirescu interpretul lui Oedip. Aceasta este uniforma tuturor celor implicați pentru a reprezenta tehnic campania electorală.

Portrete cu acest chip vor figura și la sediu acțiunii. Lumina este și ea manevrată insistent cu multe tonuri în roșu pentru a susține tensiunea tragică a conflictului. Am atenționat asupra imaginii generale a conceptului regizoral pentru că servește perfect transmiterea provocării de a înțelege și a judeca ce presupune descifrarea identității umane, tratată emoționant și în termeni teatrali inovatori. 

Regizorul Andrei Șerban deține știința că pentru Marele Public important și principal este cum îi servește Actorul tema și subiectul acțiunii. Stâlpii temei căutării identității sunt Oedip și Iocasta, roluri consistente și dificil de rezolvat prin interpretare. Cerasela Iosifescu și Vlad Zamfirescu o întreprind admirabil. În adaptarea lui Robert Icke se pedalează mai mult pe importanța femeii în viața evoluției umane, pe Iocasta. Trecutul ei dramatic cu Laios când avea doar 13 ani și a născut un copil, ea vrea să fie trecut uitării. Acum, Iocasta are un soț pe Oedip cu o relație de iubire pasională pe care îl dorește intim, dar și cu o reușită în demersul politic pentru o funcție cu rezultat benefic pentru ea și familie. Cerasela Iosifescu reușește senzațional să sugereze la nuanță, ambițiile Iocastei, o femeie senzuală, abilă în relaționarea cu familia, cu un trecut care i-a afectat identitatea, personaj de mare complexitate. Purtând până spre final un costum în alb și negru, definitoriu pentru ambiguitatea personajului, interpretarea sa poate fi considerată o creație actoricească rar întâlnită. Monologul Iocastei provocat de obligativitatea conflictului de a își dezvălui trecutul tragic, rămâne o perlă a spectacolui cizelată de un mare biujutier în persoana actriței Cerasela Iosifescu. Tema identității Omului deținută de text obține astfel sclipire. Interpretarea acestui monolog lasă publicul cu respirația tăiată. Talent și inteligență sunt caracterizarea acestei mari actrițe. Vlad Zamfirescu este actorul activ și cunoscut din numeroase alte spectacole, unele independente. El se confruntă acum, cu personajul mitic Oedip adus în contemporaneitate și o face ireproșabil. Publicul va privi un Oedip care aspiră, se pare sincer, la o înaltă funcție publică și vrea să fie crezut prin dezvăluirea unor adevăruri. Când ele ies treptat la iveală, Oedip e copleșit și singurul refugiu rămâne relația chiar erotică cu soția Iocasta, aspecte remarcabil configurate de actor. Vlad Zamfirescu cu atenție sugerează ambițiile personajului, orgoliile, dorința de adevăr în viața socială, dar și înfrângerea în căutarea și descoperirea adevărului personal. Prin acest rol, Vlad Zamfirescu trece pragul spre compartimentul actorilor care prin capacitățile talentului deținut nu ar accepta orice proiect teatral derizoriu.

În cazul de față, Robert Icke amplifică intenția de a da iz contemporan piesei lui Sofocle, prin accente tematice sporite în relațiile actuale posibile într-o familie. Se trece la trimiteri spre familia Iocasta – Oedip, unde copiii au diverse atitudini de existență. 

Fiica Antigona e preocupată de lectură personală, băieții sunt în conflict, unul e gay, altul părăsit de iubită. Tinerii din distribuție se achită corect de micile roluri, iar relațiile cu părinții sunt definite expresiv de regie. De referință pentru confictul major rămân însă, prezicătorul Tiresias, Merope, mama adoptivă a lui Oedip, Creon, șeful campaniei elctorale și fratele Iocastei, dar și alte personaje - argument pentru conflict, Șoferul și Corin. Dorința lui Andrei Șerban ca Tiresias să facă trimitere și spre capodopera sa ca regizor ``Trilogia antică`` se îndeplinește fascinant prin interpretarea Ioanei Ana Macarie. Rostind cu stare interioară replicile în română și în greaca veche, actrița furnizează mereu emoțiile iscate de conflictul prezicătorului ce bântuie ca o ``fantomă`` a adevărului în preajma familiei Oedip. Merope e mama lui Oedip în acte false și vrea să îi mărturisească după succesul în alegeri, acest adevăr. Manuela Ciucur compune minunat profilul unei femei simple, cu soțul pe moarte la spital pe care adevărul trâmbițat de Oedip referitor la certificatul de naștere, e de fapt fals. Relațiile cu familia fiului adoptiv sunt variat susținute de actriță cu forță expresivă. Lui Andi Vasluianu îi revine Creon, șeful campaniei electorale, personaj fragil ca intenții desenat în text. Actorul redă, cu pricepere, remarcabil, și posibilitatea ca acest Creon să fie duplicitar în intenții. Într-o singură apariție a Șoferului, Lucian Ifrim este nemaipomenit prin interpretarea unui om amărât implicat într-un accident tragic care a dus la moartea lui Laios. Într-un personaj discutabil configurat de text, Corin, reușește o apariție sugestivă Adrian Ciobanu pe intenția că personajul ar avea un sentiment special față de Iocasta.

Această adaptare de Robert Icke după Sofocle, mit devenit cazul Oedip, poate să poarte în titlu X nume pentru că este mereu actuală căutarea identității oricărei persoane indiferent de epocă. Spectacolul lui Andrei Șerban devine un exemplu cultural de inovație teatrală, reușit emoțional, de la care publicul pleacă provocat să gândească profund la aspectul realității. Va fi captivat de o aparentă piesă polițistă despre ce poate presupune personalitatea fiecărui Om. Este un autentic eveniment teatral premiera Teatrului ``Bulandra`` pentru mișcarea teatrală doborâtă de inovații teatrale fără conținut emoțional cultural.

TEATRUL ``ION CREANGĂ`` - ``ÎN SFÂRȘIT S_A ÎNTORS ACASĂ``

 EVENIMENT TEATRAL (UNIC) !!!

Este de acum știut că la noi CULTURA din care face parte și TEATRUL de stat, este ignorată consecvent de cei ajunși la putere, indiferent de culoarea politică. Fondurile alocate culturii sunt ultima roată de la căruța bugetului național. Evident că finanțarea teatrelor este afectată sub toate aspectele. Alarmantă este și starea unor clădiri din Capitală care le găzduiesc cu risc seismic. Nu mai discutăm de starea pricăjită a unor săli de spectacol, a cabinelor și a utilajului tehnic.

După 15 ani (!!!) de pribegie Teatrul ``Ion Creangă`` de poveste pentru copii a reușit să revină la sediul din Piața Amzei. În curând acest teatru va împlini 60 de ani de existență în care noi, copiii și acum nepoții noștri am fost și sunt cuceriți de magia întâlnirii cu teatrul. Teatrul a intrat în consolidare și renovare în urmă cu 15 ani, când se construiesc clădiri cu aprobări strâmbe în doi ani! În acești 15 ani, trupa teatrului și-a făcut datoria și a prezentat spectacole unde le-a fost oferită găzduire. ``Căruța cu paiațe`` ... a revenit ca în urmă cu secole acestui teatru. Toți primarii Capitalei – Oprescu, Firea – au ignorat necesitatea renovării sediului din Piața Amzei. În sfârșit, actualul primar, Nicușor Dan a reușit performanța terminării consolidrii sediului și punerea sa în funcțiune. În 15 ianuarie de Ziua Culturii Naționale a avut loc acest eveniment de întoarcere acasă a Teatrului ``Ion Creangă``. 

Astăzi, Sala Mare a teatrului devine cea mai modernă și elegantă din Capitală. Renovarea s-a terminat cu un rezultat remarcabil, chiar dacă sala are mai puține locuri decât cea veche, dar măsura pentru numărul de spectatori copii e bine venită, ei fiind și participanți gălăgioși la spectacole.

Evenimentul a fost o emoționantă sărbătoare pentru colectivul teatrului și iubitorii săi invitați, nu o tăiere de panglică așa cum ne-au obișnuit politicienii pentru ``evenimentul`` a câțiva kilometri de autostradă. Managerul teatrului, Gabriel Coveșeanu (Cove) a condus sărbătoarea, a amintit de creatorii spectacolelor memorabile derulate în timp și a premiat pe slujitorii săi din toate compartimentale. Firește printre premianți a fost în frunte, minunata ALEXANDRINA HALIC, sufletul de ani mulți ai teatrului, alături de Sibylla Oarcea, Cornelia Pavlovici și Anca Zamfirescu. 

Așteptăm cu interes premierele acestui teatru de poveste și întâlnirea cu tinerii actori ai trupei. Sperăm că vom urmării alături de nepoți spectacole de valoare emoțională ca și cele din trecut datorate unui priceput manager și regizor, regretatul Cornel Todea, alături de alte personalități creatoare care au colaborat și mai pot colabora acum cu acest teatru, alături de tineri regizori. 

Toate bune și frumoase la acest eveniment mult așteptat, dar ...

... DAR ...

... în Capitală sunt unele teare aflate la pragul pribegiei.

# Teatrul Foarte Mic și-a închis porțile în 2015 pentru că frumoasa clădire care îl găzduia trebuie consolidată. Se află în apropierea Teatrului Național, e luminată spectaculos noaptea, dar ... nu e și funcțională.

# Teatrul Mic căruia îi aparținea și Teatrul Foarte Mic a rămas fără sală și e nevoit să prezinte spectacole în Sala Atelier organizată pe ... scenă! Dar ... și aceasta se află în pragul consolidării!

# Teatrul ``Bulandra`` va rămâne fără sala ``Liviu Ciulei``, clădirea din Schitu Măgureanu, unde a funcționat și Institutul de teatru ``I. L. Caragiale``, are risc seismic și trebuie consolidată !

# Teatrul ``Nottara`` din Bulevardul Magheru trăiește și el amenințarea consolidării necesare a blocului unde funcționează cu două săli. A purtat bulină roție de avertisment.

# Fostul ARCUB din strada Batiștei cu sala atribuită Teatrului ``Stela Popescu`` așteaptă consolidarea și sala e închisă!

Dacă necesitatea de a se consolida și renova aceste sedii va dura 15 ani (!!!), în Capitală viața teatrală va fi foarte afectată, iar sărmanii actori vor ajunge în stradă. Interesează pe cei cu cârma puterii această situație disperată? După cum se vede NU!

``A FI SAU A NU FI`` - TEATRUL DE COMEDIE / SALA ``RADU BELIGAN``

 O ȚINTĂ SATIRICĂ ACTUALĂ

Este un spectacol de comedie reușit cu o bună și actuală temă pentru alegerea repertorială. Piesa aparține englezului Nick Whitby concepută după scenariul datorat lui Edwin Justus Mayer și Melchior Lengyel pentru filmul regizat de Ernst Lubitsch în 1942. Piesa s-a lansat pe Broadway în 2008 și a înregistrat de atunci succes pe diferite meridiane. Filmul a stârnit controverse când omenirea se afla în plin război mondial și naziștii ocupau țară după țară. Sensurile sale tematice au rezonanță și astăzi, când lumea nu e scutită de război și invazii.

Subiectul tratează cum o trupă de actori polonezi se confruntă cu invazia nazistă care le sufocă țara. Ținta satirică este ideologia invadatorilor savuros expusă în acțiunea piesei. În repertoriul teatrului polonez funcționează și ``Hamlet``, dar și o piesă satirică adresată ocupanților naziști. 

Vedetele trupei – Josef Tura și soția Maria, ajung în fața Gestapoului reprezentat de Ehrhardt, un dement servitor al nazismului. Situația este dramatică, dar întreaga trupă se solidarizează curajos pentru a se salva de furia demenței invadatorilor. Piesa are două planuri ale acțiunii, nelipsite de tentă comică – satira la adresa celor dirijați de Hitler și relațiile cu orgoliile de rigoare cunoscute într-o trupă de actori. Titlul piesei amintește de celebrul monolog al lui Hamlet cu substrat și pentru acțiunea propusă receptării în spectacol. 

Vlad Massaci regizează admirabil această piesă construită pe linia unui scenariu de film și o face fără tendințe de exagerări de efecte teatrale, subtil, cu măestrie în îmbinarea mijloacelor de expresie vizuală. Spectacolul are ritm și tensiune, spațiile de joc sunt diverse, de la cel din imediata apropiere de public, la cel de ``teatru în teatru``, de la proiecții inspirat alese pentru a servi acțiunea (video Dilmana Yordanova), până la planuri generale dominate de serviciul Gestapoului. Scenografia Iulianei Vîlsan servește remarcabil conceptul regizoral dictat de piesă, atât prin decor, cât și prin costumele cu atenție distribuite pentru a susține tipologia fiecărui personaj. Regizorul Vlad Massaci cu forță creatoare servește substratul tematic al piesei – nebunia celor care dictează absurd un război și rostul teatrului ca ``oglindă`` a societății implicat în realitatea curentă. Publicul este cucerit de umorul degajat în fiecare secvență satirică prin coordonarea viziunii regizorale de a trăi de fapt dramatic și condamna situații dictate de minți bolnave. Regizorul nu face trimitere didactică spre contextul actual al invaziei din Ucraina, sugerează ca publicul să judece emoțional cum istoria poate repeta tragedia unui război declanșat de un dement.

O numeroasă distribuție susține aproape ireproșabil miezul acestui spectacol. Evident se detașează cele trei personaje cheie pentru subiect. Este excelent Liviu Pintilesa cum jonglează cu transformările în diverse ``roluri`` dictate de acțiune, fiind actorul Josef Tura. O face cu măsură în expresie și cu o sinceră trăire interioară a situațiilor. Ilona Brezoianu dezvoltă personajul vedetei teatrului polonez, Maria Tura, confruntată cu multiple relații comice, dar și dramatice. Profilul general al vedetei este bine conturat, dar în unele momente îi lipsesc accentele sublinierii stării particulare a personajului în fața conflictelor. Alin Florea compune cu abilitate expresivă caricatura satirică a servilului Ehrhardt, anchetatorul Gestapoului.

În rolul regizorului polonez al trupei, Dowasz, merită aplauze Alex Conovaru pentru modul în care susține la nuanță subtilă momentle confruntării cu o situație dramatică, dar și fiecare relație cu cei din echipă, punctând cunoașterea lor ca persoane particulare. Numeroase personaje din secvențe argument pentru acțiune prilejuiesc remarcare deosebită prin interpretare, de pildă Andreea Samson în Anna cabiniera sau Tudor Palade în Grunberg cel mic, actor într-un monolog bogat în sensuri. Completează distribuția cu apariții corecte Angel Popescu, Răzvan Krem Alexe, Șerban Georgevici, Andreea Alexandrescu, Ștefan Voicu, Ștefan Pîrnuș. 

``A fi sau a nu fi`` este un spectacol reușit care inexplicabil rămâne programat destul de rar. Reușita se datorează în principal regizorului Vlad Massaci și trupei implicate în proiect. Publicul asistă la o altfel de comedie, modernă și cu sens major pentru actualitate. 

P.S. Urez din toată inima UN AN NOU CU INSPIRAȚIE TUTUROR SLUJITORILOR THALIEI CU REZULTATE ÎN SPECTACOLE MERITORII!