”RINOCERII” - TEATRUL DE COMEDIE / Sala ”Radu Beligan”

 PROEMINENT MESAJ CU ADRESĂ ... PREZENTUL!

Spectacolul ne avertizează impresionant, cum piesa lui Eugene Ionesco din 1959 este foarte actuală tematic, de parcă ar fi scrisă astăzi. Regizorul Vlad Massaci demonstrează cât de vizionar a fost ”regele” teatrului absurd, Eugene Ionesco. Dramaturgul preciza în eseurile sale că absurdul surprins în societate, trebuie tratat realist. Regizorul îi va urma credința estetică. În spectacol nu vom întâlni ”rinoceri”, ci oameni prinși în plasa lor. Lipsiți fiind de responsabilitate locuitorii dintr-un oraș liniștit, intră în turma ciudatului animal considerând că la vârful ei sunt cei cu puterea care le pot satisface dorințe personale. 

Când piesa a văzut luminile rampei în Franța, unde se stabilise românul Eugen Ionescu, analiștii o considerau a fi o tragicomedie cu țintă tematică ideologia nazistă. În 1964 ”Rinocerii” se montează și la Tearul de Comedie, abia înființat, cu acordul cenzurii comuniste că are aceiași tematică și satirizează fascismul. Regizorul Vlad Massaci aduce acum strălucit în atenția publicului ”Rinocerii” drept ”oglindă” a zilelor noastre, fără să intervină în text.

 Adaptează doar expresia teatrală prin accente de imagine specifice prezentului. Societatea a evoluat cu tehnologie pe toate planurile; comunicarea se face pe rețele social media, telefoane mobile, multe promulgă intens interese, idei false referitoare la naționalism, religie, istorie, moralitate etc. Astfel de ”rinoceri” invadează lumea, atrag susținători și îi manevrează prin minciună. Acesta este prezentul!

Viziunea regizorală se dezvoltă în scenografia inspirat realizată de Andu Dumitrescu, autor și al efectelor de light – video. Publicul e primit de un decor alcătuit din bănci cenușii, în centru scenei fiind o groapă care emană permanent fum. În groapă vor cădea toate personajele dornice de a se alătura rinocerilor. Reașezarea băncilor completate cu un pat, punctează mai multe locuri ale acțiunii. În fundal se mai folosește simbolic bustul unei statui și un geam. Geamul mare din fundal, devine și un telefon mobil imens unde ca pe Tick-Tock se difuzează imaginea unui bărbat în costum ... cu chip de rinocer, lui se vor alătura alții deveniți rinoceri într-o turmă. Decorul servește perfect viziunea regizorală, sugerează atmosfera unei societăți bolnave, ușor de manipulat. Costumele sunt specifice tipologiei fiecărui personaj desprins parcă din realitatea stradală actuală.

În această scenografie, regizorul Vlad Massaci ”povestește” teatral excelent distrugerea unui segment social în care un singur om – Beranger va înțelege pericolul ”rinocerilor”. În termeni realiști se prezintă relațiile dintre localnici și ritmat de la o scenă la alta transformarea fiecăruia dictată de rinocerizare. Personajelor se induce acea credință de a se alătura unei turme. Regizorul lasă acțiunea, conflictele să se deruleze fără să intervină cu efecte teatrale grosier metaforice, libsite de motivare concretă. Replicile și substratul lor vorbesc de la sine de gravitatea fenomenului rinocerizării. Vlad Massaci veghează atenent ca actorii să descifreze subtilitatea replicii, să se transpună credibil în personajele atribuite. Distribuția îndeplinește admirabil cerințele regiei. Treaptă cu treaptă, regizorul construiește mesajul tematic al piesei și îl transmite fascinant către public. 

Într-o lume obișnuită cu tabieturi superficiale apare un rinocer; apariția regizorul o indică abil prin sonorizare. Tropăitul rinocerului înconjoară sonor sala, publicul e captiv acțiunii. Victimă a rinocerului va fi pisica unei localnice. De la această scenă pornește infiltrarea rinocerilor în viața comunității și ... rinocerizarea ei. Urmează scene memorabil concepute teatral pentru a servi emoțional tema acțiunii. Sporește ritmul reprezentației scena dintre Beranger (Tudor Chirilă) și transformarea prietenului Jean (Liviu Pintileasa) în rinocer, cea dintre Beranger și colega de birou pentru care nutrește sentimente de dragoste, Desy (Andreea Alexandrescu) care devine și ea rinocer. Finalul spectacolului lasă publicul cu respirația tăiată când ascultă monologul lui Beranger.

”Am să mă apăr împotriva tuturor. Sunt ultimul om, am să rămân om până la capăt. Nu capitulez!” - rostește Beranger la sfârșitul reprezentației.Tudor Chirilă, cu inteligență, intuiție, comunică impecabil consistența monologului final rostit de Beranger, tulburător pentru oricine. Actorul trăiește intens fiecare moment al caracterizării Omului – Beranger, dovedind din nou, că rămâne un actor în topul valorilor. Beranger este prezentat concludent ca funcționarul care întârzie la locul de muncă, sătul de birocrația de acolo, un om simplu, modest, preferă băutura, și rămâne șocat pe gânduri de apariția rinocerului. El caută răspuns la cazua apariției animalului, nu la originea și coarnele sale, aflate în dezbaterea concetățenilor săi și nu așteaptă motivare de la autorități. Beranger e singurul care sesizează pericolul rinocerului. Tudor Chirilă redă la nuanță expresivă stările, nedumeririle, provocarea personajului Beranger, un om simplu care va judeca însă, efectul distrugătora al prezenței rinocerului. 

În jurul lui Beranger se află identități diferite tipologic, la fel ca și în orice societate. Excelent este Liviu Pintileasa în caracterizarea lui Jean cel pedant, plin de ifose, care va aluneca inconștient pe calea rinocerizării. O altă tipologie a celui îngânfat, dominat de interese este Dudard interpretat lăudabil de Lucian Ionescu. Actorului îi mai revine și rolul Băcanului, o apariție desenată cu precizie de actor. Logicianul lui Dragoș Huluba degajă fină ironie, umor prin linia sublinierii iresponsabilității personajului. Desy cea naivă, o tânără cu suflet bun este interpretată convingător de Andreea Alexandrescu. Toate aceste personaje, precizate tipologic cu iscusință de interpreți, vor aluneca în groapa rinocerilor fiind ușor de manipulat. Același drum îl vor urma și Băcăneasa, Doamna Boef (Simona Stoicescu), Bodard , Patronul cafenelei (Sorin Miron), Domnul Bătrân, Domnul Papilon (Lucian Pavel), Gospodina (Mihaela Măcelaru) sau Chelnărița (Domnița Iscru). Ireproșabilă este caracterizarea tipologiei acestor personaje argumente din planul secund al acțiunii prin modul în care actorii o fac firesc, cu trimitere delicată spre cei din actualitatea zilelor noastre. 

”Rinocerii” este un spectacol de înaltă clasă creatoare de emoție culturală provocatoare, o lecție de viață strict necesară zilelor noastre tulburi. Marele Public are prilejul întâlnirii cu valori ale teatrului aflate în slujba adevărului existențial.

P.S. Am urmărit spectacolul în ianuarie, nu la premiera din decembrie și aplauzele entuziaste ale publicului din final, ilustrau înțelegerea deplină a mesajului transmis și dădeau speranța că ”nu capitulează” toți în fața ”rinocerilor” care activează în viața reală.

”DOCTORUL” - TEATRUL ”NOTTARA” / Sala ”Horia Lovinescu”

 PRIVEȘTE ÎN OGLINDA REALITĂȚII ȘI ... JUDECĂ!

Teatrul ”Nottara” își alege cu pricepere repertoriul în scopul de a prezenta spectacole cu teme foarte actuale care frământă realitatea, preocupă publicul. Un ultim exemplu este ”Doctorul”, în regia lui Andrei Șerban, personalitate consacrată pe plan internațional.

Piesa aparține lui Robert Icke, dramaturg și regizor englez și este o adaptare liberă după ”Profesorul Bernhardi” de Arthur Schnitzler. Regizorul Anfrei Șerban a făcut cunoscut și la noi numele dramaturgului englez preocupat de rescrierea unor piese clasice a căror tematică este actuală și astăzi - ”Oedip” după Sofocle la Teatrul ”Bulandra” și ”Mary Stuart” după Schiller la Teatrul Național ”I.L.Caragiale”.

În ”Doctorul”, Robert Icke atenționează cât de importante sunt numeroase teme din realitatea curentă, sistemul medical fiind doar un pretext de a arăta gravitatea lor. Sunt probleme majore de actualitate : relația socială putere – profesionalism, religie, rasism, identitate sexuală. Temele alese, poate prea multe sunt înghesuite în conflicte majore, dar prin spectacol, reușec să copleșeasc emoțional publicul.

În jurul doctorului Ruth se declanșează tematic conflictele. Ruth este un doctor evreu cu studii avansate în cercetarea fenomenului Alzheimer, apreciat și de o fostă colegă ajunsă ministru. În clinica sa moare o adolescentă care și-a provocat singură avortul de teamă ca părinții să nu afle că este gravidă. Un preot catolic ar vrea să o împărtășească, dar Ruth se opune. Moartea tinerei și intervenția preotului declanșează conflicte pe mai multe planuri, cu argumente false în motivare acuzelor adresate lui Ruth. Cazul amplifică și conflictele mocnite dintre colegii doctori, declanșează proteste, dezbateri pe social media , dar și la un post de televiziune. 

Un decor funcțional este ingenios construit de Irina Moscu pentru a marca două planuri de joc, în principal activitatea în clinică, apoi în spațiul etajat și viața particulară a doctorului Ruth. Scenografia servește remarcabil viziunea regizorală. Andrei Șerban, alături de Daniela Dima (regizor asociat și versiunea de spectacol) urmărește ca publicul să devină partener în judecarea conflictelor și îndrumă actorii de a relaționa cu acesta permanent. Ca un mare artist, Andrei Șerban cizelează în amănunte semnificative teatral derularea acțiunii. 

Aduce în reprezentație cu sens major și proiecția video în scena dezbaterii televizate a ”cazului” Ruth în emisiunea cu titlu ”Dă-ți cu părerea!”, argument major și al viziunii regizorale. Ruth în calitate de invitat la emisiune stă cu spatele la public, în centru scenei pe un scaun, iar pe fundal este proiectat chipul său cu efectele de expresie declanșate de dezbatere. 

În conceptul regizoral doctorul Ruth este o femeie; printre colegi un personaj e un negru contestat de colegii albi, dar acest aspect de imagine a chipului este sugerată doar de replică pentru a spori gravitatea falsului conflict rasial. Distribuția pentru o serie de roluri cuprinde dublă intepretare dictată de programarea spectacolului. Comentăm distribuția unei singure reprezentații având în rolul central pe Ada Navrot în Ruth. Rolul este foarte dificil și poartă bagheta declanșării conflictelor pe mai multe linii tematice. Actrița se achită ireproșabil de interpretarea personajului pentru a provoca publicul la judecarea lui Ruth, un profesionist excepțional și un Om cu percepte personale referitoare la realitatea din jur. Esențială este replica rostită de Ruth - ”Am fost mai mult doctor, decât om” prin care își definește caracterul. Relațiile lui Ruth sunt multiple și în domeniul profesional și în viața particulară. Acasă, Ruth are o femeie (Charlie) suferindă de Alzheimer și pe prietena Sami cu problema identității sexuale. În profesie Ruth se confruntă cu colegi dornici de parvenire, dar și cu ministrul sănătății, fostă colegă de profesie care își va schimba atitudinile ca să păstreze funcția. Cu preotul catolic intră în conflict argumentând atribuțiile profesionale, dar unii speculează și că Ruth este evreică. Toate aceste relații complexe, Ada Navrot încearcă să le evidențieze credibil în interpretarea personajului.

Lui Gabriel Răuță îi revin două personaje de interpretat – Preotul și Tatăl fetei. Actorul reușește să prezinte subtil tipologiile diferite – cea a unui slujitor al bisericii cu atitudini dictate de perceperea conflictului și cea a unui tată disperat de moartea fiicei. Remarcabilă este Cristina Juncu în adolescenta Sami care își caută identitatea sexuală. Cu finețe caracterizează Laura Vasiliu pe Charlie suferindă de Alzheimer; cântecul personajului este compus de Cristina Juncu. După rolul din ”De profundis” este greu de recunoscut Tudor Cucu – Dumitrescu în Rezidentul, un personaj cu un alt profil decât Lord Alfred. Tânărul doctor rezident e dornic de promovare și folosește perfid conflictul de la clinică, actorul fiind excelent în modul de definire amănunțită a personajului. O compoziție demnă de aprecieri oferă Isabela Neamțu în doctorul Hardiman cel viclean implicat în conflicul dintre doctorii clinicii. Fără reproșuri evoluează în expunerea personajelor atribuite Luminița Erga (Cyprian), Adrian Nicolae (Copley), Șerban Gomoi (Murphy), Andreea Măcelaru Șofron (Flint), Raluca Jugănaru (Roberts). Interpreții urmăresc să relaționeze permanent cu publicul conform viziunii regizorale și unii o fac cu mai multă atenție, alții mai superficial. 

Trebuie specificat că impune ritm admosferei conflictuale momentele de percuție executate de Lucian Șofron. 

”Doctorul” se încadreaz în rândul spectacolelor, puține la număr, de strictă actualitate, provocator pentru a judeca societatea actuală cu relele care o macină prin false conflicte de la cele religioase, la cele profesionale, la rasă , sexualitate, până la atitudinea politică. Regizorul cu mare har teatral, Andrei Șerban pune degetul pe rana sângertândă a realității zilelor noastre. 

P.S. În alte reprezentații publicul va întâlni și o altă distribuție – Andreea Grămoșteanu (Ruth), Ionuț Grama (Preotul și Tatăl), Ana Radu (Sami), Crenguța Hariton (Charlie), Sorina Ștefănescu (Flint), Ioana Calotă (Roberts) și la percuție pe Daniel Varga.

”METMOFOZA” - TEATRUL EXCELSIOR

 PERFECȚIUNE TEATRALĂ

Mulți regizori se tot zbat să impună formule teatrale noi. De pildă, ”adaptează” proză, apelează la efecte de tot felu – proiecții, etc, iar rezultatele se văd în audiența lor modestă. Regizorul de înaltă clasă internațională, Yuri Kordonsky propune publicului nuvela ”Metamorfoza” de Frantz Kafka și construiește însă, cu absolută perfecțiune teatrală, un spectacol tulburător DESPRE ... NOI. Perfecțiunea se întâlnește rar în cazul unui astfel de spectacol pornit și de la o proză; solicită alegerea textului pentru tematica sa actuală, o viziune regizorală atentă în îndrumarea actorilor și în imaginea ”ambalajului” scenografic, firește cu transmiterea emoției provocatoare către public.

Yuri Kordonsky alege nuvela lui Frantz Kafka (1883 – 1924), în primul rând, că rămâne și astăzi foarte actuală tematic. Posibila transformare a personajului Gregor într-o insectă, este de fapt, metamorfoza Omului provocată de sentimente interioare care îl macină și sunt dictate de relația cu familia și contextul social. Regizorul respectă la literă proza lui Kafka și nu aplică o dramatizare, făptuiește inteligent doar ”o adaptare teatrală” minuțiuasă și pune în față publicului oglinda chipului său. Amintim că în opera lui Frantz Kafka parabola domină cu sens cutremurător și prezintă tragicomic realitatea în stil expresionist și suprarealist. Cei care nu cunosc scrierile lui Kafka – romanele (”Procesul” sau ”Castelul”) și o serie de povestiri, au prilejul acum de ”a citi” ireproșabil nuvela. Scriitorul ceh de limbă germană, prin proza sa originală, este o valoare a patrimoniului cultural. Perfecțiunea acestui spectacol pornește de la alegerea nuvelei de către Yuri Kordonsky și se dezvoltă prin viziunea regizorală.

Kafka povestește întâmplările comis-voiajorului Gregor, cel copleșit de rutina zilnică a meseriei practicate pentru întreținerea familiei dependente de el. Întârzierea la muncă declanșează în interiorul său o sumedenie de stări, amplificate și în relația cu familia și cei din preajmă. Yuri Kordonsky respectă descrierea lui Kafka. Transformările interioare trăite de Gregor nu presupun simplist teatral imaginea unei gângăni. 

Scenografa Oana Micu realizează excelent vizualizarea cu tâlc a prozei și decorul devine un personaj. Compune un decor pe mai multe planuri de joc, central fiind camera lui Gregor și în avanscenă sufrageria familiei, cu lateralele funcțional marcate.

Cu pricepere Oana Micu apelează la rotativa scenei și posibilități tehnice de transformare a camerei în care obiecte și personaje se pot plasa pe pereți pe o linie suprarealistă perfectă. Decorul se mulează în funcție de relatarea stărilor lui Gregor, descrisă de Kafka. Costumele sunt la rândul lor, în amănunt create pentru profilul personajelor și dominate de jocul culorilor între alb și negru. Desenate în stilul epocii lui Kafka dețin însă, fiecare trimiteri simbolice la rostul tematic și caracterizare personajelor.

 De pildă, metaforic este costumul lui Gregor și al aparițiilor celor care devin alter ego al stărilor sale. Într-o pijama albă, Gregor va îmbrăca un palton negru când se trezește să plece la slujbă și încep frământările că a pierdut trenul și nu mai poate ajunge. Oana Micu se dovedește o scenografă de mare talent ”povestind” teatral în termenii expresionismului, suprarealismului, subtextul prozei, dar și prin colaborarea perfectă cu viziunea regizorului. Acțiunea nuvelei nu are suspans conflictual, tensiune și ritm, scenografia însă, le impune vizual senzațional.

Regizorul Yuri Kordonsky ”traduce” teatral cu rafinament scenic, descrierile stărilor și relațiilor dintre personaje prin interpretarea actorilor admirabilă. Gregor și toți din jurul său sunt Oameni cu probleme interioare diverse dictate de caracter. Întârzierea la locul de muncă îi declanșează posibile noi relații cu familia și cu cei din preajmă. 

Marius Turdeanu se transpune excelent în Gregor, trăiește intens dublarea cuvântului descriptiv din nuvelă prin expresie, privire, atitudine corporală, dar și prin exploatare a subtextului replicilor atribuite. Gregor prin Marius Turdeanu devine un Om care se confruntă cu relațiile curente din familie și cu cele dictate de scietate. În funcție de tensiunea acestor relații, imaginea lui Gregor se amplifică simbolic prin aparițiile unor alterego. În aceiași ținută ca Gregor, apar și punctează expresiv frământările sale – Matei Arvunescu, Alex Popa, Dan Pughineanu, Mircea Alexandru Băluță. 

Universul familiei este compus din părinți și sora lui Gregor.Tatăl se vrea atoritar și este marcat de obsesiile funcției avute cândva; Bogdan Nichifor dezvăluie cu fină ironie profilul tragicomic al personajului. Mihaela Trofimov realizează admirabil la nuanță portretul unei mame bolnăvicioasă care oscilează între iubirea față de fiu, dar și dorința de a îi stopa transformarea, fiind o femeie modestă și supusă tatălui. Greta, sora lui Gregor, dorește să devină violonistă și își adoră fratele, manifestă chiar înțelegere față de el; Oana Predescu realizează o interpretare remarcabilă, în profunzimea caracterizării personajului. Relațile din această familie sunt cu perfecțiune sugerate de cei trei interpreți. În universul familiei apare și Servitoarea, care privește cu dispreț pe membrii săi; Dana Marineci marchează credibil fiecare atitudine a Servitoarei. 

Contextul social în care trăiește Gregor este prezentat prin aparițiile Administratorului (Mihai Mitrea) și a Chiriașilor (Dan Clucinschi, Dragoș Spahiu, Ovidiu Ușvat). Fiecare personaj prin interpretarea iscusită a actorilor este tipologic reprezentativ pentru societate, par caricaturi ale unei realități amare.

Perfecțiunea interpretării personajelor sporește prin sprijinul din umbră oferit de Andrei Doboș (sound design); mereu sunt folosite sonorizări obesive și semnificative tematic – ploaia de afară care marchează geamul mare al camerei lui Gregor, bătăile ceasului sau interpretarea la vioară a Gretei. Efectele sonore sugerează metaforic minunat universul familiei și pe cel social. Manevrarea luminii de Cristian Simon completează metafora admosferei acestui univers chinuit de relații tragicomice.

Yuri Kordonski cu măestrie dezvoltă o viziune regizorală prin metafore delicat impuse în stil realist. Impresionează triada personajelor cu trimitere spre un singur ... corp – Omul, ca și finalul teatral al reprezentației. Gregor s-a confruntat cu frica, disperarea, dezamăgirea, deznădejdea, iubirea, revolta, epuizarea, neputința sau resemnarea, iar în finalul reprezentației este ”crucificarea” Omului, inspirată din celebrul desen al lui Leonardo da Vinci.

”Metamorfoza” transmite fără efecte video, emoție ca într-un film prin imaginile Omului aflat în diverse stări spirituale. Mesajul amintește că Omul trebuie să gîndească și să judece relația cu lumea – familie și societate. Publicul, indiferent de vârstă sau pregătire clturală, va fi captivat de acest spectacol perfect prezentat teatral și provocator de emoție.