În ciuda crizei cu dificultaţile ei financiare ,Teatrul de Comedie a continuat proiectul său “festCO” ce se impune drept unul din puţinele festivaluri teatrale mioritice riguroase în tematică. Are un scop precis , perseverează în ideea slujirii şi dezvoltării dramaturgiei româneşti. Ideea este … ambiţioasă şi pentru că dramaturgia noastră e sărăcacioasă în valori, iar astăzi, greu mai produce piese de interes pentru public, inspirate din realitatea pe care acesta o trăieşte ameţit de productiile televiziunilor. ”festCO” îşi doreşte să stârnească iniţiative creatoare, atât în domeniul dramaturgiei, cât şi prin spectacolele care o slujesc.
Dramaturgi şi … premii
În urma propunerii unui selecţioner unic s-au prezentat la rampa concursului acestui festival, 14 spectacole. ”festCO” are însă şi o secţiune dedicată strict dramaturgiei, la care după tipicul concursurilor serioase cu piesa expediată într-un plic şi autorul reprezentat doar printr-un motto, s-au acordat următoarele premii: ”Inasula femeilor” - Valeriu Butulescu (premiul întâi), ”Canapeaua” - Olga Delia Mateescu ( II ) şi “Matineu” – Radu Macrinici (III ), la cea de a IV-a ediţie a manifestării. Rămâne ca regizorii, dacă piesele le stârnesc interesul să le valorifice pentru a vedea luminile scenei. Dar să ne întoarcem la cele 14 spectacole cu piese româneşti pentru că ele fac subiectul comentariului nostru. Dramaturgul preferat de teatre s-a dovedit a fi, în stagiunea 2008, Matei Vişniec, ales cu trei piese: “Buzunarul cu pâine” (Teatrul Metropolis), ”Mansardă la Paris” (Centre Culturel Kulturfabrik Luxemburg ) şi “Ioana şi focul”(Teatrul de Comedie). Spectacolele cu aceste texte au reuşit să colecţioneze cinci din cele şapte premii ale “festCO”.
Premiul pentru cel mai bun spectacol “Buzunarul cu pâine” – un regal de “teatru adevarat”, emoţionant conceput de Oana Pellea şi Mihai Sandu Gruia ca actori, regizori şi scenografi. Acest spectacol este un caz rar, cu actori care reuşesc să descifreze mult mai bine sensurile unei scrierii decât regizorii de profesie. Piesa a beneficiat de mai multe viziuni regizorale pline de pretenţii sofisticate, dar nici una din cele pe care le-am văzut nu a avut sensibilitatea şi claritatea în transmiterea ideilor scrierii pe căile imaginii teatrale ca propunerea celor doi artişti. Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, juriul din care am facut şi eu parte, l-a atribuit ex aeqvo lui Constantin Cojocaru pentru interpretarea stralucită a personajului Emil Cioran din “Mansardă la Paris” şi lui Marius Manole pentru rolurile din “Ioana şi focul”. Dorina Chiriac pentru Ioana din aceiaşi piesă a fost răsplătită cu Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal, iar Aurelian Bărbieru pentru numeroasele personaje din acelaşi spectacol, a obtinut Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar. Ofertele dramaturgului Matei Vişniec au adus satisfacţia premierii celor care i-au interpretat diverse partituri. Tot cu o piesă de Matei Vişniec – “Mansardă la
Cu un singur spectacol – “Scaunele”, Theatre du Tropic din Franţa – au fost solicitate piesle lui Eugene Ionesco. Era un spectacol corect, lipsit însă de strălucirea ironiei scrierii, de acum celebre. Cu toate că nenea Iancu, minunatul nostru Caragiale rămâne cel mai vital şi în continuare cel mai actual dramaturg al nostru, nici o scriere de-a sa nu şi-a găsit în 2008 o realizare teatrală demnă de “festCO”. Marele dramaturg a absentat nemotivat din repertoriu. In această ediţie a fost însă solicitat dintre clasicii nostri, în mod surprinzător, Mihail Sebastian cu “Steaua fără nume” (două teatre) şi cu “Jocul de-a vacanţa” (un teatru). La timpul potrivit vom vorbi despre aceste spectacole.
Dramaturgia zilelor noastre a fost modest reprezentată prin Iulian Postelnicu, Lia Bugnar şi Adrian Lustig. S-a afirmat şi chiar s-a impus pe scenele noastre, în special pe cele ale teatrului independent, Lia Bugnar. Actriţa de ţine ştiinţa scrierii cu abilitate a replicii teatrale, numai că sunt destul de fragil construite conflictele în piesele sale. ”Şapte dintr-o lovitură”, piesa scrisă la comandă pentru a reuni noile achiziţii de tineri actori ai Teatrului National “I.L.Caragiale” şi “Jocul de-a adevărul” au fost textele Liei Bugnar, materializate în spectacole oneste, dar care n-au oferit prilejul unor evidenţieri deosebite pentru interpreţi. Iulian Postelnicu a propus Teatrului Municipal din
Uşor se poate constata că producţia dramaturgiei noastre nu a fost bogată nici în stagiunea trecută. Cândva se vorbea de “dramaturgia de sertar”, cu piese nevalorificate înainte de ’90 din cauza cenzurii. Se pare că acea “dramaturgie de sertar“ nici nu a existat. In zilele noastre creaţii dramaturgice de valoare nu prea s-au afirmat, cu toate că nu mai avem cenzură, iar realitatea oferă generos subiecte de inspiraţie. Din lipsă de material dramaturgic actual, regizorii şi actorii s-au apucat să scrie ei piese. Unii au reuşit să-şi descopere şi acest talent şi au câştigat aprecieri pentru scrierile lor concepute cu simţ critic acid la adresa actualităţii. S-au remarcat în mod deosebit, în special în teatrul independent, regizoarea Gianina Cărbunariu şi actorul Mimi Brănescu.
În urma acestei ediţii, organizatorii “festCO” au lansat provocarea de-a înfiinţa o secţiune specială pentru teatrul independent cu dramaturgie autohtonă în intenţia de a stimula acest domeniu ignorat.
Din lipsa de noi texte româneşti, unii regizori le adapteaza pe cele vechi, le întorc pe faţă şi pe dos. Este adaptat el şi Shakespeare, aşa că li se pare un fleac să-l toace mărunt pe Caragiale, sau pe Sebastian. Unii nici nu mai au buna cuviinţă de a specifica “adaptare”, precum regizorul Dan Vasile. Specifică în programul de sală, cu mândrie, doar “un spectacol de … “, considerându-se mai presus decât dramaturgul. De ce oare nu scriu aceşti regizori îngânfaţi, dânşii piese pe care apoi să le pună în scenă? Un posibil răspuns ar fi că poate n-au talent nici la scris.
Pe scurt despre unele spectacole
Am comentat pe larg ,la vremea premierelor, unele din spectacolele selectate pentru “festCO”, în “Timpul liber”, suplimentul “Romaniei libere”, publicaţie de care m-am despărţit de curând din cauza tabloidizării sale. Am apreciat atunci distribuţia de la “Ioana şi focul” (Teatrul de Comedie), alegerea repertoriala a Teatrului Naţional “I.L.Caragiale” – “Molto gran’impressione”, ca şi proiectul aceluiaşi teatru de a pune în evidenţă tinerii săi angajaţi în “Şapte dintr-o lovitură”. Am comentat şi “Jocul de-a adevărul” (Teatrul Metropolis) şi ”Clinica” (Teatrul de Comedie), şi am recomandat “Buzunarul cu pâine” care merita însa, în contextual actual, determinat de festival, unele completări.
Teatrul Metropolis (singurul teatru instituţionalizat de proiecte): ”BUZUNARUL CU PÂINE” de Matei Vişniec datorită Oanei Pellea şi lui Mihai Gruia Sandu rămâne evenimentul teatral al festivalului prin sensibilitatea şi credibilitatea demonstrate în tratarea textului. Fără efecte artificiale şi exagerări vizuale a transmis emoţie, a provocat spectatorii la judecarea comportamentului acelor indivizi ce se cred a ştii totul despre lume, dar nu sunt capabili, în egoismul lor nemăsurat, să întindă o mână de ajutor celui aflat la ananghie.
Centre Culturel Klturfabrik din Luxemburg: “MANSARDĂ LA PARIS” de Matei Vişniec a surprins prin coerenţa şi inventivitatea viziunii regizorale, prin acurateţea prezentării unei personalităţi importante a culturii noastre, Emil Cioran. Situaţia în care se găseşte personajul aflat la vârsta senectuţii într-un moment de cumpănă existenţială, regizorul Radu Afrim a ilustrat-o în tentă suprarealistă cu ajutorul unor efecte video inspirate (Mihai Păcurar şi Mihai Sibianu) ce le-a manevrat inspirat. Viziunea regizorală a prins viaţă prin interpretarea reuşită a echipei reunite la Luxemburg, şi în special prin jocul impresionant al actorului Constantin Cojocaru, care desena profilul unui personaj afectat de Alzheimer.
Teatrul “Jean Bart” din Tulcea : “STEAUA FĂRĂ NUME” de Mihail Sebastian a beneficiat de regia lui Aurel Palade remarcat şi premiat în cadrul proiectului “Comedia ţine la TINEri”. Textul era citit scenic cu atenţie pentru susţinerea relaţiilor dintre personaje, sublinindu-i intenţiile şi presărat cu accente comice inspirate. Actoriceşte se simţea însă, o oarecare stângăcie în abordarea personajelor. Scenografia era banală.
Teatrul Clasic “IOAN SLAVICI” din
Teatrul Municipal din
Teatrul de Stat din
Teatrul Municipal din Baia Mare: ”JOCUL DE-A VACANȚA” a suferit o adaptare din partea regizorului Radu Afrim, recunoscută de acesta şi indicată prin paranteza ce însoţea titlul iniţial al piesei lui Sebastian – [OPTIUNEA 9]. Debutul reprezentaţiei anunţa o posibilă idee originală, interesantă, cu motivare în text. Personajele se aflau în febrilă activitate într-un birou modern şi erau isterizate de solicitările slujbei lor. Activităţile le creiaseră un posibil stres, şi dorinţa firească de joc de-a vacanţa. Cum a fost imaginat de regizor şi interpretat de majoritatea actorilor acest “ joc” era însă, discutabil şi uneori lamentabil. Madam Vintilă se transforma în domnul Vintilă, Bogoiu devenea un saltimbanc ,etc. Fiecare scenă era încărcată cu efecte, ce se vroiau comice, şi relaţii fără suport în textul iniţial luat drept pretext, iar adaptarea apela adeseori la un limbaj trivial. Finalul spectacolului nu mai avea legatura cu debutul lui. Explozia de fantezie specifică acestui regizor şi-ar fi găsit mult mai credibil o motivare dacă dânsul ar fi scris un text şi nu l-ar fi luat drept pretext pe Sebastian.
Festivalul Comediei Romanesti a avut însă ţinută culturală, chiar dacă recolta repertoriala nu a scos la iveala nume noi, iar unele din cele 14 spectacole – în special cele de la Arad şi Baia Mare - aratau o căznită tendinţă de modernizare.