O ŞANSĂ PENTRU TINERI … ?!
Teatrul de Comedie este constant preocupat de lansarea şi susţinerea tinerilor prin diferite proiecte, dar de bază rămâne “Comedia ţine la TINEri”. De astă dată, găzduieşte o producţie a Asociaţiei Tam-Tam şi a teatrului, finanţată de Administraţia Fondului Cultural Naţional, “Domnişoara Iulia”, care implică patru absolvenţi promoţia 2008 ai UNATC – Andreea Bârsan, Sorina Ştefănescu, Şerban Gomoi şi Ioan Cortea -, alături de o actriţă stimată a Teatrului de Comedie, Delia Nartea, în regia profesorului de la universitate, actorul Liviu Lucaci. Profilul reportorial al instituţiei din strada Sf. Dumitru este însă, comedia, iar piesa
suedezului August Strindberg, scrisă în 1888, e o dramă cu profiluri psihologice complex expuse în conflicte violente, dictate şi de condiţia socială căreia îi aparţin. Am urmărit în două distribuţii spectacolul şi am constatat reacţii ale spectatorilor, la unele scene, inadecvate scrierii. Spectatorii se amuzau copios, râdeau în faţa unor momente cu substrat dramatic. Nu era doar rezultatul prezenţei la Teatrul de Comedie, ci şi al conceptului regizoral simplist datorat unei lecturi teatrale superficiale în care tineri lipsiţi de experienţă se confruntau cu partituri dificile, chiar cu roluri incomode personalităţii lor.
Regizorul Liviu Lucaci oferă de fapt o adaptare după piesa lui August Strindberg şi comprimă neinspirat textul. “Raţiunea şi-a pierdut orice putere şi doar emoţiile şi sentimentele dictează condiţia subiectului” atenţiona dramaturgul în unul din eseurile sale teoretice asupra stilului dramatic al scrierilor sale. Comprimarea piesei de către regizor anulează taman argumentarea relaţiilor dorite de autor a funcţiona emoţional între cele trei personaje, aristrocata Iulia, valetul Jean şi bucătăreasa Kristin. Aspiraţiile, sentimentele, prăpastia dintre personaje din clase sociale diferite, sunt şubrezite de adaptare şi viziunea regizorală. Spre exemplu, publicul se amuză cum ucide Jean cu un topor pasărea din colivia pe care Iulia intenţiona să o ia în refugiul în Elveţia alături de valet după noaptea de dragoste cu acesta sau când Kristin cea adormită e scoasă din scenă că stânjeneşte relaţia dintre Iulia şi Jean. Le provoacă râsul spectatorilor, în funcţie de distribuţie, şi alte situaţii tensionate dramatic când replici sunt rostite patetic ori ca într-un spectacol de operetă. Profesorului de actorie Liviu Lucaci opţiunea regizorală pentru efecte spectaculoase îi afectează tocmai necesara coordonare a interpreţilor pentru a îi feri de stridenţe şi fals în rostirea unor replici în situaţii extreme conflictual.
Delia Nartea, căreia îi aparţine şi ilustraţia muzicală a spectacolului bine aleasă, avea toate datele de a interpreta rolul Iuliei şi reuşeşte în unele scene un portret impresionant al personajului, dar se dovedeşte inegală în urmărirea evoluţiei sale dramatice. O caracterizează convingător în debutul reprezentaţiei când cochetează autoritar şi provocator cu Jean la sărbătoarea de Sânziene, de exemplu, dar recită exterior monologul cheie al dezvăluirii conflictului dintre nobilul şi temutul său tată şi mama sa, consumând fără efect expresiv pahar după pahar de vin. În scena sinuciderii Iuliei, actriţa nu transmite emoţie publicului şi din cauza regiei care o obligă să o finalizeze … pe masa din bucătorie. Decorul lui Ştefan Caragiu, minaimalist desenează o bucătărie cu ustensilele de rigoare expuse de o parte şi alta a scenei pe două ştăngi. Util conceput pentru sala mică a teatrului este însă, defectuos întrebuinţat de regizor. Sinuciderea pe masă sau agăţarea unei oglinzi de una din ştăngi de către Jean ca să se bărbierească, au drept rezultat … amuzamentul unor spectatori. Costumele Dumitriţei Luncă au o linie elegantă, dar accesoriile sunt plasate neadecvat. De pildă, eşarfa colorată a lui Jean sau poşeta strălucitoare în care Iulia şi-a pus banii necesari călătoriei, erau adecvate mai repede pentru un bal. Alcătuirea poşetei incomodează şi actorii prin manipularea ei în scene de conflict.
Revenind la interpretare, Delia Nartea trebuie să construiască relaţiile personajului său în varianta a două distribuţii. Câştigă în valorificarea personajului Iulia, când Jean este interpretat de Ioan Cortea pentru că actorul nuanţează dezvoltarea personajului său şi rosteşte cu gând interior replica ferindu-se de patetism. În scena finală, cade totuşi în plasa stridenţelor vocale fără acoperire emoţională interioară. Şerban Gomoi concepe pe Jean mai linear doar ca un individ obsedat de parvenire, este uneori patetic, strident în manifestările de revoltă impuse de situaţii. Cu toate că interpretarea sa este rigidă, actorul schimbă credibil faţa personajului în scena relatării sentimentelor iscate de prima înâlnire cu Iulia. Jonglează atent cu stările interioare provocate de situaţie. Cei doi distribuiţi în rolul dificil al valetului expun calităţi pentru profesia aleasă – deţin o înfăţişare plăcută şi un timbru vocal special -, dar au avut parte de o îndrumare regizorală ce nu i-a sprijinit pentru reliefarea complexă a duplicităţii personajului. Kristin, într-o variantă a distribuţiei, este Andreea Bârsan, care tratează personajul cu atenţie semnificativă pentru subtextul său, degajă firesc şi implicare în relaţiile cu partenerii chiar şi când e lipsită de replică. În cealaltă variantă, şi interpretarea Sorinei Ştefănescu este apreciabilă, dar nu e constantă în dezvăluirea personajului, manifestată abia în ultima sa apariţie scenică, reacţii ce nu sunt sugerate pe parcusul reprezentaţiei.
“Domnişoara Iulia” prilejuieşte şansa cunoaşterii unor tineri actori într-un spectacol simplist în exprimarea conflictelor şi sentimentelor. Piesa solid construită de August Strindberg pe coordonate psihologice, în spectacol se transformă într-o telenovelă modestă ce produce efecte hilare în rândul spectatorilor.
Teatrul de Comedie este constant preocupat de lansarea şi susţinerea tinerilor prin diferite proiecte, dar de bază rămâne “Comedia ţine la TINEri”. De astă dată, găzduieşte o producţie a Asociaţiei Tam-Tam şi a teatrului, finanţată de Administraţia Fondului Cultural Naţional, “Domnişoara Iulia”, care implică patru absolvenţi promoţia 2008 ai UNATC – Andreea Bârsan, Sorina Ştefănescu, Şerban Gomoi şi Ioan Cortea -, alături de o actriţă stimată a Teatrului de Comedie, Delia Nartea, în regia profesorului de la universitate, actorul Liviu Lucaci. Profilul reportorial al instituţiei din strada Sf. Dumitru este însă, comedia, iar piesa
suedezului August Strindberg, scrisă în 1888, e o dramă cu profiluri psihologice complex expuse în conflicte violente, dictate şi de condiţia socială căreia îi aparţin. Am urmărit în două distribuţii spectacolul şi am constatat reacţii ale spectatorilor, la unele scene, inadecvate scrierii. Spectatorii se amuzau copios, râdeau în faţa unor momente cu substrat dramatic. Nu era doar rezultatul prezenţei la Teatrul de Comedie, ci şi al conceptului regizoral simplist datorat unei lecturi teatrale superficiale în care tineri lipsiţi de experienţă se confruntau cu partituri dificile, chiar cu roluri incomode personalităţii lor.Regizorul Liviu Lucaci oferă de fapt o adaptare după piesa lui August Strindberg şi comprimă neinspirat textul. “Raţiunea şi-a pierdut orice putere şi doar emoţiile şi sentimentele dictează condiţia subiectului” atenţiona dramaturgul în unul din eseurile sale teoretice asupra stilului dramatic al scrierilor sale. Comprimarea piesei de către regizor anulează taman argumentarea relaţiilor dorite de autor a funcţiona emoţional între cele trei personaje, aristrocata Iulia, valetul Jean şi bucătăreasa Kristin. Aspiraţiile, sentimentele, prăpastia dintre personaje din clase sociale diferite, sunt şubrezite de adaptare şi viziunea regizorală. Spre exemplu, publicul se amuză cum ucide Jean cu un topor pasărea din colivia pe care Iulia intenţiona să o ia în refugiul în Elveţia alături de valet după noaptea de dragoste cu acesta sau când Kristin cea adormită e scoasă din scenă că stânjeneşte relaţia dintre Iulia şi Jean. Le provoacă râsul spectatorilor, în funcţie de distribuţie, şi alte situaţii tensionate dramatic când replici sunt rostite patetic ori ca într-un spectacol de operetă. Profesorului de actorie Liviu Lucaci opţiunea regizorală pentru efecte spectaculoase îi afectează tocmai necesara coordonare a interpreţilor pentru a îi feri de stridenţe şi fals în rostirea unor replici în situaţii extreme conflictual.
Delia Nartea, căreia îi aparţine şi ilustraţia muzicală a spectacolului bine aleasă, avea toate datele de a interpreta rolul Iuliei şi reuşeşte în unele scene un portret impresionant al personajului, dar se dovedeşte inegală în urmărirea evoluţiei sale dramatice. O caracterizează convingător în debutul reprezentaţiei când cochetează autoritar şi provocator cu Jean la sărbătoarea de Sânziene, de exemplu, dar recită exterior monologul cheie al dezvăluirii conflictului dintre nobilul şi temutul său tată şi mama sa, consumând fără efect expresiv pahar după pahar de vin. În scena sinuciderii Iuliei, actriţa nu transmite emoţie publicului şi din cauza regiei care o obligă să o finalizeze … pe masa din bucătorie. Decorul lui Ştefan Caragiu, minaimalist desenează o bucătărie cu ustensilele de rigoare expuse de o parte şi alta a scenei pe două ştăngi. Util conceput pentru sala mică a teatrului este însă, defectuos întrebuinţat de regizor. Sinuciderea pe masă sau agăţarea unei oglinzi de una din ştăngi de către Jean ca să se bărbierească, au drept rezultat … amuzamentul unor spectatori. Costumele Dumitriţei Luncă au o linie elegantă, dar accesoriile sunt plasate neadecvat. De pildă, eşarfa colorată a lui Jean sau poşeta strălucitoare în care Iulia şi-a pus banii necesari călătoriei, erau adecvate mai repede pentru un bal. Alcătuirea poşetei incomodează şi actorii prin manipularea ei în scene de conflict.
Revenind la interpretare, Delia Nartea trebuie să construiască relaţiile personajului său în varianta a două distribuţii. Câştigă în valorificarea personajului Iulia, când Jean este interpretat de Ioan Cortea pentru că actorul nuanţează dezvoltarea personajului său şi rosteşte cu gând interior replica ferindu-se de patetism. În scena finală, cade totuşi în plasa stridenţelor vocale fără acoperire emoţională interioară. Şerban Gomoi concepe pe Jean mai linear doar ca un individ obsedat de parvenire, este uneori patetic, strident în manifestările de revoltă impuse de situaţii. Cu toate că interpretarea sa este rigidă, actorul schimbă credibil faţa personajului în scena relatării sentimentelor iscate de prima înâlnire cu Iulia. Jonglează atent cu stările interioare provocate de situaţie. Cei doi distribuiţi în rolul dificil al valetului expun calităţi pentru profesia aleasă – deţin o înfăţişare plăcută şi un timbru vocal special -, dar au avut parte de o îndrumare regizorală ce nu i-a sprijinit pentru reliefarea complexă a duplicităţii personajului. Kristin, într-o variantă a distribuţiei, este Andreea Bârsan, care tratează personajul cu atenţie semnificativă pentru subtextul său, degajă firesc şi implicare în relaţiile cu partenerii chiar şi când e lipsită de replică. În cealaltă variantă, şi interpretarea Sorinei Ştefănescu este apreciabilă, dar nu e constantă în dezvăluirea personajului, manifestată abia în ultima sa apariţie scenică, reacţii ce nu sunt sugerate pe parcusul reprezentaţiei.
“Domnişoara Iulia” prilejuieşte şansa cunoaşterii unor tineri actori într-un spectacol simplist în exprimarea conflictelor şi sentimentelor. Piesa solid construită de August Strindberg pe coordonate psihologice, în spectacol se transformă într-o telenovelă modestă ce produce efecte hilare în rândul spectatorilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu