TEATRUL METROPOLIS, TEATRUL DE PROIECTE

“ TARELKIN” - O SATIRĂ DE REZONANŢĂ PENTRU ACTUALITATEA NOASTRĂ

Teatrul de proiecte Metropolis şi-a deschis stagiunea de toamnă cu cinci premiere diferite ca gen pentru a satisface preferinţele unui public cât mai larg. “Fantoma, dragostea mea ! ” (de Noel Coward) şi “Doctori, femei şi alte întâmplări” (după Georges Feydeau), comedii bulevardiere atractiv montate scenic, “Azilul de noapte” (de Maxim Gorki), o dramă despre cei de la marginea societăţii, “Sfârşit de partidă” (de Samuel Beckett), despre egoismul ce poate distruge existenţe într-un spectacol impresionant şi “Tarelkin”, o satiră la adresa corupţiei într-un spectacol ce trimite la problemele spinoase ale actualităţii. Comentarea primelor patru premiere sunt găzduite de acst blog.
Aleksandr Suhovo–Kobîlin, un om înstărit din Rusia secolului XIX, cu o viaţă aventuroasă, a rămas în patrimonial dramaturgiei doar prin trilogia satirico-politică, “Nunta lui Krechinsky”, “Procesul” şi “Moartea lui Tarelkin”. Regizorul Gelu Colceag optează pentru ultima piesă pe care o prezintă într-o versiune scenică apreciabilă. Modernizează scrierea, limbajul ei (traducerea, bogată în sensuri specifice dialogurilor contemporane, aparţine Maşei Dinescu) şi viziunea sa regizorală speculează inteligent gravitatea fenomenului corupţiei, sugerând că este actual şi la noi, astăzi, nu numai în vremea Rusiei ţariste. Povestea lui Tarelkin se petrece în Rusia secolului XIX, dar prin conţinut poate aparţine foarte bine şi mileniului trei în România. Birocraţia, şpaga, corupţia funcţionarilor publici din jurul lui Tarelkin, manifestate sub diverse forme îi sunt cunoscute oricărui spectator prin contactul cu diverse instituţii ale statului. Tarelkin (George Ivaşcu) e un funcţionar şmecher, dar superiorul său, generalul Varavin (Doru Ana) îl întrece în perversiunea manipulării şpăgilor. Revoltat, Tarelkin îşi înscenează moartea, speculând pentru această farsă decesul vecinului său, Kopîlov (rol interpretat tot de George Ivaşcu), ca să dispară cu prada rezultată din practicarea corupţiei, dar şi cu documentele acuzatoare. “Cazul” va fi judecat de o poliţie la fel de coruptă ca generalul Varavin şi subalternul său. Mita dată cu valiza, maldărul de dosare ale moşierului Cevankin (Gabi Costin), netrimise la judecată, totul e speculat de viziunea regizorală prin imagini teatrale savuroase, provocând hazul spectatorilor, care apoi se întristează gândind că istoria corupţiei se repetă şi nu se întrevede o scăpare din ghearele ei. Monologul final al lui Tarelkin vine ca o tristă concluzie despre o “lume strâmbă” în care trăim. Regizorul a lăsat să curgă coerent firul acţiunii şi a mers de la prima la ultima scenă pe aplicarea unor accente groteşti când situaţiile le motivau prezenţa pentru a sporii astfel, “atmosfera de lucru” a funcţionarilor şi poliţiştilor. Toţi sunt, de fapt, nişte marionete mişcate de forţa banului după care aleargă cu disperare. Viziunea regizorală prin bogăţia de imagini determină unele scăpări de ritm, spectacolul e prea lung (două ore şi aproximativ cinsprezece minute). Exagerări ca tempo şi vizualizare intervin în scena torturării la poliţie a lui Pahomov (Vlad Logigan). Sunt lungi secvenţele de dans, de mişcare ale torturii ce afectează sensul major al imaginii “răstignirii” naivului care nu a intrat în capcana corupţiei. Spectacolul are însă, forţă comică prin cavalcada de gaguri excelent dirijate regizoral. Amintim cele ce ilustrează farsa înmormântării lui Tarelkin sau cele ale interogatorului de la poliţie. Croiul regizoral al spectacolului este original şi prin cooptarea în echipa de realizatori a unor tineri creatori. Mai întâi, decorul tinerei Iuliana Gherghescu, din module, pereţi din lemn, indicând birouri ponosite, denotă fantezia creatoarei de a contribui la imginea generală a atmosferei spectacolului desprinsă parcă din tablourile vremii. La rândul lor costumele datorate Izei Tărţan servesc caracterizării personajelor. Fiind şi rectorul UNATC, Gelu Colceag apelează la o distribuţie ce include actori preţuiţi, cu experienţă, dar şi mulţi tineri aflaţi la început de drum. E drept, majoritatea lor se manifestă stângaci atunci când trebuie să configureze personajele secundare din gruparea funcţionarilor sau poliţiştilor. Merită atenţie, deocamdată, cei care au fructificat şansa distribuirii lor într-un spectacol de calitate alături de dascăli şi au reuşit remarcarea chiar şi în roluri secundare. Din grupul funcţionarilor, beneficiind şi de scurte replici, se detaşează Sergiu Fleşner, angajatul bâlbâit al celor sus puşi, remarcat şi în spectacolele de la UNATC, comentate pe blog (“Copiii soarelui”, “20 de minute cu îngerul”). Îşi mai compune ipostazele în care este implicată Mavruşa-bucătăreasa, cu dezinvoltură, cu mult umor, Alexandra Badea, o tânără actriţă atentă la nuanţele convenabile situaţiilor. Sperăm a nu se confunda numele său cu cel al regizoarei cu pretenţii şi al altor “vedete” pentru o zi, cultivate de televiziuni. Vitală, credibilă este şi tânăra Ana Covalciuc în Liudmila, mama cu mulţi copii. Colegul lor de generaţie, Vlad Logigan, mai experimentat şi prin spectacolele de la Teatrul “Bulandra” la care a participat, este ireproşabil în rolul timidului Pahomov cel anchetat de poliţie.
“Greii” spectacolului şi prin amplitudinea personjelor în care regizorul i-a distribuit, rămân George Ivaşcu (Tarelkin şi Kopîlov), Doru Ana (Varavin şi creditorul evreu), Radu Gabriel (poliţistul Raspliuev), dascăli la UNATC şi Dan Aştilean (şeful poliţiştilor, Raspliuev Oh), actor la Teatrul “Bulandra” care aşteaptă premierele acestei instituţii ce au întârziat a se anunţa în ultimele stagiuni. George Ivaşcu uimeşte întodeauna cu personajele pe care le interpretează. De la Tipătescu (“O scrisoare pierdută” în regia lui Alexandru Tocilescu la Naţionalul bucureştean) la Galy Gay (personajul principal din spectacolul cu acelaşi nume regizat de Lucian Giurchescu la Teatrul de Comedie), actorul a surprins întodeauna şi pentru că e special ca ţinută, dar are harul lui DeVito, de pildă, o personalitate a filmului de peste ocean. În spectacolul de la Teatrul Metropolis, George Ivaşcu rezolvă spectaculos atât rolul funcţionarului dornic de şpagă, dar şi revoltat, răzbunător pentru minciunile şefului, cât şi pe cel al bătrânelului Kopîlov. Realizează o nouă performanţă prin caracterizarea minuţioasă a celor două personaje, apelând la un umor fin plasat, dar şi la nuanţe dramatice. Jonglează cu stările interioare ale personajelor dovedindu-se, din nou, un actor de valoare. O surpriză este reapariţia pe scenă în Raspliuev a lui Radu Gabriel după o absenţă greu de explicat. Rolul poliţistului supus cu devoţiune şefilor, dar dornic şi el de parvenire grabnică în lumea corupţiei este cu perfecţiune interpretat. Radu Gabriel îşi susţine cu vână comică partitura fără nici o exagerare. Personajul său trăieşte sincer conflictele având rezultatul comic dorit la public. Cu inventivitate creează personajul generalului Varavin, un adevărat mafiot în manipularea forţei puterii, Doru Ana. Apare apoi în creditorul evreu şi este de nerecnoscut. Numai un actor capabil de transformări gândite atent poate realiza astfel de schimbări într-un spectacol. Actorii, George Ivaşcu, Doru Ana şi Radu Gabriel, ca şi regizorul Gelu Colceag sunt printre puţinele cadre didactice de la UNATC remarcabile pe scenă, dar şi cu rezultate apreciabile ca pedagogi.
“Tarelkin” este unul din puţinele spectacole satirice existente în repertoriile teatrelor noastre, inspirat conceput, ce serveşte pofta publicului de a vedea sancţionat pe scenă amarul aspect al cotiadianului, corupţia. Are miez ideatic, mesaj, şi cu mici corecţii de ritm ce afectează durata reprezentaţiei va cucerii interesul spectatorilor.