“O ZI DE VARĂ” – TEATRUL “NOTTARA”, SALA “GEORGE CONSTANTIN”

UN SPECTACOL PROVOCATOR DE EMOŢIE ŞI GÂND

Cu o piesă în trei personaje, reprezendând categorii importante ale societăţii actuale, dirijată cu pricepere regizorală în îndrumarea actorilor , spectacolul “O zi de vară” poate stârni interesul şi preţuirea marelui public. Spectacolul propune o adaptare a regizorului Marcel Ţop după piesa polonezului Slawomir Mrozek. “Adaptare” iscă mereu discuţii controversate când regizorii vor să fie mai presus de dramaturgi, să le rescrie piesele în funcţie de ambiţiile lor. De astă dată, “adaptarea” lui Marcel Ţop nu distruge intenţiile piesei lui Mrozek şi este percutantă prin expunerea relaţiilor dintre cele trei personaje, tipologii reprezentative pentru zilele noastre. Pare şocant debutul spectacolului cu cei doi bărbaţi aflaţi în pragul sinuciderii, dar parcursul acţiunii dezvoltă o substanţă dramatică profund motivată prin psihologia personajelor de a percepe existenţa. Izbut (Valentin Corneanu) este disperat că tot ceea ce îşi propune reuşeşte să înfăptuiască , iar Neizbut (Nicu Rotaru) e nefericit că toate acţiunile sale sunt un eşec. Desigur, esenţializarea personajelor are o tentă absurdă, stil care nu îi este străin dramaturgului în construcţiile sale conflictuale. Cei doi se vor întâlni într-o zi de vară pe o plajă cu o femeie, Dama (Flavia Cazacu) care îi provoacă la o luptă pentru a o cuceri. Dialogul dintre personje, releţiile lor sunt captivant construite de dramaturgul polonez, împletind comicul cu tragicul.
Modul în care Marcel Ţop îşi concepe viziunea regizorală îl apropie de intenţiile teatrului psihologic, acordând preţuire susţinerii minuţioase a exploatării la nuanţă a constructului personajelor şi a relaţiilor dintre ele prin îndrumarea interpreţiilor. Şi-a ales inspirat o echipă de tineri actori înzestraţi – Flavia Cazacu, Valentin Corneanu şi Nicu Rotaru -, cuceriţi fără reserve de conceptul său regizoral. Tânărul regizor Marcel Ţop a fost remarcat la prima ediţie din 2006 a proiectului Teatrului de Comedie “COMEDIA ŢINE LA TINEri” cu spectacolul “Edmond”, distins cu premii. Evoluţia sa ulterioară a fost însă, sinuoasă. A încercat să îşi găsească un stil personal în numele nonconformismului şi uneori a reuşit, alteori, nu. “Deformaţii” de la Teatrul Luni (spectacol comentat pe blog) se integrează ultimei categorii a dorinţei de a şoca fără să aibă motivare şi coerenţă în gândul regizoral. De astă dată, surprinde prin analiza susţinută asupra substanţei textului, prin renunţarea , e drept nu totală, la artificii regizorale şi se întoarce la menirea regizorului de a administra şi pune în valoare cuvântul , în principal, prin actori. Debutul reprezentaţiei se face printr-o scenă lungă, chiar plictisitoare cu Izbut, prin care s-ar vrea a se pune spectatorii în temă asupra convenţiilor teatrale pentru regizorul ar fi optat. Mai intervine pe o altă linie de expresie teatrală, o scenă cu Neizbut care vrea să înveţe înotul ca un copil de grădiniţă, cu imagini parcă împrumutate de la un spectacol de revistă. Aceste două momente sunt neinspirat compuse regizoral. Spectacolul dezvoltă însă, o puternică atracţie, chiar un suspans prin descifrarea personajelor a căror interpretare produce emoţie.
Regizorul Marcel Ţop dovedeşte prin acest spectacol a fi unul dintre regizorii care ştiu să lucreze cu actorii, să se exprime prin intermediul lor. Elocvent este desenat de către Valentin Corneanu, Izbut, individul cu reuşite în viaţă, dar lipsit de satisfacţii. Nu se sugerează dacă norocul sau conjunctura l-au ajutat, dar tristeţea cauzată de nemulţumirea unui ambiţios este convingător etalată de actor. Cu dublu sens prezintă Valentin Corneanu încercările de a o cuceri pe eleganta femeie venită pe plajă, este încrâncenat şi revoltat competitiv de aceleaşi intenţii ale lui Neizbut, dar şi cucerit de atractiva doamnă. Acest dificil personaj este compus în consistenţa sa ireproşabil de actor. Cu măsură în manevrarea liniei rolului între tragic şi comic conduce evoluţia lui Neizbut, Nicu Rotaru. Cu sinceră trăire interioară, personajul este trist dar şi comic în acceptarea situaţiilor prin care trece. În Dama, Flavia Cazacu oferă portretul fermecător al unei femei misterioase. Actriţa cu dibăcie şi inteligenţă scenică se împlică în relaţii, le speculează, subliniază interesul personajului de a descoperi caracterele celor cu care intră în dialog. Cei trei tineri actori sunt remarcabili în asimilarea nuanţată a partiturilor.
Trebuie să atenţionăm că spectacolul beneficiază de costumele inspirat create de Agnes Toma şi Dinasty. Autorul propriu-zis al decorului nu este precizat, decât consultanţa prestată de Divrician. Decorul este banal şi nu contribuie prin nimic la consolidarea atmosferei spectacolului.
“O zi de vară” este un spectacol ce merită vizionat, impune emoţie şi provoacă spectatorul la judecarea atitudinilor sale de mulţumire sau nemulţumire faţă de lumea în care trăieşte. Poate fi trecut în rândul reuşitelor tinerilor actori şi regizori, fiind coerent prin mesajul transmis.