DIN NOU DESPRE ÎNVĂȚĂMÂNTUL ARTISTIC : “CRIZĂ MARE MONȘER” !!!

UNATC FĂRĂ … “CASANDRA”

Au trecut câțiva ani de când UNATC – Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L.Caragiale”- nu mai deține Studioul “Casandra”. Era un “miniteatru” în buricul târgului, în centrul vechi al Capitalei, plasat în preajma Teatrului de Comedie. La“Casandra”,UNATC susținea o stagiune normală, începând din octombrie până în vară, cu spectacolele claselor terminale de actorie și regie, prezentate în ultima perioadă gratuit publicului pentru a nu se mai plăti drepturile de autor pentru unele texte înscrise în repertoriu. La Studioul “Casandra” - inspirat nume ales pentru a cunoaște absolvenții actori și regizori aflați la început de drum în carieră -, s-au lansat marile personalități ale teatrului nostru. Ultimul an de studiu însemna pentru studenții claselor de actorie și regie susținerea pe timp de o stagiune a unei confruntări cu publicul prin spectacolele concepute sub îndrumarea dascălilor cu intenția de a le evidenția capacitățile creatoare. Spațiul Studioului “Casandra” a fost revendicat de fostul propietar și retrocedat, dar nici un for oficial nu s-a preocupat să ofere absolvenților UNATC o nouă locație pentru susținerea unei stagiuni cu spectacolele - examen de lansare și popularizare a talentelor cizelate în anii de studiu. UNATC, cea mai importantă instituție de stat a învățământului artistic pentru teatru și film, cu o tradiție binecunoscută, trebuia să fie sprijinit de Ministerul Educației și cel al Culturii pentru atribuirea unei săli în care absolvenții să aibă marea confruntare cu spectatorii. După funcționarea UNATC conform cerințelor Tratatului de la Bolognia au sporit pretențiile acestei instituții care produce pe bandă rulantă în principal actori alături de numeroase universități particulare ce au răsărit precum ciupercile după ploaie în diverse orașe ale țării, mai mari și mai mici. Anual aceste universități lansează pe piața teatrală aproximativ 300 de absolvenți după trei ani de studii, unii înscriindu-se apoi, la masterat pentru alți doi ani de studiu !! O să devenim o țară de … actori ! Cei care ambiționează să fie și profesori, după masterat, se înscriu la doctorat. Trist e că după atâția ani de studiu care pe unii îi fac și doctori, rezultatele sunt destul de modeste, tânăra generație de creatori din teatru nu ne uimesc prin numeroase personalități. În pregătirea absolvenților ultimilor ani se fac simțite multe hibe, în special în cazul tehnicii vocale a actorilor, nu mai discutăm de secția regie unde superficialitatea pregătirii este evedentă în majoritatea cazurilor. Numeroșii absolvenți ai universităților de stat și particulare rămân în anonimat și pentru că nu funcționează permanent, pentru o stagiune, o sală în care să se prezinte la marele examen final, cel cu public, unde personalitățile s-ar putea remarca.

În lipsa Studioului “Casandra”, anul trecut UNATC a avut o timidă încercare de a organiza “UNATC fest” (ediția I) la Casa Universitarilor în dorința de a prezenta o microstagiune cu cele mai importante examene de licență și masterat, pe lângă Gala Absolvenților de la sediu. Anul acesta s-a renunțat la acel festival, și absolvenții au rămas doar cu Gala Absolvenților 2010 derulată la sediu, în sălile de studiu și sporadic prin alte locații. 70 de spectacole (!! ) erau înscrise în programul Galei, majoritatea jucate la UNATC și doar câteva au beneficiat de Teatrul Metropolis, Teatrul de Operetă “Ion Dacian”, Teatrul Foarte Mic sau Centrul Cultural pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu”. Cu regret nu am putut urmări toate cele 70 de spectacole-examen din Gala. Am văzut doar “Poveste din Soho” la Teatrul de Operetă “Ion Dacia”, examen de masterat la actorie, “Normal” la Teatrul Foarte Mic, examen de absolvire după trei ani de studiu al regiei și am urmărit pregătirile a trei regizori aflați la masterat, găzduiți de Teatrul Metropolis cu dramatizări după Cehov, vizionând din cele trei spectacole, doar premiera cu “Nebunul și călugărul”. Nu am întâlnit în mass media (scrisă, vizuală sau online) nici un comentariu amplu despre această Gală, nici despre cea a Universității ”Spiru Haret” pe care am urmărit-o în totalitate și voi consemna observațiile, după cele referitoare la “producțiile” UNATC.

“POVESTE DIN SOHO” – UN MUSICAL REUȘIT CA ANSAMBLU Demn de laudă este efortul tinerilor actori masteranzi de a se prezenta ca un ansamblu unitar, capabil să cânte și să danseze cu vervă într-un spectacol musical, gen foarte dificil. “Poveste din Soho”este un musical după “Opera de trei parale” de Bertold Brecht, aparținând proiectului “Stagiarii” susținut de UNATC și Teatrul Metropolis în sala Teatrului de Operetă “Ion Dacian”. Surpriza este deplină, mai ales că un teatru din Capitală (Teatrul “Nottara”) a oferit un spectacol lamentabil cu “Opera de trei parale”, un eșec datorat în principal regiei. Spectacolul este comentat pe blog.

“Poveste din Soho” are drept “regizor artistic” pe conf.univ.dr. George Ivașcu, dar acesta nu și-a propus, în nici un moment, dorința de afirmare ca regizor pe un text complex, de referință, râvnit de mulți regizori dornici de remarcare. George Ivașcu a vrut doar să demonstreze pedagogic că UNATC poate pregăti o echipă capabilă să realizeze un spectacol musical, în ciuda faptului că în Universitatea, unde este professor, nu funcționează o secție specială pentru acest gen. Masteranzii au fost solicitați să danseze, să cânte și să definească în esență linia caracterială a personajelor în care au fost distribuiți. “Poveste din Soho” e un spectacol de echipă, reunind 32 de masteranzi din anul întâi și doi de studii, care rezumă povestea lui Mackie Șiș, șeful interlopilor și cea a lui Mr. Peachum, șeful cerșetorilor, cu scopul de a evidenția, în primul rând, capacitățile celor distribuiți de a servi partea muzicală și cea de dans a unui musical. Caracterizarea personajelor va fi numai schițată. George Ivașcu a reușit să ofere echipei un spațiu generos de interpretare, scena Teatrului de Operetă “Ion Dacian” bine totată tehnic, aspect speculat pe deplin de profesor, având drept rezultat o ținută spectaculoasă a reprezentației. Coregrafia concepută de lector univ.dr. Roxana Colceag sprijină substanțial interpreții, în special pe Denisa Nicolae, Raluca Ghervan, Ioana Mărcoiu, Ioana Ancea, Letiția Vlădescu, Sânziana Tarța, Andreea Enache (anul doi), Luminița Bucur și Alice Nicolae, actrițe, în majoritate, din anul întâi de masterat care joacă prin atitudini diferențiate cocotele vizitate de Mackie. Actrițele dovedesc că știu să danseze, să cânte live, dar și să susțină o relație interactivă cu publiculi, impusă inspirat de realizatorii spectacolului. Echipa se completează și prin credibilele contribuții la ansamblul unui musical marcate de colegii de an masteranzi, Costache Mihai, Liviu Romanescu și Oleg Apostol, în “gașca lui Mackie”, Mihai Cârlan , Radu Crăciun și Alin Popa, în polițiști și cerșetori, Ștefania Manta, Georgiana Dumbravă și Irina Rădulescu, în cerșetoare, cărora li se alătură în roluri de plan secund, Felix Dumitrescu (Preotul), Zori David (Jimmy), Andrei Seușan (Robert), Bogdan Iacob (Walter). În personajul secundar, Filch, reușește a se reține Sergiu Fleșner prin personalizarea la nuanță a partiturii sale speciale. Silvian Vâlcu (Matthias) și Gabriel Costin (Jacob), masteranzi de anul doi, completează această echipă care mobilează atractiv musicalul.

Orice musical are totuși nevoie și de o interpretare credibilă a personajelor centrale care sunt miezul conflictului. Pe acest tronson întâlnim realizări, dar și apariții fragile. În rolurile principale au fost distribuiți câte doi masteranzi. Ne vom referi doar la distribuția reprezentației din 17 mai, obținută cu greu pentru că nu exista o foaie A4 care să specifice cine joacă în seara respectivă. UNATC are totuși, și o secție de “piar” a cărei sarcină ar fi să-și promoveze colegii de la actorie !

Adrian Nicolae în Mackie Șiș era o apariție de reținut ca aspect general, dar manifesta stângăcii în creionarea personajului, nu se implica activ în relațiile cu partenerii direcți. În Polly am reîntâlnit-o pe Ana Ularu, care a creat un rol de excepție în “Măsură pentru măsură”, în regia lui Silviu Purcărete la Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova. De astă dată, era o prezență timidă în Polly, simplistă în expresie. Cu precizie a conturat profilul lui Mr. Peachum, Alexandru Unguru (doctorand). În Ms. Peachum se evidenția Andreea Bârsan prin caracterizarea complexă a personajului, la amănunt. Deosebită era Alice Sălceanu în Lucy. Practica recitativul în cazul songurilor, era însă, fermecătoare în colorarea nuanțată a rolului. Un personaj generos ca partitură, Jenny, a fost abordat cu stângăcie de către Smaranda Caragea care nu i-a exploatat nici datele esențiale. Simplist se manifesta și Daniel Haralambrie în polițistul Brown. Desigur, personajele complexe ale lui Brecht au fost un material de studiu util pentru masteranzi, unele roluri fiind și nepotrivite pentru experiența și personalitatea lor.

Chiar cu unele neîmpliniri în cazul partiturilor principale, “Poveste din Soho” rămâne un examen reușit al masteranzilor care s-au unit într-o echipă dăruită cu credință cerințelor unui musical. Scopul pedagogic principal al spectacolului a fost îndeplinit admirabil, musicalul fiind atractiv, bine ritmat și ar merita să fie păstrat și în stagiunea din toamnă la sala Teatrului de Operetă. Trebuie menționată și contribuția la această reușită a aspectului muzical și pregătirea vocală, înfăptuite de asist. univ. Monica Ciută, cât și scenografia inspirat propusă atât sub aspectul decorului, dar mai ales sub cel al costumelor; autoarele scenografiei Iza Târțan și Iuliana Gherghescu erau tot la masterat, anul doi al secției. Destul de rar ne este dat să întâlnim o astfel de reușită pedagogică precum acest musical care a reunit un număr impresionant de masteranzi.

“NEBUNUL ȘI CĂLUGĂRUL” – UN SPECTACOL SUFOCAT DE EFECTE VIZUALE Generos, Teatrul Metropolis a găzduit proiectul “Stagiarii” în colaborare cu UNATC. Tineri regizori și-au susținut masteratul cu un program Cehov. Au ales pentru dramatizare câteva din nuvelele lui Cehov, rezultând spectacolele-examen finale de masterat, “Nebunul și călugărul” – de Andrei Narcis Grosu, “Zvăpăiata” – de Elena Morar și “Funcționarii” – de Alexandru Măzgăreanu. Din motive obiective nu am vizionat decât premiera “Nebunul și călugărul”, celelalte spectacole-examen le-am urmărit doar în faza pregătirii și voi reveni asupra lor, când sper că vor fi reluate la toamnă pentru public la Teatrul Metropolis.

Regizorul Andrei Narcis Grosu a optat pentru nuvela “Călugărul negru” și neinspirat a denumit dramatizarea “Nebunul și călugărul”, lansând de la bun început senzația că vom asista la nebunia unui personaj. La Cehov, povestea lui Andrei Kovrin (Richard Bovnoczki) și raporturile sale cu familia Taniei (Corina Moise) care dețin o livadă, își are profunzime, e bogată în sugestii despre idealuri și posibila lor realizare. Taman aceste aspecte esențiale au fost ignorate de regizor. Cu o fantezie debordantă, Andrei Narcis Grosu se rezumă însă, la prezentarea teatrală simplistă ca mesaj, doar a istoriei triste a lui Kovrin, un personaj egoist, cu pretenții de filosof pedagog, ignorant al fluxului vieții din jur unde funcționează alte ambiții mult mai pragmatice. Conflictul dintre două lumi, fiecare cu idealurile sale este ironic atacat de Cehov. Fantasmele dialogului lui Andrei cu acel călugăr inventat pentru a își susține autoritatea de filosof al vieții, nu sunt numai rodul unui delir bolnăvicios, al nebuniei sale, cum le ilustrează teatral artificial tânărul regizor în spectacol. Dramatizarea și tratarea sa vizuală au drept rezultat o simplă poveste despre nebunia lui Andrei Kovrin care distruge argumentele esențiale, destinele complicate ale celor din preajma sa.

Tânărul regizor Andrei Narcis Grosu încarcă spectacolul cu efecte vizuale fără a avea o motivare credibilă în scrierea aleasă pentru dramatizare. Fundalul este folosit ca pretext pentru numeroase proiecții luminoase în toate culorile cu intenția de a atenționa fals însă, asupra schimbărilor survenite în situațiile dramatice și în relațiile dintre personaje. Excesul de culori, manipulate strident, distruge impunerea unei minime atmosfere emoționale necesară situațiilor conflictuale. Mai mult, exagerarea cromatică a luminilor, acoperă și o elementară convenție, exploatarea expresiei actorilor, ale căror chipuri sunt umbrite de explozia de culori de pe fundal. De pildă, întâlnirea Kovrin-Tania de la începutul reprezentației e tratată artificial prin efecte vizuale, uitând de rostul expresiei actorilor pentru sugerarea personajelor. Un alt dialog purtat la lumina unei lumânări de Kovrin și călugărul negru (Bogdan Cotleț), se vrea a fi ilustrat metaforic prin proiectarea pe fundal a umbrelor celor doi, și se pierde prin acest artificiu școlăresc valoarea replicilor. Astfel de exemple sunt multe în spectacol.

Scenografia lui Adrian Damian (masterand anul II scenografie teatru) este remarcabilă ca intenție originală de evidențiere a profunzimii scrierii. Un tavan încărcat de mere și un podium cu iarbă și trasee atent stabilite pentru mișcare, alcătuiesc un decor apreciabil. Muzica lui Nicu Alifantis intervine subtil în unele scene. Puerile rămân însă contribuțiile lui Daniel Klinger (masterand – design de lumină și sunet în artele spectacolului) și Alexandru Macrinici – sound design (masterand la aceiași secție).

O gravă hibă a regiei, datorată viziunii lineare a tratării nuvelei lui Cehov, se face simțită în îndrumarea distribuției alcătuită din actori stimați. Un tânăr actor remarcat în alte spectacole, Richard Bovnoczki, de astă dată fiind lipsit de sprijin regizoral, încearcă palid să sugereze că Andrei Kovrin nu ar fi doar un nebun, un bolnav psihic. Punctează sensibil unele momente în relațiile cu Tania ale lui Andrei, dar este exterior în expunerea frământărilor sale interioare. Personajul rămâne suspendat între concretețea unei boli psihice și personalizarea orgoliilor ce îi distrug existența. În Călugărul negru este distribuit un alt actor de marcă al tinerei generații, Bogdan Cotleț. Cum regizorul și-a imaginat neinspirat acest călugăr, ca o fantezie a filosofiei bolnăvicioase a lui Kovrin, actorul încearcă să-I creioneze ca un personaj care taxează moralizator, cu zâmbetul pe buze, gândurile celui aflat în pragul nebuniei. Călugărul reprezintă astfel ironic doar delirul lui Kovrin, anulând importanța atribuită de Cehov personajului. Viziunea regizorală a defavorizat acești actori de frunte ai tinerei generații. Interpretări apreciabile dezvoltă în personajele pragmatice, plasate în planul doi de regie, Alexandru Georgescu de la Teatrul Național “I.L.Caragiale” în Pesotki cel pasionat de cultivarea livezii, tatăl Taniei, rol în care e distribuită Corina Moise, și Alexandru Pavel în Stiopca, angajatul propietarilor livezii. Excelentă este Corina Moise în Tania. Actrița s-a detașat și din numeroasa distribuție a unui serial tv. de duzină. Tania sa, care devine soția lui Kovrin, e construită nuanțat de Corina Moise, atentă în a îi dezvălui și bucuriile, și tristețiile, și nemulțumiriile, dar și temeriile în relațiile cu soțul. Cu farmec și prin experiența câștigată în remarcabila sa carieră, Alexandru Georgescu rezolvă convingător dorințele lui Pesotki cel pentru care livada e mândria existenței sale. Actorul stabilește remarcabil relațiile personajului cu cei din preajmă. Într-un rol lipsit de replică, Stiopca, Alexandru Pavel transmite cu intensitate stările în care este implicat personajul. Printr-o mișcare expresivă scoate în evidență acest rol.

“Călugărul negru” este o nuvelă prin care Cehov anunța celebrele sale piese de teatru. Dramatizarea “Nebunul și călugărul” rămâne un spectacol sufocat de efecte regizorale ce distrug sensurile majore ale scrierii, un spectacol lipsit de comunicare emoțională, apropiat mai mult de … teatrul de revistă.

“NORMAL” – UN EXAMEN PENIBIL Timp de două ceasuri, Bogdan Drăgoi absolventul a trei ani de studiu al regiei la clasa prof. asoc. Cristian Hadji-Culea și conf. univ. dr. Ion Mircioagă, a vrut să își demonstreze fantezia creatoare montând textul scoțianului Anthony Neilson. Examenul său consta din încercări penibile de ansamblare scenică a unor metafore și simboluri lipsite de o elementară motivare logică în raport cu textul. Nu mai discutăm că multe din “efectele” abundent folosite erau “împrumutate” din spectacolele unor regizori consacrați de la noi sau din alte țări. Rezultatul ambiției sale regizorale de a fi original, a fost un spectacol-examen vulgar, violent, fără pic de fior emoțional, plictisitor, din care nu se putea înțelege nici măcar povestea cu iz psihologic a ucigașului în serie propusă de Anthony Neilson. “Conceptul” tânărului regizor se sprijinea pe contribuțiile scenografiei lui Cosmin Florea (clasa prof. asoc. Viorica Petrovici), pe mișcarea scenică Bogdan Drăgoi & Eugen Jebeleanu și “visuals”, Laur Mareș, la fel de penibile ca și regia. Prin nimic acest așa zis spectacol nu motiva prezența sa într-un spațiu de joc al unui teatru profesionist.

Tinerii actori, Vlad Mihu, Eugen Jebeleanu și Ioana Blaj, absolvenți și ei ai anului trei de studiu al clasei regretatului profesor și regizor, Ion Cojar, se agitau, apelau insistent la stridențe vocale, iar replicile nepercepute ca sens de interpreți erau greu de receptat. Cei distribuiți se manifestau ca niște amatori bezmetici, ajunși peste noapte în fața publicului. Vina interpretării confuze a tinerilor actori revenea însă, în primul rând, regiei. Textul propunea fiecărui actor interpretarea mai multor personaje la vârste diferite, dar tinerii actori, fiind lipsiți de o îndrumare regizorală elementar profesională, deveneau niște păpuși de lemn prost manevrate. S-au supus docil intențiilor precare ale regizorului care a uitat de utilitatea colaborării cu cei aleși pentru numeroasele roluri existente în text.

Absolventul Bogdan Drăgoi, după trei ani de pregătire la UNATC, a dovedit că nu cunoaște nici măcar “a,b,c-ul” profesiei alese. Dascălii săi, regizorul Cristian Hadji-Culea, profesor asociat, director al Teatrului Național “Vasile Alecsandri” din Iași și conferențiarul universitar, doctor, Ion Mircioagă, regizor mai puțin cunoscut al unor spectacole în teatrele din țară, se pare că nu au avut timp și nici experiență pedagogică, să se preocupe de studentul dânșilor. Discutabil este și cum a reușit acest spectacol dezonorant pentru UNATC să apară la Teatrul Foarte Mic. Evident sunt mai mulți absolvenți ai clasei celor doi profesori, să înțelegem că “Normal” ar fi fost cel mai reprezentativ? Sau poate colegii ambițiosului Bogdan Drăgoi nici nu au finalizat examenele de absolvire?!

Bogdan Drăgoi ne imaginăm că a vrut să revoluționeze teatrul prin “conceptul” său regizoral, dar deocamdată nu a reușit decât să propună un spectacol de amator în profesia de regizor din care transpare o alarmantă lipsă de educație culturală în domeniu. Cei de la UNATC trebuiau să îi inoculeze măcar primare date de pregătire cultural-teatrală.

Spectacolul-examen “Normal” al absolventului a trei ani de studii de regie se alătură altor numeroase exemple care argumentează criza alarmantă a regiei noastre. Se pare că talentele sunt puține în raport cu oferta universităților, dar nici profesori în domeniu nu mai avem. “Doctorii” în regie au invadat universitățile, dar ei sunt niște necunoscuți în practica profesională. Sunt doar niște “felceri” cu diplomă în prestație artistică, conform unei nomenclaturi, de data asta academice.