“BLIFAT” – TEATRUL ODEON

LANSAREA UNEI SĂLI DE TEATRU CU … UN SPECTACOL MINOR

În restrânsul pluton de frunte al directorilor de teatru cu certe calități de manager se înscrie și Dorina Lazăr care a dovedit știința dezvoltării unor proiecte originale la Teatrul Odeon. Personalitatea acestui manager s-a manifestat de curând și prin lansarea în peisajul teatral bucureștean a unei noi săli de teatru : ODEON STUDIO – TEATRU ȘI ARTĂ CONTEMPORANĂ. Este un eveniment apariția acestui spațiu teatral, cultural în Bucureștiul cu pretenții europene, dar sărac în amenajarea unor săli cu acest specific. Sala se află la subsolul Teatrului Odeon și are o istorie poate mai puțin cunoscută unora. În 1942, în acest loc , Dina Cocea, Fory Etterle, Eugenia Zaharia și Petre Nove înființau Teatrul Nostru. Regimul comunist naționalizează și acest teatru particular și sala intră în paragină de-a lungul anilor. După 62 de ani, Dorina Lazăr o repune în circulație publicului. S-a lucrat câțiva ani pentru renovarea sa, în final ralizându-se o sală multifuncțională, cu spații de joc mobile, beneficiind de spații deschise, de foaiere dedicate și altor manifestări culturale: expoziții, concerte, proiecții de film.( Cu atenție trebuie însă, urmărită așezarea scaunelelor în funcție de spectacol pentru a fi vizionat în condiții optime de către public. Pentru scenă, spațiul elisabetan – folosit la lansare sau cel italian ori alte configurări solicitate de regizor trebuie să se țină cont de plasarea scaunelor ca vizibilitatea spectatorilor să fie optimă.) Studioul Odeon este o sală bine dotată tehnic, cu numeroase posibilități pentru spectacole originale, atractive pentru marele public.

Un spectacol original s-a vrut a fi și “Blifat” rezultat al concursului, meritoriu ca intenție, inițiat la Odeon : “Tineri regizori – Texte contemporane”. Textul aparține lui Gabriel Pintilei, actor al teatrului care a debutat ca dramaturg în urmă cu câțiva ani cu apreciata piesă “Elevator” în premieră la Teatrul Foarte Mic. De astă dată “Blifat” nu este o piesă, ci un text fragil, o simplistă radiografie a vieții unei familii obișnuite –tată, mamă și trei copii -, care trăiește la bloc. Se încearcă prezentarea unor conflicte, minore însă, între generații, dispute pe subiecte banale ivite între locatarii modestului apartament cu trei camare, baie și bucătărie. Punctul central al vieții de familie este “Ăla mic”, un puști isteț și cinic, sclav al unui laptop, care știe totul de pe … Facebook. Și ca textul să fie picant, “Ăla mare” se pare a fi consumator de droguri, “A mijlocie” e acuzată de puști că ar fi gravidă etc. Conflictul nu are totuși, nici o miză pentru că personajele comunică fals între ele, toți se ciorovăiesc mereu prin dialoguri stângaci concepute, personajele sunt liniare, fără consistență caracterială, sunt niște fantoșe. Textul încearcă să impună un comic căznit, apropiat de șușa unor divertismente tv., iar în final fiecare personaj poartă un dialog tern la telefonul casei cu cineva apropiat. Survine accentul tragic, când ultima convorbire telefonică o susține puștiul dotat și cu mobil, “Ăla micu” anunțând că a murit “Ăla mare”. Punct și gata cu spectacolul ! Atunci descoperă spectatorul de ce se numește “Blifat” textul pentru că “Ăla micu” nu poate rosti cuvântul “bifat” din cauza unui defect de vorbire. Pe acest text slab calitativ, tânărul regizor Alexandru Mihail încearcă un spectacol în stil realist, chiar naturalist în unele momente. Interpreții apelează tot timpul la o sumedenie de obiecte, ca să aibă o ocupație în scenă, să încerce o definire tipologică a personajelor. Altă soluție de vizualizare scenică a textului, era greu de descoperit de regizor pentru că scrierea merge strict pe această linie, de relatare reportericească a unui segment de viață la bloc. Alexandru Mihail s-a remarcat prin spectacolul “Comedie neagră” care i-a adus premiul de debut pentru cel mai bun regizor la Gala UNITER, și aceiași distincție la concursul “COMEDIA ȚINE LA TINEri”. De astă dată, în fața unui material minor dramatic, personalitatea creatoare a regizorului rămâne în anonimat. Scenografia urmează ilustrarea realistă, exagerată uneori, propusă de viziunea regizorală, Laura Paraschiv înghesuind în spațiul de joc – o scenă elisabetană, un spațiu de joc propus de-a lungul sălii – un decor ce ilustrează un apartament de bloc, încărcat de obiecte. Actorii nu au cum să se remarce în personajele schematice ale unui text, ce mai are în centru și un copil. Se știe că atunci când apare în scenă un copil sau un animăluț - câine, pisică etc. -, actorul e pus în dificultate și nu mai e urmărit de spectator cu atenție. “Ăla micu” este fermecător interpretat de David Petcu. Alături de el încearcă schițări ale rolurilor cu firesc în mișcare și expresie, Laurențiu Lazăr (Tata), Angele Ioan (Mama), Mihai Smărăndache (Ăla mare), Ioana Anastasia Anton (A mijlocie).

Este un eveniment teatral lansarea sălii Studio Odeon ce nu poate fi umbrit de un spectacol mediocru. Dramaturgia noastră este în suferință, cum demonstrează și acest “Blifat” !