UN SPECTACOL NOTABIL
În ultimele stagiuni Teatrul “Maria Filotti” din Brăila uimește prin spectacole originale datorate unor regizori de marcă, precum Victor Ioan Frunză sau Radu Afrim. De astă dată cu mult curaj, conducerea teatrului încredințează o piesă dificilă, “Peer Gynt” de Henrik Ibsen unui tânăr regizor aflat abia la UNATC, în faza studiilor la masterat, după cei trei ani petrecuți la secția de regie. Scoate astfel la iveală pe reala criză a regiei de la noi, un tânăr care se dovedește înzestrat pentru profesia aleasă, pe VLAD CRISTACHE. Anul trecut și-a susținut examenul de licență cu “20 de minute cu îngerul” de Alexandr Vampilov, un adevărat spectacol în care descifra cu maturitate textul.
Poemul dramatic “Peer Gynt” scris de Ibsen în 1867 este și astăzi incitant și l-a atras pe tânărul regizor prin tematica sa cu rezonanță în actualitate. Funcționează și astăzi dorința oricărui individ de a depăși condițiile unei societăți dominată de mediocritate, dar și atitudinile sale ce nu exclud minciuna,imoralitățile în comportament față de cei din preajmă. Destinul frământat al lui Peer Gynt a fost adeseori comparat de comentatori cu cel al lui Faust. Scrierea, inspirată din folclorul norvegian, dezvoltă istoria vieții eroului prin îmbinarea a două planuri, realitatea și refugiul într-o lume fantastică. Peer Gynt este un revoltat pe propunerile existențiale modeste ale realității și evadează în ireal. Miezul actual al piesei l-a tentat pe Vlad Cristache și viziunea sa regizorală plasează fără ostentație povestea lui Peer Gynt în contemporaneitate. Tânărul regizor formulează, mai întâi, o versiune scenică modernă a poemului, îi comprimă acțiunea și renunță la replica în versuri . Merge apoi pe conceperea unui cadru scenografic simplu și funcțional. Decorul lui Gheorghe Mosorescu este construit din panouri cu patru puncte forte, “ferestre”, ce se transformă – prin crengi și proiecții de afișe cu tâlc satiric -, localizând astfel numeroasele spații de joc solicitate de acțiune. Decorul delimitează și două planuri de joc : cel de jos al povestirii concrete și cel de sus rezervat celor doi comentatori care se exprimă în special prin ilustrarea muzicală ce intervine în momente cheie și este inventiv creată de Cornel Cristei. În cadrul scenografic banale rămân, însă, măștile prin care se încearcă sugerarea lumii fantastice. De remarcat buna folosire a limbajului teatral: o cortina albă, simplă prezentă în debut, ce descoperă viața cu tumultul ei, revine în final la mici dimensiuni ca să mascheze refugiul lui Peer Gynt unde trăiește ființa care l-a iubit și așteptat mulți ani, Solveig. Regizorul încheie astfel vizual, cu sens, revoltele lui Peer, prin sublinierea sensibilă că singurul suport al vieții poate fi iubirea, comunicarea sinceră. Printr-un prolog sonor – un copil ce își exprimă nemulțumirile strigând, plângând – regizorul atenționează asupra sensurilor grave ale evoluției eroului. Regizorul Vlad Cristache folosește o largă gamă de sugestii simbolice, neostentative. Vizualizarea teatrală concepută de tânărul regizor urmărește construcția emoțională reușită a unor momente, de pildă moartea lui Aase, mama lui Peer sau prezența tăcută, continuă într-o laterală a scenei a lui Solveig. Aceasta își așteaptă iubitul, discret îmbătrânește în vreme ce Peer trăiește aventuri în lumea cea largă. Reprezentația cuprinde două părți, și în fiecare se fac simțite însă, pierderi de ritm interior, în special în scenele din tărâmul fantastic, unde regizorul nu a găsit întodeauna o cale inspirată de ilustrare.
Vlad Cristache este conștient că viziunea regizorală se exprimă convingător, în principal, prin asimilarea ei de către actori. Alege pentru Peer Gynt pe Marius Stănescu, actor de prestigiu al Teatrului Odeon. După Hamlet la Teatrul Metropolis, actorul interpretează strălucit de astă dată un alt personaj important al dramaturgiei universale. Este exemplar descifrată de actor și regizor, evoluția acestui complex și contradictoriu personaj. La început , Marius Stănescu prezintă un Peer Gynt adolescent, apropiat de zona “băieților de băieți” din zilele noastre, purtând o șapcă întoarsă, pus pe șotii și mereu revoltat. Evoluția lui Peer este punctată remarcabil de jocul inteligent al actorului care apeleazăl la numeroase nuanțe, îl transformă dintr-un visător mincinos, într-un individ arogant, mândru de parvenirea sa ca om avut, pentru ca apoi, fiind păcălit, să devină un bătrân înfrânt de viață căruia doar întâlnirea cu Solveig, iubita din tinerețe îi va aduce liniștea revoltei existențiale care l-a măcinat. Marius Stănescu construiește cu minuție ipostazele lui Peer Gynt. Trece impresionant prin stările personajului de la platitudine la vis, de la idealismul moral la egoismul veros, de la minciună și escrocherie, la sensibilitate. Deținător al unui glas special, actorul valorifică replica și subtextul ei. Cu firesc relatează visele fantastice ale lui Peer ce ascund, de fapt, revolta pe o lume căreia nu îi acceptă mediocritatea. În partituri argument, Solveig și Aase, se remarcă Alexandra Sălceanu și Liliana Ghiță. Excelentă este tânăra actriță Alexandra Sălceanu în Solveig căreia îi impune cu finețe candoarea, liniștea interioară, speranța în sufletul ales ca partener al vieții. Regizorul amplifică personajul prin prezența sa tăcută în partea a doua a reprezantației la periplul lui Peer, actrița reușind o expresivă trecere prin ani a lui Solveig. Liliana Ghiță în Aase configurează admirabil portretul special al mamei lui Peer, apropiată caracterial de fiu. Este o femeie tenace, autoritară, dar și grijulie, tandră, dar și aspră față de comportamentul lui Peer. Roluri apreciabile marchează Adraian Nicolae în Begriffenfeld, Boygen și Uscățilă. Mai multe personaje revin și actorilor Emilia Mocanu, Zane Jancu, Costică Burlacu, Marcel Turcoianu, Dan Moldoveanu, Silvia Tariq, Flori Popa, Wanessa Radu, Adrian Iacov și Ilona Marin (sora lui Solveig) de care se achită conștiincios, ca și Bujor Macrin de Topitorul de nasturi. Multe din personajele interpretate aparțin zonei fantasticului, fiind adeseori grotesc desenate.
“Peer Gynt” este un spectacol notabil ce atrage atenția asupra unui tânăr regizor, Vlad Cristache și creației lui Marius Stănescu într-o partitură valoroasă a dramaturgiei. Coerent în sensuri, atrăgător ca atmosferă, spectacolul transmite emoție și incită spectatorii la o privire mai atentă asupra relațiiei cu lumea din jur.
P.S. Sperăm că selecționerii pentru diverse festivaluri și premii naționale vor viziona în direct spectacolul și nu pe DVD, cum e moda pentru că merită a fi luat în discuție ca o realizare a stagiunii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu