miercuri, 17 noiembrie 2010

UN ALT EVENIMENT CULTURAL AL INIȚIATIVEI PRIVATE

BURSA RIFF

După CAFÉ GODOT, a apărut o altă inițiativă culturală a mediului privat , pe un alt plan, demnă de stimă, bursa Riff. Președintele grupului de servicii financiare RIFF HOLDING INTERNATIONAL, Marius Stăncescu declara la manifestarea petrecută la Hotel Marschal : “Bursa Riff era necesară. Arta cuvântului trebuie susținută de arta faptelor, iar faptul că noi lansăm acum prima inițiativă privată care asigură mai multă stabilitate tinerilor actori care doresc să se dedice profesiei lor, fără nici un compromis, este semnul că trebuie să ne implicăm cu toții. Noi doar am început.” Cu sprijinul Asociației pentru Studii și Cercetări în domeniul Teatrului, EUROTHALIA s-a lansat astfel, prima bursă privată pentru susținerea tinerilor actori, eveniment la care a participat și ministrul culturii, Kelemen Hunor.

Inițiativa are și o istorie. Președintele grupului și-a dorit în tinerețe să fie actor. Și-a făcut acum timp să meargă la teatru și a vizionat “Inimă de câine”, spectacolul Teatrului Național “I.L.Caragiale” ce rezistă pe afiș de cinci stagiuni, și a rămas impresionat . A remarcat creația tânărului actor , MARIUS MANOLE, și a hotărât cu colegii săi, să inițieze proiectul “ Bursei RIFF ” prin care asigură pentru un an un venit stabil lunar unui tânăr artist . A lansat și invitația ca orice sponsor să se alăture acestui proiect pe care vrea să-l dezvolte și să-l continue de-a lungul timpului. Primul beneficiar al “Bursei RIFF” a fost ales Marius Manole.

Este remarcabilă această inițiativă mai ales că la noi nu funcționează și o lege a sponsorizării de nivel European. Cultura este o Cenușăreasă care nu interesează pe parlamentarii noștrii. Iată însă, că sunt unii din mediul privat care se mai gândesc și la cultură, chiar dacă nu există o lege care să le stimuleze inițiativele ! O lege a sponsorizării solid construită, ar putea să susțină substanțial și teatrul independent, care este tot al tinerilor creatori, ca și alte proiecte culturale.

Vom urmări cum va continua în timp, să evolueze acest proiect al bursei. Deocamdată, începutul este lăudabil și demn de interes pentru tinerii creatori.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu