“AVALANȘA” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE”

ÎNTRE RÂS ȘI PLÂNS ÎN FAȚA … FRICII

Subiectul pare apropiat de o poveste cu a fost o dată … un sat izolat în apropierea unui munte, amenințat în majoritatea lunilor anului de avalanșe. Într-o familie, bunicii și părinții unui cuplu tânăr în care soția este gravidă, s-au confruntat cu pericolul ce face omul neputincios în fața naturii. Satul, familia respectivă, trăiesc sub amenințarea avalanșei, pericol amplificat când gravida dă semnele unei nașteri premature și suferința momentului cu posibile țipete de durere, ca și manifestările vocale ale noului născut, ar putea provoca un dezastru. Intervine autoritatea puterii locale care solicită respectarea legilor … tăcerii ce condamnă la moarte pe cei care le încălca. Tânărul care își dorea evadarea din acest fals loc al libertății, se revoltă. Relatarea drumului acțiunii este necesară pentru a argumenta ce presupune cu adevărat un regizor creator care scoate în evidență valoarea substratului ideatic al unui text. “Avalanșa”, piesa lui Tuncer Cucenoglu, dramaturg turc contemporan, apreciat și jucat pe multe scene ale lumii, pare o fabulă, dar are fior dramatic, jonglează cu normalitatea unei vieți de familie în care sunt prezente și comicul posibil în relații, dar și tragicul unor situații. Textul este ofertant prin conturarea personajelor și substratul profund al conflictului, avertisment că frica manipulată de cei care dețin barda puterii, autoritatea, este răul cel mare ce poate reduce la tăcere omul și distruge libertatea sa de inițiativă.

Regizorul Radu Afrim dezvoltă impresionant subtextul scrierii într-un spectacol aproape filmic ca imagine. A avut și a folosit cu inteligență, o bază solidă prin colaborarea cu scenografa Iuliana Vîlsan. Casa familiei fără nume – bătrânii, gravida, tânărul și părinții lor -, devine un personaj activ. În alburi și griuri se sugerează un spațiu “antifonat”, îngrădit de liniile unei broderii, cu un tavan apăsător. Totul este sufocat de amănunte în acest loc, nelipsit și de un fel de “geamuri” prin care se trimite privirea spre alt spațiu, nici de un acvariu și - mai ales - de obiecte cu rost pentru o viață ce solicită tăcere existențială. Atmosfera tăcerii obligatorii dictată localnicilor de condițiile în care trăiesc și le acceptă, este sfâșiată de sunete disperate, amenințătoare, inspirat concepute de Valentin Luca și plasate pătrunzător de regizor ca puncte nodale ale stărilor conflictuale. Revenind la meritele scenografei Iulianei Vîslan, trebuiesc menționate și costumele sale, în alb și gri, dar și în negru când intervine puterea autorității din “comitetul” local.

Printr-un montaj admirabil, regizorul Radu Afrim ansanblează scene illustrative din afara textului cu acel curs dramaturgic firesc al acțiunii prin replică, în scopul sublinierii sensurilor acesteia. Coerent, regia dezvoltă pas cu pas radiografia unei vieți de familie trăită sub imperiul terorii, ritualului fricii. Vizualizarea teatrală concepută de Radu Afrim este de excepție, prin mișcarea scenică surprinzătoare și continuă ce degajă tensiune și obligă spectatorul șă își oprească respirația. Concretul provocării la descifrarea metaforei sub care se derulrază viziunea regizorală, rămâne momentul trecerii în fantastic prin apariția din umbră a fricii, un animal hidos care distruge viața familiei fără nume. Regizorul concepe tern însă, finalul spectacolului rămas deschis sugestiilor. Ninge discret afară, așa că posibilitatea de a scăpa de pericolul avalanșei amintit mereu prin judecarea nivelului apei din jgheabul casei, s-ar putea să continuie sau nu, iar situația salvării de la moarte a gravidei în urma revoltei tânărului soț, rămâne sugerată scenic ușor confuz.

Spectacolul regizat de Radu Afrim are originalitate și este convingător, emoționant, provocator pentru spectator în a percepe pericolul ce poate fi generat de frica cultivată de către cei ce o manipulează pentru a le servii interesele de forță totalitară. Prin ultimele sale spectacole, “Herr Paul” (Teatrul Tineretului din Piatra Neamț), “Miriam W.” (Teatrul “Toma Caragiu” din Ploiești) – spectacole comentate pe blog - și acum prin “Avalanșa” (Teatrul Național “I.L.Caragiale” din Capitală), Radu Afrim demonstrează un stadiu de maturitate creatoare ce depășește experimentele anterioare, șocante, dar majoritatea, lipsite de consistența transmiterii motivate prin intermediul textului a unor idei credibile. Amintim doar începutul drumului său cu “Trei surori”. Regizorul se dovedește a fi acum, o personalitate a regiei noastre, și-a construit un stil prin fantezia sa debordantă, folosind deocamdată doar posibilitățile dramaturgiei contemporane.

“Avalanșa” rămâne un spectacol al regiei și scenografiei, cu virtuți plastice care îi dau un veșmânt vizual spectaculos, servit cu credință de actorii care se plasează însă, în planul doi al captării importanței lor de către spectatori și nu compun o echipă omogenă ca stil de interpretare. Regizorul Radu Afrim șovăie încă în cooperarea deplină cu actorul ca pârghie esențială a exprimării viziunii sale asupra textului. Este din nou, Marius Manole de remarcat prin mobilitatea sa de excepție și finețea nuanțelor expresiei, în tânărul disperat de situația soției gravide. Furia tânărului revoltat, actorul o dezvoltă ireproșabil. Pe femeia în plină forță, mama tânărului, cu nemulțumiri tăinuite față de relațiile cu cei din familie, Ana Ciontea reușește să o scoată pregnant în evidență. Prin sensibila interpretare a tinerei gravide se remarcă și Rodica Ionescu. Evident că se rețin personajele bunicilor atribuite unor actori consacrați, Ilinca Tomoroveanu și Constantin Cojocaru. În bunicul, actorul atrage prin fructificarea situației la limita dintre comic și dramatic în care se află bătrânul care nu mai are capacitatea de a pune în practică revolta ce i-a macinat sufletul. Bunica Ilincăi Tomoroveanu pare o bătrână neajutorată, dar actriță sugerează și cum ascunde amărăciunile relațiilor din căsnicie, dar și minciuna ce îi asigură comoditate în viața de familie. Tatăl nefericitului tânăr este prezentat de Vitalie Bichir ca un individ lipsit de atitudine și inițiativă. Ferindu-se de exagerări, atât regia cât și interpretul Președintelui Comitetului, Mircea Rusu, propun o imagine subtilă, dar periculoasă a puterii ce deține o forță distrugătoare. Cu măsură caracterizează Raluca Petra pe moașă, slujitor docil al autorității pentru buna sa stare, după cum indică și costumul pe care îl poartă. Aristița Diamandi și Andreea Pora sunt corecte în personajele secundare din Comitetul autorității ce aplică legea tăcerii.

“Avalanșa” poate fi considerat unul din puținele evenimente ale stagiunii aflate în curs, produs până acum. Este un spectacol ce servește remarcabil menirea culturală a teatrului pe prima scenă a țării, cea a Naționalului bucureștean.

P.S. Ilustrația foto aparține lui Bogdan Stângă.