“ CABINIERUL “ – TEATRUL “ NOTTARA “

UN SPECTACOL … DESUET

Este surprinzător cum un tânăr regizor, Marcel Țop, apreciat pentru unele spectacole în care încerca stabilirea unui stil personal teatral novator, oferă acum “Cabinierul” într-o viziune desuetă, de teatru vechi, prăfuit.

Piesa englezului Ronald Harwood, dramaturg și scenarist, propune aparent dezvăluirea culiselor teatrului prin relatarea destinului unui artist pentru care viața și idealurile personale, cu bunele și relele sale, s-ar rezuma doar la scândura scenei. Acțiunea se construiește în jurul relației lui Sir (Alexandru Repan) – actor al marilor roluri create de Shakespeare cu Norman (Sorin Cociș) – cabinierul său și intervențiile unor personaje - argument – colegii de scenă, de viață, actori și tehnicieni. Piesa este apropiată de teatrul psihologic. Norman și Sir sunt personaje scoase abil din lumea specială a teatrului și a “reflectoarelor”, autorul pătrunde în intimitatea lor pentru definirea caracterului fiecăruia. Slujitorii devotați ai scenei aleși de dramaturg drept eroii dramei sale, sunt de fapt oameni frământați de problemele firești ale vieții. Iubesc, au ambiții și suferă deziluzii, sunt morali și imorali. Englezul realizează astfel, o radiografie psihologică reușită, plasată în zona de interes a teatrului, “teatrul în teatru” fiind ales uneori ca formulă de sprijin.

Regizorul Marcel Țop ignoră sensul major psihologic al scrierii și lecturează scenic la suprafață textul pe care îl consideră doar o poveste specială despre lumea teatrului. Folosește decorul simplist conceput de Anca Cernea, cu obiecte specifice scenei, neinspirat împrăștiate în spațiul de joc al sălii “George Constantin”, conceput inițial a fi transformabil căruia regizorii și scenografii îi uită însă, această posibilitate. Doar afișul cu “Regele Lear” mai dă, cât de cât, sens decorului pentru subtextul conținut de piesă; Sir este un om vârstnic căruia i se rememorează și analizează viața. Costumele scenografei înregistrează unele reușite, în special în cazul partenerei lui Sir, Lady (Victoria Cociaș). În această scenografie ternă, regizorul nu dezvoltă sensul subtil al relațiilor dintre personaje, lasă acțiunea să meargă pe seama interpreților, și fiecare actor joacă în stil propriu personajul în care e distribuit. Spectacolul nu mai are astfel coerență în prezentarea convingător emoțională a ideilor scrierii. Regia este absentă cu desăvârșire în îndrumarea actorilor, în exploatarea capacităților fiecăruia cu scopul de a descifra în profunzime constructul personajelor, de a lega interpretarea de relațiile cu cei din jur. Regizorul nu speculează nici situația limită a timpului acțiunii, bombardamentele din vremea celui de al doilea război mondial când se petrece acțiunea, sugerată școlărește doar prin ilustrație sonoră stridentă, fără efect interior însă, asupra celor care trăiesc acele momente ce le sporește tensiunea comportamentală a dezvăluirii caracterelor.

Distribuția reunește în rolurile cheie personalități ale Teatrului “Nottara”. Lui Alexandru Repan îi revin rolul lui Sir, acel actor ambițios, narcisic, egoist, aflat la final de carieră strălucită în fața confruntării cu rolul regelui Lear, care părăsește spitalul pentru a interpreta celebrul personaj. Nuanțat sugerează actorul zbuciumul interior ce îl macină pe Sir, dar cade în patetism când se află la ieșirea spre rampă în rolul lui Lear. Cheia conflictului o deține însă, Norman, cabinierul care a trăit în umbra cortinei viața ca un “teatru în teatru”, culisele, relațiile de iubire dintre angajații trupei conduse de Sir. Norman îl cunoaște pe acesta nu numai ca artist, ci și ca om. În lipsa aplauzelor celor din lumina reflectoarelor la care poate intim râvnea, ar dori măcar să îi fie recunoscută fidelitatea față de Sir și teatru. Sorin Cociș, actor stimat, este însă, neinspirat distribuit în Norman ca partener mai tânăr al lui Sir, care a trăit totuși, o viață alături de acesta. Sorin Cociș reușește să deseneze profilul lui Norman, chiar dacă regizorul îl îndrumă să apeleze mereu la sticluța cu coniac dosită nemotivat și fără efect aupra personajului. Interpretarea sa lipsită fiind de către regizor și de o coordonare relațională cu personajele-argument, pierde din substanța menirii cabinierului ca principal personaj al dezvăluirilor sincere despre … viața ca teatru. Din categoria personajelor-argument se remarcă Victoria Cociaș în Lady, actriță aflată în relație intimă cu Sir și Anca Bejenaru în Madge, fosta iubită a lui Sir și regizor tehnic al trupei, chiat dacă viziunea regizorală nu le "manipulează" convingător pentru sublinierea intențiilor piesei. De alte roluri din planul secund, dar cu tâlc substanțial în susținerea mesajului scrierii, se achită modest Raluca Jugănaru, Petre Dinuliu și Claudiu Romilă.

“Cabinierul”, o piesă ofertantă, este un spectacol lipsit de forță dramatică, tratată regizoral vetust, aplaudat doar pentru aparițiile unor actori prețuiți de public. Trist e că în ultimul timp, Teatrul “Nottara” nu reușește să își pună în valoare colectivul pe care îl deține prin repertoriu și regizorii aleși să evidențieze la rampă actorii.