“ OMUL HAZARDULUI “ – TEATRUL “ NOTTARA “

EȘECUL SUPERFICIALITĂȚII

Un regizor – Cristi Juncu și un scenograf – Cosmin Ardeleanu, după ce s-au antrenat și au reușit un incontestabil succes cu “Artă” de Yasmina Reza la Teatrul “Bulandra” (spectacol comentat pe blog), o piesă premiată și mult jucată pe diverse meridiane, s-au gândit superficial să repete performanța, dar au eșuat în noul proiect. “Omul hazardului” nu este o piesă reprezentativă pentru Yasmina Reza, dramaturg contemporan născut în Franța, apreciat,ci poate fi considerată doar un exercițiu de dramaturgie prin înșiruirea de monologuri între două personaje care se întâlnesc într-un tren. Piesa e lipsită de un elementar conflict, plictisitoare prin intențiile de a filosofa despre necazurile vieții. Textul este construit ca o proză ce se poate citi cu o cafea în față. Alegerea repertorială denotă prima calificare de superficialitate degajată de spectacol.

Regizorul și scenograful și-au imaginat că vor cuceri din nou interesul marelui public cu acest text banal, dându-i un ambalaj teatral special pe scena mare a Teatrului “Nottara”, la sala “Horia Lovinescu”. S-au bazat pe doi stimați interpreți - Catrinel Dumitrescu și Emil Hossu, cărora le-au alăturat prin proiecții comode pe directorul Teatrului “Nottara” Mircea Diaconu, Constantin Cojocaru, Ruxandra Sireteanu și pe Cristina Florea, Bogdan Vodă, Beatrice Peter, Doru Mareș, Vasile Barbos, etc. Prin o mulțime de filmări proiectate pe ecranele din fundal (Valentin Vlad), aceste persoane intervin ca să susțină destăinuirile celor din compartimentul trenului . Rostul video desing & VJ (Cinty Ionescu) ar fi ilustrarea teatrală a unui text lipsit de substanță dramaturgică. Filmările se vor a fi argumente pentru situația în care se află cele două personaje , dar nu reușesc să servească spectacolul. Se vor evocări intime anoste ale celor ce se exprimă prin lungi monologuri, dar și prin prim-planuri filmate. Fiecare din cele două domenii de creație – film și teatru -, are reguli convenționale diferite, maniera unor regizori de a încerca îmbinarea lor în numele “modernizării” teatrului dezavantajează ambele compartimente artistice. Este ca și când ai prepara o salată de roșii amestecând înghețată de vanilie. Ca efect teatral motivat de substanța dramatică a piesei, proiecțiile utilizate cu măsură pentru a sprijini scenografia, pot fi utile. Sporesc atmosfera unui spectacol și pot indica o diversitate de spații pentru situațiile dramatice. Ca formulă în partereniat cu teatralitatea, proiecțiile devin însă, adeseori, doar artificii regizorale lipsite de sens convingător. Regizorul Cristi Juncu în “Artă” a evitat proiecțiile, a apelat totuși, inteligent la ele în “XXL” de la Teatrul Act într-un spațiu neconvențional prin prim-planuri ale personajelor ca expresie argument pentru situații și relații. În “Omul hazardului” a considerat punct forte proiecțiile pentru definirea destinului celor două personaje, în special pentru cel al femeii. Spectatorul este astfel derutat în urmărirea monologurilor susținute de cei doi, sufocate de lungi intervenții filmate. Regizorul și-a dorit se pare să suplinească hibele textului prin combinația exagerată teatru-film. Nu a reușit să convingă emoțional prin această combinație, un ghiveci de teatru și film, chiar dacă în proiecții pot apărea actori de valoare ai filmului, precum Mircea Diaconu.

Decorul lui Cosmin Ardeleanu amintește prin desen de cel din “Artă”. A ridicat plasarea spațiului acțiunii și l-a înconjurat acum, în fața scenei, de un lan de frunze lamelate. Luminile sunt confuz dirijate și chipurile, expresiile actorilor se remarcă greu. Tânărul scenograf apreciat pentru “Artă”, anunță prin decorul acestui spectacol posibilitatea de a lua drumul manierii în desenul decorurilor la viitoare spectacole.

Regizorul Cristi Juncu a uimit în spectacolele - ”Artă” și “XXL” – prin știința de a descifra cu atenție psihologia personajelor din piesele alese pentru reprezentare. Are experiență câștigată și prin alte spectacole din spațiul neconvențional al Teatrului Act. De astă dată, trecând la scena clasică a Teatrului “Nottara”, spectacolul său este fad ca imagine teatrală, iar actorii devin doar niște recitatori de text care se apropie uneori de teatrul radiofonic.

Cele două personaje sunt oameni ajunși la vârsta a treia, cu un trecut bogat în situații dramatice. Personajul interpretat de Emil Hossu, explică în debutul reprezentației, vreme de 20 de minute (!!), biografia unui scriitor celebru aflat într-o cumpănă de inspirație pentru noul roman. De la bun început spectacolul se anunță plictisitor chiar dacă interpretarea actorului este rezonabilă. Următorul monolog îl rostește Catrinel Dumitrescu. Actriței îi revine rolul unei doamne pasionată de romanele scriitorului, cu o iubire eșuată dramatic în trecut, care întâmplător întâlnește într-un tren pe scriitorul preferat. Actrița invocă trecutul personajului cu sensibilitate . Lipsind orice relație conflictuală între cele două personaje, actorii rostesc tern monologuri, unele inexplicabil prezentate la marginea scenei de parcă trenul în care sunt personajele s-ar fi oprit în câmp și ei, pe rând, părăsesc compartimentul său.

"Omul hazardului” este un eșec teatral datorat superficialității celor care s-au crezut experți în piesele Yasminei Reza, regizorul Cristi Juncu și scenograful Cosmin Ardeleanu. Teatrul “Nottara” a optat pentru înscrierea în repertoriu a unui text mediocru chiar dacă aparține celebrei autoare, având intenția de a evidenția doi actori prețuiți de marele public. Acest spectacol ridică din nou, problema managerilor, directori de teatru. Mulți nu sunt adevărați manageri, ci personalități teatrale active în mai multe domenii, împrăștiate pentru prestări diverse de servicii. Un exemplu este și Mircea Diaconu, directorul Teatrului “Nottara”, un mare actor care ajunge mai nou, să joace pe scena din bulevardul Magheru doar în … proiecții, iar instituția pe care o conduce dă semne de îndepărtarea publicului prin proiectele repertoriale propuse în regii confuze.