Suntem restanțieri în comentarea unor spectacole mediocre care merită atenție pentru atenționarea asupra situației regiei la noi și a autorității managerilor care conduc teatrele. Începem aztăzi, cu “Vacanță în Guadelupa”.
Acest spectacol este o coproducție cu Teatrul “George Ciprian” din Buzău, ce vrea, se pare, să completeze intențiile teatrului de pe bd. Magheru de a își defini statutul de … teatru bulevardier.Textul aparține francezilor Pierre Sauvil și Eric Assaus, autori contemporani, cu pretenția de a continua teatrul bulevardier și a îi da o tentă de satiră politică. Un ministru șmecher este șantajat de un deputat și chiar de un atașat de presă. Subiectul putea fi de interes prin actualitatea sa pentru spectatorii noștri, sătui de prestațiile politicienilor mioritici, deveniți și vedete pe micul ecran. Dar … construcția conflictului după modelul clasic, este simplistă, replicile și traducerea ( Zeno Fodor ), vulgare, iar “adaptarea” mai strecoară bășcălios fără sens în raport cu datele conflictului și aluzii la realitatea noastră, imediată. Opțiunea pentru acest text mediocru nu onorează statutul de instituție culturală al celor două teatre subvenționate de contribuabili.
“Vacanță în Guadelupa” se specifică în programul de sală a fi “un spectacol de Diana Lupescu” , precizând astfel, că îi aparține totul – adaptarea, regia, scenografia și ilustrația muzicală, că este un spectacol de autor. Stimata actriță Diana Lupescu, de curând devenită și regizor în urma absolvirii studiilor la secția de resort, după spectacolul jalnic cu “Opera de trei parale” pe aceiași scenă, ambiționează să fie un creator complex, capabil să expună teatral un punct de vedere asupra unui text, exprimându-și conceptul asupra sa prin toate căile posibile de ilustrare scenică. Evident, a ales acest text cu intenția demnă însă, de apreciat, de a oferii publicului o satiră la adresa politichiei noastre, domeniu ajuns în mare ananghie datorită impostorilor de toate culorile care îl populează, găsindu-și un rol , bine renumerat și în viața politică. Intenția de satiră politică nu i-a reușit. Scrierea, chiar dacă este derizorie calitativ, era de așteptat să prindă savoare comică prin ilustrarea sa scenică inspirată de actualitatea noastră, prin desenul caracterizării personajelor și exploatării relețiilor dintre ele.
Decorul cu pretenții de eleganță, propus de Diana Lupescu dă o imagine generală, banală spectacolului. Costumele sunt penibil manevrate pentru caracterizarea tipologiilor și situațiilor. În dispute importante, personajele centrale vin … în halate, de la baie, etc. Regia caută mereu un sprijin în punctarea situațiilor prin numeroase ilustrații muzicale, ce mai sunt și neinspirat alese. Conceptul regizoral al Dianei Lupescu a intenționat ca spectacolul să fie o comedie spumoasă, dar rezultatul este o reprezentație lamentabilă , la care puțini spectatori se amuză, din când în când. Nu are ritm, plictisește. Relațiile dintre personaje sunt ignorate de regie, actorii sunt obligații prin mișcare să joace mereu în prim planul scenei ca într-un recital de cuplete de la teatrul de revistă. Grav rămâne că regizoarea nu a lucrat minuțios cu actorii interpretarea personajelor în care i-a distribuit. A reunit actori de marcă în distribuție, dar interpretarea lor devine o prestație obligatorie de servicii … scenice.
Ministrului aflat la strâmtoare încearcă să îi dea credibilitate, Adrian Văncică, un prețuit actor pentru evoluțiile sale în teatru și film. Cu umor speculează uneori, stările celui șantajat. Sugerează șiretenia politicianului, dar și disperarea bărbatului care își iubește soția, devenită obiect de șantaj pentru o canalie de deputat . Rolul ministrului este realizat la mijloc de drum prin lipsa coordonării regizorale. În aceiași situație se află și Crenguța Hariton în rolul soției, și Ada Navrot în cel al atașatului de presă, și Ion Haiduc în personajul șantajistului, interpreți remarcați pe scena Teatrului “Nottara” în alte partituri. Sunt momente în care actrițele rezolvă cu haz și sinceritate caracterizarea personajelor și altele în care expresia interpretării nu își găsește motivare în replică. În deputatul excroc, Ion Haiduc este îndrumat de regie să își interpreteze personajul ca la revistă, mereu prezent la “față de cortină”, cum se spune, ca și când ar rosti un cuplet. Pe aceiași linie simplist aplicată scenic, își tratează însă, exagerat personajele, Dani Popescu – secretarul homosexual al ministrului și Corina Dragomir – ziarista.
Distribuția din programul de sală indică și că personajul ministrului, în alte reprezentații , ar putea fi interpretat și de Mircea Diaconu, un mare actor, directorul Teatrului “Nottara”. Este posibil ca experiența sa de politician, manifestată și pe micul ecran în rolul de parlamentar, să dea un plus de umor dorinței de satiră ce ar sta la baza spectacolului. Puțin probabil, însă.
“Vacanță în Guadelupa” este un nou exemplu produs de teatrele instituționalizate prin care se atestă că sunt afectate de criza regiei . Indiferent de calitățile distribuției, regizorii servesc spectacole subculturale. Acest spectacol putea fi o satiră politică atractivă prin inventivitatea regizorului, indiferent de modestia scrierii, dar devine prin regie un exercițiu de teatru de amatori , de la o casă de cultură din Vințiu de Jos sau de Sus. Păcat de actorii acestui teatru!
Scumpa doamna sunt din provincie, dintr-un oras in care nu se joaca decat daca spune "baronul". Am ajuns in Bucuresti cu putina treaba si am fugit la teatru pentru ca-mi era dor. Am privit cu ochii unui om insetat de teatru, care traieste intr-o societate similara cu cea din piesa. Si mi-a placut. A placut tuturor celor din sala. Era un spectator care devenise una cu piesa si comenta precum un copil in fata unui desen animat. Va respect opinia de specialist , dar sincer ea intereseaza un mic procent...regizori...actori...critici. Noi, spectatorii privim altfel...si ne-a placut. Cu respect
RăspundețiȘtergerePlictisitor !
RăspundețiȘtergere