29 OCTOMBRIE – FNT ( Ediția XXI )
Spectacolul aparține secțiunii “Invitați din străinătate”, dar completează și pe cea denumită “FOCUS : Andrei Șerban – Cehoviziuni” , ce include “Unchiul Vania” (Teatrul Maghiar de Stat din Cluj) și “Ivanov” (Teatrul “Bulandra”). Și “Trei surori” intră în căutările de originalitate ale regizorului Andrei Șerban prin încercarea de a descoperi și expune scenic noi posibile sensuri conținute în piesele alese.
După prima parte a reprezentației ce s-a petrecut în sala mare a Teatrului Național “I.L.Caragiale”, au rămas multe locuri goale. Unii spectatori au taxat conceptul regizoral și au pierdut partea a doua a spectacolului, unde Andrei Șerban, cel puțin în actul final, își schimba viziunea. Cum Cehov anunța că “Trei surori” ar fi o comedie, regizorul a încercat în prima parte, să se supună rigid acestei specificări. Sarcastic, a amplificat ridicolul idealului celor trei surori de a ajunge la Moscova unde speră că își vor împlini viața, ca și nimicnicia celor din preajmă, în special cea a colonelului Verșinin. Prin versiunea scenică (Andrei Șerban și Kinga Keszthelyi), prezența în prim plan a lui Verșinin vroia să anime în scop satiric, povestea familiei Prozorov – Olga, Mașa și Irina, fratele Andrey, soția sa Natașa. Versiunea scenică a rezumat simplist piesa, trădând constructul psihologic solid al lui Cehov, personajele devenind schematice, caricatural mișcate scenic. Un exemplu erau, de pildă și exercițiile de gimnastă ale Irinei ! Regizorul a mai încercat și o interacțiune a personajelor cu publicul. Rezumatul piesei a inclus și o serie de monologuri fade pe care personajele le rosteau către spectatorii luați drept parteneri. Se interpreta în special în prima parte, la “față de cortină”, cum se spune. Relațiile dintre personaje erau ignorate , tratate scenic neconvingător. Satira dorită de regizor folosea un decor simplist (Robert Menczel) ce se baza pe posibilitățile tehnice ale scenei și departaja mai multe planuri pentru acțiune, de la fosă până în profunzimea spațiului de joc. În prima parte se marca spațiul și printr-o miniscenă centrală. În partea a doua, tehnica scenei era folosită mai inspirat pentru a oferi un spectaculos cadru acțiunii. Costumele (Sandor Daroczi) indicau o lume contemporană.
Începutul spectacolului era incitant. Cele trei surori străpungeau cu chipurile lor o cortină roșie, provocatoare. Metoda se banaliza însă, pe parcurs, când era aplicată și altor personaje. În prima parte, după ridicarea cortinei, tratarea scenică lăsa senzația că personajele trăiesc la mahalaua unei provincii din care copilărește vor să evadeze. Viziunea regizorală detașează în acțiune și doi tineri cu comportament de clauni, în intenția de a spori satira șubredă logic. Nu sunt absente din concept nici accentele cu pretenții de sens metaforic. De pildă, jucăria oferită Irinei de ziua ei ori păpușile cuplului Micky Mause purtate triumfător de Natașa în numele copiilor pe care îi are cu Andrey Prozorov.
În partea a doua a spectacolului, viziunea regizorală trece de la satira forțată la tragicomedie și schimbă registrul expresiei teatrale. Plecarea garnizoanei lui Verșinin se petrece pe laturile ce îngrădesc ca într-un pătrat un spațiu imens, lăsând un gol, o groapă în centru, cu baloane de rămas bun. Toți se agită pe laturile respective în afara Natașei și amantului ei – o altă caricatură, care se plimbă printre baloane. Imaginile acestei părți din spectacol sunt impresionante, au consistență emoțională, personajele relaționează între ele, se uită comicul forțat de la început. Olga, Mașa și Irina devin alte tipologii caracteriale. Chiar și Verșinin își schimpă personalitatea. Actul final părea desprins din alt spectacol, nu prin sensul motivat de text al despărțirii, ci ca stil de expresie teatrală, coerent și convingător. Dramaticul se îmbina subtil cu comicul.
Actorii Teatrului Național din Budapesta s-au pliat pe cerințele regiei și s-au achitat conștiincios de solicitările viziunii lui Andrei Șerban. Fiecare realiza admirabil unele momente, în ciuda exagerărilor teatrale ale constructului situațiilor. Un exemplu era Dorottya Udvaros în Olga.
“Trei surori” rămâne un experiment practicat de Andrei Șerban în care în ultima parte a reprezentației, folosește scrierea ca argument pentru o “traducere” teatrală remarcabilă prin sens și comunicare emoțională. Punctul de vedere regizoral de a aplica demonstrativ satira în vizualizarea primei părți, fără suport în scriere, a dezavantajat spectacolul.
P.S. Sâmbătă , 29 octombrie s-au mai prezentat , din nou "Leonce și Lena", alături de "Însemnările unui necunoscut" (Teatrul "Bulandra"), un remarcabil spectacol comentat pe blog, "Povești călătoare - Capul Verde" (Teatro Meridional din Lisabona) , "Absolut" (Teatrul Act) și "Emigranții" (Teatrul Arca), un spectacol impresionant, regizat de actori și scenograf, comentat pe blog la data lansării.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu