“ YERMA “ – TEATRUL TINERETULUI din PIATRA NEAMȚ

5 NOIEMBRIE – FNT ( Ediția XXI )

Secțiunea “DANS ÎN TEATRU” a reunit “Nevestele vesele din Windsor”, regia Alexandru Tocilescu – spectacol comentat pe blog, “Crazy stories in the city”, un spectacol de Arcadie Rusu (Teatrul Mic), “Othello și prea iubita lui Desdemona” în regia lui Mihai Măniuțiu (Teatrul de Mișcare Studio M. din Sfântu Gheorghe) și “Yerma”. Este singurul criteriu al selecției, confuz. Coregrafia intervine tot mai des în teatru să îi sporească atractivitatea, e un aspect cunoscut, dar singura tendință reușită de a îmbina cele două arte, teatrul cu dansul, rămâne , la noi, proiectul original inițiat de Răzvan Mazilu la Teatrul Odeon, “Teatru – Dans”.

“Yerma” este un proiect prin care echipa de realizatori a distrus “teatrul” propus de piesa lui Federico Garcia Lorca, pentru a demonstra că și actorii noștri știu să danseze … în pași de flamenco. Poet, prozator și dramaturg, Federico Garcia Lorca rămâne o valoare a literaturii spaniole. “Casa Bernardei Alba”, “Nunta însângerată” sau “Yerma” sunt piese de referință în dramaturgie. Și în “Yerma”, o piesă cu pregnantă tentă poetică, se află în centru femeia, drama sa fiind acum, neputința de a avea un copil cu soțul Juan. “Adaptarea” compusă simplist de Ungvari – Zrinyi Ildiko condensează la maxim piesa, o ciopârțește, de nu mai rămâne mai nimic din ea, decât tematica. Substanța dramatică este spulberată, replicile sunt reduse la mici explicații sporadic plasate, nota lor poetică e anulată, constructul personajelor e distrus. Sunt înghesuite de-a valma “prima cumnată, a doua cumnată și sătenii” care devin o figurație , un fel de cor uniform ce se exprimă în pași de flamenco. Afișul spectacolului, ca și programul său, aveau obligația culturală să specifice “un spectacol după o idee de Federico Garcia Lorca” pentru că din piesă erau numai mici resturi.

Regizorul Laszlo Beres acceptă “adaptarea”, considerând că dansul poate suplini consistența textului. Plasează ce a mai rămas din acțiune și conflict într-un spațiu confuz. Decorul se rezumă la un pat așezat în centrul scenei în jurul lui fiind înghesuite 15 personaje care trebuie să danseze continuu. Intenția ar fi sugerarea că săteni și cumnate, se uită pe gaura cheii, interesați fiind de patul conjugal al Yermei și Juan. Costumele sunt concepute uniform, în negru, cu mici excepții în cazul Yermei sau al lui Dolores. Scenografia este realizată de apreciata Judit Dobre Kothay care de astă dată nu a mai avut sprijin în regie. Viziunea regizorală plasează și numeroase efecte fără rost, de pildă venirea lui Juan cu o mască, un fel de cap de taur, imagini colorate de viață redate din când în când, într-o formă ovală, plasată deasupra spațiului de joc, etc. Baza viziunii regizorale rămâne pentru Laszlo Beres, coregrafia lui Lorant Andras. Coregraful apelează la flamenco, dans popular spaniol, pasional, despre bucuriile și tristețiile vieții, exprimate în ritm alert. Flamenco are însă, mai multe stiluri și ritmuri, de la alegrio, la buleria, solea, până la tangos. Coregraful simplifică posibilitățile celebrului dans spaniol, firește și pentru că a lucrat cu actori , nu cu dansatori profesioniști. A vrut doar să valorifice expresia lor corporală. Actorii fac efortul demn de stimă de a asimila datele elementare ale dansului flamenco. Bat ritmul remarcabil, au ținuta corporală solicitată de dans, cât și gestica adecvată. Merită felicitări acești actori – dansatori pentru dăruirea lor în acest exercițiu de flamenco. Coregrafia și regia complică dansul prin intervenția lui Victor, un personaj infirm care pare că o iubește pr Yerma. Acesta va “dansa” cu Yerma într-un moment fără semnificație dramatică. O altă scenă de … tăvăleală se va petrece între Yerma și Juan, fiind lipsită de fior relațional.

Întâlnim în distribuție personalități ale Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, actori capabili să interpreteze mari roluri. Este excelent Cezar Antal în Victor, sugerând prin gest și priviri, stările interioare ale acestui trist personaj. Isabela Neamțu în Yerma se luptă să suplinească prin expresie lipsa replicii. Este ireproșabilă în caracterizarea dorinței unei femei nefericite și blamate de cei din preajmă că nu are un copil, trăiește intensiv frământările Yermei. Actrița subliniază și senzualitatea personajului, în dans și mișcare fiind explozivă temperamental. Celelalte personaje prin regie și coregrafie sunt transformate în scheme uniforme .Actorii sunt executanți remarcabili în scenele de dans și recită timid fiecare, cele câteva replici atribuite. Lucreției Mandric îi revine personajul Dolores, conceput regizoral a fi malefic, iar descântecul său e recitat fără vlagă. Horia Surdu dansează cu nerv în Juan, dar personajul nu are contur dramatic , datorită “adaptării”.

Păcat de efortul actorilor de a bate ritmul de flamenco timp de o oră și patruzeci și cinci de minute, fără să reușească a transmite poezia și dramatismul scrierii acestei piese de Federico Garcia Lorca, luată numai drept pretext pentru un spectacol lipsit de fior emoțional. Spectacolul nu este nici dans în teatru, nici teatru – dans, ci doar un exercițiu primar de flamenco.