“ NU VORBIȚI CU ACTORII “ – TEATRUL “ NOTTARA “

O CĂRUȚĂ FĂRĂ … VIZITIU

Nu este întâmplător titlul comentariului pentru că un spectacol, oricât ar fi de cunoscuți actorii și răsplătiți de spectatori cu aplauze, are nevoie de un … “vizitiu” care să îi conducă pe drumul succesului, de un regizor. La repetiții, la mânie, asta le spunea actorilor distribuiți, regizorul aflat acum în istoria teatrului nostru, Sică Alexandrescu. “Vizitiul-regizor” accepta atunci o piesă propusă de teatrul unde lucra , colabora cu “direcția” și secretariatul literar. În prezent, regizorul dictează unui teatru proiectul său, în majoritatea cazurilor. De cei din secretariatul literar numiți “dramaturgi” pe vremea clasicului Lessing , teatrele nu mai au nevoie pentru alegerea repertoriului și configurarea personalității unui teatru. Majoritatea teatrelor, astăzi, nu mai au personalitate prin repertoriul ales. Menirea regizorului s-a amplificat, el propune un proiect “după … Shakespeare” ori “un spectacol de … X” , adică de regizorul inițiator al ofertei. Un “spectacol de … “ presupune adaptarea unui text, regia, scenografia, ilustrația muzicală, etc. Și răsplata financiară de rigoare pentru fiecare prestație.

“Nu vorbiți cu actorii” este “un spectacol de Diana Lupescu”, o stimată actriță care a studiat în ultimii ani regia. În cazul de față s-a rezumat doar la regie și scenografie bănuim, pentru că numele scenografului nu este specificat în programul de sală. A ales piesa lui Tom Dudzick, actor și dramaturg american, apreciat în SUA de publicul specific de acolo. Diana Lupescu a optat pentru “traducerea și adaptarea” lui Ovidiu Niculescu, actor remarcat în filme și spoturi publicitare. Piesa ar dori să atenționeze asupra situației actorului, “un om singur și trist”, cum specifică în programul de sală regizoarea. Pe scurt, se relatează povestea pregătirii unui spectacol la New York( !! ) cu o piesă de debut, scrisă de un asistent medical polonez, Tom Prizpezniak (Lucian Ghimiși) care vine în contact alături de iubita sa, Ana Wynirski (Ioana Calotă), cu lumea unui teatru particular. Fiecare din cele șase personaje – regizorul, Bruno Polichek (Ion Grosu), regizorul tehnic, Sonya Shaw (Mihaela Subțirică/Raluca Jugănaru) și vedetele distribuite, Max Logan (Emil Hossu), Eva Starsky (Ruxandra Sireteanu/Diana Lupescu) – dezvăluie în acțiune biografii cu probleme personale. “Adaptarea” pare a fi o comedie bulevardieră cu lovituri de teatru în acțiune, simplist construite. Traducerea apelează la așa zisul limbaj “cool”, nelipsit de vulgarități, ce pot încânta un anume “target” de spectatori “cultivați” prin divertismentul jalnic al programelor tv.

Acțiunea lipsită de conflicte majore și tensiune, se petrece timp de două ceasuri și un sfert, cu pauza de rigoare, într-o presupusă sală de repetiție. Decorul Dianei Lupescu se rezumă la un spațiu banal, cu o masă în mijloc și un fundal dominat de un geam prin care se intenționează a se avertiza că ne aflăm la New York. Prin deschidere și închidere repetate, geamul ar sugera un oraș dominat de sonorul ambulanțelor ce acoperă adeseori replica actorilor. Acest accent sonor deservește interpreții. Spectacolul are însă, și o ilustrație muzicală – Dan Ardelean. Prefațează ca în teatrul unui secol trecut, fiecare act. Are și unele songuri în intenția de a preciza ca Eva ar fi jucat în musicaluri. Ilustrația muzicală folosită amatoristic, nu reușește să dea atmosferă cu sens acțiunii.

Viziunea regizorală lecturează superficial textul. Regizoarea Diana Lupescu aflată la început de drum în această profesie, pornește spectacolul într-un ritm tern, ca să ajungă în partea a doua , când “adaptarea” presupune schimbări majore de situații, la o isterie de expresii teatrale în așa zis scop comic, din care cu dificultate se mai înțelege ceva din acțiune. Multe scene sunt tratate în clișee revuistice, fără substanță relațională cu ansamblu. Schimbarea costumelor, neinspirat desenate, susține exagerări teatrale ce se vor comice. De pildă, cea în cazul personajului Sonya. Regizoarea uită că a fost actriță, și lasă actorii să abordeze personajele conform intuiției fiecăruia, fără să le îndrume evoluția în raport cu cerințele textului. “Adaptarea” propune tipologii coerent motivate în manifestări, care sunt însă, manevrate scenic simplist fără a li se specula datele esențiale de caracterizare. Tom, polonezul care vrea să debuteze ca dramaturg la New York, în interpretarea lui Lucian Ghimiși devine un personaj lipsit de personalitate, cu toate că rolul e consistent în definirea ambiției sale. În debutul reprezentației abia se înțeleg replicile rostite de actor, ca în partea a doua să le rostească țipat ca să își manifeste neconvingător intențiile de transformare a piesei în funcție de solicitările penibile ale interpreților. Ioana Calotă încearcă și reușește uneori să redea nuanțat naivitatea și curiozitatea tinerei iubite prostovane a lui Tom, care se lasă cucerită de vedeta unui serial, de Max, aflat în distribuție. Cu umor, actrița desenează convingător tipologia Anei, ce reprezintă lumea fetelor fascinate de mirajul teatrului fără să cunoască nimic despre “laboratorul” său. Ioana Calotă este actrița care participă expresiv când nu are replică, la momentele conflictuale de la repetițiile pentru piesa lui Tom, chiar dacă regia o forțează absurd pe Ana să tot croșeteze. Un personaj superficial tratat regizoral este cel al Sonyei, agitată, care vorbește mereu la telefon, dar nu se prea înțelege cu cine, și își manifestă continuu o nervozitate excesivă, fragil motivată. Mihaela Subțirică încearcă în unele scene apropierea de profilul personajului și îi impune profilul topologic. Bruno, regizorul autoritar revine lui Ion Grosu, un actor cu personalitate. Înfăptuiește în linii mari caracterizarea în esență a personajului, trecând peste tratarea forțată regizoral a multor scene ce se vor dinamice.

“Vedetele” , actorii distribuiți în piesa lui Tom, sunt Ruxandra Sireteanu și Emil Hossu, personalități ale Teatrului “Nottara”. Ruxandra Sireteanu trăiește intensiv scena destăinuirilor Evei și se adaptează songurilor interpretate convingător. Personajul său este însă, lipsit de strălucirea comică solicitată de “adaptare”. Emil Hossu rezolvă caracterizarea “actorului vedetă”, Max și prin specularea sensurile replicii. Interpretarea sa are consistență.

“Nu vorbiți cu actorii” rămâne o însăilare de intenții comice prin "adaptare" și regie, pe un text inițial mai mult cu tentă melodramatică, în care se dorește a se specula tema spinoasă a culiselor teatrului.

Spectacolul a fost singura premieră din actuala ediție a Zilelor Teatrului “Nottara”. Acest teatru încearcă, în ultimul timp, să se definească drept un teatru bulevardier, că tot se află pe un bulevard central, Magheru. În repertoriul Teatrului “Nottara”, cândva erau spectacole memorabile, e drept că atunci, criza regiei nu îi afecta repertoriul.

P.S. De astă dată, nu am vizionat și reprezentația cu a doua variantă de distribuție, cu Raluca Jugănaru în Sonya și întoarcerea regizoarei Diana Lupescu la actorie, interpretând pe Eva.