“ CÂND ISADORA DANSA “ – TEATRUL ODEON

TURNUL BABEL CU … VALORI CULTURALE

         Piesa lui Martin Sherman, dramaturg și scenarist american, se axează pe relația scurtă ca timp, avută de Isadora Duncan – dansatoarea născută în America, personalitate care a revoluționat dansul și a deschis calea scoaterii sale din zona clasicului -, cu Serghei Esenin – poetul rus de o incontestabilă valoare. Piesa este apropiată de stilul epic, dominante fiind evocările unor situații extreme din biografia Isadorei.

         Spectacolul lui Răzvan Mazilu – regie, coregrafie, costume și coloana sonoră -, un apreciat creator care a consolidat la noi calea “teatrului – dans”, de astă dată, deziluzionează. Dansul devine doar un palid argument pentru definirea personalității Isadorei (Maia Morgenstern), fiind suplinit prin prezența Spiritului acesteia și un personaj secundar, Christine, roluri interpretate de dansatoarea Monica Petrică. Sârguincios, aceasta încearcă să sugereze, să atenționeze asupra frământărilor interioare ale Isadorei și participă mereu la acțiune în plan secund însă, ca în final să ofere un dans admirabil. Din nou, Monica Petrică își demonstrează harul exprimării prin expresie corporală.

 Spectacolul tratează superficial tumultoasa existență a personalității artistei Isadora Duncan, devenită doar, o femeie îndrăgostită de un tânăr alcoolic, întâmplător numit Esenin. Derularea acțiunii pare o încercare de refugiu într-un … Turn Babel contemporan, fiind un talmeș - balmeș plictisitor. Se ignoră regula elementară a convenției teatrale – rolul major al replicii, și majoritatea personajelor rostesc cuvântul în limba originii lor. De pildă, Esenin (Mihai Smarandache) vorbește numai în limba rusă, servitoarea Jeanne (Jeanine Stavarache) numai în franceză, o dansatoare în suedeză, etc. Isadora Duncan apelează adeseori la limba originii sale, engleza, Luciano Zavani (Mircea Constantinescu) folosește italiana, pianistul Alexandros Eliopolos (Vlad Logigan) e dominat de un accent polonez. Babilonia lingvistică aplicată fără rost de regie, te poate duce cu gândul la Turnul Babel. Numai că acel cunoscut Turn Babel din “Geneză” reunea dorința oamenilor de  ajunge la cer pentru a se apropia de Dumnezeu, indiferent de limba vorbită și credință, iar construcția sa eșua. Apelând la o astfel de posibilă metaforă a spectacolului, regizorul nu reușește să sugereze sensul major al scrierii – ambiția creatorului de a își îndeplini idealul, dar și înfrângerile sale prin situațiile contextuale ale societății în care trăiește. Destinul nefericit al Isadorei Duncan, marcat de iubiri pasionale, de dragostea pentru tânărul Esenin, de moartea celor doi copii, de credința în dans,  prin “traducerea” scenică oferită de regizorul Răzvan Mazilu pare subiectul unei telenovele ciudate. Personajele sunt schematic conturate, uneori chiar caricatural, ca în cazul lui Luciano Zavani, relațiile dintre ele sunt artificial îndrumate de regizor. Printr-o astfel de tratare teatrală comico-tragică, regia anulează rostul cultural al evocării relației Isadorei cu Esenin, personalități de referință prin creațiile lăsate patrimoniului valorilor culturale. Desigur, spectatorii atrași de iubirea pasională a unui cuplu căzut în patima alcoolului, povestită scenic ca într-o telenovelă, aplaudă efortul actorilor, dar nu li se transmite nimic consistent ca mesaj despre valoarea personajelor centrale. Mulți tineri spectatori habar nu au cine au fost Isadora Duncan și Serghei Esenin, și nici nu vor fi informați prin acest spectacol.

         Răzvan Mazilu a reunit în jurul său, o echipă stimată, dar nu a reușit să o speculeze, să evidențieze calitățile actorilor din distribuție. Decorul lui Mihai Păcurar, cu un pian simbolic lipsit de suport, plasat în centrul scenei ca refugiu al celor doi eroi, cu un tavan ca un puzzle frânt, creează un spațiu de joc stilizat, amintind de Edward Gordon Craig. Acest actor, regizor, scenograf și teoreticianul englez al “actorului supramarionetă”, a fost unul din iubiții Isadorei și a influențat începutul carierei sale. Decorul rămâne doar o prezență spectaculoasă în sine, nefiind valorificat de regie. Personajul central al distribuției este, evident, Isadora Duncan, partitură ce îi revine apreciatei și activei actrițe, Maia Morgenstern. Exploziile sentimentale, temperamentale ale Isadorei față de Esenin, actrița le susține cu nervul cunoscutei sale forțe dramatice, speculate însă, de multe ori, exagerat de regie. Idealul de a dansa al Isadorei, e dominat de o prea multă agitație, ce induce personajului trimiterea spre o nebunie patologică. Maia Morgenstern încarcă personajul cu sensuri profunde și sensibilitate, în scena monologului evocării de către Isdora a morții copiilor săi. Mihai Smarandache prin interpretarea lui Esenin, dă acestuia desenul unui tânăr rus căzut în patima beției și mai puțin în cea a iubirii unui poet față de Isadora. Actorul execută corect intențiile regiei, iar personajul devine schematic. Rodica Mandache urmărește să caracterizeze convingător personajul pragmatic al amicei Isadorei, Mary Desti, femeia care caută soluții salvatoare pentru situația dificilă pe moment a prietenei sale . Nemulțumirile lui Jeanne iscate de comportamentul stăpânei sale, Jeanine Stavarache le tratează cu atenție. Vlad Logigan sugerează profilul pianistului fermecat de harul dansatoarei. Atât Jeanne,  pianistul, cât și Luciano Zavani (Mircea Constantinescu) prin conceptul regizoral, devin însă, personaje “marionetă”, relaționând simplist cu cei din jur. Reușește să iasă din schema regiei, Oana Ștefănescu în rolul lui Miss Belzer, traducătoarea de limbă rusă. Actrița transmite amărăciunea interioară a celei care urmărește neputincios, la nuanță, cum își distrug viața, Isadora și Esenin, personalități pe care le prețuiește.

         Întâlnim în spectacol și o bătaie cu frișcă inspirată parcă dintr-un film cu Stan și Bran, și alte momente strident concepute. Păcat de intențiile culturale ale textului și efortul actorilor !

P.S. “Gaițele”, spectacolul Teatrului Odeon, în regia ingenioasă a lui Alexandru Dabija, după peste 150 de reprezentații a înregistrat zece ani de la premieră, fondurile fiind donate salvării vieții actorului Șerban Ionescu, aflat în grea suferință. Un gest umanitar de excepție, cu un spectacol de marcă.