O CARTE “ SPECTACOL “ DESPRE ADEVĂRUL NECUNOSCUT AL CREATORULUI
Acest blog nu comentează
apariții editoriale, dar cartea regizorului AURELIU MANEA, de curând lansată de
“Casa Cărții de Știință” din Cluj-Napoca – “Texte regăsite” este un “spectacol”
unicat al argumentării crezului unui creator rar de întâlnit în viața
pământeană a teatrului actual. “Una dintre cele mai importante - și puținele -
lecții de regie pe care le-am luat în viață, am luat-o de la Manea … “,
amintim mărturisea din 1970, a lui Liviu Ciulei, o personalitate
dispărută de curând și încă, știută de tinerii din teatru.
Colegul
de generație, Rică, așa cum îi spuneam noi, este regizor, mai corect spus, un CREATOR nedreptățit de soartă.
Andrei Șerban, colegul său de studii la clasa de regie, recunoștea că este mai
presus de dânsul prin brazda adânc lăsată pe drumul teatrului în căutarea inovației dictate de analiza profundă a
textului. Poate fi un necunoscut Aureliu Manea tinerilor de astăzi pentru care
studiul profesiei e tradat superficial de dascălii lor anonomi. El a lucrat în
studiu cu Radu Penciulescu și Valeriu Moisescu, personalități implicate și în
pedagogie. Sunt cărți despre conceptul său regizoral perfect motivat și
explicat prin spectacolele memorabilie amintite. Spiritul său creator se poate
cunoaște însă, citind și “Texte regăsite”.
Aureliu
Manea s-a retras în 1991 din viața curentă a teatrului, sub pavăza unei
probleme psihice, discutabil a fi
numită “boală”, acceptată totuși, de el. Revine printre noi prin destăinuirile
din această carte, depuse de un căutător al AEVĂRULUI pe scenă, pornite și din
substratul vieții personale. Pentru Rică, întodeauna teatru a însemnat adevărul
vieții. Nimeni nu îi putea restricționa demersul, nici măcar sinistra cenzură
comunistă din vremea de tristă amintire când activa în teatru, pentru că avea
în viziunile sale regizorale, o motivare umană culturală, firească, imposibil de atacat.
Aureliu Manea rescria piesele alese pentru scenă, fără “adaptări” penibile și
alte jocuri de imagine false, scormonea sensurile, ca nimeni altcineva. S-a
oprit din acest demers profund novator al teatrului printr-o întâmplare
blestemată din viața personală. Nu un accident, ci o pornire intimă. Este și rămâne un poet în expresie, și pe scenă și
când scrie. Revine alături de noi după mulți ani, din păcate nu cu un
spectacol, ci cu o carte “spectacol” despre sufletul său. Nu concepe o
autobiografie obișnuită, ci doar una a sufletului. Informații concrete despre
biografia sa, se pot afla în “Eu, vizionarul”, o carte document pentru istoria
teatrului, editată în 2000 de “Galeria teatrului nostru”, coordonată de Florica
Ichim. “Texte regăsite” este un volum a cărui apariție se datorează sorei sale,
Viorica Samson Manea, fiind un impresionant document din care puteți cunoaște
substratul inspirației unei personalități creatoare, mereu judecător al
culturii asimilate, dar și al vieții personale. Paul Salzberger a înveșmântat
grafic volumul, sugestiv în raport cu conținutul său.
“În
cameră, mă simt prizonier. Cineva m-a născut și sunt obligat să trăiesc. Nu
mă vizitează nimeni niciodată.
Boala m-a ascuns de văzul lumii. Nu sunt un om celebru. Originalitatea mea se
numește singurătare.”, scrie acum, Aureliu Manea în eseul său despre sine. Este
o mărturisire amară, pentru că “originalitatea” sa se numește “adevăr” de viață
în teatru și nu “singurătate”. Mulți
caută cu disperare “originalitatea” și foarte puțini o găsesc. Mai
spune: “Pe cei care ne citesc nu-i vom cunoaște niciodată, dar noi trudim
pentru ei.” (3 martie 2012, Galda
de Jos) A trudit și trudește interior, înzestrat fiind spiritual, cultural,
chiar dacă truda sa pare frântă pe moment
de lipsa “aplauzelor” la scenă deschisă prin fluxul unei societăți “bolnave”,
ignorante a cuvântului “valoare”.
Este
o bucurie această carte pentru a îl cunoaște și tinerii pe Aureliu Manea care
scrie din “refugiu” cu sinceritate, sensibil, de fapt despre ... lumea
teatrului . Shakespeare spunea cu secole în urmă , că scopul teatrului ar fi “să
se păstreze ca o oglindă a firii; să arate virtuții adevăratele ei trăsături,
păcatului icoana lui, și tuturor vremilor și vârstelor tiparul lor.” Aureliu
Manea se supune în destăinuirile sale personale acestor cuvinte înțelepte
privind drumul vieții de creator în teatru.
Cu
modestie punctez câteva observații pornite din lectura acestei cărți, pe care
nu pot să evit a o recomanda ca un SPECTACOL DESPRE ADEVĂR.
Mai
întâi, în volum sunt prezentate trei scurte piese scrise de regizor. “Penelopa
rămâne îngândurată” poate fi o sugestie de cunoaștere a trei tipologii feminine
curente în realitate, analizate în relația cu bărbații. Sunt definite prin
jocul fin al expresiei replicii cu notă metaforică pornită din motivații
culturale și sensibil accent poetic. Oricărui tânăr regizor cultivat, acest
text îi poate fi o provocare pentru a o ilustra inspirat scenic. “Repetiția în
teatru” cred că poate fi considerată o piesă scurtă, eseu despre culisele
teatrului privite de un regizor. Acesta caută vizualizarea scenică a unor
sensuri majore și intră în relație cu “funcționarii” actori ai teatrului. “Zâna
de la răsărit” este o destăinuire analitică psihologic despre posibila
relația mamă-fiu, încărcată de
poezie în replică. Este un text dureros de amar.
Toate
cele trei piese scurte sunt ca … un suflet pus pe tavă de cineva care a trăit
și surprinde acele momente conflictuale din realitatea vieții, indiferent de
timpul ei istoric. Piesele sale sunt emoție și provocare la introspecție pentru
oricine. Sunt dialoguri despre viață redate cu încărcătură poetică, simbolic desenată prin cuvinte-imagine.
Alte
schițe de imagine desprinse din propria “valiză” de gânduri personale, oferă
Aureliu Manea în “Nuvelă”. Continuă de fapt, “motivele” din piesele de teatru,
ca numeroase “clipuri” cu iz poetic despre intimitate și “teatrul ca un deșert
în care răsar flori născute din ghețuri “. Lectura “nuvelei” provoacă
vizionarea un film extraordinar prin descrierea impresionantă a momentelor
acțiunii, cuvântul fiind un … aparat de filmat, cu scop dublu în relatarea
sensurilor imaginii.
“Singurătatea
omului sau Narcis”, ultimul capitol al cărții, este eseul – mărtuire concluzie
a judecății perceperii vieții. “În căutarea hranei, omul și-a numit
conducătorii”, este subliniată ca
idee, la un moment dat de autor,
ca o constatare universal valabilă. Sunt numeroase judecăți cu sens major,
desprinse și comunicate în scris din experiența vieții personale și profesiei
pe care Aureliu Manea le face fără revoltă, doar în scopul constatării pentru provocare la meditație interioară.
“Texte
regăsite” este un “spectacol” unicat despre viața receptată de un OM sensibil,
poet în comunicarea culturală a
ideilor ce îl macină și pentru care teatrul a fost și rămâne adevărul surprins
din viață, indiferent de epocă,
starea societății și cea personală.
P.S.
Mulțumesc doamnei Viorica Samson Manea care mi-a prilejuit comunicarea online
prin această carte cu AURELIU MANEA, care este și rămâne, regizorul fără de
pereche.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu