marți, 2 aprilie 2013

“ ȚARĂ-I ASTA, MĂ ?!?! “ – ArCuB


UN RECITAL … CULTURAL, UNICAT
         Mulți actori cu har cărora nu li se distribuie roluri în teatre, aleg calea recitalurilor. Foarte puțini sunt însă, cei care optează pentru un text de calitate. Încearcă apoi, cu propriul talent să suplinească hibele textului. Aceste recitaluri, majoritatea dintre ele nu au nici contribuția vreunui regizor. Teatrele instituționalizate și cele independente, includ o parte din ele în repertoriul curent, dar puține cuceresc publicul. De pildă, Cristina Casian cu “Amalia respiră adânc” la Teatrul Act, Tania Popa cu “Fata din curcubeu” la Naționalul bucureștean, sunt câteva excepți și reușesc de câteva stagiuni să atragă spectatorii.
         Ca scenarist, regizor și interpret, Niculae Urs propune un altfel de recital, special , cu valențe culturale solide, mai greu de întâlnit în zona respectivă, “Țară-i asta, mă?!?”, dedicat lui Caragiale. Cu greu și-a găsit un loc de reprezentare la sala mare ArCuB, cu toate că recitalul este mult mai adecvat prin concept, unei săli studio sau spațiului neconvențional.

         Surprinzător un actor a studiat opera integrală a lui Caragiale, proză și teatru,corespondența către “amicii” din generația sa, dar și studii referitoare la personalitatea  autorului. Niculae Urs a alcătuit inteligent un scenariu bazat pe situații din viața scriitorului, cu fraze esențiale din mărturiile lui Nenea Iancu. Rezultatul poate fi considerat o bijuterie culturală cu intenția de informare și evocare a lui Caragiale , demonstrând cât de actual și contemporan rămâne  după trecerea unui secol de la dispariție. Actorul nu s-a îndreptat spre piesele sale de teatru, i-a construit scenic profilul prin  documentarea sârguincioasă a parcurgerii mărturiilor  sale asupra societății în care trăia și descoperea lacune rămase și astăzi actuale. Excelent este scenariul despre Caragiale, cu  excepția unui prolog ironic despre starea teatrului nostru, neadecvat tematicii culturale a reprezentației, chiar dacă e folosit ca moment scenic pentru transformarea actorului în personajul povestitor Caragiale. Evocarea biografiei lui Nenea Iancu, finalizată prin refugiul său la Berlin, implică și amintirea unor colegi de generație, personalități marcante, precum Eminescu, Creangă, Delavrancea, Vlahuță, Gherea. Cinic, ironic evocările se rezumă mereu la “țărișoara” în carea trăiau și coincidență suferea de aceleași metehne ca și astăzi. Spectacolul se putea foarte bine intitula “Conferință despre starea națiunii”, fiind actual fără exagerări, de parcă I.L.Caragiale ar trăi  în  mileniul trei.

         Acest text admirabil, nu putea prinde credibil imagine scenică dacă nu beneficia de interpretarea rafinată a actorului Niculae Urs. Se transpune subtil în personajul Caragiale, acest actor minunat oferind și o lecție despre cum se poate susține un monolog ce solicită și intervenția unor alte personaje argument, cu finețe desenate. Dezvoltă de asemenea cu abilitate și o relație directă cu spectatorii, luați drept parteneri în multe momente. Ca un mare actor, putem spune că Niculae Urs realizează în acest recital, o creație. Spectatorul primește informație culturală, dar se și emoționează privind evocarea lui Caragiale.
         Trebuie să amintim că Niculae Urs a conceput și un remarcabil scenariu după scrierile lui Cehov, și împreună cu Horațiu Mălăele au propus un excelent spectacol “Măscăriciul”, jucat la Teatrul “Bulandra” cu succes, cât și pe alte meridiane. Acțiunile sale de scenarist cultural și interpret, sunt exemplare, chiar dacă nu au cucerit premiile meritate pe deplin.
         “Țară-i asta, mă ?!?” rămâne un spectacol căruia îi așteptăm permanență în repertoriul unui teatru pentru că nu va deziluziona pe nimeni. Îi va uimi și încânta și pe tinerii spectatori care se pare că nu mai au timp să se informeze despre Caragiale. Din păcate, mass media a ignorat acest spectacol, pentru că presa nu mai este interesată de un act cultural. Asta-i … țara în care trăim și l-a inspirat și pe Nenea Iancu !         

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu