“ BÂRFE, ZVONURI ȘI MINCIUNI “ – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE “ (Sala STUDIOU)

O FARSĂ CU MULTE RĂSTURNĂRI DE SITUAȚII

         După “Dineu cu proști” (spectacol comentat pe acest blog) cu piesa francezului Francis Veber cu premiera în 2010, ce se joacă și în prezent cu succesul meritat în regia lui Ion Caramitru, acesta propune o altă comedie, mai corect spus o farsă de Neil Simon, scrisă în 1988. Publicul are nevoie de comedie, prețuită încă din vremea lui Aristofan, dezvoltată prin sensuri multiple ce sunt actuale și în prezent, de Shakespeare, Moliere sau Goldoni, valori clasice, uitate însă, de multe teatre naționale ori cu profil de comedie.

Imagine generală

         Neil Simon este unul din cei mai prolifici dramaturgi americani contemporani, recompensat cu premii, jucat și la noi. Titlul original al piesei alese de Naționalul bucureștean “Rumors” = “Zvonuri” devine mai atractiv prin adaptarea la “Bârfe, zvonuri și minciuni” în intenția de a evidenția motivele de bază ale conflictului. Subiectul este complicat, specific unei farse – o comedie ușoară în care comicul se construiește din răsturnări de situații amuzante și replici pline de spirit. În cazul de față, replicile și prin traducerea școlărească a Oanei Ioachim, rămân la particularitățile limbajului american și nu sunt adaptate la cel curent folosit la noi în diverse situații. Răsturnările de situații sunt numeroase și se petrec între prietenii dintr-o sferă înaltă a societății americane, oameni avuți, dar manifestările lor sunt apropiate și de fițele celor de pe plaiurile mioritice.

Marius Bodochi (Ken) și Monica Davidescu (Chris), în cuplul
 familiei Gorman, alături de Rodica Ionescu (Cookie)

Nebunia minciunilor, bârfelor, pornește din motivul acțiunii, aniversarea a zece ani de căsnicie în familia lui Charley – viceprimarul New York-ului și Myra, personaje absente scenic  la sărbătorire, ca și servitorii lor, prezente fiind doar patru cupluri de prieteni, invitate, și spre final doi polițiști. Fiecare cuplu sosește pe rând și se prezintă ca având diverse probleme de comunicare personală. Sunt oameni cu bani, cu BMW, Audi sau Porsche care încep cavalcada căutării motivului absenței sărbătoriților. Nu este o piesă polițistă, ci doar o farsă cu un final deschis ce lasă spectatorii să trag singuri concluzii privind viața frivolă din lumea celor sus puși. Bârfe, minciuni și zvonuri, iscate în această situație de personaje avute, se pot întâlni și în tabloidele noastre. Piesa este  doar o farsă mediocră, construită prin amplificarea manevrării situațiilor, lipsită de un substrat major satiric prin constructul tipologiilor și replicii. Spectacolul își dorește să transmită discret, că și la noi, în compartimentul social al celor cu bani, se pot întâlni astfel de personaje, chiar unii, precum Glenn Cooper cu ambiții politice. Toți suferă de aceleși cusururi morale, ca și cei de peste ocean.

Cecilia Bârbora (Claire) și Silviu Biriș (Lenny)
 în familia Ganz

         Regizorul Ion Caramitru respectă riguros ilustrarea teatrală a textului, intenția autorului de a arăta ridicolul acestor oameni.Totul se petrece într-un decor elegant, de bun gust, un living bogat în ofertele spațiiului de joc, imaginat de arhitectul Cătălin I.Arbore. Funcțional pentru o farsă cu tensiune prin răsturnarea surprinzătoare de situații, firște că decorului nu îi lipsesc mai multe uși și o scară interioară, pentru a indica diverse căi de refugiu a personajelor. Costumele create de Liliana Cenean sporesc eleganța imaginii teatrale, prin luxul etalat al ținutelor celor avuți, care aduc cadouri pe măsură, venind la o aniversare. Cadourile, buchetele de flori, puteau fi folosite și pentru diversificarea gagurilor solicitate de vizualizarea acțiunii. Fundalul decorului ar vrea să sugereze New York-ul, dar nu o face atractiv. Regizorul Ion Caramitru reușește și prin ilustrația muzicală ce îi aparține – uneori prea strident difuzată, să sporească ritmul încurcăturilor ivite mereu pentru a sprijini suspansul. Pentru personajele schematice propuse de Neil Simon, regizorul îndrumă distribuția spre  interpretarea într-o notă explicativă a tarelor principale ale fiecărei tipologi. Toți mint, înșeală și stârnesc zvonuri și bârfe.

Armand Calotă (Ernie) și Rodica Ionescu (Cookie),
 în familia Cusack

Personaje pilon ale acțiunii  nu apar în această piesă, fiecare personaj fiind participant activ la acțiune. În ordinea intrării în scenă a distribuției, cităm interpretarea actorilor. Cu farmec personal Monica Davidescu definește atent profilul lui Chris Gorman, o avocată nătângă supusă soțului, avocatul Ken interpretat de Marius Bodochi. Actorul rezolvă corect seria de oferte comice atribuite personajului – surzenia, de pildă, cât și căutările de motive pentru a masca o posibilă intenție de sinucidere a amicului său viceprimar. Rolurile comice nu îi sunt însă, apropiate posibilităților sale aplicate spre dramă. Apreciabil este modul în care Cecilia Bârbora implică în relaționarea cu cei din jur personajul Claire Ganz. Silviu Biriș în finanțistul Lenny Ganz, reușește o susținere credibilă a partiturii, în special în monologul inventiv din final, pentru o altă posibilă răsturnare de situație. În “bucătăreasa” Cookie Cusack, compune o caricatură reușită a personajului, Rodica Ionescu. Vorbirea polonezei de origine, cu accent rusesc, ca și costumația, nu le speculează excesiv și este mereu atentă la relațiile din jur, contribuind la efectele comice dorite de farsă. Simplist, uneori exagerat în beție, este definit de Armand Calotă, psihologul Ernie Cusack.

Oana Ioachim (Cassie) și Gavril Pătru (Glenn),
 în familia Cooper

Oana Ioachim în doamna obsedată de un cristal considerat salvator pentru mersul vieții personale, Cassie Cooper, sporadic impune cu umor preocupările sale ridicole, rolul fiind tratat linear. Gavril Pătru în Glenn Cooper, soțul lui Cassie, ambițiosul care vrea să fie ales senator, se remarcă printr-o nuanțată interpretare a partiturii. Dorin Andone arată cu umor tipologia polițistului Pudney, iar numai din câteva replici, Victoria Dicu sporește hazul situațiilor în ofițerul Welch. Nu tuturor actorilor din distribuție le este apropiată o astfel de comedie pentru interpretare, dar se achită corect de rolurile atribuite.

         “Bârfe, zvonuri și minciuni” poate avea succesul dorit la publicul aflat în căutarea bunei dispoziții, a comediei. Prin conținutul piesei, spectacolul rămâne ca un exercițiu de comedie simplist, amuzant pentru două ceasuri și jumătate, lipsit fiind însă, de valoarea provocării judecării de către public a unui scop tematic cu țintă satirică precisă

.