“ MULT ZGOMOT PENTRU NIMIC “ – TEATRUL “ NOTTARA “

SHAKESPEARE, AUTOR DE … VODEVIL ?!

         Teatrul “Nottara” este preocupat de atragerea publicului și prin introducerea în repertoriu a vârfului valoric al dramaturgiei, Shakespeare. Mai găzduiește și alte spectacole cu piese de Shakespeare, cum a fost și “Hamlet”, comentat mai jos, dar prezintă și o producție proprie, “Mult zgomot pentru nimic” și urmează o altă premieră în regia lui Victor Ioan Frunză.

         “Mult zgomot pentru nimic” ar fi una din comediile primei epoci din creația lui Wiil, susțin analiștii operei sale. Sunt aici, personaje care se regăsesc dezvoltate caracterial în următoarele piese scrise, comedii sau chiar drame. Este o comedie spumoasă, cu o acțiune surprinzătoare, susținută de personaje solid construite și cu atitudini argumentate de replica bogată în multiple sensuri, specifică dramaturgiei sale. Ironia, poezia, abundă în această piesă. Spectacolul realizat de Diana Lupescu, transformă însă, comedia lui Shakespeare într-un … vodevil obișnuit. Motivarea regiei a fost că intriga este complicată și abundă în răsturnări de situații, că sunt intervenții scrise în versuri ce se pot transforma scenic în cuplete, considerând că piesa este apropiată de genul vodevilului ce a cucerit publicul în secolul XIX. Scrierea lui Shakespeare nu este însă, o comedie ușoară, replica este departe de cea a vodevilului, are substanță, este complexă în sensuri, iar personajele nu sunt schematice.

         Se alege traducerea lui Dan Amadeo Lăzărescu, conform “caietului” teatrului, dar unele scene sunt forțat împinse spre vulgaritatea limbajului în cazul personajelor de condiție socială modestă. “Caietul” nu specifică a fi o “adaptare” a piesei, dar ce se prezintă scenic arată o comprimare a textului, un montaj schimbat al derulării scenelor pentru a servi intenția transformării într-un vodevil. Rezultatul este un spectacol la care publicul mileniului trei se amuză, aplaudă la scenă deschisă în special în a doua parte a reprezentației fiind surprins de răsturnarea de situații în care binele învinge răul ca într-o poveste cu “a fost odată …”. Din piesă a rămas acțiunea stufoasă ce stârnește aplauzele, dar importanța replicii lui Shakespeare este anulată, ca și complexitatea personajelor. “ … În poveste, oamenii iubesc, urăsc fără motiv, trădează, urzesc intrigi, leagă prietenii … “ declară regizoarea. În comedia lui Shakespeare însă, totul este motivat la amănunt, nefiind o “poveste” minoră. Condiția socială a fiecărui personaj ar putea fi un prim motiv. Prin statutul social acționează motivat și divers, dar nu vulgar,  guvernatorul, prinții, nobilii sau cei din suita celor sus puși, dar și cei din lumea de jos. Personajele lui Shakespeare nu sunt o adunătură de indivizi oarecare, cum apar în reprezentație. Ura, trădarea și iubirea au o motivare solid argumentată de dramaturg, absentă însă din viziunea regizorală.

         Imaginea reprezentației este pestriță, începând de la decor și costume, până la derularea acțiunii. “Împreună cu scenografa Nina Brumușilă, ne-am inspirat din bucuria, veselia, naivitatea și diversitatea formelor și culorilor lui Gaudi.” , precizează regizoarea Diana Lupescu. Nimic totuși, din imaginea teatrală nu amintește de “formele” faimosului arhitect catalan, Gaudi care a făcut din Barcelona unul din cele mai speciale orașe ale lumii. Nina Brumușilă concepe un decor funcțional din mai multe panouri mobile, decorate cu ghirlande de verdeață și flori, pentru a indica diverse locuri ale acțiunii. Panourile fiind din plexiglass,  adeseori dirijarea neinspirată a luminii le fac să strălucească orbitor și să îngreuneze urmărirea unor situații. Decorul își schimbă înfățișarea când acțiunea ajunge spre final într-o biserică, planul de joc prinde profunzime, marcat fiind pe fundal de o imensă cruce albă. Costumele Ninei Brumușilă sunt un amestec de stiluri, de la uniformele militare ale bărbaților, până la ținutele femeilor sau cele ale muzicanților comentatori. Ca să fie evitată orice confuzie între personaje, cele rele vor purta veșminte negre, ca într-un spectacol pentru copii. Firește din acest vodevil nu lipsesc momentele muzicale, cupletele susținute de grupul Eiunea cu Silviu Fologea, Călin Torsan, alături de Raluca Jugănaru, Maria Balabaș. Grupul vrea să sugereze motive muzicale din epoca renașterii. Viziunea regizorală își sporește ilustrare pestriță a textului și prin apelarea la dueluri încropite în dorința de spectaculos, înfăptuite de domnii în costume militare moderne. Imaginea generală a reprezentației propusă de scenografie, regie și ilustrație muzicală, nu are consistență ca intenții în raport cu textul.

         Regia conduce mereu mișcarea scenică școlărește în prim planul scenei, ca spre final să apeleze la profunzimea decorului propus pentru o biserică. Numai că, atunci când actorii ajung în acea zonă, din lipsa de coordonare regizorală atentă, abia se mai înțeleg cuvintele rostite parcă șoptit de către interpreți. Diana Lupescu a pornit ca actriță prețuită în cariera profesională și era de așteptat să lucreze minuțios ca regizor cu actorii pentru definirea personajelor. Teatrul “Nottara” deține o echipă apreciabilă de actori din diverse generații, numai că în spectacolul regizat de Diana Lupescu, doar o parte din cei aleși, reușesc să prezinte credibil personajele atribuite. Cuplurile tinerilor îndrăgostiți sunt centrul acțiunii. Dintre aceștia se remarcă prin modul în care își conduce nuanțat constructul personajului, Cristian Nicolae în Benedick cel îndrăgostit de Beatrice. Actorul stăpânește jonglarea cu sensurile multiple ale replicii. În Beatrice însă, Andreea Măcelaru - Șofron nu reușește să susțină nervul rostirii cu sens al cuvântului. Beatrice este nobilă, ca și Benedick, și are o caracterizare apropiată de cea a Katharinei din “Îmblânzirea scorpiei”, dar interpreta o transformă într-o cață de mahala. Celălalt îndrăgostit, Claudio este tratat cu stângăcie de Lucian Ghimiși care rostește bolmojit replica. Iubita sa Hero, fiica guvernatorului Leonato, va fi folosită ca element principal al manevrării intrigii de către Don John. Hero este o tânără sfioasă, naivă , cu sinceră credință față de cei din preajmă și toate aceste caracterizări le rezolvă admirabil, Ioana Calotă . Ireproșabil redă portretul lui Leonato cel implicat mereu în conflicte surpriză, Ion Haiduc. Este unul dintre puținii actori din distribuție ce demonstrează o cunoaștere profundă a descifrării sensului și subtextului replicii. I se alătură în acest demers și Gabriel Răuță în rolul prințului de Aragon, Don Pedro, un alt rol apreciabil compus. În fratele vitreg al nobilului Don Pedro, intrigantul Don John, apare actorul Dani Popescu. Acesta prezintă o caracterizare lineară a unui bărbat malefic. Regia tratează personajul doar ca un rol negativ, lipsit de motivare. Exagerate, împinse spre derizoriu și vulgaritate sunt concepute regizoral acele personaje ce ar trebui să susțină latura comică activă a comediei. Devin niște caricaturi  în dauna actorilor. Un bețivan dintr-o mahala cu o sticluță atârnată de gât apare Conrade (Ionuț Anghel), un tâmp, Borachio (Alexandru Mike Gheorghiu), regia uită că sunt totuși, personaje din suita lui Don John și nu din Ferentari. Cum uită și în cazul cuplurilor de îndrăgostiți și al celor din preajmă, că aparțin unei lumi educate, nu unei garnizoane de militari. Pe sergentul  de stradă Dogberry, interpretat de Mihai Marinescu, regia și actorul îl confundă cu un personaj din “Vacanța mare”. Derizoriu fiind tratate regizoral personajele de plan secund, Margaret (Anca Bejenaru), Ursula (Laura Anghel), Antonio (Ștefan Velniciuc) și Călugărul, paracliserul (Șerban Gomoi) sunt interpretate fără relevanță de actori.

         Transformarea teatrală a bătrânului Will într-un autor de vodevil, denotă o lectură scenică superficială a piesei. Dar și vodevilul solicită inspirație și coerență în reprezentarea scenică, absente în acest proiect cu ambiția de a fi original. “Mult zgomot pentru nimic” rămâne un spectacol neritmat și mult prea lung, dar care poate atrage publicul prin acțiunea surpriză a răsturnărilor de situații propusă de Shakespeare, numai că nu reușește să îl atenționeze și asupra esenței piesei și a replicii acestui dramaturg unicat al culturii universale. Spectacolul cu pretenții că propune o piesă de Shakespeare “Mult zgomot pentru nimic”, se poate spune parafrazând titlul, că este … un “nimic” din multitudinea celor mediocre ce populează ofertele teatrelor.