“ D’ALE CARNAVALULUI “ – TEATRUL MIC

O “ COMEDIE “ …  HORROR

Piesa cunoscută datorată lui Caragiale, o valoare a dramaturgiei naționale, este pusă în scenă de regizorul Dragoș Galgoțiu cu intenții de originalitate. Spectacolul debutează sonor în acorduri din “Lacul lebedelor” de Ceaikovski, apoi în fum, pe scenă apar niște măcelari și un polițist care se luptă să taie un porc. Motivul muzical este anulat de răcnetele porcului. Victorios, Radu Zetu (măcelarul), plin de sânge în final, trece la băutură  alături de participanții la sacrificarea porcului printre care se află și Ovidiu Niculescu pe post de personajul lui Caragiale, Iordache. Măcelarul inventat de regizor va fi mai mereu prezent în scenă. Băutura este element important al regiei pentru … caracterizarea personajelor.

 Începe, să îi spunem, prezentarea piesei, mai precis o “adaptare” după scriere. Regizorul Dragoș Galgoțiu vrând a fi mai presus de Caragiale, intervine pe tot parcursul reprezentației cu replici și situații inventate. Programul de sală nu are bunul simț a preciz că piesa este o “adaptare” sau Caragiale a fost luat drept pretext. Anunță doar distribuția, “original”, mai întâi prin  numele actorilor și apoi ale personajele ce le revin a fi interpretate, probabil în ideea că rolurile nu au nicio importanță în spectacol.

         Regizorul precizează că la “frizeria model Nae Girimea” s-ar vinde și pâine, aflându-se în imediata apropiere a unei măcelării prin fundalul ce marchează planul doi de joc, decorat cu jamboane și cârnați, activ prin cumpărători. Decorul aparține regizorului Dragoș Galgoțiu. Este conceput pe mai multe planuri, marcate prin manipularea unor panouri. Ideea decorului este demnă de apreciat pentru funcționalitate.

         Revenind la începutul spectacolului, Ovidiu Niculescu pe post de calfa lui Nae Girimea, începe să cânte fericit o manea, iar după costum se pare a fi un fante de Obor elegant. Oferta lui Caragiale este generoasă pentru cine creează costumele necesare celor cu pretenții din mahala, participanți și la carnavalul cu încurcături. Lia Manțoc forțează imaginea costumelor spre grotesc în conformitate cu intențiile regiei. La “frizeria model” vecină cu măcelăria, vin și Vitalie Bantaș ce se vrea Catindatul lui nenea Iancu și Doru Ana botezat în piesă Pampon. E îmbrăcat precum un țăran avut ce poartă o căciulă de astrahan și este înarmat cu o bâtă de basseball sau poate de oină. La carnaval, Pampon și Crăcănel vor rămâne în izmene.

Apare și Adriana Șchiopu ca Mița într-o blană elegantă, dornică să își arate nurii, aflată în stare de beție. Din cauza geloziei care o macină va răcni mereu replica. Ține în preajmă o geantă și o damigeană. Vom descoperi mai târziu că în damigeană crede că se află “vitrionul englezesc”, arma de răzbunare pe Nae Girimea. Încep să curgă o serie de gaguri inspirate parcă de filmul mut. Mai apar și Florin Călinescu sub numele de Crăcănel și Cristian Iacob în postura lui Nae Girimea. După cum se vede participă o sumedenie de personalități ale teatrului la această comedie horror.

         Relatarea subiectului, conflictelor, chinuită în stil grotesc, cu greu face a se înțelege acțiunea propiu-zisă. Rezultatul este că rareori se mai amuzau la premieră, unii spectatori în fața abundentei gesticulații vulgare a personajelor. De la Adriana Șchiopu până la Andreea Grămoșteanu ce se vrea a fi Didina, toți actorii sunt nevoiți fie a răcni replica, fie a o rosti șoptit sau bălmăjit. Te și gândești dacă după reprezentație actorii își mai pot folosi glasul normal. Peste toate, ilustrația muzicală stridentă le acoperă glasurile. Programul de sală nu specifică și cine a inventat acest ghiveci muzical dezagreabil ce alătură operă, motive clasice, șlagăre universale cunoscute și manele.

         Carnavalul din mahala, desenat tot din gaguri din filme de demult, se deschide, cu un cuplu nobil se pare după eleganța costumelor, cu dansatorii Elena Badea & Petre Cheregiu. Ei sunt doi pitici drăguți. Firește că într-o viziune regizorală cu pretenții nu puteau lipsi piticii. Mai sunt și alte momente de dans cu iz popular și cu unii dansatori purtători de coarne de cerb. Mai apare și Cuzin Toma ce poartă la carnaval un cap de porc în calitate de “ipistat”.

         Încăierarea și gălăgia generală nu puteau fi finalizate de conceptul original decât… senzațional. Vin îmbrăcate uniform în blănuri și desuuri roșii incitante, Adriana Șchiopu (Mița) și Andreea Grămoșteanu (Didina), iar Florin Călinescu, adică personajul Crăcănel, scoate … un pistol și împușcă pe toată lumea, ca apoi să se sinucidă. Este inexplicabil totuși, cum regizorul Dragoș Galgoțiu a uitat de coerența necesară viziunii sale de a construi o comedie horror, anunțată în debutul reprezentației. Dacă tot îi împușcă pe toți Crăcănel, de ce nu curg valuri de sânge, ca la tăierea porcului. Probabil nu a mai avut ketchup-ul necesar, fiind consumat de măcelar.

         De fapt ce a vrut să comunice regizorul prin această terfelire a piesei lui Caragiale? Nimic! Niște indivizi se păruiesc din amor și gelozie, și mor cu toții în final. Putea măcar să actualizeze mahalaua, să plaseze acțiunea într-un club de fițe din Dorobanți. Prin fum insistent, într-o lumină încâlcit dirijată, prin sunete stridente cu repici inventate, distruge piesa lui Caragiale, o confundă cu “Vacanța mare” în mod mult mai penibil aplicat, decât era realizat acel divertisment. Păcat de efortul stimaților actori distribuiți care s-au supus docil “fanteziei” unui regizor ce a vrut a fi mai presus de Caragiale.

P.S. La final, un spectator – “nu spun cine, persoană însemnată”, de valoare în mediul artistic – a avut următoarea observație : “Personal mă bucur când văd la televizor, în sfârșit, că DNA pedepsește subminarea economiei naționale. Dar în teatru, cine acționează asupra celor ce duc la … subminarea dramaturgiei naționale?” Răspunsul ar fi spectatorii. Plătesc însă, bilete și contribuie la finanțarea teatrelor instituționalizate. Firesc ar fi să ocolească astfel de accidente horror care afectează valoarile recunoscute și prețuite ale mișcării noastre teatrale.