PROPUNERE REUȘITĂ PENTRU … UN ALTFEL DE TEATRU
Alegerea repertorială
surprinde, fiind ieșită din linia obișnuită a dramaturgiei, dar e actuală prin
propunerea tematică ce atacă fenomenul infiltrării alarmante a violenței în
lumea de astăzi. Remarcabilă este tratarea piesei “Butoiul cu pulbere” a
macedoneanului Dejan Dukovski de către regizorul Felix Alexa. Spectacolul este
o tragicomedie, o “comedie neagră”; provoacă râsul publicului, dar îi lasă și
un gust amar privind dezumanizarea manifestată în societate.
Dramaturgul contemporan din Macedonia,
Dejan Dukovski s-a impus în plan european prin piese concepute original.
“Butoiul cu pulbere” a stat și la baza unui film, titlul fiind inspirat
dramaturgului de răspunsul unor politicieni celebri privind războaiele din
Balcani considerate un … “butoi cu pulbere”. Regizorul Felix Alexa reușește să
evidențieze că violența, dezumanizarea sunt rod al stării societății actuale,
nu numai un efect al războiului. În acest spectacol solid și coerent construit
regizoral ca un film ce surprinde aspecte din realitate, războiul nu figurează
nici măcar în planul secund al imaginii teatrale. Prin decupajul, ansamblarea a
opt situații dramatice cu rezultate tragicomice, piesa pare scenariul unui
film. Personaje din medii diferite susțin situații conflictuale diverse și în
câteva “secvențe” unele reapar ca legătură cu acțiunea anterioară.
Prima și ultima scenă, ca un prolog și un
epilog, au aceleași personaje duplicitar compuse ca victimă și călău. Prin
stilul general al scrierii, Dejan Dukovski pare apropiat și de dramaturgul
catalan Estave Soler (“Contra democrației”, “Contra iubirii” și “Contra
progresului”), ținta și expunerea tematică sunt însă, diferite. Montajul
surprindre radiografii din spații comune – cârciumă, tren, autobuz, pușcărie,
etc și fiecare episod își are conflictul compus cu un suspans propriu, dar se
leagă însă, prin nota comună a violenței.
Marius Manole (Manea)), Răzvan Vasilescu (Măciucă) și Marcelos S.Cobzariu (Ghela) |
Felix Alexa structurează admirabil
viziunea sa regizorală ca studii de caz realiste din lumea de astăzi, străină
de regulile existențiale ale moralei, primitivă prin reacții violente. Propune
un mozaic al violenței în care agresivitatea devine un firesc al vieții,
alarmant. Un sprijin pentru această radiografie a violenței îl are în
scenografia Andradei Chiriac, ce rezolvă solicitarea mai multor spații de joc.
Cum noua Sală Pictură a Naționalului bucureștean, dispune prin dotarea tehnică
de o scenă rotativă, întrebuințată și de maestrul scenograf Helmut Sturmer în
“Două loturi”, Andrada Chiriac folosește inspirat oferta tehnică pentru
indicarea diferitelor spații unde apar
conflictele, construite semnificativ din elemente realiste. Într-o
laterală a scenei, decorul se completează printr-un maldăr de scaune înghesuite
cu trimitere simbolică spre o lume cu susul în jos, distrusă de agresivitate.
Costumele imaginate de scenografă servesc desenul tipologic al personajelor.
În acest decor creator de
atmosferă pentru conflicte, regizorul Felix Alexa conduce atent o distribuție
excelent selectată, în scopul de a sublinia firescul periculos al violenței; de
la prietenie, dragoste, infidelitate până la crimă pentru personaje exprimarea
prin violență pare un mod firesc. Rezultatul este o comedie amară, captivantă
pentru spectatori. Pentru șase actori revine sarcina grea de a compune
creionarea convingătoare a câte două personaje distribuite fiecăruia. În câteva
minute, actorii prezintă aceste tipologii. Interpretarea este interiorizată,
filmică prin expresie, gest, și chiar prin tăcere când ascultă replica
partenerului. Revenirea pe scenă a prețuitului actor Răzvan Vasilescu merită
aplauze. În prologul și epilogul reprezentației este Dimitria cel răsplătit cu
violență pentru violența sa, ajuns suferind de un handicap locomotor, personaj
construit la milimetru de interpret, impresionant prin substratul stărilor
trăite cu fină expresie. Îi revine în altă secvență, rolul lui Măciucă,
pușcăriașul autoritar condamnat pe viață, un alt profil tipologic prezentat la
nuanță, cu subtilă ironie de actor.
Victoria Dicu (Femeia) și Marius Manole (Andrea) |
În
topul distribuției se situează și interpretarea lui Mihai Călin în cele două
tipologii diverse, Anghele, partenerul cinic al lui Dimitria și Gheorghi,
îndrăgostitul gelos și violent. În fiecare rol, actorul transmite amănuntele
motivării secătuirii umane a celor pentru care violența a devenit o soluție de
viață. Admirabil este Marius Manole în Andrea și Mane, un personaj fiind
implicat și în două situații. Le definește profilul variat, în funcție de
conflct, urmărind consistența dramatică a fiecărei tipologii. O nouă
performanță, și nu prin abilitatea expresiei corporale ce o deține,
înregistrează Istvan Teglas în Ghiore și Kosta. În primul personaj e un agresiv
“băiat de băiat”, ca în cel de al doilea să își schimbe total expresia în
îndrăgostitul timid și laș. Marius Bodochi cu experiența profesională ce o
deține, compune convingător personajele Simon și Paznicul. În Sveto și
Bărbatul, reușește o creionare ireproșabilă Andrei Finți.
Istvan Teglas (Ghiore), Mihai Călin (Gheorghi), Crina Semciuc (Svetle) și Marcelo S. Cobzariu (Ghela) |
Rolurile
unor personaje singulare, dar nu fără importanță în conflicte, sunt distribuite altor cinci actori.
Senzațională este Victoria Dicu în femeia dintr-un autobuz, ce asistă speriată
la o explozie de violență din partea unui călător, și receptează gestul
acestuia cu spaimă, nedumerire, dar încercă și
calmarea agresivității. Naivitatea Svetlei, tânara îndrăgostită, Crina
Semciuc o dublează de starea de uimire iscată de violența din jur pe care nu o
poate înțelege. Marcelo S.Cobzariu poartă personajul Ghela prin două situații
conflictuale și îi definește credința că violența ar fi pentru acesta, singura
șansă de exprimare în viață. Caracterizări mai palide pentru personajele
distribuite prezintă Florentina Țilea în Evdokia și Alexandra Poiană în Ana.
“Butoiul cu pulbere” al …
violenței este o reușită a regizorului Felix Alexa și echipei sale. Se propune
spectatorului … un altfel de teatru, dictat de intențiile dramaturgului de a
face un montaj de radiografii surprinse din mersul alarmant al realității pe calea violenței.
Spectacolul atrage prin suspansul și spiritul satiric al conflictelor, provoacă
râsul publicului, dar și reflexul judecării unui aspect major și grav din
realitatea noastră, curent relatat, chiar și prin informațiile buletinelor de
știri tv.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu