ÎN CĂUTAREA … VÂRSTEI PUBLICULUI
Teatrul Excelsior din
centrul Capitalei, înființat cu efort de Ion Lucian, are un sediu elegant, dar
după trei ani de la dispariția marelui actor nu poartă cu respect numele celui
care și-a dedicat mulți ani din prestigioasa sa carieră teatrului pentru copii.
Programul teatrului intenționa a cuprinde un public de vârste diferite
printr-un repertoriu adresat dimineața copiilor, iar seara adolescenților. Și
astăzi se încearcă a se pune în practică această intenție, după ce în 2013 s-a
prezentat “Contrabasul” cu Radu Gheorghe, dedicat adolescenților, comentat pe
acest blog. Recent s-a oferit “Momo”.
Titlul precizează că “Momo” este
“strania poveste despre hoții de timp și copilul care le-a înapoiat oamenilor
timpul furat”. De la bun început această precizare indică un demers
“sofisticat”, apropiat de înțelegerea unui public matur. “Momo” este o
dramatizare după “basmul – roman” datorat scriitorului german Michael Ende
(1929 – 1995), realizată de Lenuș-Teodora Moraru. Dramatizarea acestui roman
fantastic devine un eseu teatral având drept temă situația copiilor neglijați
de părinți din cauza timpului furat de profesiile ce le aduc câștig. Se
filosofează pe marginea acestei teme actuale prin evocarea a diverse situații
petrecute în lumea fantastică a fetiței Momo care trăiește singură într-un
teatru părăsit, dar dramatizarea este neconvingătoare și nu poate atrage
adolescenții.
Lenuș-Teodora Moraru, actriță a
Teatrului “Mihai Eminescu” din Botoșani, este și regizoarea reprezentației și
nu a găsit un răspuns întrebării – cui
se adresează acest spectacol? Tinerilor, părinților sau copiilor?!! Teatral se
pare că intenționează a se adresa copiilor, dar profunzimea textului nu îi are
pe aceștia drept țintă. Regia folosește și împrumută diverse modalități
teatrale, de la jocul de umbre, la dans sau la uniformizarea prin ținută a
celor al căror timp a fost furat, dar rezultatul nu dezvoltă coerent tematica
scrierii. Momentele de dans sunt reușite în sine prin coregrafia Victoriei
Bucun, scenografia lui Gelu Rîșca e funcțională și servește nota fantastică a
scrierii, dar regia nu ansamblează și folosește armonios aceste compartimente
ale spectacolului. Regia nu dovedește, nici priceperea de a construi riguros o
relație continuă a personajelor cu publicul luat drept partener al relatării
diverselor povestiri ce servesc spinoasa tematică a “basmului-roman”.
Distribuția întrebuințează douăzeci de
actori (!), unii având și sarcina de a interpreta câte două personaje.
Conștiincios toți se adaptează solicitărilor regiei, interpretarea lor fiind
apropiată însă, mai mult de înțelegerea spectatorilor copii. De pildă, un
exemplu este și desenul personajului fantastic Maestrul Ora, un rol metaforă,
interpretat de Ștefan Velniciuc. Personajul e simplist manevrat regizoral. Se
detașează din această numeroasă distribuție, prin interpretare nuanțată a unor
momente – Silvana Mihai (Momo), Alexandru Voicu (Gigi Ghidul), Ion Bechet
(Beppo Măturătorul), Ștefania Dumitru (Giogio/Omul cenușiu) și Silvana Ionescu
(Doamna Liliana). Sensibilitate și firesc investește Silvana Mihai pentru a
caracteriza tristețile și căutările lui Momo de a corecta egoismul celor
copleșiți de preocupări personale, lipsiți de timp pentru a comunica cu cei
dragi. Alexandru Voicu impune prin trăire interioară profilul povestitorului,
ca să trateze apoi cu finețe transformarea sa în omul cenușiu al intereselor.
Amărăciunea Măturătorului o subliniază atent Ion Bechet. Din grupul copiilor
lăsați de izbeliște de părinți se detașează Giogio prin expresiile multiple și
cu umor amar acordate de Ștefania Dumitru; în al doilea personaj ce îi revine, unul
din oamenii cenușii cu timpul furat, este de nerecunoscut prin atitudinea aplicată. Tinerei actrițe Ștefania Dumitru, remarcată în spectacolul “Nevestele
vesele din Windson”, sperăm că îi vor reveni în timp și roluri pe măsura
talentului său special. Reușește să exploateze substratul personajului, Silvana
Ionescu atenționând că doamna Liliana este femeia care se adaptează mediului
social afectat de hoția timpului.
Toți cei din distribuție sunt corecți
în interpretare, dar prin absența unei viziuni regizorale coerente, spectacolul
rezultat este confuz în intenții. Așteptăm în continuare ca la Teatrul
Excelsior, spectacolele de seară să dovedească o alegere repertorială
atractivă, dedicată publicului ajuns la vârsta maturității.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu