“ÎNTRE NOI E TOTUL BINE” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala Pictură”)

… “TOTUL SE DUCE DE RÂPĂ” …

         … este una din replicile cu sens major din senzaționala piesă a tinerei poloneze Dorota Maslowska. Se propune un altfel de stil dramaturgic apropiat de postmodernism cu un dialog aparent absurd, dar natural, direct. Poloneza rupe canoanele știute ale dramaturgiei “clasice” cu conflicte construite prin personaje. Dorota Maslowska propune să vorbim despre noi cei de astăzi care trăim bezmetic trecerea de la societatea comunistă la cea visată capitalistă, dar străină tinerei generații, fiind în prag de pierderea identității naționale. Este o comedie neagră cu tentă socială și politică, o satiră despre societatea poloneză ce se confruntă, ca și toate țările foste comuniste, cu aceiași criză de identitate, se sufocă și prin deteriorarea zonei culturale. Traducerea realizată de Sabra Daici este impecabilă și subtil adaptată limbajului trivial specific și la noi. Mai trebuie precizat că Dorota Maslowska deține ca romancier și dramaturg numeroase premii, piesele sale sunt jucate pe diverse meridiane. “Între noi e totul bine” este scrisă în 2008.

         Firește că o astfel de piesă originală a atras pe regizorul Radu Afrim, personalitate cu o inventivitate debordantă. Și-a dorit cu sprijinul scenografei Irina Moscu, să prezinte estetica urâtului societății dezrădăcinate a epocii contemporane, kitsch-ul prezentului, grotescul căutării unei vieții libere și mai bune. Reprezentantele a trei generații:  “Bătrânica apatică” -  bunica (Marius Manole), Halina - mama (Liliana Ghiță) și fiica – “Fetița metalistă” (Dorina Chiriac),  trăiesc într-o casă în care sunt înghesuite rămâșițele unor etape istorice. Decorul Irinei Moscu pare depozitul unui teatru, unde de-a valma sunt aruncate obiecte din diverse spectacole, mobilier, etc iar imaginea generală devine un kitsch simbolic  pentru specificul multor case din societatea actuală. E drept, înghesuiala prea mare de obiecte îngreunează sugestia spre trimiterea concretă la diverse epoci. Imaginea generală a reprezentației se îmbogățește însă, prin excelentele și numeroasele costume create până la amănuntul accesoriilor de Irina Moscu. Nu lipsește din decor nici ecranul, plasat lateral care încarcă uneori imaginea ansamblului prin proiecții pleonastic difuzate în raport cu replica.

         Tot ce se petrece în scenă merge pe un dublu sens aplicat de fantezia regizorului Radu Afrim în mânuirea trimiterilor spre metafore. Bogăția textului marcată prin numeroase monologuri este totuși, uneori dezavantajată de vizualizarea care surprinde de la o scenă la alta și distrage atenția de la substratul replicii, dar punctarea sonoră și muzicală a situațiilor rămâne un ireproșabil demers pentru susținerea ei. Spectatorul este primit în sală de o proiecție drept subtitlu al reprezentației – “Calul care mergea călare” ce anunță o altfel de convenție teatrală, acompaniată de zgomotul unor păsări, trimitere spre o lume agitată, bolnavă. Prologul reprezentației într-o limbă ciudată cu inflexiuni în poloneză și apariții  bizare, pare un argument confuz pentru ce va urma. Acest exercițiu inspirat parcă de mișcarea “dada”, nu va mai reveni ca stil pe parcursul spectacolului. Cum Dorota Maslowska biciuește societatea actuală prin replică, actorilor le revin partituri generoase și speciale. Ei sunt marea realizare a atractivității reprezentației. Radu Afrim modelează interpretarea actorilor pe care îi consideră drept elementul principal în comunicarea viziunii regizorale. Miezul demonstrației că tânăra generație trăiește confuz realitatea de astăzi este “Fetița metalistă”, necunoscătoare a trecutului cu cel de al doilea război mondial care a avut drept rezultat comunismul și spălarea pe creier.

 Dorina Chiriac realizează în acest personaj dificil construit o adevărată creație. “Fetița metalistă” nu e implicată în conflicte, nu judecă lumea, constată doar haosul din jur în diverse monologuri. Dorina Chiriac impresionează și taie răsuflarea publicului prin modul în care pătrunde profund în starea tinerei ce constată  cu nedumerire rezultatele agitației lumii din jur. “Fetița”, simbol al tinerei generații, nu a cunoscut războiul ca bunica (“Bătrânica atipică”) și nici comunismul ca mama sa (Halina), iar Dorina Chiriac construiește admirabil relațiile cu partenerii pe această linie. Sensibilă, atentă la nuanță și la subtextul replicii, actrița dă credibil viață textului și intențiilor regiei. De pildă, sunt scene de imagine absurdă prin propunerea regiei, dar actrița le exploatează cu sinceră forță dramatică. “Fetița” sa înghesuie cu firesc spre exemplu, produsele ce invadează consumul astăzi, în ciocul mare și deschis al unei păsări negre, găzduită de un tomberon. Într-un alt moment memorabil desenat regizoral, actrița evidențiază prin relația cu un imens avion de hârtie jucărie a copiilor, sensul major al textului că și războiul cu faptele evocate detașat de bunică are drept rezultat dezastrul și confuzia prezentului. Dorina Chiriac trăiește sincer absurdul marii neînțelegeri a realității, stare comună tinerei generații pe care “Fetița metalistă” o reprezintă. O posibilă cauză a neînțelegerii realității, piesa indică a fi și falsele inovații culturale prin scena filmării pentru pelicula “Calul care mergea călare”, unde Dorina Chiriac are de rezolvat un alt personaj, cel al “Regizorului” exchibiționist. Respectând intențiile lui Radu Afrim de a da sens satiric momentului, actrița compune atent tipologia “Regizorului”. Derularea acestei scene-argument pentru piesă nu are însă, aceiași consistență prin tratarea simplistă a regiei.

         Cu interpretarea a două tipologii se va confrunta și Marius Manole, fiind senzațional în “Bătrânica atipică” și “Actorul”. Sunt două compoziții total diferite, dezvoltate surprinzător de acest actor unicat al teatrului nostru. “Bătrânica atipică” vorbește mereu despre război, dar nu îl evocă drept un rău social, ci exprimă păreri personale despre momentele petrecute atunci de ea, iar Marius Manole cu finețe creionează stările acestei femei venite parcă din altă lume pentru “Fetița metalistă”. Personajul gândește mereu în trecut și nu percepe prezentul. În “Actorul” din filmul “Calul care mergea călare”,  Marius Manole perfect prezintă satiric profilul celui considerat a fi o vedetă a cinematografiei, un individ încrezut și plin de ifose.

         Un alt personaj pilon al piesei este Halina, mama care a trăit comunismul, i-a fost anihilată puterea de judecată și se bucură absurd de oferta din tomberoanele noii societăți. Remarcabil construiește acest rol Liliana Ghiță cu măsură în rostirea replicii aparent absurde, fără să alunece pe panta exagerărilor cu intenția de a condamna satiric profilul acestui personaj reprezentativ pentru trista epocă a comunismului.

         Alături de cei trei piloni cheie ai textului, simboluri ale unor epoci, se alătură și alte tipologii pentru a spori atmosfera de haos din jurul “Fetiței metalistă”. Prietena și vecina familiei, Bozena este colegă de generație cu Halina, o femeie grasă, dar fără complexe, compoziție excelent susținută de Natalia Călin. O scenă deosebită oferă Liliana Ghiță, Natalia Călin și Marius Manole cu femeile așezate la un joc de cărți ca niște gaițe. O contribuție substanțială pentru susținerea și ilustrarea tematicii piesei, aduc Istvan Teglas, Cezar Antal și Florentina Țilea. Întodeauna este de nerecunoscut Istvan Teglas în orice rol și acum reușește o nouă performanță în “Monika și alte roluri”, dovedind calitățile sale de actor special. Florentina Țilea urmează aceiași cale în “Reportera și alte roluri”, bine compuse. În “Unchiul Maurycy” se remarcă interpretarea lui Cazar Antal.

         Spectacolul imaginat de Radu Afrim cu știința “traducerii” scenice inventive teatral, poate isca și discuții contradictori, dar are marea calitate a evidențierii tematicii actuale a piesei prin actorii care dovedesc că teatrul nostru deține personalități deosebite. Regizorul finalizează reprezentația cu personajul central rămas închis în casa celor trei epoci care au marcat grav umanitatea. “Între noi e totul bine”, dar cum atenționează și replica … “Totul se duce de râpă”, la propiu și la figurat, rămâne avertismentul acestui spectacol.