“MARMURĂ” – TEATRUL “BULANDRA” (Sala “TOMA CARAGIU”)

UN SPECTACOL DE EXCEPȚIE,

 O PROVOCARE DE A PRIVI ÎN SUFLETUL NOSTRU

         “Ce e viața?” poate fi considerată replica cheie a piesei lui Joseph Brodsky. La această întrebare încearcă a răspunde poetul rus care spre sfârșitul existenței a scris și dramaturgie. Răspunsurile posibile date de Joseph Brodsky în piesa sa emoționează, provoacă la gândire în spectacolul de excepție realizat la Teatrul “Bulandra”.

         Piesa în două personaje este apropiată teatrului de idei și firește și celui poetic, Joseph Brodsky fiind unul dintre poeții ruși de valoare ai secolului trecut, premiant Nobel în 1987. Publius și Tullius, eroii piesei, sunt izolați în “turnul” închisoare a vieții, iar fiecare are o personalitate aparte în care se regăsesc elementele esențiale ale tipologiilor universului uman. Publius poate reprezenta pe omul simplu, pragmatic, în vreme ce Tullius vrea cunoaștere, nu se poate desprinde de universul cultural pornit din antichitate, promotorii  devenind astăzi, doar chipuri de marmură, ignorate. Stilul poetic al scrierii apelează firește la metafore. Personajele sunt complex gândite de dramaturg pentru a surprinde tumultul sufletesc de trăitor într-o societate din care nu absentează indiferent de epoca istorică, tirania sau chiar războiul, dar nici dorința de libertate, erotismul ori spiritul de familie. Conflictul continuu dintre cei doi nu se manifestă prin dizertații filosofice, ei atacă viața obișnuită, dorințele individului raportate la oferta societății din care mereu lipsește cultura necesară pentru a o judeca. Această piesă original compusă și remarcabil tradusă de Mașa Dinescu, devine o oglindă a vieții pentru privitorul invitat pe gradene comode pe scena sălii “Toma Caragiu” aproape de actori, unde regăsește frământări din interiorul sufletului său. “Oglinda” îi prezintă chipul prin doi actori senzaționali – Victor Rebengiuc (Publius) și Marian Râlea (Tullius).

         Ce se petrece în imediata apropiere a spectatorului sunt crâmpeie de viață adevărată, surprinse subtil, cu tâlc de conceptul regizoral propus de Yuri Kordonsky, un regizor călător apropiat însă, de teatrul nostru. Născut în Ucraina, urmând la Sank Petersburg școala celebrului Lev Dodin, emigrant în Statele Unite în 2001, Yuri Kordonsky este astăzi profesor și regizor peste Ocean, dar s-a atașat încă din 2001 de teatrul nostru, de teatrul de repertoriu. A surprins prin memorabilul spectacol “Unchiul Vania”, urmat în timp de alte realizări ce nu se pot uita ușor – “Căsătoria”, “Sorry”, “Crimă și pedeapsă”, “Îngropați-mă pe după plintă”, la Teatrul “Bulandra” și “Inimă de câine”, la Naționalul bucureștean. Revine acum, cu intenția de a atenționa că teatrul înseamnă viață, provocarea de a gândi și judeca societatea, dar și modelarea culturală a spiritului uman.

         Yuri Kordonsky continuă la “Bulandra” colaborarea pentru scenografie cu Nina Brumușilă ce oferă reprezentației un cadru general de imagine remarcabil, bogat în sensuri, suport al confruntării celor două personaje. Decorul său este captivant. Sugerând că locul acțiunii ar fi într-un “turn al vieții”, creează un spațiu aparent realist. Regizorul colaborează riguros cu actorii care trăiesc cu intensitate fiecare moment dictat de replică. Victor Rebengiuc și Marian Râlea devin oameni ca noi, unul ajuns a se întreba dacă “libertatea” nu este decât un “somnifer” atribuit de sistemul social în care trăim, cum sugerează o replică. Regizorul nu apelează la efecte teatrale pentru a sublinia substratul replicilor, lasă actorii să trăiască intensiv sensul cuvintelor. Partenerul lui Publius și Tullius devine simbolic un canar viu într-o colivie care lansează triluir, cum sunt de fapt, și cei doi din “turnul vieții”.

         Cuvintele sunt sărace pentru aprecierea actorilor. Din nou,  uimește Victor Rebengiuc prin modul în care trăiește profund stările, nemulțumirile lui Publius cel lipsit însă, de curajul de a încerca să trecă peste zidul “turnului” ce îi îngrădește viața. Cu meșteșug Victor Rebengiuc se transformă în omul obișnuit, mereu întâlnit în preajma noastră, resemnat față de demersurile autoritare impuse de societate. Senzațional este și Marian Râlea în Tullius care ar vrea o altă viață, dar intențiile sale eșuează. Tullius al său caută sprijin în antice stindarde culturale uitate, devenite acum doar busturi fără viață; soluția evadării din închistările prezentului social, disperat sugerează a fi sinuciderea. Actorul definește nuanțat fiecare stare ce frământă și pe cel educat cultural aflat în imposibilitatea de a sfărâma capcana societății în care trăiește.

         Într-un peisaj teatral în care la tot pasul întâlnești spectacole superficiale, în viziuni regizorale cu pretenții inovatoare pe tot felul de texte clasice sau moderne, ce devin de fapt, experimente subculturale, “Marmură” este o bucurie pentru oricine. Fiind din cu totul altă zonă tematică și teatrală, poate aminti unora de răsunătorul spectacol “Nepotul lui Rameau”, în regia lui David Esrig cu Marin Moraru și Gheorghe Dinică, rămas în istoria teatrului nostru.

         Victor Rebengiuc și Marian Râlea, având din umbră îndrumarea inspirată a regizorului Yuri Kordonsky și cadrul decorului Ninei Brumușilă, ne pun în față la Teatrul “Bulandra” oglinda vieții propusă de Joseph Brodsky cel care a scris și eseul “Durere și rațiune”, ce are ecou și în această piesă. Ne provoacă să gândim mai atent la ce se întâmplă cu noi în lumea în care trăim. Spectacolul marchează un eveniment cultural pentru mișcarea noastră teatrală actuală.