FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU, EDIȚIA a 25-a

TEATRUL  … “CRONICA PERCUTANTA A VREMII”

         Trăim într-un secol contorsionat,“zgâlțâit” chiar de evenimente și situații ivite peste noapte într-o evoluție rapidă a științei și tehnicii, iar omul caută disperat soluții existențiale. În această lume cu greu își continuă drumul și cultura. Cum teatrul este un act cultural și își urmează de milenii calea, firește încearcă să își transforme veșmintele pentru a se adapta la cerințele epocii.

         S-a petrecut în perioada 23 octombrie – 1 noiembrie, tradiționalul Festival Național de Teatru (FNT), aflat la cea de a 25-a ediție. Sărbătoarea teatrului a reunit spectacole deosebite din stagiunea trecută, apropiate cerințelor timpului în care trăim. Teatrul este o oglindă a vieții, iar “Actorii nu sunt decât rezumatele cronicii percutante a vremii” spunea Shakespeare, când pe timpul său nu existau și regizorii! FNT a reunit 47 de spectacole din întreaga țară. 47 de “oglinzi” au reflectat preocupările arzătoare ale prezentului prelucrate teatral după posibilitățile fiecărui artist. Cum societatea actuală nu e raiul, cum războiul, terorismul, corupția, sărăcia, chiar și cea spirituală, o macină, teatrul încearcă să îi fie “oglindă”. Cu sârguință directorul artistic, selecționer unic, Marina Constantinescu a colindat întreaga țară și a adus în Capitală 30 de spectacole din importante centre culturale cărora s-au alăturat și 17 spectacole selectate din București, plus două de peste hotare invitate în Festival.

         Relatăm pe scurt un “jurnal” al acestei întâlniri teatrale anuale importante, desfășurate în Capitală. De 25 de ani se inițiază în fiecare toamnă acest eveniment cultural, proiect al Uniunii Teatrale din România (UNITER), realizat cu eforturi de o admirabilă echipă, finanțat și prin contribuția Ministerului Culturii și Primăriei Municipiului București, dar și prin sprijinul unor sponsorizări alocate de instituții ce prețuiesc teatrul.

         Mai întâi, vom evidenția, oferta zilnică de spectacole pentru care publicul, interesat de fenomenul teatral, a invadat sălile Teatrului Național “I.L.Caragiale” ce a devenit un adevărat Centru Cultural, cât și pe cele ale altor teatre de stat sau independente.

Vineri, 23 octombrie 

       

  “MEIN KAMPF” de la Teatrul Național din Cluj Napoca, a fost spectacolul de deschidere al FNT. (Artiștii din Cluj Napoca au prezentat mai multe și diferite proiecte teatrale.) Titlul piesei lui George Tabori este o trimitere la Hitler și cartea sa “Lupta mea”, iar dramaturgul englez evreu de origine maghiară când a regizat piesa la Viena în 1987, sublinia că propune o farsă tragică despre nazismul care a măcinat Europa. Putem astăzi, să râdem despre trecut, dar nu putem uita monstruozitatea lui Hitler, transmite mesajul piesei lui George Tabori. Spectacolul regizat de Alexandru Dabija în “dramatizarea” (!) lui Cătălin Ștefănescu și inspirata scenografie aparținând lui Carmencita Brojboiu, debuta provocator, dar își pierdea pe parcurs substanța ideilor și ritmul devenea greoi. Povestea dintr-un azil de bătrâni evrei în care apare tânărul Hitler și își arată paranoia, era degradată și datorită “dramatizării” forțate spre actualitate, ce practica adeseori și un limbaj trivial. Se remarca din distribuție în special, Ionuț Caras în Schlomo care impunea un construct cu substrat personajului, dar în Hitler personajul de bază al conflictului, Sorin Leoveanu nu reușea să redea satiric substanța acestui individ rămas în istorie prin demența sa. Sorin Leoveanu încerca doar o imitație simplistă după Chaplin în “Dictatorul”. “Mein Kampf” se prezenta ca un spectacol dezlânat, lipsit de puterea comunicării esenței tematice.

P.S. În aceiași zi, publicului i s-au mau prezentat: “Dinte pentru dinte” după “Zeul carnagiului” de Yasmina Reza, în regia lui Cristi Juncu, Teatrul Național Târgu-Mureș, Compania “Liviu Rebreanu” și “Karamazovii” după Dostoievski în regia lui Istvan Albu de la același teatru, Compania “Tompa Miklos”.

Sâmbătă, 24 octombrie

         Oferta FNT a cuprins “Visul unei nopți de vară”, singurul spectacol din festival ce îl avea drept dramaturg pe Shakespeare, în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză, “Conversație după înmormântare” de Yasmina Reza, regia Alexandru Darie, Teatrul “Bulandra”, “Cea mai puternică” de Strindberg, un spectacol – laborator condus de actrița Antoaneta Cojocaru, Teatrul de Comedie, “Emigranții” de Mrozek, regia actorul Tudor Lucanu, Teatrul Național Cluj – Napoca și spectacolele comentate pe acest blog "SPARGEREA"  după Răzvan Petrescu, dramatizare și regie Dragoș Alexandru Mușoiu, Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova, "CASA CU PISICI" text și regie, actorul Radu Iacoban, Teatrul Foarte Mic.

Duminică, 25 octombrie 

        

“TIHNA” după Attila Bartis de la Teatrul Național Târgu-Mureș, Compania “Tompa Miklos”. “După” este cuvântul la modă în mișcarea noastră teatrală, iar regizorul Radu Afrim realizează o dramatizare după romanul celebru din 2001 al scriitorului maghiar Attila Bartis care a alcătuit și o piesă de teatru după proza sa sub titlu “Mama mea, Cleopatra”. Regizorul în dramatizarea proprie, plasează în planul secund intenția scriitorului de a condamna urmările lăsate de politica din vremea comunismului în viața oamenilor și își axează textul pe conflictul mamă – fiu și sexualitate, totul pentru a întreprinde un demers teatral despre degradarea umană din prezent. Nu omite nici limbajul trivial actual și ilustrează teatral textul prin treceri de la realismul dur, la suprarealism și grotesc. Decorul admirabil conceput de Adrian Damian, servește în amănunt conceptul regizoral de derulare a reprezentației într-un spațiu larg, mobilat cu o mulțime de obiecte ce deformează realitatea; un podium central înconjurat de apă pentru a aminti poate de “teatru în teatru”, completa decorul. Prin apă, actorii își tăvăleau adeseori personajele. Acest stil de imagine teatrală cu spații largi și înghesuială de obiecte, devine o manieră pentru Radu Afrim care poate fi considerat micul Salvador Dali al regiei noastre. Numai că teatrul nu este artă plastică, se bazează pe scenografia ce servește viziunea regizorală, pe mișcarea scenică, dar are ACTORII drept punct forte al transmiterii emoționale către public a mesajului dorit de dramaturg și regizor. (În orășelul catalan Figueras, există un “Teatru muzeu Salvador Dali” unde se găsesc printre altele și ilustrațiile sale de carte, senzaționale, dar care nu au legătură cu stilul ce l-a consacrat.) Dacă Dali a pornit de la suprarealism transformându-l într-un curent propiu denumit de el “metoda paranoico – critică”, Radu Afrim vrea să impună o manieră de inovație teatrală în care amestecă realismul, grotescul, tragicul, comicul și muzica. În “Tihna” suprasolicită însă, această metodă. Vrea să ilustreze teatral original relatările fiului scriitor, Andor, despre relațiile cu mama sa fostă actriță, și aventurile lui erotice. Distribuția numeroasă îndeplinea sârguincios propunerile regizorale de manevrare a unor personaje grotești, unele desprinse parcă dintr-un ospiciu. Dacă majoritatea personajelor erau păpuși trase de sforile păpușarului regizor, Andor scriitorul, Eszter iubita sa și mama, prin actorii Banyai Kelemen Barna, Kiss Bora și Fulop Erzsebet aveau un contur mai bogat în sensuri. În trei ore fără pauză (!), se repeta mereu vizualizarea acelorași intenții teatrale de a arăta degradarea umană și încercările individului de a o depăși, susținute abundent de efecte teatrale exagerat plasate.

        

  “EMIGRANȚII”, Teatrul Național “Lucian Blaga”, Cluj – Napoca. Piesa polonezului Stawomir Mrozek rămâne în continuare actuală și pentru publicul nostru pentru că dezvoltă cu finețe psihologia condiției dramatice a doi emigranți. Spectacolul regizat de actorul Tudor Lucanu, interpret și al personajului XX, era doar o lectură teatrală simplistă în care forțat se aplicau efecte teatrale modeste. Cadrul scenografic, realist conceput de Cristian Rusu, sugera atmosfera solicitată de locul acțiunii. Substratul dramatic profund al piesei, nu își găsea însă, rezonanță în expunerea teatrală, chiar dacă Matei Rotaru (personajul AA) și Tudor Lucanu (personajul XX) se implicau conștiincios în interpretarea partiturilor ce le reveneau.

         În FNT apariția unor spectacole regizate de actori, precum “Cea mai puternică” (Antoaneta Cojocaru), “Coada” (Iarina Demian), “Casa cu pisici”(Radu Iacoban) sau “Emigranții” (Tudor Lucanu), denotă din nou, lipsa regizorilor cu personalitate din peisajul nostru teatral și nevoia actorilor de a se exprima teatral și ca regizori, unii cu har, alții doar din ambiții personale.

P.S. Duminică, spectatorii bucureșteni au mai putut urmări: “Adunarea păsărilor” de Farid Uddin Attar, scenariul după o idee de Mihaela Tonitza Iordache, regia și scenografia Cristian Pepino, Teatrul de animație Țăndărică (București), “Vizita bătrânei doamne” de Durrenmatt, regia Gabor Tompa, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj – Napoca, “UbuZdup!”, adaptare de Gabor Tompa după “Ubu înlănțuit” și texte de Alfred Jarry, regia Gabor Tompa, Teatrul Național din Cluj – Napoca. Din nou programate au fost “Conversație după înmormântare”, “Visul unei nopți de vară”, “Cea mai puternică” și s-au mai prezentat și spectacolele comentate pe blog la data premierii – “VESTUL SINGURATIC” de Martin McDonagh, regia Cristi Juncu, Teatrul “Nottara”, “VIZĂ DE CLOWN” de Savina Stănescu, regia Alexandru Mihail, Teatrul Odeon, “TRĂDARE” de Harold Pinter, regia Sânziana Stoican, Teatrul UNTEATRU și “SPARGEREA”.

Tot duminică a onorat invitația festivalului “The War” de Richard Aldington, scrierile lui Nikolai Gumilev – Notes of a Cavalry Officer și “Iliada” lui Homer, regia Vladimir Pankov, co-producție a Festivalului Internațional de Teatru “Cehov” de la Moscova și Festivalului Internațional de Teatru de la Edinburgh în colaborare cu SounDrama Studio.

Luni, 26 octombrie 

        

“UbuZdup!”, Teatrul Național “Lucian Blaga” din Cluj – Napoca. Regizorul Gabor Tompa propune o adaptare după “Ubu înlănțuit” și alte texte de Alfred Jarry, plasând momente muzicale live pe muzica Adei Milea. Accentele muzicale serveau admirabil tematica dezvoltată de precursorul suprarealismului francezul Alfred Jarry. În spectacol însă, absurdul, grotescul specifice scriturii nu și-au aflat pregnanță în scenografia lui Carmencita Brojboiu și mai ales în intențiile conceptului regizoral. Spectacolul lăsa impresia unui început de drum pentru constructul său final. Domnul Ubu, personajul central și preferat în alte piese de Jarry, conceput ca un individ grotesc dornic de putere, sinistru reprezentant al totalitarismului, devenea acum doar un bătrânel cu pretenții minore, un fel de rege Lear al puterii, parodiat. Viziunea regizorală nu valorifica nici forța creativă a lui Marian Râlea distribuit în Ubu. Intențiile lui Jarry erau evidențiate sugestiv doar de Anca Hanu (Madam Ubu) și Sânziana Târța (Cântăreața) în compania orchestrei sale. Povestea lui Ubu, sinistrul personaj ajuns la închisoare era tratată scenic fragil în raport cu tematica, linear. Nu reușea să provoace decât rar râsul publicului pentru că nu exploata satiric esența grotescului acestui personaj sugerată în scriitură.

P.S. În aceiași zi au mai fost prezentate în festival următoarele spectacole: “#cântecdelebădă” după Cehov, regia Ferenk Sinko, Teatrul Maghiar de Stat, Cluj Napoca, “Imagine all the people” după John Lennon, un spectacol de teatru-coregrafic de Gigi Căciuleanu, Opera Națională din Iași, din nou programate “Adunarea păsărilor” și  “VIZĂ DE CLOWN”, “VESTUL SINGURATIC”, “CASA CU PISICI”, “TIHNA”, “THE HISTORY BOYS. POVEȘTI CU PARFUM DE LICEU” de Alan Bennett, regia Vlad Cristache, Teatrul Excelsior, “ILUZII” de Ivan Vyrypaev, regia Bobi Pricop, Teatrul Național “Marin Sorescu”, Craiova – spectacole comentate pe acest blog.

Marți, 27 octombrie

 “ELECTRA” după Euripide și Eschil, Teatrul German de Stat, Timișoara. De astă dată acest “după” mereu prezent în majoritea reprezentațiilor, își afla motivare credibilă, surprinzătoare prin “adaptarea scenică” realizată de Christian Kunze și regia lui Bocsardi Laszlo. Se demonstra că o temă importantă a anticilor, rămâne perfect actuală și astăzi, cum greșelile părinților pot distruge destinele copiilor. Textul adaptării avea în centru pe Electra și Oreste, urmașii unor generații marcate de grave greșeli morale, iar cei doi erau tineri ai prezentului, apropiați ca înfățișare de curentul “emo”. Nu lipsea din preajma lor o cochetă și modernă Clitemnestra, plus un comentator venit din altă lume, “Moșneagul”. Acesta era parcă un trimis al destinului, iar din discursurile altor personaje adaptarea construia prin el un cor modern sub un chip plăcut care amintea de Adonis, dar ascundea diabolic forța influențării celor doi tineri revoltați, dornici de răzbunare pentru fărădelegile mamei. Regizorul Bocsardi Laszlo a gândit remarcabil exploatarea valorii unor piese de patrimoniu cultural aparținând anticilor prin trimiterea personajelor în actualitate. Decorul conceput de Bartha Jozsel primea publicul cu propunerea de a privi un tunel al timpului metalic, cu o ieșire în fundal, având deasupra un alt plan de joc în roșu aprins. Costumele moderne create de Kiss Zsuzsanna erau purtate de Electra, Clitemnestra și Oreste. În decorul desenat sugestiv cu trimiteri spre sensuri multiple, regizorul a dirijat inspirat mișcarea scenică pe cele două planuri, atmosfera reprezentației fiind completată și de muzica originală datorată lui Boros Csaba. Excelent printr-o paletă bogată expresiv, dezvolta personajul “Moșului”, actorul Konstantin Keidel. Deosebite erau și aparițiile Clitemnestra în interpretare nuanțată a actriței Ida Jarcsek-Gaza. Tinerii Isa Berger (Electra) și Harald Weisz (Oreste) trăiau intens cu sensibilitate sitauțiile dramatice impuse de dramatizare, dar uneori dovedeau stângăcii în transmiterea revoltei ce măcina interior personajele. “Electra” lui Bocsardi Laszlo și a echipei sale demonstra inovație teatrală, intenție căutată și de ceilalți regizori prezenți în FNT, dar cu rezultate destul de modeste uneori. 

      

  "OPERA CERȘETORILOR", Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Gergely”, Timișoara. Piesa englezului John Gay (1685 – 1732), dramaturg, poet, fabulist de renume din perioada iluminismului, inspiră pe regizorul sârb Kokan Mladenovic ca alături de Goli Kornelia să scrie un scenariu dibaci pentru o parodie actuală, fără stridențe. Piesa lui Jon Gay a fost motiv de inspirație și pentru Brecht la “Opera de trei parale” și pentru Vaslav Havel la “Opera cerșetorilor”. Scenariul îmbina cu umor și dibăcie, muzica, dansul cu proza. Traducerea era transmisă admirabil la căști și doar cea a cântecelor proiectată. Interpreții numeroasei distribuții se adaptau ireproșabil ofertelor diverse de personaje. Spectacolul avea ritm și era cu fantezie construit.

P.S. S-a mai prezentat un spectacol invitat – “Front”, regia Luk Perceval, Teatrul “Thalia” din Hamburg și “Antisocial” în cadrul “Manifestului pentru dialog”, o producție originală a Naționalului din Sibiu și Universității “Lucian Blaga”. Celor două spectacole speciale s-au alăturat cele selectate pentru FNT – din nou, “Cea mai puternică”, “TRĂDARE”, “ILUZII” (comentate pe blog) și “Apolodor” după Gellu Naum, spectacol – concert de Ada Milea, Teatrul Național din Cluj Napoca, “Mobilă și durere” de Teodor Mazilu, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, Centrul Cultural European pentru UNESCO, “Nicolae Bălcescu”, București.

Miercuri, 28 octombrie 

       

 "PLATONOV" după Cehov, Teatrul “Maria Filotti”, Brăila. Am urmărit și premiera acestui spectacol la Brăila, iar din păcate, reținerile de atunci s-au amplificat după mai multe reprezentări la sediu. Pornind poate de la faptul că “Platonov” este prima piesă scrisă de Cehov în tinerețe și unii printre aprecieri strecoară că dramaturgul a dat idei și telenovelei ce invadează televiziunile mai târziu, acet “după” transformă piesa forțat într-un scenariu de telenovelă conceput de regizoarea Andreea Vulpe. Psihologia personajelor se anihilează. Personajele înghesuite într-un spațiu modest construit de scenograful Daniel Titza, se agitau, chiar țipau mereu strident cu intenții comice și își pierdrau consistența caracterizării. Intențiile regiei de a da o față modernă piesei de la care a pornit pe linie tragicomică au drept rezultat o telenovelă comică banală cu efecte pretențioase prin trimiteri metaforice fără de rost. De pildă dansul obsedant în șir indian ce prefața o serie de scene. Actori stimați se supuneau regiei și prezentau scheme de personaje exagerat compuse.

P.S. Miercuri s-au reluat prezentările pentru “Antisocial”, “Cea mai puternică”, “Mobilă și durere” și “CASA CU PISICI”, “ELECTRA”, “OPERA CERȘETORILOR” – spectacole comentate pe blog. Lor s-a alăturat și “20 de ani în Siberia”, monolog dramatic după cartea “20 de ani în Siberia” de Anița Nandriș-Cudla, regia Sorin Misirianțu, Teatrul Național “I.L.Caragiale”, București.

Joi, 29 octombrie 

        

"VERTIJ", Teatrul “Aureliu Manea”, Turda. Un eseu impresionant, încărcat de sensuri multiple, rostit din “off,” era ilustrat scenic în stilul dansului contemporan. Mihai Măniuțiu, autor al eseului, relata ca într-un jurnal cu sensibilitate, durerea, revolta și uimirea privind o femeie vârstnică suferindă de Alzheimer. (Ulterior, citind caietul program al FNT, am aflat că autorul eseului se confruntă cu trecerea mamei sale în spațiul fantasmelor provocate de cumplita boală.) Din “off”, glasul inconfundabil al unui prețuit actor, Marcel Iureș, sugera emoția stărilor prin care trece fiul privind degradarea psihică a mamei. În scenă însă,“vertijul” stărilor descrise de povestitor, devenea o agitație uniformă gestual, întreprinsă perseverent de cinci femei tinere. Două dintre ele – Vava Ștefănescu și Andrea Gavriliu se detașau mereu în momente solistice, în aceiași manieră de expresie simplistă ca și întregul ansamblu din care făceau parte Flavia Giurgiu, Alexandra Dușa, Bianca Pintea. Interpretele cu devoțiune și efort se adaptau coregrafiei. Vava Ștefănescu și Andrea Gavriliu, autoarele coregrafiei  au conceput acest dans contemporan, detașt față de esența celor rostite din “off”; oferta eseului era generoasă, dar nu își găsea expresie scenică prin trupurile ce intenționau a o ilustra “vorbind” despre suferința unui suflet. Scenografia lui Adrian Damian, cu un decor din două panouri în unghi și costume uniforme, era modest imaginată. Regizorul Mihai Măniuțiu a lăsat ilustrația scenică a eseului său în seama coregrafiei. Prezența regizorului s-a făcut simțită, doar într-un prim final al reprezentației, moment cu fantezie dezvoltat prin încercarea celor două femei de a urca o scară, scară a vieții, ele fiind fațete ale mamei suferinde. Scena a fost urmată însă, de un alt moment cu proiecția chipului femeii. Cele două secvențe se puteau comasa pentru a amplifica emoția solicitată de final. “Vertij” rămâne un eveniment pentru prezența în festival a teatrului din Turda ce poartă acum, numele lui Aureliu Manea, personalitate marcantă a regiei noastre din generația lui Andrei Șerban.

P.S. Spectatorii au mai putut alege în această zi, să vizioneze “Moliendo café”, un spectacol de improvizație, regia Silviu Purcărete, co-producție Teatrul German de Stat și Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Gergely” din Timișoara, “Vizita bătrânei doamne” de Durrenmatt, regia Claudiu Goga, Teatrul Național “Vasile Alecsandri” din Iași și “BUTOIUL CU PULBERE” de Dejan Dukovski, regia Felix Alexa, “CASA CU PISICI”, “PLATONOV”, comentate pe acest blog. Programul zilei s-a completat și prin o altă reluare “20 de ani în Siberia”.

Vineri, 30 octombrie 

       

"VARIAȚIUNI PE MODELUL LUI KRAEPELIN", Teatrul Național “Vasile Alecsandri” din Iași. Piesa dramaturgului italian Davide Carnevali reda relația unui fiu care își îngrijește tatăl bolnav de Alzheimer. Tatăl a luptat pe front și vremea războiului îl frământă și astăzi. Regizorul Alexandru Dabija încearcă să ilustreze scenic această dramatică situație, aplicând uneori exagerat proiecții în diverse locuri din locuința fiului. Multe din proiecții intenționau a sublinia efectele lăsate de război ce au deteriorat și psihicul bătrânului tată și susțineau delirul său. Dragoș Buhagiar cu imaginația sa bogată a realizat un decor amplu al unei locuințe cu trei camere mobilate cu obiecte vechi. Spectatorii, aflați în imediata apropiere a acestei triste familii – Tatăl (Călin Chirilă) și Fiul (Doru Aftanasiu), veghiată de un Doctor (Ionuț Cornilă), urmăreau relatarea dramaticei situații pe care trecutul și bătrânețea le pot provoca oricui. Erau unele momente emoționante și altele repetate excesiv ce îngreunau ritmul reprezentației.

P.S. Ziua de vineri a fost poate cea mai ofertantă pentru spectatori prin programarea a unsprezece spectacole, unele fiind reluate din zilele precedente – “VERTIJ”, “Moliendo cafe”, “BUTOIUL CU PULBERE”, “TRĂDARE”. Intrau însă, în festival și "FEMEI / BĂRBAȚI" de Willy Russel, regia Vlad Massaci, Teatrul “Anton Pann”, Râmnicu – Vâlcea, “Aniversare” de Jeroen van den Berg, regia Traian Șoimu, Teatrul Național “Mihai Eminescu”, Timișoara, “Ai mei erau super!” dramatizare colectivă, regia Cristian Ban, Teatrul Clasic “Ion Slavici”, Arad, “Lecția” de Eugene Ionesco, regia Mihai Măniuțiu, Teatrul Național “Radu Stanca”, Sibiu și “N(AUM)”, “STEAUA FĂRĂ NUME” comentate pe blog la data premierii.

Sâmbătă, 31 octombrie

         Penultima zi din FNT a cuprins în program “Nathan Înțeleptul” după Lessing, regia Armin Petras, co-producție Teatrul Național “Radu Stanca” din Sibiu și Teatrul Național din Stuttgart, “Flori pentru Algernon” după Daniel Keyes, un spectacol de Iulia Colan, Teatrul Act, București, “TERORISM” de Frații Presniakov, regia Felix Alexa, Teatrul Național “I.L.Caragiale” (comentat pe blog) și din nou reprezentații cu “Ai mei erau super!” și  “Aniversare”.

Duminică, 1 noiembrie 

        

“BIZONI Fabula urbană #2”, Teatrul Național “Radu Stanca”, Sibiu. În acest spectacol, regizorul Radu Afrim încerca o ieșire palidă din maniera sa, își dorea un altfel de teatru de mișcare, dans, pantomimă, proiecții abundente plus, scene speciale cu acțiunea povestită verbal. Aplică conceptul său într-un decor cadru simplu, construit ireproșabil de Dragoș Buhagiar din mașini de spălat pentru că acțiunea se petrecea în spălătoria unei familii, propietara lor, mașinile de spălat fiind mijloc de existență, dar având și o subtilă trimitere privind relațiile din această familie. Regizorul Radu Afrim rămâne preocupat de alegerea unor texte cu o tematică aparte - familia și degratarea ei. “Bizoni.Fabula urbană #2” de Pau Miro, dramaturg spaniol, “după” care regizorul concepe spectacolul, surprinde degradarea în timp a unei familii cu cinci copii. Scrierea este epică fiind povestite treptele degradării. În stilul său apropiat suprareslismului, regizorul ilustrează scenic evocările. Firește că bizonii din titlu vor apărea în multe momente prin “capete” purtate de prsonaje. Regizorul ajutat de coregraful Andrea Gavriliu manevrează personajele aflate în continuă mișcare, dansând uneori sau executând momente de pantomimă. Publicul e primit de numeroase proiecții din epoci diferite, cu chipuri de copii pentru a atenționa că ei  pot fi victime ale familiilor dezmembrate, cum se va întâmpla și în reprezentație. Multe proiecții ce acompaniau apoi acțiunea, erau însă, pleonastic folosite. “Bizoni.Fabula urbană #2” rămâne un exercițiu de inovație teatrală susținut de o echipă de tineri actori devotați conceptului regizoral. Se detașa din distribuție prin mobilitate și expresie gestuală, tânărul Vlad Bîrzanu. Spectacolul dezvolta cu fantezia micului Dali al regiei noastre, Radu Afrim, ilustrarea fantastică a istoriei unei familii, dar  provoca rar transmiterea emoției și judecarea faptelor în care se putea regăsi orice spectator.

P.S. Ultima zi din FNT a mai cuprins “Adunarea păsărilor”, “Flori pentru Algernon”, “Aniversare” și “N(AUM)”, “TERORISM”, “TRĂDARE” (comentate pe blog).

FNT – UN PROGRAM BOGAT, ÎN “AMBALAJ” REMARCABIL

         Trebuie subliniat că și în actuala ediție s-au petrecut o serie de evenimente ca lansări de carte și dezbateri, dar impresionante au fost expozițiile dedicate unor mari artiști ca Silviu Purcărete, Gina Patrichi – “Mirajul seducției”, Gellu Naum 100, Horațiu Mălăele – “Graficaturi”, Amza Pellea, Ștefan Iordache, George Constantin sau proiectul semnat de fotograful Florin Ghenade și scenograful Cristian Stănoiu – “Rădăcini”. Curatorul expozițiilor, ca și creatorul ambalajului de imagine generală a FNT, a fost Irina Tapălaga care inventiv a dat o “haină” excelentă multor evenimente.

         Punct important în FNT a fost și Pasajul Pieții Universității, imagine atractivă și grăitoare pentru festival.

 Nu trebuie omisă nici “Licitația Artmark” integrată campaniei “Artiștii pentru artiști”.  Cum nu trebuie uitat nici sistemul modern de procurare a biletelor.

FNT s-a prezentat ca un adevărat eveniment cultural.

 CÂTEVA OBSERVAȚII …

          »  Au fost prezentate 47 de spectacole din care am urmărit 30 și dintre ele câteva se pot înscrie într-un top al reușitei inovației teatrale, cum ar fi – “Steaua fără nume” (regia Victor Ioan Frunză), “Electra” (regia Laszlo Bocsardi), “Terorism” (regia Felix Alexa), “Spargerea” (regia Dragoș Alexandru Mușoiu), “Iluzii” (regia Bobi Pricop) sau “The History Boys. Povești cu parfum de liceu” (regia Vlad Cristache).

           »    Trebuie remarcat că personalităților cunoscute ale regiei s-au alăturat în FNT nume noi de tineri precum Bobi Pricop, Vlad Cristache și Dragoș Alexandru Mușoiu. Este o dovadă că mișcarea teatrală începe să primească un suflu nou prin tinerii regizori. Firește, n-au lipsit din FNT nici alte personalități marcante ale regiei noastre ca Silviu Purcărete, Mihai Măniuțiu, Gabor Tompa, Alexandru Darie, Alexandru Dabija sau Radu Afrim, dar tinerii regizori au reușit remarcarea prin proiecte cu tematică coerent motivată scenic, în imagini novatoare teatral.

              »    Se simte în continuare cum în teatrele din țară, regizori consacrați, exersează inovații teatrale în diverse proiecte realizate însă, rapid și uneori neglijent. Unii dintre ei în numele originalității personale, ignoră și rostul important al actorilor într-o reprezentație teatrală. Folosesc actorii ori ca niște marionete sau drept un ansamblu!

              »  Se poartă insistent din partea regizorilor acel “DUPĂ” o piesă de X, Y ori un autor clasic. Această modă a originalității, anulează în majoritatea cazurilor, sensul major al textului original. De ce nu scriu regizorii textul pentru proiectul unui spectacol și iau drept pretext piesa unui dramaturg?  

              »  Cu toate bunele intenții de a oferi prin teatru o “oglindă” a societății în care trăim, trebuie subliniat că repertoriul nostru teatral, cum s-a putut observa și în festival, atacă timid problemele majore ale realității prin tematica textelor prezentate. Rare au fost spectacolele de strictă actualitate, satire sau drame, cu țintă precisă la adresa lumii în care trăim!