“LIVADA DE VIȘINI” – UNTEATRU

REUȘITĂ RECITIRE TEATRALĂ A PIESEI

Cehov, ca și Shakespeare sau Ibsen, devine adeseori pretext de inovație teatrală pentru tinerii regizori. În majoritatea cazurilor aceștia, în mod superficial, uită de miezul tematic al piesei, de conflicte, de constructul personajelor și de substratul replicii, apelează la exagerări în numele inovației de expresie teatrală.

Andrei și Andreea Grosu forează cu atenție “Livada de vișini” de Cehov și reușesc să surprindă, descoperind un alt substrat al piesei, actual și astăzi pe care îl dezvoltă într-un spectacol original de teatru intimist. Propun “o livadă de vișini” din zilele noastre și în jurul ei gravitează problemele ce frământă familiile actuale, conflictele dintre generații, nevoia de dragoste și lipsa comunicării. Cei doi regizori respectă intențiile lui Cehov și demonstrează credibil filonul actualității acestui mare dramaturg universal.

Andrei și Andreea Grosu pornesc proiectul apelând la o nouă traducere, cu abilitate realizată de Raluca Rădulescu pentru a apropia replica lui Cehov, fără ostentații de limbaj, de vorbirea actuală. Gândesc apoi vizualizarea teatrală pentru spațiul noii săli de care dispun acum, nu cu mult mai mare decât cea în care a funcționat cinci ani UTEATRU. Publicul așezat de o parte și alta a spațiului de joc din centru, privește parcă pe “gaura cheii” cum se desfășoară viața unei familii și a celor din preajma ei, fiind în imediata apropiere de personaje. În aceste condiții dictate de spațiul de joc intimist, evident că actorii sunt obligați să își adapteze interpretarea, să pătrundă în amănunt sufletului personajelor. Sunt foarte rari actorii înzestrați pentru o astfel de adaptare, dar Andrei și Andreea Grosu au reunit în jurul lor o distribuție capabilă de o astfel de performanță.

Cum spectatorii devin partenerii dezvăluirii situațiilor cu care se confruntă o familie dintr-o lume apropiată de existența lor curentă, simplu, dar nu simplist, scenograful Vladimir Turturică dă ingenios imagine acțiunii. Creează un decor din lemn, cu o podea din scânduri și o masă în centru, ce sunt ușor manevrabile cu sensuri precise pentru schimbarea locului acțiunii cum solicită cele patru acte ale piesei. Lemnul amintește de lemnul vișinilor care vor ceda cerințelor unui alt timp al societății, manevrarea lemnului ce devine obiect va însoții reacțiile lui Lopahin, stăpânul nou al livezii sau cele din final ale bătrânului Firs. Acestui decor bogat în sugesti, Vladimir Turturică îi completează imaginea prin numeroasele costume, croite modern, cu amănunte pentru a defini fiecare, profilul personajului. În acestă scenografie suport de atmosferă, regizorii Andrei și Andreea Grosu conduc strălucit actorii să dezvăluie fațete tăinuite de personaje, construiesc treaptă cu treaptă conflictele cu atenție pentru a sublinia substratul lor ce servește accentul pe tematica aleasă – familia și problemele ei astăzi.

 Surprind multe scene prin tratarea teatrală, cum este cea a personajelor reunite în jurul unei mese servite realist, cu bunătăți, din care unii se înfruntă hulpav, iar Lopahin abuzează de băutură, ori cea inițiată de Iașin ca o reuniune cu dans care este însă, exagerat de lungă. În aceste scene, ca și în altele, regia urmărește să puncteze laturi din caracterul personajelor implicate în diverse situații. Intervin în montajul scenelor și momente de tăcere, în care personajele ridică tensiunea situațiilor fără ajutorul cuvântului, doar prin susținerea expresivă a relațiilor dintre ele. Andrei și Andreea Grosu dovedesc din nou că sunt regizori pentru care actul teatral presupune transmiterea cu rigoare a emoției și provocarea publicului de a judeca secvențe din viața unor oameni, surprinse pe scenă. Distribuția este  alcătuită din actori independenți sau provenind din diverse teatre instituționalizate, din generații diferite. Toți sunt actori dăruiți unei scene pe care nu eleganța unei săli de spectacol îi mobilizează, ci dorința de a comunica sincer cu publicul, fără “cenzura” fițelor unor regizori ce se cred mai presus de Ibsen sau Cehov.

În acest spectacol cu “Livada de vișini” nu apar personaje principale și personaje – argument, secundare în funcție de bogăția de replici. Toate personajele au un rost important. De pildă, regia urmărește ca bătrânul slujitor al familiei, First, ca și Charlotta să devină contrapuncte dramatice de consistență pentru conflict, ca și Iașin, “valetul” lui Ranevskaia. În ordinea distribuției indicată de dramaturg, specificăm contribuțiile interpreților care realizează o altfel de “Livadă de vișini”. Mihaela Trofimov de la Teatrul “Maria Filotti” din Brăila, prezintă pe Ranevskaia drept o femeie frivolă care caută egoist suportul în viață doar prin dragostea partenerului și își neglijează familia, e superficială în comunicare și în relațiile cu cei apropiați, dar și nefericită pentru eșecurile personale în iubire. Pe această linie construiește ireproșabil personajul, Mihaela Trofimov. Fiica lui Ranevskaia, Ania, se pare că deține ca urmașă caracterul mamei, fiind la fel de superficială, aspect nuanțat sugerat de interpreta Sabrina Iaschevici, tânăra actriță de la Teatrul Odeon. Ania sa e copilărosă, distantă, indiferentă față de gravitatea situațiilor cu care se confruntă familia și caută dragostea ca un divertisment al vieții. Florina Gleznea, o altă tânără actriță apreciată pentru o serie de roluri diverse în alte spectacole, este Varia, fiica lui Ranevskaia din alt mariaj. Exilată acasă să aibă grijă de gospodărie, pare o tânără autoritară și încearcă să își maschează nemulțumirile personale iscate de nedreptatea suferită în familie. Admirabil dezvăluie actrița disperarea Variei, în scena finală a refuzului lui Lopahin a relației de cuplu pe care și-o dorește pentru asigurarea viitorului. În fratele lui Ranevskaia, Gaev, reușește Liviu Pintileasa, actor la Teatrul din Brăila, să dezvolte cu finețe portretul reprezentativ al tipologiei unei generații pentru care vorbele lipsite de conținut sunt considerate drept soluții salvatoare în viață. O altă generație este reprezentată prin Lopahin, omul ajuns să aibă bani, un parvenit social în raport cu Ranevskaia și familia sa, un om pragmatic; Richard Bovnoczki trăiește impresionant eșecul interior ce îl macină pe Lopahin dornic de dragoste și prețuire, învingător al licitației pentru propietatea livezii de vișini, dar care rămâne un suflet singur. Remarcabil susține interpretul relațiile și atitudinile lui Lopahin față de cei din jurul său. În veșnicul student Trofimov, Andrei Seușan compune nuanțat portretul falsului visător. Propietarul preocupat de interese personale, Pișcik cel șmecher este caracterizat în esenă, credibil de Ionuț Grama. Excelent definește portretul guvernantei tinerei adolescente Ania, actrița Corina Moise care aparține tot Teatrului “Maria Filotti” din Brăila. Charlotta sa devine un comentator tăcut al situațiilor, fiind o femeie singură cu un destin trist. Tânărul actor Bogdan Cotleț se remarcă prin modul deosebit în care dezvoltă dorința de parvenire socială a tânărului slugarnic Epihodov, dar și șovăielile și amărăciunile celui care nu își găsește drumul dorit în viață. Cristina Casian, o tânără actriță apreciată pentru o sumedenie de roluri în teatrul independent, încearcă în Duniașa a satiriza, uneori strident, tipologia slujnicii naïve, îndrăgostite de Iașa. Pentru Constantin Cojocarul în bătrânul slujitor de modă vechie Firs sunt greu de găsit cuvinte la superlativ pentru modul în care definește participativ în orice moment personajul. Doar prezența sa în scenă, fără replică, transmite judecarea situațiilor, gândurile celui devotat modestei sale slujbe. Un altfel de Iașa, valetul ce o însoțește pe Ranevskaia peste tot, ca reprezentant al generației “cool” prezintă Ionuț Vișan atent în a îi evidenția dorințele personale și atitudinile ironice, aroganța în relațiile cu mulți din cei din jur. Regia veghează ca în interpretarea fiecărui personaj să fie subliniate efectele ignorării spiritului de familie sau a comunicării ori a relațiilor de iubire adevărată, ce devin cauze ale eșecurilor existențiale.

“Livada de vișini” rămâne un spectacol meritoriu, creat de o echipă ce reușește sensibil să ne arate cât de actual poate fi astăzi Cehov, dacă este recitit scenic inteligent și coerent, ferit de falsuri teatrale aplicate în numele inovației.