“JACQUES ȘI STĂPÂNUL SĂU” – TEATRUL “MARIA FILOTTI” din BRĂILA

IMAGINE REUȘITĂ, ACTORI BUNI, TEMATICĂ IGNORATĂ     

       

Uniți în echipă, se remarcă totuși, personalitatea actorilor Mihaela Trofimov, Adrian Ștefan, Alina Florea, Corina Borș, Narcisa Novac în interpretarea a două sau trei roluri. Lor li se alătură Liviu Pintileasa, Ionuț Vișan și Silviu Debu care construiesc ireproșabil personajele principale. Într-un cadru intim, cu spectatorii în imediata apropiere, așezați de o parte și alta a spațiului de joc ce sugerează un drum al căutărilor, actorii se adaptează relatării unor evocări, povești cu aparentă tentă erotică, din piesa cu un substrat profund tematic a scriitorului ceh contemporan, Milan Kundera.

         Romancier răsplătit cu premii importante, Milan Kundera scrie și piesa “Jacqes și stăpânul său” drept “Omagiu lui Denis Diderot”, o comedie cu final dramatic. Acest text special, inspirat de comentariile filosofice ale lui Diderot în romanul “Jacques fatalistul și stăpânul lui”, propune cinci istorioare despre “dragoste” în “Epoca luminii” din secolul XVIII, “variațiuni la arta variațiunilor”, dar cu trimitere directă la lumea de astăzi. Un monolog radiofonic, prolog al reprezentației, stabilește intențiile tematice ale celor cinci povestiri, subliniate spre final și prin replica “Lumea asta e putredă!”. 

Textul poate fi considerat o parabolă ingenioasă cu trimiteri la actualitate, o fabulă cu trei finaluri amare prilejuite de pedepsirea prin spânzurare a lui Jacques. Drumul în viață lipsit de moralitate este substratul satiric al istoriilor frivole de amor relatate. Acțiunea se derulează pe două planuri – cel al oamenilor simpli reprezentați prin Jacques, slujitorul și cel al stăpânului său, “filosoful” din clasa sus pusă. Planurile se intersectează printr-un montaj alert, iar faptele sunt comentate de cei doi - stăpânul și sluga.

         Atractivitatea ilustrării scenice a textului are un sprijin meritoriu prin creatoarea costumelor, Cristina Milea. Decorul nu există, spațiul de joc e un drum gol, unde la fiecare capăt se marchează modest posibile locuri ale acțiunii. La unul din capete, pe un ecran apar jocuri de umbre cu spânzurarea lui Jaques, forțat aduse în conceptul regizoral. Costumele numeroase de epocă sunt imaginate de Cristina Milea, cu fantezie și discrete trimiteri simbolice. Un exemplu ar fi de pildă, praful ce apare pe veșmintele unor nobili. Regia se rezumă la “variațiuni la arta variațiunilor” erotice cu finețe conduse, fără însă, să sublinieze rostul comentariilor lui Jacques și stăpânului, fără să sporească ritmul căutărilor celor doi pe calea aparent fără sfârșit parcursă. Spectacolul pare o comedie banală despre o lume apusă, și mai puțin o satiră acidă despre noi cei de astăzi, cum sugerează tematic scriitorul. Regizorul încearcă timid să instaureze în unele momente, în special prin Jacques o relaționare cu spectatorii, să sugereze un fel de teatru în teatrul vieții. 

       

  Admirabil reușesc actorii să înfăptuiască schițe de personaje-argument, cât și trecereile de la o tipologie la alta. Mihaela Trofimov este când o Hangiță provocatoare, când o Marchiză năzuroasă care vrea să câștige iubire și eșecul îl pedepsește pe căi neortodoxe, actriță schimbă gama expresiilor credibil, cu abilitate. Ireproșabili sunt Adrian Ștefan în trei roluri diverse, ca și Alin Florea, alături de Corina Borș în Justine și Fiica, Narcisa Novac în Mama și Agathe, toți oferă schițe de caricaturi tipologice reușite. Silviu Debu evidențiază nuanțat caracterul  cavalerului Saint-Quen. Greul reprezentației revine lui Liviu Pintileasa (Jacques) și Ionuț Vișan (Stăpânul lui Jacques). Actorii construiesc subtil personajele, numai că regia nu exploatează nota de actualitate a celor două tipologii care reprezintă segmente sociale opozante. Liviu Pintileasa subliniază sinceritatea lui Jacques, judecător al fiecărei situații. Prin gest și expresie, Ionuț Vișan cu atenție dezvăluie și frământările interioare ale nobilului “filosof”, uneori primitiv în dorințe, alteori trist în constatările referitoare la diverse situații.

         “Jacques și stăpânul său”, o piesă deosebită prin construct și intenții tematice, rămâne doar, o comedie simplistă care beneficiază de actori apreciabili și de costume încântătoare, un spectacol însă, nefinalizat regizoral pentru demersul tematic convingător și actual al scrierii.