“NOAPTEA URSULUI” – TEATRUL DE COMEDIE / Sala NOUĂ

TINERE TALENTE LA RAMPĂ

        

Sunt doar câteva teatre printre care și Teatrul de Comedie, intens preocupate de descoperirea și lansarea tinerelor talente. Dezvoltă programe de concurs cu rezultate notabile. “Comedia ține la TINEri” este un astfel de program – concurs căruia Teatrul de Comedie a reușit cu eforturi financiare să îi alăture din 2009 și o sală special dedicată – Sala Nouă. Proiectele câștigătoare primesc drept recompensă posibilitatea de a prinde viață scenică la Sala Nouă. Din cei distinși la ediția a șaptea din 2016 a competiției “Comedia ține la TINEri”, Ioana Petre a realizat spectacolul remarcabil “Reguli de viață” (comentat pe acest blog) și acum tânărul regizor Mădălin Hîncu propune publicului la Sala Nouă, “Noaptea ursului”. Trebuie subliniat că spațiul de joc de la Sala Nouă este mic și propice teatrului intimist.

        

Mădălin Hîncu a câștigat concursul cu piesa spaniolului Ignacio del Moral în care dramaturgul atacă o temă foarte actuală - tinerii și familia. Trei adolescenți din segmante sociale diverse, refugiați într-un parc, se întâlnesc și fiecare relatează despre relația dramatică cu familie. Întâlnirile lor, dorința de a fugi de acasă, parcurg un drum tragicomic, finalizat cu trecerea pragului la maturitate a celor trei. Povestea lui Angel, Jaime și Enrique se dezvoltă pe două planuri – cel al relatări despre familie prin monologuri și cel al relației de comunicare dintre ei când intervin și cu aparteuri, comentarea personală a situațiilor diverse. Rolurile sunt ofertante pentru interpreți.

         Mădălin Hîncu și-a dorit să ilustreze viziunea regizorală prin cât mai multe efecte teatrale și îneacă prin decor și jocul luminii, interpretarea actorilor. Acțiunea solicită mai multe spații de joc, dar scenograful și regizorul nu au găsit soluții convenabile pentru a le marca. Tânărul scenograf Răzvan Bordoș propune un decor haotic construit în intenții metaforice, pornind de la cortina din debutul reprezentației din folie de plastic, apoi prin plasarea în spațiul de joc a numeroși saci de gunoaie, a altor fâșii de folie și a unei schele metalice în laterala scenei. Definirea spațiului de joc unde s-ar petrece acțiunea – un posibil parc sau atelierul tatălui lui Angel ori magazinul chinezului, nu este expresiv creionat de scenograf. Costumele scenografului însă, sprijină caracterizarea personajelor, ca și jacheta purtată pe rând de fiecare cu trimiterea prin desen să amintească de un ursuleț, jucăria copilăriei. Regizorul cu sprijinul lui Cristi Niculescu – light & sound design aplică insistent manevrarea bolnăvicioasă a luminilor; semiîntunericul, folosirea unei lanterne într-o scenă importantă sau luminițe plasate fără rost într-un alt moment, dezavantajează actorii cărora nu li se mai poate vedea expresiile chipului. În 2014, regizoarea Gianina Cărbunariu aplica lanterna cu scop bine definit în reușitul spectacol “Stop the tempo”. De asemenea, abuzul de efecte sonore îngreunează receptarea replicilor, rostite de actori, uneori… timid ca sens. Regizorul dovedește fantezie în dorința de a sublinia cum viața unor familii dezorganizate poate afecta adolescenții, îi pot face se gândească la acțiuni extreme, îi aruncă în întunericul perceperii existenței.  Din păcate, încarcă neconvingător spectacolul prin efecte cu pretenții metaforice lipsite de o motivare solidă în text. Regizorul dovedește că a lucrat cu actorii în special în susținerea monologurilor, dar relațiile dintre personaje au fost îngropate prin “artificiile” luminii și decorului.

       

Silvian Vâlcu construiește amănunțit expresiv poertretul adolescentului Angel, rămas în îngrijirea tatălui alături de soră, după posibila sinucidere a mamei; naivitatea, sensibilitatea personajului sunt atent precizate de interpret. Băiatul din zona socială a celor cu bani, Jaime, este convingător caracterizat de Răzvan Krem Alexe; precizează nuanțat relațiile din familia sa rezumată doar la mama fotomodel, cu o viață dubioasă moral. Enrique e mereu revoltat pe familie din cauza fratelui bolnav psihic, iar Dan Coza dezvoltă în diverse manifestări nemulțumirile personajului. Disperările, tristețile îl duc pe Enrique spre gestul dramatic al crimei, find susținute plauzibil de interpret. În final, cei trei actori reșesc să sugereze emoționant cum experiențele vieții au maturizat personajele interpretate de ei.

         “Noaptea ursului” în multe scene atrage atenția asupra calităților deținute de cei trei tineri tineri actori și de regizor, dar prea multul ilustrării teatrale cu efecte inutile, sufocă acțiunea tragicomcă a temei referitoare la importanța familiei în viața adolescentului.