“BREAKING NEWS” – TEATRUL DE COMEDIE / Sala “Radu Beligan”

STRĂLUCITĂ OFERTĂ DE COMEDIE … DIN ACTUALITATE DESPRINSĂ

Anunțurile cu “BREAKING NEWS” ne invadează zilnic ecranul televizorului în numele informării cetățenilor, și sunt numeroase. Ridicol este că acest “breaking news” diferă de la o televiziune la alta, sensurile așa zisei informări fiind manevrate de interesele patronilor fiecărui canal tv. În presa scrisă, în urmă cu 25 de ani, “breaking news” se lansa cu o știre din “bulina roșie” – “Evenimentul zilei” …  despre găina care naște pui vi! 

Admirabilul spectacol al Teatrului de Comedie aduce în actualitate sub titlul “Breaking News”, piesa lui Mihail Sebastian “Ultima oră” scrisă în urmă cu opt deceni. În 1946 a avut loc premiera piesei după un an de la moartea tragică a scriitorului Mihail Sebastian, Iosif Hechter pe numele adevărat, unul dintre puținii dramaturgi de valoare pe care îi deține istoria teatrului nostru. Piesa unea tematic două schițe – una fiind o satiră despre situația presei dictată și pe acele vremuri de interesele patronilor și cealaltă despre un intelectualul retras în cercetarea istoriei. “Ultima oră” a fost jucată cu succes la noi și peste hotare, a devenit chiar și scenariul unui film și reapare acum pe scena Teatrului de Comedie sub titlul “Breaking News” în adaptarea și regia lui Mircea Cornișteanu. “Adaptările” sau “după” o piesă consacrată abundă în ultimul timp, dar peste 90% din cele care apelează la valori ale dramaturgiei universale au drept rezultat spectacole jalnice.

 Mircea Cornișteanu oferă însă, o “adaptare” exemplară, respectă dramaturgul, nu se consideră mai presus de el și scutură doar de praful vremii când a fost scrisă, piesa lui Mihail Sebastian. “Adaptarea” sa nu intervine brutal în replică, în configurarea situațiilor și caracterizarea personajelor. Mircea Cornișteanu vrea să arate, și reușește, că și astăzi în așa zisă presă independentă informarea e supusă intereselor marilor afaceriști care o conduc haotic din umbră, ca în epoca frământată în care a trăit Mihail Sebastian. Istoria se repetă, iar cei cu “șantajul și etajul”, astăzi sunt chiar mai numeroși.

 În “adaptare”, regizorul introduce discret replici noi, cu trimitere spre actualitate. Un exemplu savuros e replica ministrului educației, Brănescu, sluga afaceristului Bucșan căruia îi solicită ca recompensă a eliminării profesorului Andronic de la universitate, să apeleze la premier și să îi dea un alt minister, “orice numai cultura, nu”, eventual … finanțele! Mircea Cornișteanu propune o satiră virulentă la adresa unei societății în care banul dictează totul, aduce în prezent piesa pentru a arăta că rămân mereu actuali “clasicii” prin valoarea scrierilor lăsate. În “adaptare” personajele sunt desprinse din actualitatea curentă fără trimiteri forțate spre X sau Y individ cunoscut din știrile “breaking newx” frecvente în mass media, sunt numai reprezentative pentru o societate grav afectată de interesele celor cu bani.

Regizorul Mircea Cornișteanu compune teatral excelent comedia de situații “Ultima oră” ca o satiră acidă referitoare concret la prezent cu sprijinul unei echipe senzaționale de creatori ai fiecărui rol și ai scenografiei; chiar și rolurile secundare prilejuiesc remarcări notabile. Acest spectacol lipsit de efecte teatrale false, derizorii, pledează pentru valoarea “teatrului adevărat”, fie comedie sau dramă. Pare surprinzător, dar într-un spectacol de comedie e mai greu să construiești “teatrul adevărat” și să nu cazi în capcana exagerărilor pentru că situațiile comice trebuie să fie percepute de personaje în mod dramatic. Mircea Cornișteanu conduce cu multă atenție interpretarea fiecărui actor pe linia trăirii dramatice a situațiilor și transmite ca efect, un umor savuros; mișcarea, ținuta, gestica fiecărui personaj, folosirea obiectelor sunt dictate de stările dramatice trăite de personaje, rezultatul fiind exploziv comic. Cu atenție sporită sunt susținute și relațiile dintre personaje, dictate de poziția socială și interesul fiecăruia. Viziunea regizorală este aplicată pe linia realismului în interpretare și vizualizare teatrală.

În sprijinul interpreților, se alătură viziunii regizorale și scenografia realizată de Puiu Antemir – decor și Clara Labancz – costume. Cu inventivitate, Puiu Antemir construiește decorul pentru cele trei spații în care se derulează acțiunea. Redacția ziarului “Deșteptarea” este marcată printr-un decor ponosit pentru că directorul nu are bani, dar cu calculatoare, cum e o redacție din zilele noastre. Biroul din casa profesorului Alexandru Andronic cel preocupat de studierea istoriei lui Alexandru cel Mare, are firește, o bibliotecă sufocată de cărți, o hartă și un modest calculator. Biroul lui Grigore Bucșan, omul de afaceri, este ultramodern, cu tablouri abstracte dar cu sens, cu un geam imens în fundal care oferă priveliștea orașului în care reclamele luminoase indică firmele afaceristului. Elementele decorului caracterizează esența personajelor, ca și costumele Clarei Labancz create remarcabil pentru a susține tipologia fiecărui personaj, dar și pentru a completa silueta fiecărui actor.

Conceptul regizoral și scenografia oferă actorilor prilejul unor interpretări cuceritoare de meritate aplauze. O adevărată creație minuțios lucrată, realizează George Mihăiță în interpretarea lui Grigore Bucșan. Prezintă un om marcat de preocupări financiare, inteligent în manevrarea afacerilor, cu o ținută elegantă care trăiește dramatic publicarea articolului lui Andronic în ziarul “Deșteptarea”, considerând că îi afectează demersul unei noi afaceri și imaginea personală. Implicarea lui Bucșan cu dramatism în situația creată, dezvăluie însă treptat și partea veroasă a afaceristului, cu finețe marcată de actorul George Mihăiță. Actorul oferă sclipitor un Bucșan al zilelor noastre, un individ, aparent “nobil generos” care sub această platoșa ascunde un caracter abject.

Excelent este Dragoș Huluba care se transpune cu trăire în intelectualul Alexandru Andronic, un profesor ochelarist, un om retras în cercetările sale, rupt de realitatea înconjurătoare. La nuanță interpretează actorul acest personaj, cu sinceritate dramatică în fața publicării cu greșeli de tipar a studiului său despre Alexandru cel Mare în “Deșteptarea”; e disperat și nu poate înțelege atitudinile celor cărora le revendică editarea unei erate. Trăirea dramatică a situațiilor de către Andronic și Bucșan, au drept rezultat un comic exploziv.

Remarcabil interpretează Andreea Samson pe studenta Magda Minu cea apropiată de preocupările lui Andronic, de studiul istoriei lui Alexandru cel Mare. Cu dibăcie actrița sugerează cum personajul se adaptează realității situațiilor iscate în jurul articolului publicat care îl afectează pe Bucșan și le folosește cu inteligență pentru avantajul preocupărilor comune cu profesorul. Andreea Samson definește minunat esența tipologiei unor tineri din ziua de astăzi.

Sandu Pop susține fermecător construcția îngâmfatului director al ziarului “Deșteptarea”, Borcea pentru care meseria de jurnalist șef înseamnă doar câștig financiar și șantaj, dar e ușor de manipulat de cei cu bani. Actorul nu apelează în interpretare la efecte comice, Borcea se implică cu disperare în situație pentru câștigul personal și sugerează tipologia majorității unor așa ziși jurnaliști de astăzi. Preocupat mai mult de profesia de regizor, actorul Dan Tudor reapare acum pe scenă ca interpret al lui Brănescu, ministrul educației, un personaj argument și realizează o compoziție comică savuroasă cu efect satiric, trăită însă intens dramatic în scena cu Bucșan. 

Încântător definește Aurora Leonte pe Ana, îngrijitoarea din casa lui Andronic. Actrița participă cu intensitate la toate vizitele survenite conflictual în biroul profesorului, ia atitudini diverse și când nu are replică, e afectată de situații. Eugen Racoți este unul din marii actori descoperiți în interpretarea unor roluri de plan secund. Firește este senzațional și în cei al directorului tipografiei, Agopian; compune cu mult haz portretul unui om modest, străin de rostul tipografiei și de valoarea banilor. Secretarul de redacție al ziarului “Deșteptarea”, iubitor al muzicii de operă pe care o ascultă mereu, Ștefănescu, prilejuiește lui Marius Drogeanu o apariție admirabilă. Rolul prinde substanță prin interpretarea sa. Ștefănescu al său e detașt de haosul din jur, refugiat în muzică privește totul distant. Regizorul Mircea Cornișteanu folosește pasiunea personajului pentru operă și în ilustrația muzicală a spectacolului. “Cortina” dintre primul act și următorul oferă interpretări celebre din “Traviata” cu sens sugestiv alese. Ilustrația muzicală și “prologul” cu tunete de furtună, susțin sugestiv conceptul regizoral.

Un alt personaj argument în acțiune, Gaby este inventiv prezentat de Smaranda Caragea. Gaby a sa e “actrița” revoltată pentru că nu a fost nominalizată într-un comentariu apărut în ziar și revolta e exploatată cu umor de actriță. Teodora Stanciu în secretara lui Bucșan, se remarcă prin modul deosebit în care transmite prin expresie, că acestă secretară cunoaște foarte bine substratul afacerilor și e atentă la rostul lor. Actrița îmbogățește profilul unui personaj aparent secundar, doar prin câteva apariții. Corecți, dar fără esență profundă în interpretare sunt Ana Maria Turcu și Andrei Runcanu, în ziariștii de la “Deșteptarea”, Pompilia și Voicu.

Acest spectacol are scene de neuit datorită actorilor, cum sunt cele ale întâlnirilor lui George Mihăiță (Bucșan) cu Dragoș Huluba (Alexandru Andronic), cu Andreea Samson (Magda Minu), cu Eugen Racoți (Agopian), cu Dan Tudor (Brănescu), cu Sandu Pop (Borcea), cu Teodora Stanciu (secretara Weber), scene consistente, susținute dramatic cu rezultat satiric strălucit.

“Breaking News” adaptare de Mircea Cornișteanu după “Ultima oră” de Mihail Sebastian este spectacolul “oglindă” a realității noastre, o comedie cu efect satiric direct și prin filmulețul proiectat în final, completat de o amuzantă prezentare a distribuției. Rămâne un spectacol eveniment al anului,

P.S. AN NOU FERICIT, CU INSPIRAȚIE ȘI ATITUDINE, ATÂT PENTRU CREATORII SLUJITORI AI ACTULUI CULTURAL DE TEATRU ADEVĂRAT, CÂT ȘI PENTRU SPECTATORI!

“REGELE MOARE” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” / Sala Mare

UN SPECTACOL MEMORABIL! 

         Pe nedrept Eugene Ionesco, autor și al piesei “Regele moare”, a primit eticheta de creator al teatrului absurd. Dramaturgul s-a aflat mereu în creațiile sale în căutarea “unei lumi mai luminoasă decât lumina”, dar nu a reușit să o descopere, cum nimeni nu o poate descoperi. “Scriu ca să regăsesc lumina aceea și ca să-ncerc s-o împărtășesc” era cerdința lui Eugene Ionesco. Nu a putut să o descopere, dar a aflat … absurdul în “omul rătăcind fără scop, un om care și-a uitat scopul, rupt de ceea ce era pentru el esențial (…)”. Acea formă a “absurdului” existențial se regăsește în piesele sale în care “Nimic nu e CUMPLT, / Totu-i cumplit. / NIMIC nu-i comic. / TOTUL e tragic. / Nimic nu-i TRAGIC, / Totul e COMIC … “, cum considera scriitorul realitatea. Mărturia sa ne e alcătuită din jocuri de cuvinte de cel care și-a intitulat creațiile “antipiese”, “drame comice” sau “farse tragice”. În volumul său de eseuri “Note și contranote”, Eugene Ionesco subliniază – “În realitate existența lumii îmi pare nu absurdă, ci de necrezut, însă înlăuntrul existenței și al lumii se poate vedea limpede, pot fi descoperite legi și stabilite reguli ”. În “Regele moare” își dezvăluie impresionant frica de bătrânețe și moarte. La doi ani după lansarea piesei în 1962, Eugene Ionesco scria în “L’Avant Scene” despre personajul central, Beranger “ … omul e rege, rege al unui univers. Fiecare dintre noi este centrul lumii și, de fiecare dată când un om moare, când moare un rege, trăiește cu sentimentul că lumea întreagă se năruie, dispare odată cu el. Moartea acestui rege se înfățișează ca o suită de ceremonii derizorii și fastuoase în același timp – fastuoase pentru că sunt tragice.”

        

Evocările de mai sus sunt o “prefață” argument pentru comentarea spectacolului de excepție regizat de Andrei și Andreea Grosu la Teatrul Național “I.L.Caragiale”, cu o distribuție de valoare, dominată în rolurile cheie prin Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc. Andrei și Andreea Grosu demonstrează o amplă documentare în viziunea regizorală pentru a îl readuce la “lumină” pe Eugene Ionesco. Documentarea s-a înfăptuit și cu sprijinul fiicei dramaturgului, Marie-France Ionesco, prezentă și în programul de sală al spectacolului, un program – document, nu numai pentru public, dar chiar și pentru acei regizori ambițioși care pun în scenă piesele lui Eugene Ionesco; programul este ilustrat și cu desene ale dramaturgului, în condiții grafice reușite.

În marea lor majoritate, punerea în scenă a pieselor lui Eugene Ionesco suferă de modul pleonastic în care regizorii aplică o falsă definirea a absurdului existențial, încărcat de ilogice metafore și de interpretarea personajelor fără profunzime. Rezultatul sunt spectacole lipsite de consistență emoțională, comedii tragice, exterioare tematicii cizelate de dramaturg. Andrei și Andreea Grosu propun un spectacol tragicomic realist construit cu minuție, cu actori transpuși cu sinceritate în personajele atribuite, interpretate conform teoriei lui Stanislavski propusă și astăzi chiar și peste ocean în marile școli de arta actorului. Regizorii dezvoltă reprezentația pe două coordonate. Cea principală este Omul Beranger aflat în pragul morții care vrea însă, bucuriile unei vieți veșnice și uită de fărădelegile făptuite. Nelegiuirile sale au avut un efect grav însă în societatea în care întâmplător a fost chiar rege și acest aspect devine a doua coordonată a viziunii regizorale subtil sugerată. Conceptul regizoral nu este tezist, ci o oglindă a finalului existențial al unui om, indiferent de ce rang a avut în viață. Omul Beranger s-a sprijinit mereu în viață pe sceptru care îi e acum doar un baston.

De când a fost consolidată și refăcută clădirea Teatrului Național “I.L.Caragiale” în Sala Mare nu s-a reușit din 2015 să prezinte un spectacol meritoriu. Pentru “Regele Moare”, în sfârșit s-au găsit soluții inventive de întrebuințare a capacităților scenei Sălii Mari. Scenograful Vladimir Turturică plasează în centrul scenei decorul pentru o sufragerie din locuința unei familii burgheze. Scena e goală, neagră, sufrageria semnificând un minuscul segment din univers, iar în final, acest segment va coborâ prin manevre tehnice, “segmentul” va fi îngropat. Sufrageria e încărcată de obiecte, folosite mereu cu sens pentru situații și substratul lor; bufetul găzduiește cele necesare unei mese, printre ele aflându-se și câteva … coroane din carton. Beranger Întâiul – rege și Regina Marguerite – prima soție a regelui vor apela la aceste coroane, ca și Regina Marie – cea de a doua soție a regelui căreia îi revine o coroană mai mică. Din o serie de elemente, inteligent folosite – coroanele, ca și globul pământesc luminat, conceptul regizoral compune trimiteri simbolice în această rafinată scenografie realist realizată de Vladimir Turturică.

Finalul unui om-rege e judecat de cei din jurul său și prinde viață scenică în ritm palpitant, captivează prin merituoasa interpretare a celor șase personaje de către actori din diferite generații. Timp de o oră și patruzeci de minute se creează o relație tensionantă între personaje, dar și între ele și publicul care urmărește cu respirația tăiată monologurile lui Marguerite și Beranger. Prima soție a regelui, regina Marguerite prin monologul din final închide povestea morții lui Beranger, iar publicul se teme să aplaude fiind rămas sub vraja interpretării Marianei Mihuț care i-a copleșit prin emoția transmisă. Mariana Mihuț concepe magistral rolul acelui judecător care pune întrebări vieții și celui care s-a crezut rege atotputernic și refuză moartea. Superlativele sunt sărace pentru interpretarea personajului de către această cu adevărat Mare Actriță, cât și pentru cea a lui Victor Rebengiuc transpus în Beranger rege, un alt Mare Actor al teatrului nostru. Victor Rebengiuc propune un Beranger om măcinat de disperare care refuză sfârșitul în numele autorității sale de rege al vieții și cere mereu în direct sprijin spectatorilor pentru a îl salva. Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc înfăptuiesc ceea ce se poate numi creații actoricești.

Vârfuri actoricești din diferite generații prezintă admirabil personajele care le revin, sunt mereu în relații cu partenerii, iar când nu au replică participă expresiv la susținerea situațiilor. Ana Ciontea este regina Marie, a doua soție a regelui Beranger Întâiul, iar actrița subliniază cu finețe lipsa de judecată a acestei femei mereu în lacrimi în fața sfârșitului partenerului iubit, naivitatea celei care nu înțelege mai nimic din ce se întâmplă în jurul ei. Excelent arată actrița portretul unui om fără discernământ care crede doar în sentimentul unei iubiri de fapt absurde. Șerban Pavlu este mereu în acțiune în rolul Doctorului “care e și chirurg, călău, bacteriolog și astrolog”. Uimitor, la nuanță, sugerează actorul neputința doctorului de a fi salvator al vieții, dar și gândul interior de judecare a “regelui” care își merită sfârșitul pentru cele făptuite în viață.

Spaima morții care stă în umbra acestei familii “regale” are efect și asupra slujitorului, Guardul și al Juliettei, “servitoare, infirmieră”. Guardul interpretat de Richard Bovnoczki e înspăimântat și copleșit de frică se manifestă stângaci în diverse situații, dar actorul transmite și gândul ascuns în subconștient de personajul care speră că prin moartea regelui urmașul său va fi mai bun. Remarcabil își construiește personajul, Richard Bovnoczki. Minunată este Florentina Țilea în Juliette, ființa fragilă și neajutorată care însă, vrea mereu să dea o mână de ajutor celor din preajmă, având un trecut tăinuit. Prin Richard Bovnoczki și Florentina Țilea regia reușește să transmită dramatic situația acelor oameni mereu supuși, slugi ai unui sistem, dar care fiecare în interior deține iluzii personale despre viață.

“Regele moare” rămâne un spectacol exemplar în care în sfârșit se “luminează” profunzimea piesei lui Eugene Ionesco. Întâlnirea unor generații de actori și tinerii regizori Andrei și Andreea Grosu are drept rezultat acest spectacol meritoriu care demonstrează că “teatrul adevărat”, fără efecte derizorii regizorale, își continuă cu succes drumul cultural.

“SCUFIȚA ROȘIE” – TEATRUL DE ANIMAȚIE ȚĂNDĂRICĂ / ImPlus

UMOR, POEZIE ȘI … ÎNVĂȚĂMINTE 

         ImPlus – Festivalul Internațional al Teatrului Contemporan de Animație / ediția a 13-a a finalizat perioada încâlcită a festivalurilor de toamnă în care se suprapun festivaluri de tot soiul, iar unele programe propun aceleași spectacole. ImPlus are însă un profil cu totul aparte, este meritoriu organizat și a câștigat prestigiul internațional de care dispune și inițiatorul gazdă al festivalului desfășurat în perioada 17 – 27 noiembrie, Teatrul de Animație Țăndărică. Copiilor, dar și adulților le-a fost propusă o călătorie prin lumea mirifică a poveștilor cu tâlc, animată de artiști desăvârșiți cu păpușile lor senzaționale, în 32 de spectacole. S-au alăturat “colegului” lor Țăndărică, “confrați” din China, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Israel și Italia. Din rândul numeroaselor festivaluri, ImPlus s-a detașt ca un adevărat eveniment cultural de înaltă ținută artistică.

         ImPlus și-a deschis porțile cu premiera “Scufița Roșie” a Teatrului Țăndărică, unde cu surprindere regia aparține unui regizor apreciat al “teatrului pentru adulți”, Felix Alexa. Cu multă sensibilitate, regizorul a adaptat zilelor noastre celebra poveste a Fraților Grimm și Charles Perrault pentru a aminti copiilor și adulților că viața este plină de neprevăzutul peste care trebuie să trecem cu inteligență și curaj. “N-am timp” este o replică importantă pentru mesajul spectacolului, rostită de o mamă, fetiței sale pe care o trimite cu merinde la bunică. Replica o aud des copiii de astăzi în familie! Felix Alexa conduce amuzant, cu accente poetice și multiple pilde, ilustrarea scenică a cunoscutei povești.

        

Scenograful Marian Sandu învelește reprezentația într-un decor mobil, bine dirijat din panouri care indică diverse locuri ale acțiunii. Firește, punctul forte sunt păpușile, construite original; lupul cel rău este supradimensionat ca imagine, în raport cu bunicuța, vânătorul și acele multe gâze întâlnite de fetiță în drumul său. Lumea “păpușilor” se completează prin două personaje de importanță pentru derularea acțiunii, Scufița Roșie și Povestitorul – întrupate de actori, fără sprijinul marionetei.

        
Marionetele prind viață prin dibăcia unor minunați actori – Liliana Gavrilescu, Daniel Stanciu, Florin Mititelu, Adrian Lefter, Dan Codreanu și Ana-Maria Bălescu. Sunt adevărați vrăjitori care se transpun în personajele pe care le mânuiesc cu pricepere. Eroina, fetița numită Scufița Roșie după trenciul primit cadou de la mama sa este Olga Bela care cu mult farmec trăiește intens prilejul întâlnirii naivei copile cu binele și răul din lume.

         “Scufița Roșie” este un spectacol reușit care provoacă amuzant un dialog cu micuții spectatori, uimiți de ilustrarea pe scenă a poveștii cunoscută lor de pe … tablete. Ei se implică în acțiune, avertizează zgomotos pe fetiță de pericolul Lupului cel rău. Este atractiv și pentru adulți să urmărească istoria Scufiței Roșii, inventiv povestită scenic de Felix Alexa.

         Teatrul de animație rămâne în memoria multora, ca amintire de neprețuit din copilărie. Acest teatru special impresionează prin măestria unor artiști, înfrățiți cu marionete fantastice și din păcate, marginalizați de comentatorii vieții teatrale. Acești maeștrii vrăjitori dau viață adevărată unor păpuși, dar dețin și harul unor actori de înaltă clasă care oricând pe o scenă pot realiza personaje fără sprijinul unei marionete.

P.S. Din păcate, nu am putut urmări întregul program al festivalului din motive obiective – pierderea unui suflet prieten de mare artist, o Stea care a plecat să se odihnească printre… Stele.