“ORCHESTRA TITANIC” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALR” / Sala PICTURĂ

COMEDIE AMARĂ DESPRE … VISE ȘI IDEALURI

            

“Realul și imaginarul, trecutul și viitorul, comunicabilul și incomunicabilul, susul și josul încetează să mai fie percepute contradictoriu”, declara Andre Breton în unul din manifestele curentului suprarealist. Declarația din urmă cu aproximativ un secol, prinde viață și în comedia amară scrisă în 2007 de apreciatul și premiatul dramaturg bulgar, Hristo Boicev, “Orchestra Titanic”. Piesa poate fi considerată o alegorie, marcată de metafore universal valabile, posibil de a fi tratate teatral în moduri diferite; este povestea unor oameni ratați, izolați într-o gară părăsită unde și-au găsit un adăpost și trăiesc iluzia salvării dacă un tren se va opri și îi va duce în altă societate, mai luminoasă.

       

  Hristo Boicev a scris această piesă în cinci personaje, când Bulgaria nu făcea parte încă, din Uniunea Europeană și aluziile prin metafore pot fi trimiteri și spre situația țărilor foste comuniste, visătoare, aflate în așteptarea că Europa Occidentală le va salva din dezastrul lăsat de regimul totalitar; ironia care mustește în piesă, poate fi și astfel interpretată teatral. Metafora scrierii este universală prin tema ironic expusă, referitoare la cei care trăiesc doar prin iluzii, vise, fără să acționeze, aflați într-o situație disperată și speră că vor fi salvați de cineva. Regizorul Felix Alexa speculează cu inspirație, universalitatea acestei alegorii și condamnă subtil zbaterile celor ratați care nu găsesc soluții existențiale concrete, singura fiind de a juca teatru când trenul “vieții” le trece prin fața ochilor. Piesa e stufoasă în metafore și se apropie mai mult de un eseu filosofic, transpus în acțiune printr-un conflict plasat în zona fantasticului de intervenția magicianului Harry care le aduce salvarea prin moarte.

         Regizorul Felix Alexa ilustrează teatral cu fantezie, textul pe linia apropierii de caracteristicile curentul suprarealist. Personajele trăiesc intens iluzia salvării, la început repetă obsesiv și mecanic ca într-un teatru al iluziilor, scena visată când trenul se va opri în gara părăsită, ca apoi în fața magicianului să trăiască aceiași iluzie. Scenografia realizată de Andrada Chiriac servește perfect viziunea regizorală. Decorul prezintă o gară aflată în pragul prăbușirii, încărcată, sufocată de obiecte care indică locul de refugiu a patru oameni veniți din zone sociale diferite, cu o linie de tren în față; este imaginea dezastruoasă a vieții celor ratați pentru care băutura devine o soluție de trai în lumea visului. Imaginea generală a reprezentației se completează prin costumele și machiajul aplicate personajelor pentru a sublinia decăderea, ratarea fiecăruia.

       

  Conștient de importanța actorilor pentru reușita unui spectacol și a viziunii regizorale, Felix Alexa își alege o distribuție cu cinci actori de vârf ai Naționalului bucureștean – Claudiu Bleonț (Harry, fost magician), Mihai Constantin (Luko, fost lucrător în dirijarea trenurilor din gară), Mihai Călin (Meto, fost muzician), Richard Bovnoczki (Doko, fost dresor se pare) și Tania Popa (Liubka, cândva o femeie de moravuri ușoare). Senzațional, excelent, reușește fiecare interpret să compună disperările, visele, iluziile și speranța personajelor. Magicianul venit simbolic, să amplifice speranțele celor patru, poposește în gară pe linia trenului într-un imens bagaj, o “ladă” elegantă, iar actorul Claudiu Bleonț remarcabil punctează situațiile și exploatează textul și subtextul care marchează întâlnirea lui Harry cu fiecare personaj. “Omul trebuie să se trezească!”, este una din replicile cheie ale temei piesei, rostită de Harry prin care se subliniază rostul exercițiului propus ca personajele să se transforme în membrii unei “orchestre” a vasului Titanic care cânta când vaporul se scufunda; ei vor cânta … “Oda bucurii” de Beethoven, devenită astăzi imnul Uniunii Europene. Claudiu Bleonț arată admirabil cum magicianul este de fapt, “dirijorul” finalului tragic al iluziilor frânte ale celor fără de soluții existențiale.

Spectacolul începe cu Meto și trezirea celor din jur pentru a repeta scena visată a opririi trenului în gara părăsită. Excelent construiește Mihai Călin pe acest Meto, fost cândva artist, un individ plin de ifose, de îngânfare, convingător în demersurile sale   false de fapt, de salvare din situația dramatică în care se află alături de cei din gara părăsită. Cu minuție compune Mihai Constantin portretul lui Luko, cel care a lucrat în gară și cunoaște mersul trenurilor, dar mai puțin locurile unde pot poposi. Luko, sugerează minunat actorul că este omul distrus de singurătate și singurul prieten i-a rămas trenul de la care visează salvarea. Aproape că nu îi recunoști chipul lui Richard Bovnoczki în compoziția plină de substanță a personajului Doko; actorul nuanțat definește tristețea lui Doko, fiind singurul dintre cei patru resemnat în fața situație în care se află de când a dispărut “amicul” urs ce îl avea partener, el va și încheia spectacolul pentru că magia nu a dat pentru el, rezultatul morții iluziilor celorlalți.

Admirabilă este Tatiana Popa în Liubka, femeia preocupată mereu de machiajul care trebuie să îi evidențieze trecuta frumusețe, de dorința de a afla printre bărbații în putere din jur un partener și împreună se pot salva din decădere; iluziile, visele personajului sunt trăite cu intensitate și sensibilitate de Tania Popa. Cei cinci actori interpretează schițe de personaje speciale prin care autorul își construiește metaforele universale ale temei propuse dezbaterii, rolurile sunt foarte grele, iar actorii reușesc o adevărată performanță prin tratarea lor cu consistență realistă.

         “Orchestra Titanic” este un spectacol care fără ostentație vorbește despre noi și actualitate, despre modul cum privim lumea din jur, cât și despre “teatrul iluziilor” deșarte și absența forței de salvare dintr-o societate aflată în derivă. Regizorul și minunații săi actori realizează un spectacol în care ironia provoacă râsul care se frânge însă rapid când privești realitatea cu trecutul și perspectiva sa de viitor.