“ FUGARII “ – TEATRUL ODEON / Sala Mare

MULT EFORT PENTRU ... NIMIC

         

 “Fugarii” este un spectacol cu precizarea “după A.P.Cehov” în traducerea lui Anda Boldur. Acest “după” indică de fapt, o adaptare, un fel de “scenariu”, “după” nuvelele și povestirile celebrului dramaturg Cehov, realizată de regizorul Alexandru Dabija în colaborare cu actorii distribuiți, cum mărturisește într-un interviu, chiar regizorul.

         Alexandru Dabija în calitate de scenarist și regizor, vrea să inventeze un altfel de teatru, original și continuă acum și în “Fugarii”, linia expresiei teatrale din “Viforul”, spectacolul Naționalului bucureștean, comentat pe acest blog; în “Viforul” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, completa piesa, cu texte de Dimitrie Cantemir, Ion Neculce și “Fiziologul” (carte populară), în “Fugarii” regizorul folosește doar, proza lui Cehov. Pornește ca schelet al “scenariului” său, cu nuvela “Povestea unui necunoscut” din care preia masiv și completează cu discuții, replici din alte nuvele și povestiri, precum “Soția”, “La conac”, “Trei ani”, “Împărțirea femeiască” sau “Ariadna” și din altele. Intențiile scenariului ar fi să servească două teme – ce sunt femeile pentru unii bărbați și credința în Dumnezeu. Prima temă este de bază și i se alătură forțat ceva despre credință. 

         În proza lui Cehov activează toate personajele din dramaturgia sa. Cehov dezvoltă cu măestrie aceste personaje în cele paisprezece piese de teatru, unele rămase valori incontestabile ale patrimoniului dramaturgiei universale. În piesele de teatru personajele sunt construite de un fin psiholog care le analizează și argumentează prin conflictele unei acțiunii solide. În acest “scenariu” lipsit de acțiune și conflict logic, personajele devin caricaturi de tipologii și prin tratarea teatrală a regizorului scenarist. Alexandru Dabija vrea să valorifice scenic proza lui Cehov, dar o înghesuie într-un “scenariu” fără consistență conflictuală având drept rezultat un spectacol nonconformist, apropiat de curentul suprarealismului. 

        

 Inventivitatea regizorului își găsește teatral un sprijin important în decorul lui Helmut Sturmer și costumele realizate de Cezarina Iulia Popescu și firește, în actori. Decorul este ușor manevrabil și configurează spații de joc în planuri diverse – central, fundal, lateral sau la înălțime. Decorul se axează pe construcția unor schele metalice și obiecte de mobilier semnificativ alese, în principal fiind spațiul casei lui Orlov, un înalt funcționar din Sankt Petersburg, cum indică și “Povestea unui necunoscut”, al cărui tată face parte din protipendada societății. Majoritatea planurilor oferite de decorul funcțional datorat lui Helmut Sturmar sunt folosite de regizor, cu excepția planului de sus din biroul lui Orlov. Costumele, desprinse din epoca lui Cehov, servesc tipologic personajele. Imaginea generală a scenografiei este remarcabilă, dar stângaci întrebuințată de regie. 

         Preocupat de efectele proiecțiilor ca element novator, ca și în “Viforul”, regizorul aplică și în “Fugarii” accente “video”. Orlov (Pavel Bartoș) găzduiește în fiecare zi de joi, întâlniri cu amicii, Pekarski (Alexandru Papadopol), Kukușkin (Mihai Smarandache) cărora li se alătură Guzin (Marius Damian), iar bărbații servesc diverse băuturi, vodcă sau lichiorul produs de Pekarski, discută despre femei și joacă “șuba”; această acțiune din nuvela “Povestea unui necunoscut” dezvoltată teatral, regizorul o completează și cu proiecții cu … poze de femei sumar îmbrăcate din epocă ori cele amintind de Veneția, unde în nuvelă se refugiază Zinaida și Stepan. Intervențiile video sunt penibile, inutile. În viziunea regizorală mai intervin efecte cu tendință simbolică, manevrarea fără rost a pistolului sau colorarea băuturii încropite de Pekarski, etc.

        

 Actorii, în mare lor majoritate, reușesc o apropiere de desenul personajelor cehoviene, dar lipsa de consistență a “scenariului”, frânge evoluția credibilă a fiecărui rol. Pilonul spectacolului este Orlov, interpretat cu multiple nuanțe de Pavel Bartoș. Actorul redă cu fin umor, îngâmfarea înaltului funcționar, pretențiile sale intelectuale, siguranța omului cu bani, ca și falsitatea, superficialitatea în relații și chiar în dragostea pentru Zinaida (Alina Berzunțeanu). Din nou, Pavel Bartoș își demonstrează capacitățile vaste ca actor capabil să îmbine comicul cu dramaticul. Apropiat de lumea lui Cehov este și Alexandru Papadopol în Pekarski, în multe momente ale reprezentației; ținuta, rostirea replicii cu pretenții de înțelept, indică un șmecher avocat. Un rol dificil conceput în “scenariu”, Kukușkin, îi revine lui Mihai Smatandache; personajului îi sunt atribuite aspecte din alte nuvele și povestiri pentru a susține tema credinței în Dumnezeu. Actorul rezolvă momentul discuției pe această temă, dar pe parcursul acțiunii încropite în “scenariu”, Kukușkin nu își găsește rostul de personaj-argument. Marius Damian încearcă să exploateze esența personajului Guzin și reușește remarcarea, în multe secvențe, prin susținerea expresivă, cu atenție, a relațiilor cu ceilalți, chiar dacă replica nu îl ajută. Un personaj șubred în “scenariu,” e și Polia, slugă și posibil amanta lui Orlov, construit din elemente luate din alte scrieri în proză și alăturate celei din “Povestea unui necunscut”. Ruxandra Maniu încearcă îmbinarea acestor elemente provenite din mai multe povestiri și unele intervenții ale slujnicei Polia sunt credibile, au ironie, umor. Din intenția de a ironiza femeile, cum se manifestă și bărbații din nuvelele alese de “scenarist”, Alexandru Dabija distruge personajul Zinaida cea îndrăgostită de Orlov care devine o femeie isterică. Isteria o redă bine, nuanțat, Alina Berzunțeanu, dar personajul pare fără motivare în manifestări și implicarea în situații, cât și în relația cu Stepan.

         Nuvela “Povestea unui necunoscut” este de fapt, relatarea lui Stepan despre cele petrecute în casa lui Orlov și relația de dragoste a sa față de Zinaida, sfârșită dramatic prin moartea acesteia la nașterea unei fetițe. În “scenariu”, Stepan (Cezar Antal) alături de Osip (Ioan Batinaș), sunt doar niște slugi din casa lui Orlov. Cei doi, în debutul reprezentației, precizează la microfoanele (!!) coborâte din podul scenei, că sunt revoluționari “decembriști”, ca pe parcursul reprezentației, personajele să fie doar apariții fără motivare. Cezar Antal încearcă să sugereze în lipsa replicii, frământările interioare pe care le are Stepan cel îndrăgostit de Zinaida pentru a susține personajul și reușește în multe momente. Calea exprimării prin mimică, în absența substratului replicii, o urmează și Ioan Batinaș pentru interpretarea lui Osip. În nuvelă intervenția tatălui lui Orlov, își are un rol consolidat de Cehov, în “scenariu” scena pare fără rost plasată; Dorina Lazăr, firește este remarcabilă în travestiul ca tată misterios care cercetează casa fiului. Într-un “scenariu” care improvizează intenția de a fi cehovian, și actorii improvizează încercarea de a se apropia prin personajele atribuite de regizor, de lumea lui Cehov.

         Din păcate, “Fugarii” rămâne un spectacol conceput cu efort și fantezie din parte regizorului și celor din distribuție, dar pentru … nimic; aceiași echipă putea realiza convingător, cu succes o piesă de Cehov, nu o improvizație după proza sa. Spectacolul rămâne un fel de “ghiveci” cu tendințe tematice drept ingrediente. Amestecul de fraze preluate din “Povestea unui necunoscut” și alte nuvele și povestiri, nu captivează atenția spectatorilor de teatru și îi lasă nelămuriți asupra celebrității scriitorului, mai ales pe cei care nu au avut ocazia să îi citească opera.