“TARTUFFE” – TEATRUL “MARIA FILOTTI” / BRĂILA

 

FORȚĂRI PENIBILE DE ACTUALIZARE

        

  După patru secole de când Moliere a scris “Tartuffe”, o comedie de moravuri, piesa se dovedește a rămâne actuală; minciuna, ipocrizia, șarlatania, bigotismul, se manifestă și în societatea mioritică prezentă și tânărul regizor Alexandru Mâzgăreanu a vrut să sublinieze actualitatea piesei în spectacolul realizat la Brăila. Intenția este foarte bună, punerea în practică rămâne discutabilă pentru că forțează spre dramă, nota actualizării. Comicul scenic se naște din trăirea sinceră, dramatică a situațiilor însă, regizorul încarcă acest spectacol cu efecte teatrale exagerate care spulberă rezultatul satiric al scrierii. 

    Decorul imaginat de Andrada Chiriac, propune un spațiu de joc fără motivare în acțiune; dulapuri imense cu sticle și pahare marchează locul conflictelor din casa lui Orgon. Decorul are calitatea de a fi ușor de manevrat pentru a indica schimbarea spațiului acțiunii, dar nu stabilește și atmosfera solicitată de situații diverse. Regizorul își dorește a arăta cum cei din familia Orgon apelează mereu la băutură, dar intenția sa nu are argumentare solidă în această comedie de moravuri. Exagerat sunt plasate în decor, tablouri mai mult sau mai puțin încadrate cu lumini în funcție de mărimea lor cu chipul lui Tartuffe cel venerat de Orgon și mama sa Pernelle. Aceste efecte de imagine generală, îngălează absurd sensurile tematicii și prezentarea credibilă a conflictelor. Costumele concepute de Alexandra Mâzgăreanu respctă croiul celor din zilele noastre, dar include și multe efecte inutile, precum “halatul” purtat de Orgon la un moment dat, pentru a sugera un “preot”. Tartuffe intră în acțiune după două acte ale piesei și veșmintele sale moderne, amintesc prin sfoara purtată drept curea, de un călugăr. Toate artificiile vizuale afectează credibilitatea conflictului din familia lui Orgon, iscat de intervenția lui Tarduffe.  

        

 Regizorul folosește inexplicabil pentru dorința sa de actualizare a piesei, o versiune a textului tradus de Doru Mareș, tot în versuri precum scrierea originală. Actorii, evident, întâmpină dificultăți în fața rostirii în versuri a replicii și adeseori o recită exterior, anulând  substratul ei; interpretarea însă, în ansamblu a personajelor rămâne apreciabilă prin modul definirii în esență a tipologiei fiecăruia. Emilian Oprea cizelează cu precizie profilul lui Tartuffe impostorul carismatic; nuanțează modul în care personajul manipulează minciuna pentru a obține ce își dorește, averea lui Orgon, cucerirea soției sale Elmire. În prologul inventat de regizor, tinerii din familia lui Orgon petrec ca într-o discotecă și se recomandă astfel, a fi desprinși din lumea actuală. Narcisa Novac construește cu atenție schița unei tinere naïve de astăzi, implicată într-un conflict de autoritatea tatălui, cum este și Mariane, fiica lui Orgon care vrea să o mărite cu Tartuffe. Prietena Marianei, Dorine cea inteligentă, cu farmec îi definește tipologia, Corina Borș. Excelent este tânărul Vlad Galer în îndrăgostitul Valer. Greul acțiunii, sporit și prin efectele exagerate de imagine ale regizorului, revine lui Valentin Terente, interpretul lui Orgon; actorul susține coerent partitura celui vrăjit de discursul impostorului Tartuffe și reușește o interpretare apreciabilă. În rolul Elmire, soția revoltată care vrea să îl demaște pe mincinos, Andreea Vasile compune fără temperament intențiile personajului, din lipsa coordonării regizorale. Scena în care Tartuffe vrea să o cucerească pe Elmire este vulgar concepută regizoral și dezavantajează interpreții. Completează distribuția cu corectitudine, dar fără strălucire în evidențierea substanței personajelor – Emilia Mocanu (Doamna Pernelle) și Adrian Ștefan (Damis, fiul lui Orgon).  Cumnatul lui Orgon, comentator al situațiilor, Cleante este un personaj rezolvat convingător de Liviu Pintileasa. Actorii fac eforturi remarcabile pentru adaptarea la o viziune regizorală care forțează ilogic contemporaneizarea unei piese a cărui tematică rămâne mereu actuală de veacuri. 

         Spectacolul nu mai transmite intenția de a satiriza gravitatea faptelor impostorului Tartuffe în viața unei familii, amplifică doar linia dramatică, peste măsură și fără motivare. Dramatismul dorit de regizor e subliniat și prin intervențiile muzicale (Alexandru Dan Suciu) cu trimiteri la muzica bisericească. Moliere rămâne o valoare universală prin piesele sale în care atacă lipsa de morală în societate, valabilă în orice secol. Actualizarea scrierilor sale nu presupune exagerări neadecvate care distrug consistența satirică, așa cum se întâmplă și în acest spectacol.