“ NORA “ – UNTEATRU

CUM REGIA POATE FI BARIERĂ TALENTULUI ACTORILOR …

         Norvegianul Henrik Ibsen este personalitatea care a impus în secolul XIX modernitate teatrului realist în dramaturgie. “Nora” sau “O casă de păpuși”, din 1879 când a fost scrisă, e piesa mereu prezentă în repertoriul teatrelor pe toate meridianele. În piesele sale, dramaturgul dovedește constant preocuparea de a analiza mediul social prin psihologia personajelor, implicarea lor morală în conflicte. “Nora” este exemplu unei astfel de analize aplicată familiei Helmer; Trovald, un om rigid în principii, primește conducerea unei bănci, iar bucuria soției, Nora, se va spulbera prin implicarea în conflictul iscat între soț și funcționarul avocat, Krogstad; personajele sunt definite caracterial minuțios de dramaturg prin replică și manifestări în situațiile conflictuale; Ibsen face parte și din categoria dramaturgilor care în piesă, descriu amănunțit cadrele acțiunii pentru a sprijini definirea complexă a personajelor.   

        

 Fără a preciza pe afișul spectacolului, Zsuzsanna Kovacs  încearcă o adaptare fragilă a scrierii lui Ibsen prin reducerea de personaje și replici, iar în calitate de regizor aplică un concept teatral incoerent reprezentației. În numele inovației, sala de la “Unteatru” se transformă prin așezarea spectatorilor pe trei laturi ale spațiului de joc. În acest cadru, Vladimir Turturică realizează un ciudat decor minimalist; spațiul de joc e dominat de un fel de “masă” pătrată în centrul unui covor roșu, având deasupra um mare candelabru, un fotoliu într-o parte, iar peretele lateral liber de gradenele publicului, marcat de imensul tablou al familiei Helmer, devine un bar cu băuturi insistent folsite de Nora. Acest decor și prin folosirea fără noimă de regie, nu sprijină prin nimic intențiile de “teatru modern realist” dorite de Ibsen și importante pentru transmiterea credibilă a mesajului piesei – înțelegerea moralei de către societate; în acest decor, mișcarea scenică dirijată de regzoare, distruge logica relațiilor dintre personaje.

 Nora, personajul central al acțiunii, e îndrumată să urce pe “masă”, să se agațe de candelabru, să se așeze sub “masă”, să urce pe marginea barului și să se reazeme de tabloul familiei, toată această agitație a femeii nu își găsește motivare și distruge personajul de esența conținutului. Fără rost, Nora își va schimba rochiile în fața publicului și prin agitația mișcării scenice dictată de regie, își va arăta lenjeria intimă. Spectatorii, indiferent de locul unde stau, se confruntă cu imposibilitatea de a urmări în diverse scene ale conflctului, expresia unor actori, nevoiți să stea cu spatele la public prin formatul spațiului de joc. Îndrumarea haotică a mișcării scenice a actorilor, nu le mai oferă posibilitatea prezentării evoluției coerente în acțiune a personajelor. Aceste artificii regizorale se completează cu penibilul purtării unor măști mari, ridicole de către personajele venite de la un bal. Viziunea regizorală devine o barieră pentru actori în configurarea complexității personajelor interpretate, în special în cazul Norei și lui Trovald.

        

 Regizoarea Zsuzsanna Kovacs reușește să distrugă esența tematică a piesei pe care vrea să o transforme într-o pledoarie falsă pentru drepturile femeii prin artificiala plasare de accente teatrale cu pretenții metaforice. Cad victime acestui demers regizoral cu pretenții novatoare, actori apreciați pentru numeroase roluri la “Unteatru” sau pe alte scene – Florina Gleznea (Nora), Liviu Pintileasa (Trovald), alături de Richard Bovnoczki (doctorul Rank), Cristina Casian (doamna Linde) și Ionuț Vișan (avocatul Krogstad). Acești actori minunați reușesc, cu greu în unele scene, să se apropie de consistența personajelor. Florina Gleznea, o tânără actriță remarcabilă, e distribuită neinspirat în Nora, “păpușa mea” cum o numește mereu Trovald. Actrița pare a interpreta două personaje din piese diferite; până la scena din final, Nora sa e o femeie frivolă care se zbate înspăimântată când află posibilitatea de a face public de către Krogstad falsul întreprins în trecut de ea pentru a obține banii necesari tratamentului bolii de care suferea soțul; în zbaterile sale e exterioară, stridentă în expresie. Aproape o oră și jumătate, Florina Gleznea oferă portretul unei femei superficiale, naïve, chiar frivole se arată a fi în special, în scena sărutului doctorului Rank care o iubește în tăcere. În scena finală, brusc Nora are alt profil, e alt personaj, interpretat cu trăire interioară de Florina Gleznea ca o femeie înfrântă de greșeala din trecut, dornică să își consolideze personalitatea de om care judecă moral lumea, dornică să iasă din tiparul de “păpușă” ușor manevrabilă de cei din jur; interpretarea admirabilă a actriței din final, nu pledează pentru feminism, ci pentru rigoarea morală necesară în societate.

 Liviu Pintileasa se confruntă în interpretarea lui Trovald cu aceiași dificultate, dictată de viziunea regizorală și creionează confuz două personaje diferite. Până spre final, prezintă un birocrat care cară dosare, soț iubitor care acceptă frivolitatea Norei, se revoltă autoritar însă, când descoperă falsul întreprins de soție, ca brusc, exterior, să își schimbe atitudinea când Krogstad a renunțat la denunț. Astfel tratat și “adaptat” de regie personajul nu mai are substanță. Florina Gleznea și Liviu Pintileasa în interpretarea personajelor piloni ai acțiunii, cad victime unui concept regizoral lipsit de o logică elementară și prin reducerea textului care anuează că Nora și Trovald au trei copii.  

       

  În jurul familiei Helmer gravitează personajele argument esențial al conflictelor – avocatul funcționar la bancă, Krogstad, doamna Linde, iubita sa în trecut și prietena Norei, alături de doctorul familiei, Rank. Adaptarea piesei le reduce importanța pentru acțiune ca și viziunea regizorală. Ionuț Vișan reușește să sugereze totuși, starea interioară a avocatului, om înfrânt pe care revitalizarea iubirii din trecut cu Linda, îl face să renunțe la dezvăluirea falsului act semnat de Nora; actorul dezvoltă coerent implicarea personajului în conflict. Sensibil conduce prezentarea doamnei Linde, tânăra actriță Cristina Casian, cu atenție la nuanță în relații. Richard Bovnoczki salvează personajul doctorului bolnav Rank din ițele confuze ale regiei, îi acordă forța omului care iubește viața și prețuiește relația cu familia Helmer. 

         După “Liliom”, spectacol realizat tot la “Unteatru” care se joacă foarte rar (comentat pe acest blog), Zsuzsanna Kovacs exersează regia și la “Nora”; spectacolul atenționează însă, cum o viziune regizorală superficială poate afecta interpretarea unor personaje de către actori capabili prin talentul confirmat pe deplin cu prilejul unor alte concepte regizorale. 

P.S. Spectacolul a figurat în programul "Zilele UNTEATRU 2018" (25 -29 iulie).