marți, 10 iulie 2018

“ZĂPEZILE DE ALTĂDATĂ” –TEATRUL “GEORGE CIPRIAN” / BUZĂU


UN SPECTACOL REUȘIT DE COMEDIE
  

 Dumitru Solomon, autorul piesei “Zăpezile de altădată”, rămâne o personalitate în săraca noatră dramaturgie, fiind un scriitor cu o bogată gamă de manifestări; în piesele sale s-a apropiat ca stil de postmodernism. Titlul metaforic ales al acestei piese punctează intenția temei de prezentare a relației de cuplu și evoluția ei în timp. Ilinca Stihi aplică o adaptare inteligentă piesei, îi respectă tematica, dar o apropie în calitate de regizor, de specificul teatrului realist. Personajele - argument, schematice din piesa lui Dumitru Solomon sunt transformate în Adminstratorul blocului unde locuiește cuplul,  Ea și El. 
       
  Spectacolul se derulează în decorul funcțional și sugestiv construit de Imelda Manu; decorul pentru garsoniera unde se mută cei doi proaspăt căsătoriți, e dominat de fundalul unor blocuri de pe care nu lipsesc, simbolic plasate, două antene; costumele scenografei servesc tipologic personajele, cât și evoluția lor în timp. Scenografia reușită e folosită de regizoarea Ilinca Stihi, speculează teatral mutarea cuplului în garsonieră, aducerea unui pat care devine “personaj” complementar al celor doi prin manipulare în momentele de conflict. Regizoarea dovedește pricepere în dirijarea mișcării scenice pentru a anima confruntările dintre cei doi și a spori tensiunea relațiilor, cu rezultatul unei comedii savuroase. 
        
 Teatrul “George Ciprian” din Buzău este un teatru de proiecte și apelează pentru distribuții la actori din diverse alte instituții teatrale. În acest spectacol, se reunesc personalități de la Teatrul “Bulandra”, Teatrul Mic, Teatrul Odeon, cum sunt Anca Sigărtău (Ea), Cristi Iacob (El) și Constantin Cojocaru (Admnistratorul). Actorii interpretează cu plăcere rolurile. Cristi Iacob, cu umor debordant prin expresii, oferă portretul bărbatului “obosit” de prea multa dragoste a partenerei, sincer revoltat de pretențiile ei. Femeia, mereu dornică de recunoașterea importanței farmecului personal deținut, în relația cu soțul, este reușit definită de Anca Sigărtău. Cei doi actori acordă atenție deosebită, rostirii replicii cu sens dublu pentru a îi evidenția substratul metaforic conținut. Cu umor delicat dezvoltă Constantin Cojocaru pe acel Administrator curios, iritat de “scandalul” cuplului din bloc care pune paie pe foc conflictului. 
         Veșnica temă a cuplului este reușit analizată, chiar dacă se abordează prin text simplist evoluția relației dintre cei doi soți. “Zăpezile de altadată” rămâne un exemplu de cum se poate realiza teatral comicul, fără vulgaritate, cu sens satiric bine compus teatral. 

P.S. Dintre cele nouă spectacole alese pentru a reprezenta comedia în “festCO” (Festivalul Comediei Românești), “Zăpezile de altădată” era unul din puținele care se încadrau fără reproș regulamentului concursului. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu