“DISEARĂ LA 7” – TEATRUL DE COMEDIE / Sala Studio

ACTORII SALVATORI AI REGIZORULUI …

         Actorii, ILONA BREZOIANU și ALEXANDRU CONOVARU, reușesc performanța de a salva spectacolul de penibil și de confuzia aplicată prin regie și scenografie unui text mediocru. “Diseară la 7” îi aduce lui Aurelian Bărbieru în 2017, premiul întâi la Concursul de Comedie Românească, ediția a XII-a, proiect inițiat de Teatrul de Comedie cu speranța că va descoperii pe urmașii lui Caragiale; până acum nu i-a descoperit, dar rămâne demnă de stimă căutarea lor. 

        

 Piesa este debutul în dramaturgie al actorului Aurelian Bărbieru care a jucat în multe spectacole pe scene din Capitală, până în 2009 când s-a stabilit în Germania, unde activează tot ca actor. “Diseară la 7”, piesă în două personaje din medii sociale dferite, într-un act, dezvoltă un conflict ilogic, cu o replică simplistă. Se întâlnesc Ea și El într-un parc; Ea este o femeie de moravuri ușoare, o prostituată, El, un om cu bani care licitează opere de artă, cu idealul neîmplinit de a fi pictor, se află în pragul sinuciderii că l-a părăsit iubita … în urmă cu mulți ani! Între cei doi se leagă comunicarea destăinuirilor și Ea reușește să îl salveze din depresie. Această relatare a acțiunii este doar un  argument despre situații șubrede drmatic, despre conflictul susținut de personaje lipsite de consistență; actorii reușesc însă, să le dea credibilitate prin tratarea lor cu atenție pentru a sugera că fiecare replică ar asunde cuvinte nerostite despre nefericirea personală a fiecăruia. Tema piesei ar fi necesitatea comunicării sincere dintre oameni. 

         Chris Simion – Mercurian este o regizoare dedicată teatrului independent, manager remarcabil, activ care a înființat și unul din festivalurile teatrului independent “Untercloud”, aflat în prezent în desfășurare cu cea de a X-a ediție; ca regizor destul de rar a activat pe o scenă a teatrului instituționalizat. În programul de sală, regizoarea precizează că și-a dorit să realizeze “un spectacol dincolo de text”; cum textul e mediocru, dorința are motivare, numai că soluția teatrală găsită de regizoare e artificială; putea totuși să colaboreze cu dramaturgul pentru a îmbunătăți hibe ale scrierii. Apelează ca sprijin pentru viziunea regizorală, Chris Simion – Mercurian, la scenografa Adina Mastalier, iar aceasta propune un decor cu notă “fantastică”, absurdă care nu sugerează nimic prin încărcarea fără rost a spațiului restrâns din sala Studio. Spațiul de joc e dominată de un turn cu un văl negru, de construcția dărăpănată a unei scene pentru “teatru în teatru”, de două uși nefolosite în spectacol, pe laterale de o oglindă și un trunchi de copac, iar pereții sălii sunt decorați cu zdrențele unor pânze. Publicul e primit în sală pe o laterală a Studioului, “mobilată” și ea cu pânze de păianjăn. Acest decor este asurd conceput în raport cu solicitarea textului, acțiunii derulată realist de întâlnire într-un parc a celor doi protagoniști. “Textul îți dădea indicații clare, concrete. Acțiunea se întâmplă într-un parc, pe o bancă. M-am panicat. Nu știu să fac spectacole așa. Și atunci am încercat să creăm o lume, o atmosferă, o altă dimensiune, care să nu trădeze autorul, dar care să ne permită să fantazăm … “, mai precizează Chris Simion – Mercurian în programul de sală. Din păcate, ce a încercat să “fantazeze” scenografa, distruge textul, nu își găsește nici o motivare în scriere , iar “atmosfera” e penibilă. În aceast decor jalnic, completat și de costume vulgare, regizoarea mai dezvoltă și două momente absurde de dans între cele două personaje, luminate în roșu!  Prin acestă practică a unora de a fi regia mai presus de text se distruge nu numai un dramaturg la început de drum, ci mai ales… Shakespeare sau Cehov.

       

  Actorii cu inteligență, se luptă și trec peste artificiile regizorale și cadrul scenografic și reușesc să contureze cu sinceritate, trăirea stărilor indicate de dramaturg pentru cele două personaje. Ilona Brezoianu desenează abil portretul femeii, ajunsă să se prostitueze, pe care îl ferește de vulgaritatea ostentativă, dictată de costumele purtate. În debutul întâlnirii, privește cu atenție la bărbatul din parc, ca apoi destăinuirile sale să îi stârnească interesul și chiar să o implice în acțiunea de salvare a posibilului sinucigaș. Excelent Ilona Brezoianu trece personajul de la o stare la alta, cu sensibilitate sugerează cum Ea e impresionată de situația acelui bărbat fără nume, El. Actrița salvează personajul dându-i profunzime pentru a sublinia cât de importantă este comunicarea între oamen pentru a găsi soluții de viață. 

        

 El, bărbatul cu bani siguratic, aflat în depresie, primește o caracterizare nuanțată din partea actorului Alexandru Conovaru. Credibil actorul creionează frământările, nemulțumirile celui căruia existența i-a oferit bani, dar nu și împlinirea unor idealuri, fie cel de a deveni artist, fie cel de a avea alături femeia iubită. Alexandru Conovaru trăiește intens, substratul absent prin replică, pentru a da personajului motivarea disperării sle. Cei doi actori sunt admirabili prin modul de interpretare a personajelor  care le dă complexitate. Regretabile sunt efectele scenografiei și regiei care stânjenesc, adeseori, interpretarea. 

         “Diseară la 7” vrea să fie o comedie amară, salvată parțial din penibilul tratării teatrale de doi actori de valoare.

P.S. Și acest spectacol demonstrează că ambițiile regizorale pot avea drept rezultat, o reprezentație fără sensuri emoționale, falsă în raport cu intențiile majore dictate de textul distrus prin ilustrarea teatrală. DE CE ASTFEL DE REGIZORI NU ÎȘI SCRIU SINGURI TEXTELE PENTRU A ÎȘI EXPRIMA “ORIGINALITATEA” TEATRALĂ?! Ei uită voit că menirea regizorului este de a transmite scenic credibil tema tratată de un dramaturg, de a o “traduce” teatral prin actori, și se cred mai presus de autor. E drept, regizoarea Chris Simion – Mercurian în biografa sa artistică, nu s-a încumentat până acum, să îl atace pe Shakespeare, ci doar pe debutantul premiat pentru încercarea de a fi dramaturg, Aurelian Bărbieru.