“YONKERS” - UNTEATRU

UN SPECTACOL CUCERITOR

Teatrul independent UNTEATRU în coproducție cu Teatrul “Nottara” prin distribuție, prezintă un spectacol admirabil, o reprezentație de “teatru adevărat” într-o formulă de imagine originală. Se oferă publicului o întâlnire cu Neil Simon, dramaturg american cunoscut și prin prezența în repertoriul altor teatre, de astă dată cu piesa “Lost in Yonkers” (“Yonkers”, titlul afișului), distinsă în 1991 cu premiul Pulitzer. Neil Simon este un scriitor prolific, cu piese de teatru, musicaluri și scenarii de film, apropiat genului comic, dar are și texte dramatice. “Yonkers” în traducerea reușită a Cristinei Juncu, dezvoltă o temă preferată a dramaturgului – familia, plasată în cartierul Yonkers din New York, și îmbină comicul cu dramaticul situațiilor. 

Originalitatea montării scenice concepută de Andreea Vulpe și echipa sa – scenografie și interpretarea actorilor -, pornește prin adaptarea piesei la un spațiu de joc neconvențional. Se alege barul de la UNTEATRU, ca și în cazul spectacolului în două personaje “In Forest Dark and Deep” (comentat pe acest blog), numai că acțiunea include mai multe personaje, fiind plasată în imediata apropiere a spectatorilor. Barul devine o cofetărie, propietate a unei familii numeroase, a Bunicii care are activi trei “copii” acum maturi și doi nepoți de 16 și 14 ani, aflați la o vârstă dificil de strunit. De la intrarea în sala de spectacol-cofetărie, spectatorilor li se indică locuri la mesele localului, încărcate de dulciuri discret evidențiate cu luminițe. Scenografa Cristina Milea și regizoarea Andreea Vulpe, transpun cu inspirație acțiunea încărcată de surprize, de pe o scenă clasică, într-un spațiu intimist cu includerea publicului în decor . Senzaional concepe decorul și costumele Cristina Milea într-o notă veselă. “Cofetăria” e viu colorată, cu fețe de masă și scaune cu huse, barul vechi e locul unde se pregătește înghețată, costumele sunt în nota epocii acțiunii, anii '40, când Europa se afla în plin război. Cristina Milea redă cu migală o imagine fermecătoarea a unui mic segment de epocă. Timpul istoric din cel de al doilea Război Mondial e sugerat cu finețe prin personajul Bunica, de origine germană, manifestată în vorbire și comportamentul autoritar. Cristina Milea “ambalează” cuceritor reprezentația, fără a apela, ca și regizoarea la efecte superficiale de imagine.

Andreea Vulpe, regizor și unul din puținii profesori de actorie deosebiți deținuți de UNATC, exploatează creativ spațiul de joc, conduce destoinic mișcarea scenică și îndrumă actorii pentru adaptarea la convenția teatrului intimist cu spectatorii mereu în preajma lor. Distribuția aleasă de regizoare, dă prilej publicului de a cunoaște și aplauda harul unor actori din diferite generațiu care confirmă a fi valori în mișcarea teatrală.

Mihaela Trofimov este de acum, o actriță consacrată în special prin roluri importante din dramaturgie prezentate la UNTEATRU. De astă data, Mihaela Trofimov uimește prin compoziția la amănunt a Bunicii. Aparent dură în postura de cap a familiei, Bunica, propietara cofetăriei, ascunde în interior un suflet sensibil față de nepoți și dorința ca familia să respecte reguli de viață rigide pornite și din viața personală cu origine germană. Impresionant construiește Mihaela Trofimov acestă compoziție în fața unui public care îi poate urmări “prim planurile” expresiei.

Sandra Ducuță după rolul deosebit din “Class” de la Teatrul Național “I.L.Caragiale” (comentat la data premierei pe acest blog), este senzațională în Arty, nepotul de 14 ani și compune personajul prin profunzimea trăirii situațiilor în tonuri diverse – comice sau dramatice. Micuță de statură, actrița demonstrează însă, a fi înzestrată cu forța capacităților pentru abordarea unor roluri de anvergură. Fratele lui Arty, adolescentul Jay, prilejuiește și lui Alex Popa o interpretare de excepție prin modul transpunerii în personaj, arătând multiplele fațete specifice vârstei. Cei doi tineri actori promit evoluții spectaculoase, dacă au ... norocul întâlnirii cu regizori care să le evidențieze harul.

Cristina Juncu, Andrei Radu și Vlad Bălan au de prezentat pe copiii adulți acum, ai Bunicii. Bella amintind de un personaj din benzi desenate, e întrupat de Cristina Juncu și actrița realizează o performanță în definirea acestui dificil rol. Actrița sugerează nuanțat naivitatea copilăroasă a acestei femei mature, dorința de a își afla un partener de viață în plasatorul de la cinematograf, descris a fi handicapat. Excelent conduce actrița evoluția în situații a Bellei care prin relația cu familia își maturizează personalitatea. Lacrimi nu îi lipsesc din privire la început în relația cu Bunica, dar pe parcurs Bella se transformă în percepția relațiilor de familie. Cristina Juncu este o tânără actriță care se plasează în topul colegilor de generație. Tatăl lui Jay și Arty, văduv nefericit, nevoit să plece la muncă în alt stat american, e caracterizat convingător de Andrei Radu, rolul fiind redus în implicarea conflictuală și evidențiat mai mult prin citirea scrisorilor din off către copii. Mihaela Subțirică rezolvă rolul secundar al mătușii, cu atenție în relaționarea cu familia.

Discutabilă rămâne interpretarea lui Vlad Bălan în Louise, fratele tatălui și Bellei. Actorul nu s-a adaptat pe deplin convenției de teatru intimist și aplică exagerării în expresie și gestual pentru caracterizarea celui din mafia locală, un hoț care însă, își iubește nepoții aflați în grija Bunicii. 

“Yonkers” este un spectacol cuceritor prin atragerea emotivă a spectatorilor în viața unei familii cu personaje în care se regăsesc și descoperă și actori de valoare ce le dau credibil viață, într-un cadru scenografic încântător.