EVENIMENT!
A trecut un an de când sălile de spectacol au fost închise de blestemata pandemie. Iată însă, că viața teatrală începe încet, încet să reînvie, să iasă din izolarea spectacolelor pe online. Întenția de supraviețuire a teatrelor apelând la online este de înțeles, dar rezultatul e searbăd, spectacolele nu mai transmit emoție publicului aflat în sufragerie, nu într-o sală de spectacol. Unii comentatori și chiar manageri consideră spectacolele pe online drept un ”curent teatral novator”, dar ignoră rostul major al teatrului confirmat de când există, de secole când multe curente au decedat. ”Online” afectează menirea teatrului de act cultural captivant pentru publicul aflat față în față cu actorii, într-o sală de spectacol, relaționarea emotivă cu cei care construiesc o poveste pe scenă.
Pentru a argumenta calitățiile acestei reușite sunt necesare unele precizări. În 1962, Edward Albee lansează piesa, înregistrând un mare succes, iar de atunci se tot joacă mereu pe diferite maridiane și trece în rândul dramaturgiei clasice. Titlul - ”Cui i-e frică de Virginia Woolf?” a fost ales subtil de dramaturg, drept trimitere metaforică la tematica acțiunii cu întrebarea - ”Cui i-e frică de ... confruntarea cu realitatea?”. Numele Virginei Woolf, scriitoare și avocat cunoscut și controversat din Londra secolului al XIX-lea, e un ptetext pentru trimiterea spre subînțelesul tematic al piesei, dedicat teatrului psihologic, intimist, construit ireproșabil de autor. Viața în cuplu devine subiect al analizei psihologiei relațiilor celor patru personaje. Martha și George, alături de cuplul mai tinerilor Nick și Honey, se află în situația unor dezvăluiri intime din biografia lor, la o petrecere cu consumare de alcool, ce poate declanșa și conflicte. Tema subiectului e generoasă prin multiple substraturi – de la cel al dorinței de reușită profesională și eșec, la bani, de la absența comunicării, la dorințe intime tăinuite, de la iubirea sinceră, la revoltă, de la iluzii, la necesitatea adevărului realității într-o relație. Bogăția tematică e susținută prin subtextul fiecărei replici.
Teatrele noastre înscriu mereu în repertorii piesa, dar adeseori a fost vizibilă ambiția regizorilor de a acorda atenție parțial tematicii. Astfel, complexitatea analizei psihologice dispare din viziunea lor. Indiferent de epocă, cuplurile se pot confrunta cu situații similare celor din piesa care se dovedește a fi mereu actuală, dacă viziunea regizorală pătrunde în studiul psihologiei personajelor. Regizorul Alexandru Mâzgăreanu uimește acum, prin ”citirea” scenică a piesei, cu multă atenție, în profunzime, și servește pe deplin intențiile dramaturgului de teatru psihologic, mere actual. Nu uită nici o latură tematică pentru reprezentare teatrală și lasă liberă judecării de către public o secvența specială, cea a evocării copilului Marthei cu George, dacă este reală sau doar o iluzie a lor pentru dorința existenței unui fiu. Regizorul colaborează excelent cu echipa aleasă. Lucrează minuțios pentru nuanța replicii și a relațiilor, cu actorii inspirat selectați, exploatând pe deplin talentul lui Carmen Tănase (Martha), Adrian Titieni (George) și Ioana Mărcoiu (Honey) alături de Silvian Vâlcu (Nick). Într-o sală mare poate părea imposibil să fi captat de un spectacol de teatru intimist, să arunci privirea pe gaura cheii în viața unui cuplu. Andrada Chiriac mobilează scena cu un decor armonios pentru acțiune și substratul ei, cu detalii semnificative prin linii de neon, manevrate discret prin culoare pentru a lumina tensiunea situațiilor. Sporește calitatea vizualizării atmosferei conflictelor, Alexandra Mâzgăreanu prin costumele create cu eleganță, cu substratul necesar caracterizării personajelor. Scenografia - decor și costume – aduce într-o sală cu scenă mare, prin măestria autoarelor și cooperarea cu regizorul, atmosfera necesară prezentării intimității vieții unui cuplu.
Alexandru Mâzgăreanu derulează acțiunea în ritm alert, dar și prin intervenția unor momente lipsite de replică, de pauză, tensionate prin trăirea expresivă a actorilor în relația raportată la situație. Pretextele folosite de dramaturg, precum alcoolul sau cântecul -”Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, regizorul le plasează discret ca accente cu sens convingător, dar să nu afecteze miezul tensiunii dramatice în analiza relațiilor. Accentele muzicale datorate lui Alexandru Suciu sunt apreciabil adaptate situațiilor și viziunii regizorale. Regizorul a condus relațiile dintre personaje ca pentru un film, unde convenția genului speculează actorul prin expresie plastică, gestuală.
Pentru Marele Public, ACTORII sunt argumentul suprem al succesului unui spectacol. Dar ... ei nu pot înfăptui mari creații, dacă nu au în spate un regizor în colaborare cu talentul lor. Mulți mari actori nu reușesc uneori, strălucire în viziuni în care regizorul vrea să fie mai presus de actori și chiar de text. Actorii sunt sufletul acestui spectacol, capacitățiile lor sunt pe deplin exploatate de viziunea regizorală. Carmen Tănase, interpreta Marthei, s-a dovedit în carieră un talent, folosit mai mult cu mare succes într-un serial, mai puțin pe scenă. De astă dată, Carmen Tănase demonstrează că este o mare artistă și oferă o rară creație în rolul unui personaj aparent ambiguu, cu grijă și știință în rostirea cuvântului, evidențiind sensurile sale tăinuite în contextul situațiilor, prin intrarea deplină în caracterul, în ”pielea” personajului. Trăiește intens fiecare moment al acțiunii, ca în viața curentă a unei femei și nu se desprinde de drama interioară a personajului. Biografia Marthei e marcată de tată, rector al universității unde activează George, ca profesor de istorie și a eșuat în parvenirea ca șef de catedră, își iubește soțul, dar mentalitatea afectează relația conjuncturală, o împinge spre soluția refugiului în alcool sau în relații erotice derizorii, nu își mai poate găsi forța de a privi concretul realității. Drama interioară a Marthei, actrița o arată publicului impresionant, ca repet, o mare actriță. George, partenerul cuplului, interpretat de Adrian Titieni, se alătură admirabil relației și devine pion de forță al acțiunii. Ratările personajului ambalate în evocări biografice, sunt cu dublu sens evocate în rostirea cuvântului și George care își iubește soția devine astfel, victima reală a unui sistem mereu actual de relaționare personală în societate. Revoltele lui George în relațiile cu partenerii, cu motivările de rigoare, actorul le definește perfect sugerând ambiguitatea situațiilor. Adrian Titieni trăiește scenic drama comunicării într-un cuplu, realizând o performanță în acest rol, fiind personaj de referință al subiectului piesei alături de parteneră, cum rar se întâlnește în alte viziuni regizorale. Actorul și pedagogul, Adrian Titieni se prezintă acum ca un creator de valoare în ierarhia teatrală. Carmen Tănase și Adrian Titieni, întrupează oameni, nu personaje de ocazie, oameni cu probleme de viața în care se pot regăsi spectatorii.
Cuplul Honey – Nick, dramaturgul induce posibilitatea de a evolua la fel ca Martha și George cu importanță sporită pentru câștig de bani, un alt substrat tematic al piesei. Este excelentă Ioana Mărcoiu prin compunerea senică a personajului, prin marcarea relațiilor cu expresie și în momentele de tăcere, ca și prin modul de tratare a replicii. Actrița deține multe roluri în palmares, dar în Honey de astă dată e senzațională, reușind prezență scenică captivantă și când e lipsită de cuvânt. Biografia lui Honey, fata cu bani, actrița o redă în substanță prin sinceritatea trăirii fiecărei situații. Silvian Vâlcu tratează pe Nick ca un doritor de parvenire cu revolte personale. Actorul respectă substanța textului și viziunea regizorală, dar nu reușește să dea uneori strălucire în relații, poate că rolul nu e convenabil personalități sale apreciabile în alte partituri dramatice.
”Cui i-e frică de Virginia Woolf?” poate fi considerat un spectacol eveniment cultural prin specularea cu respect a consistenței piesei de analiză psihologică, devenită astfel, actuală și prin tratarea scenică deosebită datorată actorilor care transmit publicului emoția cuvenită atragerii interesului pentru acțiune și tematică
P.S. Acest comentariu entuziast nu e stârnit de absența de un an a premierelor, ci de surpriza realizării reușite a unui spectacol încărcat de sensuri, cu o piesă mult jucată în diverse viziuni regizorale discutabile.
Să sperăm că teatrul revine la rostul său cultural și managerii nu cad în plasa ... online.
Angela Ioan îmi revelase spectacolul . Tot ea mi-a indicat aceasta recenzie a ta. Si ma bucur . Ce scrii aici îmi confirma încântarea Angelei . In plus cu amanunte . Sunt deosebit de bucuros ca , în sfârșit , cu inteligenta , teatrele încep sa funcționeze la voi . Aici ( la Stockholm ) încă nu. Ai mare dreptate când nu te alături entuziasmului ( forțat) pentru rezolvarea " on line" . Da , teatrul e viata , respirație care trebuie împărțită cu publicul acum , aici , pe viu. Cum zic , ma bucur . De tot ce vine din "direcția" asta . Chiar si de un sărac " like"din când în când pe la postările mele . De cartea despre Liliana cred ca ai auzit . Dacă nu , mai treci pe la pagina mea , se găsesc detalii acolo. Lucian Muscurel
RăspundețiȘtergereMulțumesc pentru mesaj. Cartea Lilianei m-a bucurat imens de apariție, dar nu am reușit să o procur de la cele două librării din preajma domiciliului. Sper să o
RăspundețiȘtergerereușesc în deplasări foarte sporadice în Capitală. Cred că e o carte de referință pentru istoria teatrului nostru în care LILIANA TOMESCU este un nume de referință
Numele meu este Ivy, vreau să împărtășesc mărturia mea cu lumea, nu-mi imaginez niciodată că fac asta, dar sunt plin de bucurie și vreau ca și alții să aibă ajutorul lor. Soțul meu m-a abandonat pe mine și pe copiii noștri fără nicio explicație, am încercat toate mijloacele posibile pentru a-l readuce acasă, dar a acționat ciudat față de mine și chiar a neglijat copiii. Am fost frustrat, am căutat ajutor din diferite unghiuri până când am văzut o postare despre Dr. Ajayi, un jucător de vrăji. Am contactat turnătorul de vrăji, care mi-a spus ce să fac. El m-a asigurat că va arunca o Vrăjeală și totul va fi bine în termen de trei zile, dar am fost sceptic, m-am gândit la ceva înainte de a-l contacta în sfârșit din nou, am trecut prin proces împreună și, spre surprinderea mea, vraja a funcționat și soțul meu s-a întors acasă și a îngenuncheat să implore iertare, dar primul a fost un telefon surpriză de la el, pentru că nu am mai vorbit de un an. Dr. Ajayi este cu adevărat un om cu cuvintele sale, dacă aveți probleme în relația dvs. sau orice aspect al vieții dvs., contactați-l pe dr. Ajayi pentru a obține o soluție durabilă.
RăspundețiȘtergereE-mail: drajayi1990@gmail.com
Viber / WhatsApp: +2347084887094
Ai o neînțelegere cu iubitul tău care a dus la despărțire și ai încercat să te împaci cu el sau ea, dar el / ea nu îți oferă un răspuns pozitiv și simți că ceva nu merge bine în relația ta și ai nevoie de o soluție rapidă , contactați-o pe dr. Ajayi astăzi și asigurați-vă că viața voastră amoroasă revine la bine cu fosta dvs., dr. Ajayi m-a ajutat să redau pacea în casa mea, deoarece soțul meu m-a părăsit timp de 9 luni și a trăit cu o altă femeie și nu a vrut întoarce-te acasă, dar cu ajutorul dr. Ajayi, el a revenit acasă după 3 zile după ce dr. Ajayi a făcut o vraja puternică de restaurare. Deci, dacă aveți nevoie de o soluție rapidă în relația sau căsătoria cu ajutorul unui jucător de vrăji, contactați-l pe Dr. Ajayi acum pe e-mail: drajayi1990@gmail.com sau Viber / Whatsapp:
RăspundețiȘtergere+2347084887094
De asemenea, poate efectua următoarea vraja de mai jos
1. Vrajă la loterie
2 Vrajă de noroc
3. Vrajă pentru a câștiga cazul în instanță
4. vraja sarcinii
etc.
VARĂ PUTERNICĂ CU CASTERE CARE M-AU ADUS ÎN SPATE ÎN VIAȚA DUPĂ CE M-A LASAT E-MAIL CU E-MAIL DRWALESPELLHOME@GMAIL.COM SAU ADAUGĂ-L PE WHATSAPP / VIBER +2347054019402
RăspundețiȘtergereBună ziua colegilor mei prieteni online, vreau să folosesc acest mediu pentru a mulțumi lui DR WALE pentru că mi-a adus înapoi fostul soț. soțul meu m-a părăsit pentru fosta lui iubită pe care a avut-o înainte de a se căsători cu mine este o situație dificilă pentru mine. Am sunat și i-am cerut să se întoarcă, a refuzat a spus că nu mă mai iubește. Am încercat toate modalitățile posibile pentru a-l recupera înapoi degeaba i-am povestit prietenului meu despre asta și ea mi-a dat-o pe WhatsApp WALE WhatsApp și eu i-am dat WhatsApp și i-am spus problema mea și el mi-a spus ce să fac și eu am făcut-o și el a aruncat o vrajă de dragoste care mi-a adus soțul în 48 de ore. Dacă aveți nevoie de ajutor pentru a vă întoarce împreună cu Ex. contactați DR WALE la
WhatsApp / Viber him +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com
Călătoria mea de restaurare a căsătoriei a început acum 3 zile, când soția mea de 22 de ani m-a schimbat cu un bărbat cu 10 ani mai mic. Am 57 de ani și ea 55. Am trecut prin deșert și în timpul călătoriei mele l-am găsit pe doctorul Isikolo. Dumnezeu l-a folosit pentru a-mi vindeca inima frântă și mi-a luat durerile cu vraja sa de Iubire Puternică. a fost una dificilă pentru mine, încercând să o readuc acasă fără succes și a devenit o agonie pentru copiii mei și pentru mine. Am încredere în Domnul și știu că El îmi va restabili căsătoria. I-am explicat totul și mi-a spus ce să fac, ceea ce am făcut și el și-a făcut partea, iar soția mea s-a întors acasă la mine și la copiii noștri în mai puțin de 48 de ore. Trebuie să avem credință. Credința este asigurarea lucrurilor la care sperăm și convingerea lucrurilor nevăzute. Bărbații și femeile, vă rog, nu renunțați, Dumnezeu îl poate folosi pe doctorul Isikolo pentru a vă restabili căsătoria sau relația. Nu pierdeți speranța. Trebuie să te îndrăgostești de Domnul. Contactează doctorul Isikolo Pentru o vrajă de dragoste puternică trimisă de Dumnezeu. prin e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp-ul său la: +2348133261196
RăspundețiȘtergereEste timpul să-mi împărtășesc mărturia, eu sunt Nelson și fericit când depun mărturie aici, am fost prezentată de Baba Ogbogo de mama mea când a descoperit că nu-mi pot rămâne soția însărcinată după 3 ani de căsătorie. Deci, acestea au adus atâtea probleme în căsnicia mea și au dus la divorț. a spus ea, el este extrem de spiritual și poate să o facă pe soția mea să se întoarcă la mine cu bucurie și putem avea copii împreună. La început, nu m-am îndoit până nu l-am contactat și apoi am aruncat vrăji puternice asupra mea și am făcut-o pe soția mea să se întoarcă la mine după ce a făcut ceea ce era necesar. Acum, suntem mulțumiți de copii minunați. Din ziua în care Great BaBa Ogbogo a lucrat pentru mine și mi-a rezolvat problemele. Am făcut un jurământ puternic că, atâta timp cât voi trăi, voi continua să mărturisesc despre bunătatea marilor sale lucrări, iar cei care se confruntă cu dificultăți de relație și căsătorie ar trebui să-l contacteze rapid și să devină un martor fericit ca mine. I-am renunțat la contact aici, prin e-mail: greatbabaogbogotemple@gmail.com sau l-am contactat prin numărul său WhatsApp. +2349020168697
RăspundețiȘtergereEl a făcut-o pe fosta mea soție să se întoarcă la mine cu bucurie
M-a vindecat de la un om impotent la un bărbat adevărat.
GET YOUR EX LOVER BACK OR YOUR BROKEN RELATIONSHIP OR MARRIAGE RESTORED BACK.
RăspundețiȘtergereGreatest things I have experienced in my life and my broken marriage. and I saw a wonderful testimony of Lisa on a psychic page about the good works of DR Owo. I never believed it, because I have never heard anything about such a miracle before. Nobody would have been able to convince me about it not until DR Owo did a marvelous work for me that restored my broken marriage by getting my husband back to me and leaving the other woman he wanted to marry. as his new wife after fixing their wedding date. I was truly shocked when my husband knelt down pleading for forgiveness for me to accept him back. I am really short of words to use to show my appreciation to Dr Owo For his a God sent to me and my Entire family for divine restoration of my marriage. Contact him now for any kind of help via email: drowoherbs@gmail.com
Mă bucur atât de mult că am întâlnit un bărbat ca DR WALE atât de minunat. Am avut o perioadă oribilă în căsătoria mea, am crezut că viața mea s-a terminat pentru că nimic nu mai merge bine în viața mea, căsătoria mea nu este stabilă, de asemenea lucrurile nu merg bine la locul meu de muncă. soțul meu mă chinuia viața, ducea tot felul de femei care le duceau în casa noastră matrimonială, eram confuz cu viața mea, simt că îmi iau viața singură. dar toate lucrurile se schimbă definitiv când l-am cunoscut pe Dr. WALE, i-am spus despre comportamentul soțului meu și despre cum mă trata el. Dr. WALE mi-a cerut să nu mai plâng că totul va fi bine. DR WALE mi-a spus lucruri pe care trebuie să le fac și le-am făcut în consecință, mi-a cerut să le fac. Am plătit pentru toate articolele necesare pentru a vindeca farmecul care îl face pe soțul meu să se poarte rău față de mine. după ce am plătit pentru aceste articole, DR WALE a făcut o treabă de prefect pentru mine. În timp ce citești asta acum, soțul meu se comportă bine și eu și copiii de acasă. Toate datorită DR WALE. puteți ajunge la DR WALE pe WhatsApp / Viber: +2347054019402 SAU drwalespellhome@gmail.com
RăspundețiȘtergereHow I Got My Ex Husband Back…Greetings to every one that is reading this testimony. I have been rejected by my husband after\(5) years of marriage just because another woman had a spell on him and he left me and the kid to suffer. one day when i was reading through the web, i saw a post on how this spell caster on this address; dromokpo@gmail.com HE helped a woman to get back her husband and I gave him a reply to his address and he told me that a woman had a spell on my husband and he told me that he will help me bring him back to me and after 2 days that i will have my husband back. I believed him and today I am glad to let you all know that this spell caster has the power to bring lovers back. because I am now happy with my husband. Thanks for Dr. Omokpo His email: dromokpo@gmail.com
RăspundețiȘtergerePromit să împărtășesc această mărturie în întreaga lume, odată ce iubitul meu se întoarce la mine și astăzi, cu tot respectul dorit, îi mulțumesc DR-ului ISIKOLO pentru că a adus bucurie și fericire relației mele și familiei mele. Vreau să vă informez că există un jucător de vrăji care este real și autentic. Nu am crezut niciodată în niciunul dintre aceste lucruri până nu mi-am dezlegat iubitul, am cerut ajutor până când l-am găsit pe doctorul Isikolo, un vrajitor de grătar și mi-a dat o vrajă de dragoste și m-a asigurat că îl voi recupera pe iubitul meu în 2 zile după ce vraja a fost aruncată, 2 zile mai târziu, mi-a sunat telefonul și, așa de șocant, a fost iubitul meu care nu m-a sunat în ultimele 3 luni. Mi-a cerut scuze pentru inima să se rupă și mi-a spus că este gata să fie osul meu de spate până la restul vieții sale alături de mine. Dr. Isikolo l-a eliberat pentru a ști cât de mult îl iubeam și îl doream. Și și-a deschis ochii pentru a ne imagina cât de mult avem împreună. În timp ce scriu această mărturie acum, sunt cea mai fericită fată de pe pământ. Dr. Isikolo te poate ajuta și pe tine. Trimiteți-i un e-mail la: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp-ul său la +2348133261196.
RăspundețiȘtergereSunt un talentat psihic turnător și psihic, specializat în diferite forme de vrăjitoare puternică și soluții de vindecare care te pot ajuta în orice provocări cu care te-ai putea confrunta în viață. REZULTATELE MEU SUNT 100% GARANȚIE ,,, mă puteți contacta prin e-mail la (sholamidehelps@gmail.com) și pe whtasapp +2349060785579
RăspundețiȘtergereȘanse mari să-ți revii omul cu ajutorul DR ISIKOLO.
RăspundețiȘtergereeu sunt Patricia Paulet. soțul meu ne-a părăsit pe mine și pe cei doi copii ai noștri timp de aproximativ 10 luni. Am trecut prin multă durere, am făcut tot ce am încercat pentru a-l face să se întoarcă la mine și la copii, dar nimic nu a funcționat. a fost într-adevăr o perioadă stresantă pentru mine, pentru că nu am vrut niciodată să trec prin durerea inimii. mi s-a spus să iau legătura cu un medic de vrajă de dragoste pentru a mă ajuta, ceea ce am făcut, am avut norocul să iau contactul lui ISIKOLO care a putut să mă ajute, l-am contactat și i-am explicat totul și i-am respectat procedurile și a făcut vraja de reuniune de dragoste care mi-a adus soțul la mine și la copiii săi în 2 zile. multumesc mult DR ISIKOLO Apreciez foarte mult ceea ce ai facut pentru mine. Iată contactul său, dacă ți se poate solicita acest lucru prin rezolvarea problemelor de relație E-mail: isikolosolutionhome@gmail.com Îl poți și Whatsapp pe +2348133261196
Bună băieți... Numele meu este Clara Guzman și vreau doar să îi mulțumesc (DR ISIKOLO) pentru ceea ce a făcut pentru mine și familia mea, ajutându-mă să câștig loteria. Am câștigat Patru sute douăzeci de mii de euro. ((420.000,00)). Vraja sa de loto este cea mai bună și uimitoare. Viața mea este acum echilibrată și sunt acum foarte bogată Așa cum mi-am dorit întotdeauna și sunt fără îndoială. Căutați un jucător de vrăji real și autentic care să vă ajute să câștigați în orice fel de loterie pe care o jucați? îl puteți contacta pe DR ISIKOLO, astăzi tot planul dvs. de a câștiga vreodată Big in lotto se va împlini și va funcționa bine pentru dvs. Vraja Lui foarte reală și autentică, încă nu-mi vine să cred. Vraja Lui, de asemenea, funcționează foarte repede. Vă mulțumesc foarte mult DR ISIKOLO pentru că v-ați dedicat timpul pentru a arunca vraja de loto pentru mine. Am primit facturile plătite, datoria mi-a fost compensată și sunt încă foarte bogat. Dacă aveți nevoie de un jucător de vrăji real și autentic care să vă ajute să câștigați reclame la loto, pentru a vă aduce înapoi iubitul, contactați-l cu amabilitate pentru ajutor rapid și urgent. e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp him la +2348133261196
RăspundețiȘtergereVă mulțumesc foarte mult DR ISIKOLO pentru că l-ați făcut pe fostul meu iubit să revină la mine. Scriu această minunată mărturie cu privire la acest om. Mi-a îndeplinit toate dorințele. Iubitul meu și cu mine ne-am întâlnit mai mult de 2 ani și, deși avusesem atât de multe probleme, dar nu ne-am gândit niciodată la o despărțire. Într-o zi, m-a sunat la telefon spunându-mi cum este obosit de relație și nu poate vedea nicăieri spre care ne îndreptăm. Au trecut luni și iubitul meu nu m-a mai contactat și nu am mai auzit de el și telefonul său mobil a fost deconectat. Știam că trebuie să caut ajutor din cauza atâtor dragoste pe care o am pentru el. Am contactat acest mare jucător de vrăji pentru că nu am mai contactat niciodată pe nimeni și vă spun că după 2 zile de contact, fostul meu iubit m-a sunat și mi-a cerut să mă vadă după 48 de ore, a făcut treaba pentru a mă împăca cu bărbatul meu, purta un inel pe degetul meu. Sunt foarte fericit pentru că în curând voi fi o femeie căsătorită cu ajutorul acestui mare jucător de vrăji. Am promis să vă manifest lucrările tuturor și vă rugăm să contactați acest om pentru a vă ajuta la: isikolosolutionhome@gmail.com sau puteți să-l WhatsApp și la +2348133261196.
RăspundețiȘtergereNumele meu este Laura Mattis și eram în căutarea disperată a unui fel de a-l face pe fostul meu iubit să se îndrăgostească de mine. Am avut urcușuri și coborâșuri, dar în ultimele 6 luni relația noastră a plecat spre sud. Am cheltuit peste 500 pe un aparat de turnat vrăji pe care credeam că mă va ajuta și fără să știu că nu a ajutat-o. Mă întind pentru că vreau să fiu femeia dorită pe care am fost și el se îndrăgostește de mine și se căsătorește cu mine. Nu pot să-l imaginez pe acest băiat cu nimeni altcineva până nu l-am contactat cu adevărat pe Dr. Ikhine, care îmi face dorința inimii să devină reală. El mi-a dat detalii despre cum să mă ajute, ceea ce a făcut atunci când m-am conformat și mi-a salvat bărbatul din mâinile rele ale doamnei care l-a hipnotizat și omul meu s-a întors la tine în 48 de ore și am fost cu adevărat uimit că o astfel de manifestare a puterilor este cu adevărat real. Acum pot spune cu bucurie oamenilor să încerce DR ISIKOLO în problemele lor și să aștepte rezultatele imediate. contactați-l cu adresa sa de e-mail. isikolosolutionhome@gmail.com sau direct WhatsApp +2348133261196.
RăspundețiȘtergerenu-mi venea să cred că mă voi reuni vreodată cu fostul meu iubit, eram atât de traumatizat, rămânând singur, fără corpul care să rămână lângă mine și să fiu cu mine, dar am fost atât de norocos într-o anumită zi să întâlnesc acest lucru dr. puternic, vrăjitor Dr Wight, după ce i-a spus despre situația mea, a făcut tot posibilul uman ca să vadă că iubitul meu se întoarce la mine, într-adevăr, după ce a lansat vraja, fostul meu iubit a revenit la mine mai puțin de 48 de ore, a venit fostul meu iubit înapoi, implorându-mă că nu mă va mai părăsi niciodată, 3 luni mai târziu ne-am logodit și ne-am căsătorit, dacă aveți aceeași situație, contactați-l pe dr. wight, pe e-mailul său: wightmagicmaster@gmail.com. mulțumesc foarte mult, domnule, că mi-ați redat fostul iubit înapoi, adresa de e-mail a lui: wightmagicmaster@gmail.com.
RăspundețiȘtergereWhatsApp: +17168691327
Vreau să mulțumesc marelui DR ISIKOLO pentru că mi-a adus Restabilirea relației mele rupte. Nimeni nu m-ar fi putut face vreodată să cred că Mărturia va ajunge vreodată la realitate. Am fost cel mai mare sceptic din lume. Nu am crezut niciodată în vrăji magice sau în altceva legat de asta, dar mi s-a spus de o sursă de încredere (un coleg de muncă foarte apropiat) și am încercat, a fost unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am făcut vreodată. Viața mea amoroasă era în ruine; inima se rupe și era la un pas de o treime. Pur și simplu nu am mai putut face față unui alt divorț și am vrut să încerc mai mult pentru a face relația noastră să funcționeze, dar soțului meu nu părea să-i pese. și s-a despărțit din nou de mine. Eram confuz și nu mai știu ce să fac din nou, ci mai degrabă ei să intre în contact cu DR ISIKOLO. A făcut o vrajă de dragoste care l-a făcut pe soțul meu să revină la mine în exact 48 de ore pe care m-a asigurat. acum suntem foarte mulțumiți de sinele nostru. DR ISIKOLO a făcut-o să realizeze cât de mult ne iubim și avem nevoie unul de celălalt. Acest om este pentru REAL și pentru bine. vă poate ajuta, de asemenea, să vă remediați relația ruptă. L-am avut pe soțul meu înapoi! A fost ca un miracol. contactați-l acum dacă aveți nevoie de ajutor. e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com Puteți, de asemenea, să-l WhatsApp la +2348133261196.
RăspundețiȘtergereNu am știut niciodată că oamenii încă mai au puteri și fac ca lucrurile să se întâmple așa. Sunt John Luna din Albania. Soțul meu m-a lăsat pe mine și pe copilul meu pentru o altă fată în urmă cu trei ani, de atunci viața mea a fost plină de dureri, tristețe și traume pentru că el a fost prima mea iubire și suntem împreună de ani de zile și nu ne-am putea imagina viața fără el . Am văzut câteva mărturii despre un mare jucător de vrăji DR DAWNACUNA și despre cum ajută oamenii din întreaga lume, că poate aduce înapoi iubitul în câteva zile, inițial am râs și am spus că nu mă interesează, ci datorită dragostei pe care o am pentru omul meu l-am consultat pe marele jucător de vrăji și, spre marea mea surpriză, după două zile, soțul meu m-a sunat pentru prima dată după trei ani, că îmi lipsește și că îi pare atât de rău pentru fiecare lucru prin care m-a făcut să treacă, încât mă vrea înapoi, ne vom petrece viața împreună și promit să nu ne mai părăsim nici eu, nici copilul meu. Încă nu-mi pot crede ochilor, pentru că este extrem de incredibil, este prea bun pentru a fi adevărat. Tot ce pot să spun este să vă mulțumesc DR DAWNACUNA pentru că mi-ați adus soțul la mine și la copilul meu și pentru oricine ar putea avea nevoie de ajutorul acestui mare jucător de vrăji, vă rog să-mi permiteți să trimit mailul aici: {dawnacuna314@gmail.com}
RăspundețiȘtergereWhatsApp: +2348032246310
O mărturie uimitoare despre un jucător care mi-a adus soțul înapoi la mine. Numele meu este May Lookman, locuiesc în Marea Britanie și sunt fericit căsătorit cu un soț minunat și grijuliu, cu doi copii. O mare problemă a apărut în familia mea acum șase luni, între mine și soțul meu. Atât de îngrozitor încât a dus cazul în instanță pentru divorț. a spus că nu a mai vrut niciodată să mai rămână cu mine și că nu mă mai iubește. Așa că a plecat de acasă și i-a făcut pe mine și pe copiii mei să trecem prin dureri severe. Am încercat din răsputeri să-l recuperez după multe cerșetori, dar fără rezultat. și a confirmat că și-a luat decizia și nu a mai vrut să mă mai vadă. Așadar, într-o seară, când mă întorceam de la serviciu, am întâlnit un vechi prieten de-al meu care l-a întrebat pe soțul meu. Așa că i-am explicat totul, așa că mi-a spus că singurul mod în care aș putea să-l recuperez pe soțul meu a fost să vizitez un jucător de vrăji, pentru că a funcționat și pentru el. Așa că nu am crezut niciodată în vraja, dar nu am avut de ales decât să-i urmez sfatul. Apoi mi-a dat adresa de e-mail a jucătorului de vrăji pe care l-a vizitat. {ogunomospellcaster@gmail.com}. Așadar, în dimineața următoare, am trimis un e-mail la adresa pe care mi-a dat-o, iar vrăjitorul m-a asigurat că îl voi recupera pe soțul meu a doua zi. Ce afirmație uimitoare !! Nu am crezut niciodată, așa că a vorbit cu mine și mi-a spus tot ce trebuie să fac. Apoi a doua zi dimineață, atât de surprinzător, soțul meu, care nu mă sunase în ultimele șase luni, mi-a sunat să-mi anunțe că se întoarce. Așa că s-a întors în aceeași zi, cu multă dragoste și bucurie, și și-a cerut scuze pentru greșeala și durerea pe care mi le-a provocat mie și copiilor mei. Apoi, din acea zi, relația noastră a fost acum mai puternică decât în trecut, cu ajutorul unui jucător de vrăji. Prin urmare, vă voi sfătui să-l vizitați cu amabilitate pe marele Dr. Ogun Omo dacă vă aflați într-o astfel de stare sau dacă aveți vreo problemă legată de „readucerea fostului dvs. înapoi. Deci, mulțumesc dr. Ogun Omo pentru că mi-a adus soțul înapoi și am adus din nou bucurie familiei mele. {ogunomospellcaster@gmail.com} De asemenea, vindecă și aduce EX înapoi, ca urmare, 1 leac pe bază de plante HIV / ADIS. 2 Tratamentul cancerului pe bază de plante. 3 Curățarea rupturii articulației. 4 herpes vindecă ierburi. 5 feluri de orez jeleu. 6 Vindecarea medicamentelor pe bază de plante HPV. 7 Vindecarea diabetului. 8 recuperează-ți fostul. 9 Vraja sarcinii. 10 cura HTP. 11 Vindecarea aerului hepatitic. 12 Covid 19 coronia vires cure. 13) Tratamentul astmului
RăspundețiȘtergereViața nu a fost ușoară cu mine după ce căsătoria mea a fost ruptă când soțul meu a plecat pentru divorț, dar îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că l-a folosit pe DR WALE, care este ca un Dumnezeu pe Pământ pentru a-mi restabili căsătoria ruptă cu vraja sa puternică. Am suferit de depresie timp de 6 luni, dar astăzi, sunt atât de fericit că am cunoscut-o pe DR WALE pentru că vraja lui m-a făcut să cred că adevărul vrăjile sunt reale și funcționează. Am respectat fiecare instrucțiune pe care mi-a dat-o DR WALE pentru că mi-a promis că mă va face fericită și mândră și cu adevărat, toate acestea s-au întâmplat și soțul meu s-a întors la mine, cu genunchii pe pământ, cerându-mi iertare în câteva zile după ce am luat legătura cu el și acum suntem perfect legați din nou pe viață. Pot spune cu îndrăzneală tuturor celor de acolo că vrăjile DR WALE sunt într-adevăr cele mai bune și mai puternice. Îi sunt recunoscător pentru totdeauna până la sfârșitul timpului. Deci, vă puteți conecta cu el prin e-mail prin: WhatsApp / Viber: +2347054019402 sau prin e-mail: drwalespellhome@gmail.com
RăspundețiȘtergereExistă un om în care am încredere și face minuni cu vrăji, numele lui este DR WALE. mi-a salvat căsnicia acum nouă ani cu vraja lui. Soțul meu a cerut divorțul și a fost foarte jenant, rușinos și sfâșietor, am început să caut ajutor pe internet când am văzut diferite mărturii în care oamenii l-au apreciat pe DR WALE pentru că i-a ajutat să-și restabilească relația, așa că l-am contactat prin WhatsApp: +2347054019402 pt. ajutor și el a răspuns și a promis că mă va ajuta să-mi refac căsnicia cu vraja lui. Am făcut cum mi-a spus el și câteva zile mai târziu, soțul meu s-a întors, implorându-mă în genunchi să-l iert și să-l accept înapoi. A anulat divorțul, au trecut nouă ani și suntem încă fericiți căsătoriți. Voi continua să-l apreciez pe DR WALE pentru că este un Dumnezeu pe Pământ. El te poate ajuta si pe tine. Contactați-l prin WhatsApp: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com
RăspundețiȘtergereJoc la loterie de la 19 ani și acum am 47 de ani, ceea ce înseamnă că joc la loterie de 28 de ani. Cea mai mare sumă pe care am câștigat-o vreodată în viața mea a fost 1200 de dolari. Dar într-o zi povestea mea se transformă în istorie după ce am găsit numele acestui om pe internet că el este cel mai bun când vine vorba de câștigarea la loterie. Acest om este un doctor foarte puternic care dă numerele care nu pot eșua niciodată. După toți anii de muncă și de eforturi pentru a câștiga la loterie, am câștigat în sfârșit (5.000.000 USD) EMAIL-ul lui este: gethelp05@gmail.com sau WhatsApp El pe +2348147400259
RăspundețiȘtergereCea mai bună vrajă de dragoste URGENTĂ EFICIENTĂ PENTRU A-ȚI REDUCE RAPID fostul/soț/soție și pentru a-ți salva căsătoria ACUM CONTACTAȚI DIRECT LORD ZULU PE WHATSAPP +2347011196745
RăspundețiȘtergereBună tuturor. Sunt aici să mărturisesc despre un mare și puternic vrăjitor numit Dr ogugu. Eram atât de confuză și devastată când soțul meu m-a lăsat fără un cuvânt, aveam nevoie disperată de el înapoi pentru că l-am iubit atât de mult. Așa că un prieten de-al meu mi-a prezentat acest puternic vrăjitor care o ajutase să-și recapete iubitul, așa că l-am contactat și mi-a promis că în mai puțin de 72 de ore se va întoarce la mine. După ce am făcut tot ce mi-a cerut, spre cea mai mare surpriză a mea, soțul meu care refuzase să vorbească cu mine a venit la mine acasă și mi-a cerut iertare pentru tot ce m-a făcut să trec și acum trăim fericiți împreună, dacă aveți vreo problemă în relație. Vă sfătuiesc să îl contactați pentru mărturiile voastre. Mai jos sunt datele lui de contact. Contactați-l pe WhatsApp @ +2347011196745 sau e-mail solutiontempledrogugu@gmail.com
Soția mea a auzit zvonuri despre mine și aceste probleme au făcut-o să solicite divorțul și totul s-a întâmplat, iar acest caz și gândul de a-mi pierde familia acum mi-au ținut inima nefericită, așa că m-am rugat pentru o soluție și un mod în care să pot Adu-mi înapoi soția și copiii înapoi și demonstrez-i că toate aceste lucruri pe care le-a auzit despre mine și despre cealaltă doamnă care lucrează în biroul meu sunt minciuni pentru că în adâncul inimii mele știam că nu îmi voi înșela niciodată soția. Pentru a scurta povestea, soția mea, sora mea din SUA, a auzit toate problemele pe teren și mi-a cerut imediat să-l contactez pe DR Ilekhojie, ea mi-a dat datele de contact și am făcut așa cum a spus ea, iar doctorul Ilekhojie ne-a împăcat și ne-a restabilit conexiunea. Acum suntem fericiți și căsnicia noastră de încredere este fericită. Aveți nevoie de ajutor de la Dr. Ilekhojie, contactați-l pe Whatsapp sau viber +2348147400259 sau e-mail: gethelp05@gmail.com
RăspundețiȘtergereSunt cu soțul meu de 7 ani fără copil, eu și soțul meu am încercat tot posibilul, dar nu am avut niciun rezultat, până când am întâlnit o prietenă de-a mea foarte bună care mi-a povestit despre Dr Dawn acuna și cum a ajutat-o, i-am explicat. totul la Dr Dawn acuna dupa ce am contactat-o pe Whatsapp, a promis ca ma ajuta, mi-a dat niste instructiuni pe care le-am facut perfect, spre surprinderea mea am ramas insarcinata la 2 saptamani dupa ce m-a ajutat si acum am un copil frumos acum, Toate mulțumită Dr. Dawn acuna, contactați-o pentru o soluție rapidă la problema dvs.
RăspundețiȘtergere*Daca vrei sa ramai insarcinata.
*Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
*Dacă vrei să vindeci vreo boală.
*Dacă vrei noroc în viața ta.
*Dacă doriți să opriți avortul spontan și altele,
: e-mail { dawnacuna314@gmail.com}
Whatsapp: +2348032246310
Doar fii fericit! Fii iubit si iubeste! FI cea mai bună versiune a ta pentru tine!!! . Am vrut doar să împărtășesc o poveste de succes! Tocmai mi-am recuperat soțul cu ajutorul vrăjitorului DR, Ilekhojie .. De când m-a ajutat DR, Ilekhojie, soțul meu este foarte stabil, credincios și mai aproape de mine decât înainte. De asemenea, puteți contacta acest vrăjitor și vă puteți repara relația. Iată contactul lui,
RăspundețiȘtergereWhatsApp-i: +2348147400259
Trimiteți-i un e-mail la: (gethelp05@gmail.com)
Sunt Vanessa din Australia. Mă simt din nou atât de binecuvântată în căsătorie după ce (DR Fady) m-a întors la soțul meu, care fusese despărțit de mine timp de 11 luni bune. Deși am guri peste tot, nu va fi suficient să-i mulțumesc doctorului Fady pentru ajutorul acordat în viața mea. Soțul meu a fost despărțit de mine de 11 luni și mă doare și mă chinuiesc fără el. Așa că am căutat peste tot ajutor, dar nimic nu a funcționat până când am primit cuvântul dr. Fady pe care l-am contactat online. I-am explicat situația mea și mi-a promis că soțul meu se va întoarce la mine în 7 zile atâta timp cât inima îmi bate încă pentru El. Am crezut în el și mi-a pregătit o vrajă, iar soțul meu m-a sunat așa cum a spus dr. Fady. S-a rugat și a spus că are nevoie de mine și acum trăim din nou fericiți în ultimele 3 luni. Oricine citește articolul meu și are nevoie de ajutor ar trebui să-l contacteze... Email. drfady720@gmail.com.sau adăugați-l pe whatsapp +2349039422406 pentru mai multe informații
RăspundețiȘtergereDacă sări peste ceva
sub probleme este si perfect
(1) Vrei să te întorci?
(2) Ai mereu coșmaruri?
(3) Doriți să obțineți o promovare în biroul dvs.?
(4) Vrei ca femeile/bărbații să alerge după tine?
(5) Vrei un copil?
(6) Vrei să fii bogat?
(7) Doriți să vă legați de soțul/soția?
pentru totdeauna al tau?
(8) Aveți nevoie de ajutor financiar?
(9) Ești înșelat și vrei?
returnezi banii pierduti?
(10) Vindecă cancerul, HIV/SIDA, herpesul și tot felul de boli
(11) Doriți să opriți problemele conjugale și divorțul
(12) Nașterea copiilor
(13) Ruperea cursei generațiilor
(14) Găsirea unui loc de muncă
(15) Protecție spirituală
(16) Îngrijire pe bază de plante
(17) Divorț
(18) Magia căsătoriei
(19) Magia dizolvării
(20) magia banilor
(21) iubesc magia
(22) a rămâne însărcinată
(23) Protecția companiei
(24) Magie pentru problemele familiei
(25) Probleme în litigiu
Dacă aveți nevoie sau doriți informații despre vrăji de dragoste sau bani, puteți rezolva această problemă astăzi la Zoom Temple
Bună, mă numesc Dora Florian, vreau să împărtășesc experiența mea uimitoare cu cel mai mare vrăjitor DR ISIKOLO. Soțul meu mă înșela și când am aflat că am avut o ceartă care l-a determinat să solicite divorțul. Am plâns și m-am îmbolnăvit când căutam citate de dragoste online, am văzut oameni vorbind despre DR ISIKOLO și despre munca sa grozavă al cărui caz era similar cu al meu, i-au lăsat informațiile de contact, l-am contactat și i-am explicat totul în lacrimi adânci și mi-a spus sa nu imi fac griji ca dupa 48 de ore, sotul meu se va intoarce si va anula divortul si va reveni la mine. după ce am făcut tot ce mi-a cerut să fac, spre cea mai mare surpriză a mea, la două zile după seară, a fost soțul meu care a îngenuncheat rugându-mă să-l accept înapoi și mă îndoiam că astfel de lucruri vor exista vreodată de muncă pentru cineva, dar aici am depun și mărturie despre asta. multumesc inca o data DR ISIKOLO esti intr-adevar o binecuvantare pentru mine si el te poate ajuta. e-mail de contact: isikolosolutionhome@gmail.com sau Îl puteți WhatsApp pe +2348133261196
RăspundețiȘtergereSUNT ATAT DE FERICIT DR WALE, SOȚUL MEU S-A ÎNTOARCIT.
RăspundețiȘtergereAm avut încredere totală în DR WALE de când am vorbit cu el în perioada în care soțul meu m-a părăsit după paisprezece ani de căsnicie, a început să vrăjească soția mea și în câteva săptămâni soțul meu s-a întors în sfârșit la mine, da, ea s-a întors din toată inima, Iubire, grijă, emoții și flori și lucrurile sunt mai bune acum. Nu aș ezita să recomand acest puternic vrăjitor oricui are nevoie de ajutor. Va rog daca cineva are nevoie de ajutor. Vraja de dragoste, loteria, vraja de sarcina, vraja de divorț, oprirea cauzei în instanță și câștigați ORICE PROBLEMĂ ÎN CURTĂ, vraja de moarte, vraja de afaceri și multe altele. Vă sfătuiesc să-l contactați acum prin WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU e-mail: drwalespellhome@gmail.com
Numele meu este Ivona Adam și nu am crezut niciodată în vrăji sau magie până când nu l-am întâlnit pe acest vrăjitor special numit DR ISIKOLO. Bărbatul cu care voiam să mă căsătoresc m-a lăsat 3 luni până la nunta noastră și viața mea a fost pe dos. a fost cu mine timp de 4 ani și chiar îl iubesc atât de mult. m-a părăsit pentru o altă femeie fără motive. când l-am sunat, nu mi-a preluat apelurile și nu vrea să mă vadă în preajma lui. atunci când i-am spus bărbatului ce sa întâmplat. m-a ajutat să fac câteva lecturi, iar după lecturi m-a făcut să realizez că cealaltă femeie a făcut niște vrăji peste soțul meu și acesta este motivul pentru care m-a părăsit. mi-a spus că mă va ajuta să fac o vrajă să-l aduc înapoi. La început am fost sceptic, dar am încercat și în 2 zile, soțul meu m-a sunat singur și a venit la mine cerându-mi scuze. Nu pot să cred că se va putea întoarce vreodată la mine, dar acum sunt fericit că s-a întors și suntem căsătoriți acum și trăim ca o familie fericită. Postez asta pe forum dacă cineva are nevoie de ajutorul acestui om. Îl pot contacta prin acest WhatsApp: +2348133261196 sau e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com
RăspundețiȘtergereMi-am pierdut relația de 5 ani în luna octombrie. Fostul meu m-a lăsat cu atâtea dureri și de atunci am avut inima zdrobită și zdrobită. Am contactat mulți vrăjitori și mi-au furat banii fără niciun rezultat. Am trimis prin e-mail atât de multe site-uri online în căutarea unui vrăjitor bun, până când am fost îndrumat de o femeie de 32 de ani să contactez Dr. Ilekhojie, nu l-am crezut niciodată? dar după ce am făcut cum mi-a spus, fostul meu sa întors la mine, spune-mi să l-am iertat și am făcut-o. dacă aveți vreo problemă, contactați-l acum pe acest e-mail: gethelp05@gmail.com sau Sună/WhatsApp: +2348147400259
RăspundețiȘtergereDupă ce soțul meu m-a părăsit pentru amanta lui timp de 3 luni. Nu am crezut niciodată în vrăji până când prietenul meu mi-a făcut cunoștință cu el. La început, am fost sceptic în privința lui, pentru că am auzit multe despre vrăjitorii falși, dar mi-am lăsat îndoielile în urmă pentru că eram disperat să-mi aduc soțul înapoi și am făcut conform ce mi-a spus el să fac. Acum, soțul meu s-a întors în doar 48 de ore de la contactul cu el. Trăiesc din nou fericit cu soțul meu după 6 luni de divorț și nu mă voi odihni până nu va fi cunoscut în întreaga lume. De asemenea, este specializat în remedii pentru orice boală, vrăji de protecție, vrăji de loterie, vrăji de înălțare E.T.C. Conectați-vă cu Doctorul acum, adresa lui de e-mail este (gethelp05@gmail.com) De asemenea, puteți să-l pe Whatsapp la +2348147400259
RăspundețiȘtergereMi-a fost greu să cred când am văzut un comentariu pe internet despre modul în care Dr. Ilekhojie ajută oamenii să câștige la loterie. Aceste numere câștigătoare sunt 100% garanții că trebuie să câștigați la loterie. Încerc și am câștigat 800.000.00 de lire sterline. Comentariul meu pare amuzant, dar este adevărul și îți promit că nu va fi amuzant când vei câștiga și vei împărtăși o mărturie altora. Acesta este un secret pentru a câștiga la loterie, așa că vă sfătuiesc să faceți același lucru. Nu am crezut niciodată în puteri magice până când nu dau peste el, va fi un mare păcat dacă aș pleca de aici fără să renunț la contactul acestui mare vrăjitor. În cazul în care aveți nevoie de ajutorul acestui mare vrăjitor la loterie câștigătoare, îl puteți contacta prin e-mailul său: „(gethelp05@gmail.com sau sunați-l la +2348147400259
RăspundețiȘtergere
RăspundețiȘtergereVreau să-i mulțumesc doctorului Ilekhojie pentru lucrul bun pe care l-a făcut pentru mine, deși nu sunt sigur dacă acesta este cel mai bun forum pentru a-mi arăta bucuria și fericirea pentru ceea ce a făcut pentru mine, dar nu-mi pot ascunde fericirea și Bucuria mea, așa că trebuie să o împărtășesc lumii.
Căsătoria mea s-a prăbușit în urmă cu aproximativ doi ani și am încercat tot ce am putut în puterile mele să o refac, dar fără rezultat. Am văzut diferite postări și mărturii despre lucrurile bune pe care le face Dr. Ilekhojie, așa că am decis să încerc. Deși este întotdeauna un bărbat ocupat, când mi-a răspuns la e-mail, mi-a dat 48 de ore pentru ca căsnicia mea să fie restabilită și, așa cum a spus el, căsnicia mea a fost restaurată, de atunci sunt fericit și trăiesc fericit în căsnicia mea. . Îi sunt atât de recunoscător doctorului Ilekhojie. Mă bucur că toată familia mea este completă de Crăciun. Dacă aveți nevoie de ajutor, trimiteți-i un mesaj la +2348147400259 sau trimiteți-i un e-mail: gethelp05@gmail.com
GET YOUR EX LOVER BACK.VIA: dromokpo@gmail.com
RăspundețiȘtergereThis is my testimony of life that I will tell everyone. I have been married for 25 years Another woman had a spell to get away my lover from me, My husband left me and the children and we suffered for 2 years until I saw post about where this man Dr Omokpo has helped so many people recover their broken marriages and relationships to get their ex lovers back.
I decided to send him a message about my broken marriage and family, about how my husband left me and for him to help me bring back my loving husband home. This great man told me what to do and I followed him as he instructed. After 48 hours, as he told me, I saw a car enter the compound. I was shocked when I saw my husband. As I share my testimony with you my husband came back to me and the kids and that's why I'm so happy to introduce you all to meet this great man for solutions to your problems and bring your lover back to you and mend your broken marriage and relationship restored back to happiness as you wished. Contact this great man via: dromokpo@gmail.com
Joc bilete Powerball de 6 ani de când am împlinit 30 de ani. Primul meu bilet l-am cumpărat de ziua mea de 30 de ani. M-am simțit foarte norocos în acea zi pentru că l-am contactat pe Dr. Ilekhojie pentru a mă ajuta cu numerele câștigătoare ale Powerball. Chiar am avut acel sentiment minunat că m-am uitat la camera dorind să-i fac cu ochiul. Am făcut doar o mică parte din asta și am avut încredere în el. Mi-a dat numerele după ce am jucat alte câteva bilete împreună cu el pentru 20 de dolari. Mi-am verificat biletul după ce câștigurile au venit online și am văzut că numerele erau corecte, inclusiv jocul de putere. Am țipat vreo 10 minute pentru că mi s-a părut ca un vis. Câștigasem mulți bani. Puteți verifica mărturia mea câștigătoare cu oficialii loteriei doar cu căutarea numelui meu. Mulțumesc Dr. Ilekhojie. Ei bine, e-mailul lui este gethelp05@gmail.com și îl puteți suna sau whats-app la +2348147400259
RăspundețiȘtergereSoțul meu ne-a lăsat pe mine și pe cei 2 copii ai noștri pentru o altă femeie timp de 6 luni. Am încercat să fiu puternică doar pentru copiii mei, dar nu am putut controla durerile care îmi chinuie inima. Am fost rănit și confuz. Aveam nevoie de ajutor, așa că am făcut o cercetare pe internet și am dat peste un site unde am văzut oameni vorbind despre Dr. Ilekhojie și despre cum îi ajută pe oameni. L-am contactat și a făcut o vrajă de reconciliere în numele meu. Spre surpriza mea, după câteva zile, soțul meu s-a întors acasă. Așa ne-am reunit din nou și a fost multă dragoste, bucurie și pace în familie. Puteți, de asemenea, să contactați Dr. Ilekhojie dacă aveți probleme similare cu privire la căsătoria sau relația dvs. E-mailul lui; gethelp05@gmail.com sau Whatsapp +2348147400259
RăspundețiȘtergereEste atât de comun: ești îndrăgostit de cineva și vrei să te iubească și el... sau treci printr-o „despărțire” dificilă și vrei ca el sau ea să se întoarcă... sau ești singur și cauți pe cineva special. Totul depinde de ce vrei tu. Dacă ești singur și vrei să găsești o nouă iubire, există o vrajă pentru tine. Contactează-ți acum Dr. Jasper dacă ai nevoie de ajutorul ei în relația ta sau în orice alt caz.
RăspundețiȘtergere1) Vrăji de dragoste
2) Vrăji de dragoste pierdută (fă-l să te iubească din nou)
3) Vraja divorțurilor
4) Vraja căsătoriei (fă-l să îți propună / fă-o să accepte propunerea ta)
5) Vrăji de legare
6) Diviziuni
7) Vraja morții
8.) Vrei să fii promovat în biroul tău
9) Vrei să-i mulțumești iubitului tău
10) Loteria
11) opriți avortul spontan / rămâneți însărcinată
12) vrajă magică (vindecarea acelei boli mortale)
contactează-o acum, ea are o soluție de durată pentru tine. are 32 de ani de experiență ca practicantă de magie alb-negru, Tarolog, Runemeister (manta, magie runică, amulete, amulete, talismane), este cea mai bună!
gmail: doctorjaspermagic@gmail.com
CUM MI-A REACCIONAT FOTUL MEU PARTENER
RăspundețiȘtergereAceastă mărturie este o poveste adevărată și numele meu este Monika Simun. Cum am intrat în contact cu DR ISIKOLO a fost și printr-o mărturie scrisă despre el și am întâlnit, de asemenea, multe mărturii despre modul în care îi ajută pe alții cu viața lor. Să te întorci cu un fost este unul dintre cele mai interioare sentimente pe care mulți oameni le-ar plăcea să le experimenteze, mai ales că acele amintiri cu fostul nostru ne întunecă întotdeauna mintea când altcineva face unele dintre acele lucruri pe care le făcea fostul nostru. Am fost părinte singur timp de aproape 3 ani și, deși fostul meu soț era departe de copiii mei, încă îmi doresc să se întoarcă într-o zi la mine. Acest vrăjitor pe care l-am întâlnit, cunoscut sub numele de DR ISIKOLO, m-a ajutat cu dorințele mele și sunt bucuros să spun că m-am întors cu fostul meu soț și sunt foarte fericit să împărtășesc mărturia tuturor, astfel încât și ei să-l poată întâlni pe acest DR ISIKOLO și să-și rezolve Probleme. Nu știu ce ar putea simți alții în legătură cu refacerea fostului lor în viață, dar știu întotdeauna că există o binecuvântare deghizată doar cu o singură reconectare cu un fost. Dacă doriți să reveniți cu succes cu fostul dvs., contactați acest minunat DR ISIKOLO la WhatsApp +2348133261196 sau e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com
Soțul meu ne-a lăsat pe mine și pe cei 2 copii ai noștri pentru o altă femeie timp de 6 luni. Am încercat să fiu puternică doar pentru copiii mei, dar nu am putut controla durerile care îmi chinuie inima. Am fost rănit și confuz. Aveam nevoie de ajutor, așa că am făcut o cercetare pe internet și am dat peste un site unde am văzut oameni vorbind despre Dr Ilekhojie și despre cum îi ajută pe oameni. L-am contactat și a făcut o vrajă de reconciliere în numele meu. Spre surpriza mea, după câteva zile, soțul meu s-a întors acasă. Așa ne-am reunit din nou și a fost multă dragoste, bucurie și pace în familie. Puteți, de asemenea, să contactați Dr. Ilekhojie dacă aveți probleme similare cu privire la căsătoria sau relația dvs. E-mailul lui; gethelp05@gmail.com) sau Whatsapp +2348147400259)
RăspundețiȘtergereDoresc să împărtășesc mărturiile mele cu publicul larg despre ceea ce acest bărbat a numit Ilekhojie. Pentru ceea ce tocmai a făcut pentru mine, acest bărbat tocmai mi-a adus înapoi fostul meu soț pierdut cu vraja sa de reconciliere. Am fost căsătorită cu soțul meu și am fost împreună de multă vreme și ne-am iubit, dar când nu am putut să-i dau un copil, m-a părăsit 1 an și mi-a spus că nu mai poate continua atunci acum îl cautam. modalități de a-l recupera până când un prieten de-al meu mi-a spus despre acest bărbat și mi-a dat legătura lui. Nu veți crede asta când l-am contactat pe Dr. Ilekhojie, el m-a asigurat de o soluție urgentă. Acum soțul meu s-a întors la mine și cu ierburile lui, voi fi în curând mamă. Totul este complet cu mine acum și totul se datorează doctorului Ilekhojie. Contactează-l dacă ai probleme cu soțul tău sau dacă vrei să rămâi. Sună/Whatsapp +2348147400259 E-mail; gethelp05@gmail.com
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereNu-mi venea să cred că o să-mi întâlnesc fostul meu iubit. Draga mea s-a intors la mine ca nu ma va mai parasi niciodata, 3 luni mai tarziu ne-am logodit si ne-am casatorit, daca ai aceeasi situatie, trebuie sa il contactezi pe Doctor Aciant pe e-mail: {doctoraciant@gmail.com} Multumesc foarte mult doctorului meu pentru că mi-a restabilit dragostea,
RăspundețiȘtergere*Dacă aura se va întâlni cu iubitul tău.
*Daca vrei sa ramai insarcinata.
*Dacă vrei să vindeci orice fel de boală.
Contactați-l pentru soluție: Whatsapp {+2349015878357}
E-mail: doctoraciant@gmail.com
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere