marți, 15 iunie 2021

`` DUPĂ D`ALE ˜ -TEATRUL ``BULANDRA`` / Sala ``Toma Caragiu``

 LAMENTABIL!

Criza regizorilor în momentul actual la noi, se face pe deplin simțită. Un argument este și această premieră, ca și cea de la Teatrul Odeon - ``Julieta fără Romeo``.



Cornel Scripcaru, un actor de valoare al Teatrului ``Bulandra``, cu evoluții remarcabile în spectacolele unor mari regizori, ca Andrei Șerban și Ducu Darie, compune în rolul de regizor și ``o adaptare după capodopera caragialiană D`ale Carnavalului``. ``Este o poveste limpede, cu un limbaj clar, actual, pentru că vreau să îl apropii pe Caragiale de generația tânără``, precizează actorul – regizor, în foița program de sală. 

Spectatorul, indiferent din ce generație face parte ca vârstă, nu va înțelege mai numic din textul prezentat publicului prin asocierea lui Caragiale cu această ``adaptare``.Textul reprezentației se poate rezuma la cel mult zece pagini prin unele replici împrumutate din piesa genialului Caragiale, luat drept pretext. ``Limbajul`` nu este ``clar`` și nici conflictul acțiunii, geloziile iscate de infidelitate în amor, se rezumă la personaje lipsite total de consistență. Piesa dramaturgului Caragiale e terfelită de această ``adaptare``, referința sa satirică la un anume segment social, dispare.


 
Autorul spectacolului, Cornel Scripcaru, mai precizează în foița program de sală că își dorește - ``un spectacol foarte serios, presărat cu stropi de umor``. Rezultatul este un spectacol plictisitor, cu ``stropi de umor`` surveniți nu din conflicte și replică, ci doar prin unele momente de ... pantomimă ca la circ, devenite suport de bază în conceptul regizoral. Textul e înlocuit de gesturi, expresii ale actorilor, mișcare scenică, plus ilustrație muzicală abundentă asezonată cu stridente efecte sonore. Cornel Scripcaru, autor și al ilustrației muzicale, amestecă ca într-un ghiveci fără sare și piper, motive muzicale din celebre arii de operă, cântece portugheze sau folclorul nostru!


Într-un astfel de amalgam de intenții regizorale aplicate, fără logică și substanță pentru acțiune, cu muzică, pantomimă și absența replcii, evident că și actorilor le vor reveni personaje searbede. Nae Girimea (Alex Călin), propietarul frizeriei , unde în ``adaptare`` se petrece toată acțiunea, amantul Didinei și al Miței, devine un personaj derizoriu care nu relaționează cu cei din preajmă, ascultă mereu cu căștile muzică al cărui sonor surzește publicul. Didina (Ioana Anastasia Anton) apare ca o elevă cu rucsacul în spate, apropiată mai mult de Iordache (Alin State), un funcționar de la frizeria lui Nae Girimea, cel care e de fapt, amantul ei.

``Adaptarea`` și regia sugerează că Iordache este un ... intelectual, pasionat de lectură și ea dansează cu el ca într-un bal, carnavalul piesei lui Caragiale, fiind absent din reprezentație! Crăcănel (Adrian Ciobanu) și Pampon (Constantin Dogioiu), cei înșelați de Mița și Didina cu Nae, sunt tratați ca personaje din scheciuri posibile la ... teatrul de revistă. Mița (Manuela Ciucur) primește prin ``adaptare`` replici apropiate cât de cât de Caragiale, dar rămâne în ansamblul reprezentației tot un personaj lipsit de consistență, mimat fals regizoral în relațiile cu partenerii conflictului amoros. Actori afirmați prin talentul deținut, cad victime acestei viziuni regizorale lipsite de sens care nu transmite nimic publicului, nici emoțional dramatic, nici comic, 

Un nume de valoare în scenografie, Nina Brumușilă concepe un decor din panouri pentru frizeria lui Nae Girimea, decorat cu trimitere la epoca acțiunii piesei lui Caragiale. Costumele scenografei sunt însă, în linie actuală. Discrepanța dintre indicile decorului și costumele personajelor moderne, nu face decât să arate absența regiei în coordonarea vizuală a reprezentației.

``După D`ale`` nu poate atrage nici pe cei din tânăra generație, cum dorește autorul spectacolui. Ei poate că habar nu au de piesa lui Caragiale, dar acțiune teatral confuză a reprezentației, nu poate face decât să îi îndepărteze de teatru. E trist acest proiect teatral care afectează prestigiul istoric al Teatrului ``Bulandra``, dar demonstrează și criza regiei, când actorii devin regizori. Oare chiar nu mai produc universitățile de artă și tineri regizori? E drept, ei sunt instruiți pentru această importantă profesie, de tot felul de ``doctori`` care nu au pus în scenă ca regizoiri vreun spectacol remarcabil.

99 de comentarii:

  1. O mărturie uimitoare despre un jucător care mi-a adus soțul înapoi la mine. Numele meu este May Lookman, locuiesc în Marea Britanie și sunt fericit căsătorit cu un soț minunat și grijuliu, cu doi copii. O mare problemă a apărut în familia mea acum șase luni, între mine și soțul meu. Atât de îngrozitor încât a dus cazul în instanță pentru divorț. a spus că nu a mai vrut să rămână niciodată cu mine și că nu mă mai iubește. Așa că a plecat de acasă și i-a determinat pe mine și pe copiii mei să suferim dureri severe. Am încercat tot posibilul să-l recuperez după multe cerșetori, dar fără rezultat. și a confirmat că și-a luat decizia și nu a mai vrut să mă mai vadă. Așadar, într-o seară, când mă întorceam de la serviciu, am întâlnit un vechi prieten de-al meu care l-a întrebat pe soțul meu. Așa că i-am explicat totul, așa că mi-a spus că singurul mod în care aș putea să-l recuperez pe soțul meu era să vizitez un jucător de vrăji, pentru că a funcționat și pentru el. Așa că nu am crezut niciodată în vraja, dar nu am avut de ales decât să-i urmez sfatul. Apoi mi-a dat adresa de e-mail a jucătorului de vrăji pe care l-a vizitat. {ogunomospellcaster@gmail.com}. Așadar, în dimineața următoare, am trimis un e-mail la adresa pe care mi-a dat-o, iar vrăjitorul m-a asigurat că îl voi recupera pe soțul meu a doua zi. Ce afirmație uimitoare !! Nu am crezut niciodată, așa că a vorbit cu mine și mi-a spus tot ce trebuie să fac. Apoi a doua zi dimineață, atât de surprinzător, soțul meu, care nu mă sunase în ultimele șase luni, mi-a sunat să-mi anunțe că se întoarce. Așa că s-a întors în aceeași zi, cu multă dragoste și bucurie, și și-a cerut scuze pentru greșeala și durerea pe care mi le-a provocat mie și copiilor mei. Apoi, din acea zi, relația noastră a fost acum mai puternică decât în ​​trecut, cu ajutorul unui jucător de vrăji. Prin urmare, vă voi sfătui să-l vizitați cu amabilitate pe marele Dr. Ogun Omo dacă vă aflați într-o astfel de stare sau dacă aveți vreo problemă legată de „readucerea fostului dvs. înapoi. Așadar, mulțumesc dr. Ogun Omo pentru că mi-a adus soțul înapoi și am adus din nou bucurie familiei mele. {ogunomospellcaster@gmail.com}
    De asemenea, vindecă și readuce EX înapoi,
    1 leac pe bază de plante HIV / ADIS.
    2 Tratamentul cancerului pe bază de plante.
    3 Curățarea rupturii articulației.
    4 herpes vindecă ierburi.
    5 feluri de orez jeleu.
    6 Vindecarea medicamentelor pe bază de plante HPV.
    7 Vindecarea diabetului.
    8 recuperează-ți fostul.
    9 Vraja sarcinii.
    10 cura HTP.
    11 Vindecarea aerului hepatitic.
    12 Covid 19 coronia vires cure.
    13) Tratamentul astmului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Numele meu este Lilian N. Aceasta este o zi foarte fericită din viața mea datorită ajutorului pe care mi l-a oferit Dr.saguru, ajutându-mă să-mi recuperez fostul soț cu vraja lui magică și de dragoste. Am fost căsătorit de 6 ani și a fost atât de îngrozitor pentru că soțul meu chiar mă înșela și căuta să divorțeze, dar când am dat peste e-mailul Dr.saguru pe internet despre cum a ajutat atât de mulți oameni să-și recapete fostul și ajuta la repararea relatiei. și face oamenii fericiți în relațiile lor. I-am explicat situația mea și apoi i-am cerut ajutorul, dar spre surprinderea mea, mi-a spus că mă va ajuta cu cazul meu și iată că acum sărbătoresc pentru că soțul meu s-a schimbat total definitiv. Întotdeauna vrea să fie lângă mine și nu poate face nimic fără cadoul meu. Îmi place foarte mult căsnicia mea, ce sărbătoare grozavă. Voi continua să depun mărturie pe internet pentru că Dr.saguru este cu adevărat un adevărat vrăjitor. AI NEVOIE DE AJUTOR ATUNCI CONTACTATI ACUM DOCTORUL SAGURU PRIN EMAIL:drsagurusolutions@gmail.com El este singurul raspuns la problema ta si te face sa te simti fericit in relatia ta. și este, de asemenea, perfect în
      1 Vraja de IUBIRE
      2 CÂȘTIGĂ EX-ÎNAPOI
      3 FRUCLE PANTECULUI
      4 PROMOVARE VRAJI
      5 PROTECȚIA VRAJILOR
      6 Vraja de afaceri
      7 Vraja de MUNCĂ BUNĂ
      8 Vraja de loterie și Vraja de caz de judecată

      Ștergere
  2. Când l-am găsit pe Dr. Ogume, aveam nevoie disperată de a-l aduce înapoi pe fostul meu iubit. M-a lăsat pentru o altă femeie. S-a întâmplat atât de repede și nu am avut niciun cuvânt de spus în situație. El m-a abandonat după 3 ani fără nicio explicație. L-am contactat pe Dr. Ogume prin contactul său și El mi-a spus ce trebuie să fac înainte să mă poată ajuta și am făcut ceea ce mi-a spus, după ce i-am oferit ceea ce dorea, a aruncat o vrajă de dragoste pentru a ne ajuta să ne reîntregim. La scurt timp după ce și-a făcut vraja, iubitul meu a început din nou să-mi trimită mesaje text și s-a simțit oribil pentru ceea ce m-a supus. El a spus că sunt cea mai importantă persoană din viața lui și el știe asta acum. Ne-am mutat împreună și el a fost mai deschis față de mine decât înainte și a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când dr. Ogume m-a ajutat, partenerul meu este foarte stabil, fidel și mai aproape de mine decât înainte. Îl recomand cu drag pe Dr. Ogume oricui are nevoie de ajutor. E-mail: ogumenspellcaster@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  3. NU MAI INTRODUCEȚI ASTFEL DE COMENTARII!

    RăspundețiȘtergere
  4. De unde rezulta criza criticilor matusalemici inadaptati vremilor!

    RăspundețiȘtergere
  5. Doamnă, n-ați înțeles nimic! Asta da criză a criticărismului autohton!

    RăspundețiȘtergere
  6. Ce sa inteleaga ca se tunde la Higiena!

    RăspundețiȘtergere
  7. Aceasta este o mărturie pe care o voi spune tuturor să o audă. sunt căsătorit de 4 ani și în al cincilea an de căsătorie, o altă femeie a avut o vrajă pentru a-mi lua iubitul de la mine și soțul meu m-a părăsit pe mine și pe copii și am suferit de 2 ani până când am vrut să spun o postare în care acest lucru om Dr.Wealthy am ajutat pe cineva și am decis să încerc să mă ajute să-mi aduc soțul iubit acasă și crede-mă, i-am trimis fotografia lui și a soțului meu și după 48 de ore așa cum mi-a spus, am văzut o mașină a intrat în casă și iată că era soțul meu și el a venit la mine și la copii și de aceea sunt fericit să vă fac pe toți dintre voi în probleme similare să se întâlnească cu acest bărbat și să-l revină pe iubitul vostru e-mail: wealthylovespell@gmail.com sau îl puteți contacta sau whatsapp la acest +2348105150446 Blog: https: //wealthylovespell.blogspot.com ..... mulțumesc mult Dr.Wealthy. ...

    RăspundețiȘtergere
  8. Este timpul să-mi împărtășesc mărturia, eu sunt Nelson și fericit când depun mărturie aici, am fost prezentată de Baba Ogbogo de mama mea când a descoperit că nu-mi pot rămâne soția însărcinată după 3 ani de căsătorie. Deci, acestea au adus atâtea probleme în căsnicia mea și au dus la divorț. a spus ea, el este extrem de spiritual și poate să o facă pe soția mea să se întoarcă la mine cu bucurie și putem avea copii împreună. La început, nu m-am îndoit până nu l-am contactat și apoi am aruncat vrăji puternice asupra mea și am făcut-o pe soția mea să se întoarcă la mine după ce a făcut ceea ce era necesar. Acum, suntem mulțumiți de copii minunați. Din ziua în care Great BaBa Ogbogo a lucrat pentru mine și mi-a rezolvat problemele. Am făcut un jurământ puternic că, atâta timp cât voi trăi, voi continua să mărturisesc despre bunătatea marilor sale lucrări, iar cei care se confruntă cu dificultăți de relație și căsătorie ar trebui să-l contacteze rapid și să devină un martor fericit ca mine. I-am renunțat la contact aici, prin e-mail: greatbabaogbogotemple@gmail.com sau l-am contactat prin numărul său WhatsApp. +2349020168697
    El a făcut-o pe fosta mea soție să se întoarcă la mine cu bucurie
    M-a vindecat de la un om impotent la un bărbat adevărat.

    RăspundețiȘtergere
  9. Astăzi majoritatea oamenilor suferă de dureri în diferitele lor relații, deoarece este dificil să renunți la dragostea adevărată, uneori ne prefacem că suntem în regulă, dar nu este ceea ce este. Pentru a obține o persoană dragă, încercăm, de asemenea, să recâștigăm bucuria și fericirea din cauza legăturii pe care ați creat-o de-a lungul anilor. Dr. Egwali este aici pentru a ajuta inimile frânte, deoarece, prin vrăjile sale puternice de dragoste, este capabil să redea o viață de dragoste care a dispărut, așa cum am încercat-o și am crezut că sunt un martor viu astăzi. Mă adresez persoanelor cu relații similare sau traume conjugale să îl contacteze cât mai curând posibil pe WhatsApp la +2348122948392 sau prin intermediul
    Trimiteți un e-mail /dregwalispellbinder@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  10. De două ori mă aflu în saga relațiilor cu soțul meu, el mă înșală cu o altă femeie care vrea să se asigure că casa mi se rupe și suntem chiar pe punctul de a divorța și a decis să mă lase pentru O altă femeie, I-am povestit prietenului meu despre divorț joi și ea mi-a recomandat-o pe Dr.AJAYI care mi-a salvat căsnicia și mi-a adus soțul înapoi. S-a îngenuncheat ieri și și-a cerut scuze pentru tot. A nu merge niciodată în juriu pentru divorț. Sunt fericit că familia mea s-a întors și copiii mei sunt fericiți. Dacă aveți probleme de relații similare. Contactați marele jucător de vrăji Dr AJaYI prin e-mailul său: Drajayi1990@gmail.com sau WhatsApp: +2347084887094. Familia mea s-a întors și vreau ca fiecare cuplu să înțeleagă că divorțul nu este niciodată soluția.

    RăspundețiȘtergere
  11. Șanse mari să-ți revii omul cu ajutorul DR ISIKOLO.
    eu sunt Patricia Paulet. soțul meu ne-a părăsit pe mine și pe cei doi copii ai noștri timp de aproximativ 10 luni. Am trecut prin multă durere, am făcut tot ce am încercat pentru a-l face să se întoarcă la mine și la copii, dar nimic nu a funcționat. a fost într-adevăr o perioadă stresantă pentru mine, pentru că nu am vrut niciodată să trec prin durerea inimii. mi s-a spus să iau legătura cu un medic de vrajă de dragoste pentru a mă ajuta, ceea ce am făcut, am avut norocul să iau contactul lui ISIKOLO care a putut să mă ajute, l-am contactat și i-am explicat totul și i-am respectat procedurile și a făcut vraja de reuniune de dragoste care mi-a adus soțul la mine și la copiii săi în 2 zile. multumesc mult DR ISIKOLO Apreciez foarte mult ceea ce ai facut pentru mine. Iată contactul său, dacă ți se poate solicita acest lucru prin rezolvarea problemelor de relație E-mail: isikolosolutionhome@gmail.com Îl poți și Whatsapp pe +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  12. nu-mi venea să cred că mă voi reuni vreodată cu fostul meu iubit, eram atât de traumatizat, rămânând singur, fără corpul care să rămână lângă mine și să fiu cu mine, dar am fost atât de norocos într-o anumită zi să întâlnesc acest lucru dr. puternic, vrăjitor Dr Wight, după ce i-a spus despre situația mea, a făcut tot posibilul uman ca să vadă că iubitul meu se întoarce la mine, într-adevăr, după ce a lansat vraja, fostul meu iubit a revenit la mine mai puțin de 48 de ore, a venit fostul meu iubit înapoi, implorându-mă că nu mă va mai părăsi niciodată, 3 luni mai târziu ne-am logodit și ne-am căsătorit, dacă aveți aceeași situație, contactați-l pe dr. wight, pe e-mailul său: wightmagicmaster@gmail.com. mulțumesc foarte mult, domnule, că mi-ați redat fostul iubit înapoi, adresa de e-mail a lui: wightmagicmaster@gmail.com.

    WhatsApp: +17168691327

    RăspundețiȘtergere
  13. Voi fi pentru totdeauna îndatorat marelui DOCTOR ISIKOLO pentru repararea căsătoriei mele rupte. După ce soțul meu m-a părăsit pentru amanta lui timp de 3 luni. Nu am crezut niciodată în vrăji până când prietenul meu nu mi-a făcut cunoștință cu el. La început, am fost sceptic în privința lui, pentru că am auzit multe despre falsele vrăjitoare, dar mi-am lăsat îndoielile în spate, pentru că eram disperat să-l recuperez pe soțul meu și am făcut în conformitate cu ceea ce mi-a spus să fac. Acum soțul meu s-a întors la doar 48 de ore de la contactarea lui și dragostea și fericirea au fost restabilite. Trăiesc din nou fericit cu soțul meu după 6 luni de divorț și nu mă voi odihni până nu va fi cunoscut în toată lumea. De asemenea, este specializat în vrăji de protecție, vrăji de loterie, vrăji de înălțime E.T.C. Conectați-vă acum la DOCTOR ISIKOLO, prin e-mailul său: isikolosolutionhome@gmail.com Puteți să-l WhatsApp și la +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  14. Nu am știut niciodată că oamenii încă mai au puteri și fac ca lucrurile să se întâmple așa. Sunt John Luna din Albania. Soțul meu m-a lăsat pe mine și pe copilul meu pentru o altă fată în urmă cu trei ani, de atunci viața mea a fost plină de dureri, tristețe și traume pentru că el a fost prima mea iubire și suntem împreună de ani de zile și nu ne-am putea imagina viața fără el . Am văzut câteva mărturii despre un mare jucător de vrăji DR DAWNACUNA și despre cum ajută oamenii din întreaga lume, că poate aduce înapoi iubitul în câteva zile, inițial am râs și am spus că nu mă interesează, ci datorită dragostei pe care o am pentru omul meu l-am consultat pe marele jucător de vrăji și, spre marea mea surpriză, după două zile, soțul meu m-a sunat pentru prima dată după trei ani, că îmi lipsește și că îi pare atât de rău pentru fiecare lucru prin care m-a făcut să treacă, încât mă vrea înapoi, ne vom petrece viața împreună și promit să nu ne mai părăsim nici eu, nici copilul meu. Încă nu-mi pot crede ochilor, pentru că este extrem de incredibil, este prea bun pentru a fi adevărat. Tot ce pot să spun este să vă mulțumesc DR DAWNACUNA pentru că mi-ați adus soțul la mine și la copilul meu și pentru oricine ar putea avea nevoie de ajutorul acestui mare jucător de vrăji, vă rog să-mi permiteți să trimit mailul aici: {dawnacuna314@gmail.com}
    WhatsApp: +2348032246310

    RăspundețiȘtergere
  15. O mărturie uimitoare despre un jucător care mi-a adus soțul înapoi la mine. Numele meu este May Lookman, locuiesc în Marea Britanie și sunt fericit căsătorit cu un soț minunat și grijuliu, cu doi copii. O mare problemă a apărut în familia mea acum șase luni, între mine și soțul meu. Atât de îngrozitor încât a dus cazul în instanță pentru divorț. a spus că nu a mai vrut niciodată să mai rămână cu mine și că nu mă mai iubește. Așa că a plecat de acasă și i-a făcut pe mine și pe copiii mei să trecem prin dureri severe. Am încercat din răsputeri să-l recuperez după multe cerșetori, dar fără rezultat. și a confirmat că și-a luat decizia și nu a mai vrut să mă mai vadă. Așadar, într-o seară, când mă întorceam de la serviciu, am întâlnit un vechi prieten de-al meu care l-a întrebat pe soțul meu. Așa că i-am explicat totul, așa că mi-a spus că singurul mod în care aș putea să-l recuperez pe soțul meu a fost să vizitez un jucător de vrăji, pentru că a funcționat și pentru el. Așa că nu am crezut niciodată în vraja, dar nu am avut de ales decât să-i urmez sfatul. Apoi mi-a dat adresa de e-mail a jucătorului de vrăji pe care l-a vizitat. {ogunomospellcaster@gmail.com}. Așadar, în dimineața următoare, am trimis un e-mail la adresa pe care mi-a dat-o, iar vrăjitorul m-a asigurat că îl voi recupera pe soțul meu a doua zi. Ce afirmație uimitoare !! Nu am crezut niciodată, așa că a vorbit cu mine și mi-a spus tot ce trebuie să fac. Apoi a doua zi dimineață, atât de surprinzător, soțul meu, care nu mă sunase în ultimele șase luni, mi-a sunat să-mi anunțe că se întoarce. Așa că s-a întors în aceeași zi, cu multă dragoste și bucurie, și și-a cerut scuze pentru greșeala și durerea pe care mi le-a provocat mie și copiilor mei. Apoi, din acea zi, relația noastră a fost acum mai puternică decât în ​​trecut, cu ajutorul unui jucător de vrăji. Prin urmare, vă voi sfătui să-l vizitați cu amabilitate pe marele Dr. Ogun Omo dacă vă aflați într-o astfel de stare sau dacă aveți vreo problemă legată de „readucerea fostului dvs. înapoi. Deci, mulțumesc dr. Ogun Omo pentru că mi-a adus soțul înapoi și am adus din nou bucurie familiei mele. {ogunomospellcaster@gmail.com} De asemenea, vindecă și aduce EX înapoi, ca urmare, 1 leac pe bază de plante HIV / ADIS. 2 Tratamentul cancerului pe bază de plante. 3 Curățarea rupturii articulației. 4 herpes vindecă ierburi. 5 feluri de orez jeleu. 6 Vindecarea medicamentelor pe bază de plante HPV. 7 Vindecarea diabetului. 8 recuperează-ți fostul. 9 Vraja sarcinii. 10 cura HTP. 11 Vindecarea aerului hepatitic. 12 Covid 19 coronia vires cure. 13) Tratamentul astmului

    RăspundețiȘtergere
  16. Există un om în care am încredere și face minuni cu vrăji, numele lui este DR WALE. mi-a salvat căsnicia acum nouă ani cu vraja lui. Soțul meu a cerut divorțul și a fost foarte jenant, rușinos și sfâșietor, am început să caut ajutor pe internet când am văzut diferite mărturii în care oamenii l-au apreciat pe DR WALE pentru că i-a ajutat să-și restabilească relația, așa că l-am contactat prin WhatsApp: +2347054019402 pt. ajutor și el a răspuns și a promis că mă va ajuta să-mi refac căsnicia cu vraja lui. Am făcut cum mi-a spus el și câteva zile mai târziu, soțul meu s-a întors, implorându-mă în genunchi să-l iert și să-l accept înapoi. A anulat divorțul, au trecut nouă ani și suntem încă fericiți căsătoriți. Voi continua să-l apreciez pe DR WALE pentru că este un Dumnezeu pe Pământ. El te poate ajuta si pe tine. Contactați-l prin WhatsApp: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  17. Bună tuturor. Știu că este cineva pe undeva care citește asta, Numele meu este Gabriella S. Vreau să vă împărtășesc o lucrare grozavă a unui vrăjitor numit Preotul Ellen, soțul meu și cu mine am avut o ceartă care a dus la divorțul nostru, dar când m-a lăsat o parte din mine a plecat cu el și am fost atât de tristă și am plâns toată ziua și noaptea. Căutam ceva online când am văzut oameni depunând mărturie despre munca lui grozavă și am decis să-l încerc, am făcut tot ce mi-a spus el să fac și el m-a asigurat că după 24 de ore soțul meu se va întoarce la mine, în dimineața următoare, cu cea mai mare surpriză a mea, o mașină a oprit în fața casei mele și era soțul meu, sunt atât de fericit că vă poate ajuta și el:
    * Dacă vrei să-i returnezi pe cei dragi.
    *Daca vrei sa ramai insarcinata.
    *Dacă vrei să vindeci orice fel de boală.
    *Dacă ai nevoie de putere spirituală.
    *Dacă ai nevoie de o vrajă de dragoste.

    Contactați-o pe e-mail: ellenspellcaster@gmail.com
    Sau WhatsApp: +2349074881619

    RăspundețiȘtergere
  18. Sunt cu soțul meu de 7 ani fără copil, eu și soțul meu am încercat tot posibilul, dar nu am avut niciun rezultat, până când am întâlnit o prietenă de-a mea foarte bună care mi-a povestit despre Dr Dawn acuna și cum a ajutat-o, i-am explicat. totul la Dr Dawn acuna dupa ce am contactat-o ​​pe Whatsapp, a promis ca ma ajuta, mi-a dat niste instructiuni pe care le-am facut perfect, spre surprinderea mea am ramas insarcinata la 2 saptamani dupa ce m-a ajutat si acum am un copil frumos acum, Toate mulțumită Dr. Dawn acuna, contactați-o pentru o soluție rapidă la problema dvs.
    *Daca vrei sa ramai insarcinata.
    *Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
    *Dacă vrei să vindeci vreo boală.
    *Dacă vrei noroc în viața ta.
    *Dacă doriți să opriți avortul spontan și altele,
    : e-mail { dawnacuna314@gmail.com}
    Whatsapp: +2348032246310

    RăspundețiȘtergere

  19. Bună spectatori online, sunt aici pentru a împărtăși mărturia mea despre cum am fost ajutat să-mi recuperez soția. Am fost un trișor și soția mea m-a prins de mai multe ori. Am încercat să mă repar și de fiecare dată am ajuns să trișez iar și iar. Cred că nu mi-am dat seama ce a însemnat ea pentru mine până nu m-a lăsat în pace. Am început să găsesc o modalitate de a o recupera, dar nimic nu pare să funcționeze perfect până când am dat peste un articol despre Dr Ilekhojie care a ajutat mulți oameni din întreaga lume să-și recapete relațiile. L-am contactat pe numărul lui de WhatsApp prin +2348147400259 și m-a asigurat că soția mea se va întoarce la mine în 48 de ore cu vraja lui de reconciliere. În mod surprinzător, soția mea s-a întors acasă după 2 zile spunând că încă mă iubește și am jurat că nu o voi mai înșela niciodată. Dacă aveți nevoie de ajutor, trimiteți-i un e-mail prin (gethelp05@gmail.com) sau numărul WhatsApp/Viber +2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  20. GET YOUR EX LOVER BACK.VIA: dromokpo@gmail.com

    This is my testimony of life that I will tell everyone. I have been married for 25 years Another woman had a spell to get away my lover from me, My husband left me and the children and we suffered for 2 years until I saw post about where this man Dr Omokpo has helped so many people recover their broken marriages and relationships to get their ex lovers back.
    I decided to send him a message about my broken marriage and family, about how my husband left me and for him to help me bring back my loving husband home. This great man told me what to do and I followed him as he instructed. After 48 hours, as he told me, I saw a car enter the compound. I was shocked when I saw my husband. As I share my testimony with you my husband came back to me and the kids and that's why I'm so happy to introduce you all to meet this great man for solutions to your problems and bring your lover back to you and mend your broken marriage and relationship restored back to happiness as you wished. Contact this great man via: dromokpo@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  21. Este atât de comun: ești îndrăgostit de cineva și vrei să te iubească și el... sau treci printr-o „despărțire” dificilă și vrei ca el sau ea să se întoarcă... sau ești singur și cauți pe cineva special. Totul depinde de ce vrei tu. Dacă ești singur și vrei să găsești o nouă iubire, există o vrajă pentru tine. Contactează-ți acum Dr. Jasper dacă ai nevoie de ajutorul ei în relația ta sau în orice alt caz.
    1) Vrăji de dragoste
    2) Vrăji de dragoste pierdută (fă-l să te iubească din nou)
    3) Vraja divorțurilor
    4) Vraja căsătoriei (fă-l să îți propună / fă-o să accepte propunerea ta)
    5) Vrăji de legare
    6) Diviziuni
    7) Vraja morții
    8.) Vrei să fii promovat în biroul tău
    9) Vrei să-i mulțumești iubitului tău
    10) Loteria
    11) opriți avortul spontan / rămâneți însărcinată
    12) vrajă magică (vindecarea acelei boli mortale)
    contactează-o acum, ea are o soluție de durată pentru tine. are 32 de ani de experiență ca practicantă de magie alb-negru, Tarolog, Runemeister (manta, magie runică, amulete, amulete, talismane), este cea mai bună!
    gmail: doctorjaspermagic@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  22. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  23. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  24. Am fost respinsă de soțul meu de 4 ani și mă doare atât de mult că am fost neglijat tot timpul. L-am confruntat cu soțul meu și el a spus că nu funcționează și că are nevoie de divorț. M-am simțit deprimat și aveam nevoie de o soluție pentru că îl iubesc atât de mult. Am intrat online pentru soluții sau consiliere și am dat peste o pagină de mărturii cu persoane cu probleme similare cu a mea. Am avut noroc că o doamnă mi-a lăsat un e-mail pe care să-l contactez, am făcut un pas îndrăzneț pentru că eram atât de deprimat și simțeam că mor. L-am contactat pe doctorul Ilekhojie, care mi-a făcut o vrajă de reconciliere, iar soțul meu a venit acasă implorându-mi iertare. Sunt cele 3 luni ale noastre de astăzi împreună după ce vraja de reconciliere a fost încheiată și soțul meu nu s-a schimbat niciodată să mă iubească. Contactați Dr. Ilekhojie astăzi prin e-mail: gethelp05@gmail.com sau WhatsApp/sunați acest număr +2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  25. După 2 ani de căsnicie ruptă, soțul meu m-a lăsat cu doi copii și viața mea a fost spulberată. Îmi venea să pun capăt, aproape că m-am sinucis pentru că ne-a lăsat fără nimic. Am fost dezamăgit emoțional în tot acest timp și viața pare fără sens. Într-o zi fidelă, în timp ce răsfoiam pe internet, am dat peste câteva mărturii despre Dr Ilekhojie. Unii oameni au mărturisit că el l-a adus înapoi pe fostul lor, alții au mărturisit că el restaurează pântecele și vindecă bolile cu ierburi. Eram mai interesat de reconcilierea cu soțul meu, pe care dr. Ilekhojie a făcut-o posibilă în 3 zile. Acum soțul meu s-a întors și de atunci trăim fericiți. Mulțumesc. Aici, las contactul lui pentru toată lumea. E-mail: gethelp05@gmail.com Apel/Whatsapp: +2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  26. Aceste sărbători au dezvăluit cu adevărat cât de singur aș fi fost dacă planul unei despărțiri oribile a căsniciei mele ar funcționa. Copiii noștri sunt cu toții liniștiți și acum că ar trebui să mă bucur de viața alături de soțul meu, el a fost dus de recepționerul din biroul lui. 25 de ani de căsătorie aveau să se piardă pentru că o altă femeie a decis să-mi vrăjească soțul. Am devenit disperată și m-am alăturat comentariilor unui grup de femei care au primit ajutor de la doctorul Ilekhojie. Mi-a explicat despre magia neagră care lucrează asupra soțului meu, ceea ce a fost confirmat și de un viitor povestitor cu câteva zile înainte de atunci. Dr Ilekhojie mi-a spus tot ce trebuie să ofer pentru a sparge magia întunecată și în 3 zile, soțul meu s-a schimbat și a început să se comporte ca niște oameni care se aflau într-o pauză. A devenit Sergi cu care m-am căsătorit acum 25 de ani. Lucrurile sunt normale acum și sunt atât de fericit că mi-am avut toată familia împreună în vacanța trecută. Mulțumesc doctorului Ilekhojie că nu m-a dezamăgit. Vorbește-i despre problemele tale în căsătorie și obține soluții. E-mail: gethelp05@gmail.com sau sunați/Viber/Whatsapp +2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  27. Soțul meu m-a părăsit pentru o femeie mai tânără și am fost devastată. Parcă l-ar fi avut sub o vrajă malefică, Collin s-a întors împotriva mea peste noapte fără niciun avertisment. S-a întâmplat la începutul acestui an, eram disperat să se întoarcă pentru că am construit multe împreună și le-ar rupe inimile copiilor. Am folosit fiecare site web de vrăji pe care l-am putut găsi fără rezultate. Apoi am văzut o mărturie specială despre Dr. Ilekhojie și chiar mi-a dat speranță pentru că era similar cu cazul meu. L-am contactat și mi-a explicat totul despre ce ar trebui să fac. A început să lucreze cu mine în aprilie și, ca urmare a întregii sale lucrări minunate, Collin este aici chiar acum lângă mine, ceea ce este un vis devenit realitate. Sunt atât de fericit și privilegiat că l-am cunoscut pe Dr Ilekhojie. Îl poți contacta pentru ajutor. Whatsapp: +2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  28. Soțul meu a început să mă trateze mai bine și a fost un proces de vindecare pentru amândoi. Coșmarul care durase aproape 2 ani s-a încheiat în sfârșit. Parcă ne-am îndrăgostit din nou! Amândoi am lăsat trecutul în urmă și încercăm să mergem înainte – și pentru prima dată după mult timp, viitorul pare mult mai luminos. Nu pot exprima în cuvinte cât de recunoscător îi sunt doctorului Ilekhojie! Este ca și cum am redescoperit în sfârșit acele lucruri unul despre celălalt care ne-au făcut să ne îndrăgostim în primul rând. Toate îngrijorările și stresul au dispărut pur și simplu. Îți mulțumesc Dr. Ilekhojie pentru că mi-ai salvat Căsnicia ruptă. Eu și soțul meu trăim din nou fericiți. Toate mulțumim lui Ilekhojie. Contactați-l pentru a vă restabili căsătoria E-mail: (gethelp05@gmail.com Sunați sau Whatsapp +2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  29. Numele meu este Anna Florin. Am trecut prin momente grele cu diferiți bărbați care au găsit dragoste adevărată și acceptare autentică, până când l-am întâlnit pe soțul meu care a intrat în viața mea și m-a iubit dincolo de cuvintele. Am locuit împreună 2 ani și am fost fericiți până când au apărut prea multe certuri și ne-am împărțit. Am crezut că pot merge mai departe, dar mi-am dat seama că sunt profund îndrăgostită de el și că am nevoie pentru totdeauna de el. Nu am avut nicio opțiune decât să caut ajutor, ceea ce m-a determinat să-l contactez pe Dr. Isikolo, știind cum a reușit să-i ajute pe alții. Mi-a acordat atenția și a făcut tot posibilul să ne împace din nou împreună și în 48 de ore, rezultatul s-a manifestat și a revenit la mine și am reinventat lucrurile. Acum dragostea și fericirea au fost restabilite și tot ce pot spune este că apreciez cu adevărat Dr. Isikolo pentru că a fost altruist în a ajuta pe mine și pe alții. Contactul său de e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com De asemenea, îl puteți WhatsApp pe +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  30. Acum îți poți opri despărțirea, divorțul sau respingerea iubitorilor... chiar dacă situația ta pare fără speranță! Am contactat un adevărat vrăjitor Dr Trust care m-a ajutat să schimb inima soțului meu să mă iubească și să mă dorească din nou, și chiar a făcut-o și acum suntem foarte fericiți împreună. Dacă ești aici și iubitul tău te refuză, te voi sfătui să contactezi Dr Trust. Puterea vrajii sale este atât de eficientă și poate reuni relațiile rupte și, de asemenea, poate face pe cineva să rămână însărcinată indiferent de situație și nu numai, el are și puterea de a vindeca toate tipurile de boli în perioada de 48 de ore. Sunt o mare mărturie. Contactează-l astăzi și mulțumește-mi mai târziu. Îl poți contacta și pe WhatsApp: +14242983869

    E-mail: drtrustspelltemple@gmail.com

    Pagina Facebook: https://facebook.com/trustspelltemplez

    RăspundețiȘtergere
  31. Soțul meu ne-a lăsat pe mine și pe copiii noștri să suferim cu venituri mici sau deloc. La serviciu, un prieten mi-a povestit despre doctorul Ilekhojie și despre cum a ajutat-o să se împace cu fostul ei soț. L-am contactat și mi-a confirmat că o femeie a avut o vrajă asupra soțului meu și a promis că va sparge magia neagră folosită asupra soțului meu și să se asigure că se întoarce acasă. L-am crezut și am avut încredere în el să o rupă și să ne ajute să ne împăcăm pentru că lucrurile erau foarte grele fără soțul meu și ne afecta copiii. Până acum, soțul meu s-a întors acasă cu noi și lucrurile se îmbunătățesc treptat și suntem în pace. Cereți ajutor de la Dr Ilekhojie și obțineți soluții. E-mailul lui: gethelp05@gmail.com sau numărul lui WhatsApp: +2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  32. Dragostea rămâne uimitoare atunci când sunteți alături de sufletul pereche și fericirea este asigurată pentru amândoi. DR ISIKOLO m-a făcut să înțeleg că poți recupera ceea ce îți face viața frumoasă tocmai atunci când mi-am pierdut speranța de a-mi recupera bărbatul și mi l-a înapoiat. Am avut o relație complicată și ne-am certat tot timpul și el a lăsat inima zdrobită și am fost nefericit. DR ISIKOLO a intrat în imagine după mai multe încercări de a-l recâștiga și nu a reușit. A restabilit dragostea și conexiunea dintre mine și bărbatul meu și, în doar 48 de ore, am avut o întâlnire și am discutat despre lucruri, iar acum plănuim să ne căsătorim și să trăim fericiți împreună pentru totdeauna. Cuvintele nu pot exprima recunoștința mea față de DR ISIKOLO și toți cei care au vorbit foarte bine despre el nu au mințit niciodată despre el, deoarece el este într-adevăr de încredere. Contactează-l astăzi și lasă-l să te ajute și pe el. e-mail: (isikolosolutionhome@gmail.com) sau trimite-i un mesaj prin WhatsApp: +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  33. POSIBILITATEA DE A RECIA FOTUL PARTENERULUI ÎNAPOI ESTE GARANTATĂ CU DR ISIKOLO. CONTACTATI-L ACUM
    Nu am știut niciodată că există o mare posibilitate de a-mi avea bărbatul înapoi la mine până când l-am întâlnit pe DR ISIKOLO. A fost foarte greu pentru mine când iubitul meu m-a părăsit pentru o altă doamnă. Am fost devastat și nu m-am putut recupera. Prietenii și familia lui au făcut tot ce le-a putut pentru a ne reuni, dar s-a dovedit a eșuat. Am fost singur câteva luni și nu mă vedeam iubind pe altul. Așa că a trebuit să caut ajutor de la DR ISIKOLO, care mi-a oferit privilegiul de a mă asigura că mi-au fost îndeplinite dorințele inimii. Ne-a reunit și dragostea și fericirea au fost restaurate. Cuvintele lui sunt obligația lui și nu eșuează niciodată când promite cuiva 48 de ore de a obține rezultatul, ceea ce m-a uimit când propriul meu rezultat s-a manifestat. Nu vă deranjați să căutați ajutor în altă parte. Contactează-l acum. E-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj prin WhatsApp: +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  34. Căsătoria MEA A FUNCȚIONAT DIN NOU CU AJUTORUL DR. ISIKOLO, CARE ESTE CEL MAI CEST VORAȘTOR PE CARE ÎL POȚI GĂSI
    Eu sunt Helena Oscar. Casa mea a fost plină de probleme și mizerie nesfârșite care au dus la divorțul pe care nu mi l-am dorit niciodată cu soțul meu. Totul s-a prăbușit și ne-am dus pe drumuri separate. Am încercat să merg mai departe, dar mi-a fost atât de greu pentru că încă îmi iubeam soțul și fiica mea a plâns mereu dorindu-și tatăl înapoi. Nu am avut de ales decât să caut ajutor, ceea ce m-a determinat să îl contactez pe DR ISIKOLO după ce am văzut atât de multe remarci bune despre munca lui. M-a asigurat că mă împac pe mine și pe soțul meu cu vraja lui de reconciliere pe care a făcut-o. Mă bucur să vă spun tuturor că dragostea și fericirea au fost restabilite și ne-am revenit împreună și cred că va fi pentru totdeauna pentru noi și toate mulțumim lui DR ISIKOLO pentru că a făcut atât de mult pentru a-mi salva familia. Nu este niciodată prea ocupat să ajute pe cineva. Așa că contactează-l acum dacă și tu ai nevoie de ajutor. e-mail-i acum prin: isikolosolutionhome@gmail.com sau pur și simplu trimite-i prin WhatsApp/Telegram: +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  35. Mă numesc Edna Ștefan și sunt aici să-l apreciez pe Dr Isikolo. Întotdeauna am avut o relație complicată cu iubitul meu. Ne-am luptat de atâtea ori din cauza nesiguranțelor de ambele părți și ne-am despărțit. Știam foarte bine că încă îl iubesc și că am nevoie de el înapoi în viața mea. Mi-a neglijat cererea și eforturile de a îndrepta lucrurile și am primit informații că deja se întâlnea cu o altă doamnă. Nu am putut evita situația așa că a trebuit să-l contactez pe DR ISIKOLO și am vorbit și mi-am explicat totul. M-a asigurat că mă va ajuta și se va asigura că îl voi întoarce la mine. El nu a pierdut niciodată să mă ajute și mi-a restabilit dragostea și bucuria pe care le-am împărtășit și mi-am adus bărbatul înapoi la mine. Știu mai bine că tot ceea ce spun atât de mulți oameni despre DR ISIKOLO este de fapt adevărat când am primit rezultatul muncii lui pentru mine 48 de ore așa cum a promis. Crede-mă, el te poate ajuta și pe tine dacă crezi. Așa că contactați-l acum. Contactul său de e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com De asemenea, îl puteți WhatsApp pe +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  36. MULȚUMESC DR ISIKOLO M-A VENIT ÎN SALVARE ÎN CELE MELE MOMENTE MELE.
    Numele meu este Lora Munteanu. Eu și soțul meu ne-am luptat cu probleme maritale în ultimele 6 luni și nu știam că familia este creierul din spatele problemelor pe care le-am avut vreodată. Problemele au escaladat și în cele din urmă s-a mutat din casă. Eram singur cu fiica mea și viața era mizerabilă fără el lângă mine. Am făcut tot ce am putut pentru a pune capăt problemelor, dar fără rezultat. Așa că a trebuit să caut ajutor, ceea ce m-a determinat să îl contactez pe DR ISIKOLO. Așa cum mi-am dorit mereu, mi-a auzit strigătul și mi-a venit în ajutor. A rezolvat problemele pe care le-am avut si eu si sotul meu am revenit impreuna si inca ma uimeste cand primesc rezultatul in 2 zile asa cum mi-a promis. Dacă ai probleme cu partenerul tău, contactează-l acum și el nu te va dezamăgi, deoarece este de încredere și de încredere. e-mail-i: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i prin WhatsApp: +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  37. Buna tuturor. Numele meu este Maria Cornea. Sunt aici să-i mulțumesc grozavului Dr Isikolo pentru rezolvarea problemelor mele conjugale. Căsătoria mea s-a prăbușit din cauza problemelor și dificultăților nesfârșite pe care le-am avut cu soțul meu. A plecat fără să se uite înapoi și am fost singur atâtea luni. Familia lui a intervenit și tot nu s-a schimbat nimic. Am fost distrus din punct de vedere emoțional și mi-am pierdut speranța de a găsi dragostea din nou pentru că el era totul într-un bărbat pe care mi l-am dorit vreodată. La fel ca mulți oameni, am ajuns să cunosc despre DR ISIKOLO când am început să caut ajutor. Am discutat pe larg problemele mele și m-a asigurat că voi obține soluția de care aveam nevoie. Nu am avut de ales decât să-i respect procedurile și nu a întârziat nimic. A făcut o legătură de reuniune de dragoste pentru mine și soțul meu, iar dragostea și fericirea pe care le-am împărtășit au fost restabilite și a ajuns la mine exact după 48 de ore, așa cum a promis DR ISIKOLO. El este într-adevăr un ajutor minunat și este de încredere. dacă aveți probleme, trimiteți-i un mesaj prin WhatsApp +2348133261196 sau trimiteți-i un e-mail prin: isikolosolutionhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  38. Un mare mulțumire de la Marie Crișan lui DR ISIKOLO pentru că m-a ajutat să-mi refac casa stricata. Incoerența a fost la ordinea zilei în casa și căsătoria mea. Soțul meu a avut o problemă al naibii și mi-a rupt carnea de când am început să avem prea multe neînțelegeri. În unele zile, tocmai a plecat și nu s-a mai întors până în ultimele săptămâni. Am fost devastat și am încercat tot ce am putut să rezolv problemele, dar nu am reușit. A trebuit să caut ajutor și am fost îndrumat de un prieten să-l contactez pe DR ISIKOLO, ceea ce am făcut. Nu am știut niciodată că va fi posibil pentru că problemele persistaseră timp de doi ani întregi. DR ISIKOLO m-a asigurat și mi-a spus doar să am încredere în el și să cred că mi se vor îndeplini dorințele. Mi-a reparat căsnicia cu relația sa puternică de reuniune de dragoste și casa mea este din nou grozavă, iar soțul meu este cu mine pentru a nu mai pleca niciodată. Contactați-l și voi și credeți că vă poate ajuta pentru că nu are înregistrări proaste. Doar trimite-i prin WhatsApp +2348133261196 sau e-mail-i prin: isikolosolutionhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  39. Am cântărit opțiunile mele pentru operație; dar după ce am întâlnit o femeie de 65 de ani la spitalul nostru local care m-a informat că va fi operată pentru îndepărtarea uterului - m-am gândit că ar putea să nu fie util să sfătuiesc femeile să ignore intervenția chirurgicală după menopauză cu ideea că fibroamele se vor micșora. Există o vecină de-a mea care mi-a dat un contact al doctorului Ilekhojie, care i-a trimis câteva ierburi pe care să le folosească și acum este complet liberă și eu sunt, de asemenea, pe aceleași ierburi și se îmbunătățește rapid. Vă rugăm să-l contactați dacă vă aflați în aceeași stare prin e-mailul lui gethelp05@gmail.com sau sunați-l pe linia lui directă 2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  40. Un mare mulțumire din partea mea, Maria Fieraru, lui DR ISIKOLO pentru că m-a ajutat să-mi refac casa stricata. Incoerența a fost la ordinea zilei în casa și căsătoria mea. Soțul meu a avut o problemă al naibii și mi-a rupt carnea de când am început să avem prea multe neînțelegeri. În unele zile, tocmai a plecat și nu s-a mai întors până în ultimele săptămâni. Am fost devastat și am încercat tot ce am putut să rezolv problemele, dar nu am reușit. A trebuit să caut ajutor și am fost îndrumat de un prieten să-l contactez pe DR ISIKOLO, ceea ce am făcut. Nu am știut niciodată că va fi posibil pentru că problemele persistaseră timp de doi ani întregi. DR ISIKOLO m-a asigurat și mi-a spus doar să am încredere în el și să cred că mi se vor îndeplini dorințele. Mi-a reparat căsnicia cu relația sa puternică de reuniune de dragoste și casa mea este din nou grozavă, iar soțul meu este cu mine pentru a nu mai pleca niciodată. Contactați-l și voi și credeți că vă poate ajuta pentru că nu are înregistrări proaste. Doar trimite-i prin WhatsApp +2348133261196 sau e-mail-i prin: isikolosolutionhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  41. Căsătoria MEA A FUNCȚIONAT DIN NOU CU AJUTORUL DR. ISIKOLO, CARE ESTE CEL MAI CEST VORAȘTOR PE CARE ÎL POȚI GĂSI
    Eu sunt Helena Breban. Casa mea a fost plină de probleme și mizerie nesfârșite care au dus la divorțul pe care nu mi l-am dorit niciodată cu soțul meu. Totul s-a prăbușit și ne-am dus pe drumuri separate. Am încercat să merg mai departe, dar mi-a fost atât de greu pentru că încă îmi iubeam soțul și fiica mea a plâns mereu dorindu-și tatăl înapoi. Nu am avut de ales decât să caut ajutor, ceea ce m-a determinat să îl contactez pe DR ISIKOLO după ce am văzut atât de multe remarci bune despre munca lui. M-a asigurat că mă împac pe mine și pe soțul meu cu vraja lui de reconciliere pe care a făcut-o. Mă bucur să vă spun tuturor că dragostea și fericirea au fost restabilite și ne-am revenit împreună și cred că va fi pentru totdeauna pentru noi și toate mulțumim lui DR ISIKOLO pentru că a făcut atât de mult pentru a-mi salva familia. Nu este niciodată prea ocupat să ajute pe cineva. Așa că contactează-l acum dacă și tu ai nevoie de ajutor. e-mail-i acum prin: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i prin WhatsApp +234-8133261196

    RăspundețiȘtergere
  42. Sunt doar supărat că am fost înșelat de atâtea ori. Mulțumesc Dr DAWN, mi-aș fi dorit să te fi găsit mai devreme, să mă fi scutit de multe dureri și bani. Am încercat multe vrăji, magie albă, vindecători de energie. Am încercat și niciunul nu a funcționat. Mi-au promis luna și că o să-mi recuperez fostul soț pentru că lucrurile au fost complicate și soțul meu s-a mutat. Am cheltuit suficienți bani pentru a-mi face călătoria de vis în America de Sud, dar ce rost are să fac o călătorie de vis fără iubirea vieții mele. Dr. DAWN mi-a dat speranță și onestitatea lui este o gură de aer proaspăt. Acum m-am întors împreună cu soțul meu și tatăl copiilor mei și lucrurile merg bine. Vă mulțumim pentru ajutor Dr DAWN. El este Whatsapp: +2349046229159

    RăspundețiȘtergere
  43. Am fost respinsă de soțul meu după trei (10) ani de căsnicie doar pentru că o altă femeie a avut o vrajă asupra lui și ne-a lăsat pe mine și pe cei 3 copii ai noștri să suferim. Nu pot să renunț pentru că îmi iubesc cu adevărat soțul și copiii întreabă mereu despre tatăl lor, într-o zi, când citeam online pe internet, am văzut o postare despre cum Dr Ilekhojie a ajutat atât de mulți oameni să-și recapete relația și căsătorie. L-am contactat și i-am explicat totul. mi-a promis că mă va ajuta să-mi recuperez soțul. L-am crezut și am avut încredere în el. Mi-a dat instrucțiuni pe care le-am urmat cu sârguință. Soțul meu s-a întors și necunoscut pentru mine și pentru copii, soțul meu ne-a cumpărat o casă nouă în Dubai și acum trăim fericiți. I-am promis dr. Ilekhojie că voi spune totul lumii… Mulțumim doctorului Ilekhojie, mai jos sunt datele lui de contact. Puteți contacta Dr. Ilekhojie din orice parte din lume..

    WHATSAPP/CALL prin +2348147400259
    EMAIL: gethelp05@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  44. Numele meu este Anna Valenta. N-am știut niciodată că oamenii ar putea fi atât de amabili, altruişti și uimitori până când DR ISIKOLO m-a ajutat cu problemele mele în căsătorie. Unirea mea cu soțul meu nu a durat până la un an când am început să avem probleme. Era atât de frecvent încât am căzut în depresie și am continuat să mă lupt cu ea și, în același timp, soțul meu m-a părăsit și a jurat să nu mă mai întorc niciodată. Nu știam ce să fac cu viața mea în acel moment. A trebuit să continui să caut ajutor până când DR ISIKOLO mi-a venit în ajutor. După ce a făcut consultările cuvenite, mi-a fost clar că fosta iubită a soțului meu l-a tot manipulat ca să-l poată primi înapoi. Mi s-a spus ce să fac de către DR ISIKOLO și cu toată siguranța, trebuie să obțin rezultatul după 2 zile pe care l-am respectat și el m-a ajutat și rezultatul a fost atât de uimitor. Acum soțul meu s-a întors la mine și ne concepem primul nostru copil cu căldură și fericire. dacă aveți probleme similare sau de dragoste, trimiteți-i un mesaj prin Viber/WhatsApp +2348133261196 sau trimiteți-i un e-mail la: isikolosolutionhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  45. Bună tuturor, mă numesc Monica Lupău și sunt aici pentru a-i mulțumi și doctorului Isikolo, pe care Dumnezeu l-a folosit pentru a-mi sălbătici situația și a restabili bucuria și fericirea în casa mea. Mi-am pierdut soțul din cauza unei doamne aflate în străinătate când a plecat să lucreze în aceeași regiune în care locuiește ea. Nu am știut niciodată tot ce s-a întâmplat până când un prieten de-al meu mi-a trimis fotografii cu amândoi împreună și mi s-a știut după aceea că acesta era motivul pentru care soțul meu s-a răcit față de mine și m-a lăsat în urmă. Soțul meu era hipnotizat și controlat mintea și știam totul când l-am contactat pe doctorul Isikolo când am căutat ajutor și nu am găsit niciunul. M-a asigurat de întoarcerea sa și că ne-am restabilit dragostea și fericirea, ceea ce a făcut și rezultatul a început să se manifeste după 48 de ore. Acum îmi am bărbatul înapoi și nu-i pot mulțumi suficient doctorului Isikolo pentru onestitatea și sprijinul său. Doar trimite-i prin WhatsApp +2348133261196 sau e-mail-i prin: isikolosolutionhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  46. Sufer de herpes în ultimii 1 an și 8 luni și de atunci am urmat o serie de tratamente, dar nu a existat nicio îmbunătățire până când am dat peste mărturii ale Dr. DAWN despre modul în care a vindecat diferite persoane de diferite. boli din întreaga lume, apoi l-am contactat și pe el. După conversația noastră, mi-a trimis medicamentul pe care l-am luat conform instrucțiunilor lui. Când am terminat de luat medicamentul pe bază de plante, am fost la un control medical și, spre cea mai mare surpriză, m-am vindecat de herpes. Inima mea este atât de plină de bucurie. Dacă suferiți de herpes sau de orice altă boală, îl puteți contacta astăzi pe Dr. DAWN la această adresă de e-mail:

    dawnacuna314@gmail.com
    Whatsapp: +2349046229159

    RăspundețiȘtergere
  47. MULȚUMESC DR ISIKOLO M-A VENIT ÎN SALVARE ÎN CELE MELE MOMENTE MELE.
    Eu sunt Anna Lupan. Eu și soțul meu ne-am luptat cu probleme maritale în ultimele 6 luni și nu știam că familia este creierul din spatele problemelor pe care le-am avut vreodată. Problemele au escaladat și în cele din urmă s-a mutat din casă. Eram singur cu fiica mea și viața era mizerabilă fără el lângă mine. Am făcut tot ce am putut pentru a pune capăt problemelor, dar fără rezultat. Așa că a trebuit să caut ajutor, ceea ce m-a determinat să îl contactez pe DR ISIKOLO. Așa cum mi-am dorit mereu, mi-a auzit strigătul și mi-a venit în ajutor. A rezolvat problemele pe care le-am avut si eu si sotul meu am revenit impreuna si inca ma uimeste cand primesc rezultatul in 2 zile asa cum mi-a promis. Dacă ai probleme cu partenerul tău, contactează-l acum și el nu te va dezamăgi, deoarece este de încredere și de încredere. e-mail-i: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj prin WhatsApp: +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  48. Buna ziua! După ce am fost în relație cu Anderson ani de zile, s-a despărțit de mine, am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, mi-am dorit atât de mult înapoi din cauza dragostei pe care o am pentru el, l-am implorat cu tot, Am făcut promisiuni, dar el a refuzat. I-am explicat prietenei mele problema mea și ea mi-a sugerat să contactez mai degrabă un vrăjitor care ar putea să mă ajute să fac o vrajă pentru a-l aduce înapoi, dar eu sunt genul care nu a crezut niciodată în vrajă, nu am avut de ales decât să încerc, am a trimis vrăjitorului prin poștă și mi-a spus că nu este nicio problemă că totul va fi bine înainte de trei zile, că fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a făcut vraja și, surprinzător, în a doua zi, era în jurul orei 16. M-a sunat fostul meu, am fost atât de surprins, am răspuns la apel și tot ce a spus a fost că îi pare atât de rău pentru tot ce s-a întâmplat încât a vrut să mă întorc la el, că mă iubește atât de mult. Am fost atât de fericit și m-am dus la el, așa am început să trăim din nou fericiți împreună. De atunci, am promis că oricui cunosc care are o problemă de relație, aș fi de ajutor unei astfel de persoane, trimițându-l la singurul vrăjitor real și puternic care m-a ajutat cu propria mea problemă. e-mail: ogagakunta@gmail.com îi poți e-mail dacă ai nevoie de ajutorul lui în relația ta sau în orice alt caz
    1) Vrăji de dragoste
    2) Vrăji de dragoste pierdută
    3) Vrăji de divorț
    4) Vrăji de căsătorie
    5) Vraja de legare.
    6) Vrăji de despărțire
    7) Alungați un Iubit trecut
    8.) Vrei să fii promovat în biroul tău/ Vraja de loterie
    9) vrei să-ți mulțumești iubitul
    Contactați acest om grozav dacă aveți vreo problemă pentru o soluție de durată
    ogagakunta@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  49. POSIBILITATEA DE A RECIA FOTUL PARTENERULUI ÎNAPOI ESTE GARANTATĂ CU DR ISIKOLO. CONTACTATI-L ACUM
    Bună tuturor, sunt Alexandra Bucătaru. Nu am știut niciodată că există o mare posibilitate de a-mi avea bărbatul înapoi la mine până când l-am întâlnit pe DR ISIKOLO. A fost foarte greu pentru mine când iubitul meu m-a părăsit pentru o altă doamnă. Am fost devastat și nu m-am putut recupera. Prietenii și familia lui au făcut tot ce le-a putut pentru a ne reuni, dar s-a dovedit a eșuat. Am fost singur câteva luni și nu mă vedeam iubind pe altul. Așa că a trebuit să caut ajutor de la DR ISIKOLO, care mi-a oferit privilegiul de a mă asigura că mi-au fost îndeplinite dorințele inimii. Ne-a reunit și dragostea și fericirea au fost restaurate. Cuvintele lui sunt obligația lui și nu eșuează niciodată când promite cuiva 48 de ore de a obține rezultatul, ceea ce m-a uimit când propriul meu rezultat s-a manifestat. Nu vă deranjați să căutați ajutor în altă parte. Contactează-l acum. E-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj prin WhatsApp: +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  50. Mă numesc Maria Ciorbă. N-am știut niciodată că oamenii ar putea fi atât de amabili, altruişti și uimitori până când DR ISIKOLO m-a ajutat cu problemele mele în căsătorie. Unirea mea cu soțul meu nu a durat până la un an când am început să avem probleme. Era atât de frecvent încât am căzut în depresie și am continuat să mă lupt cu ea și, în același timp, soțul meu m-a părăsit și a jurat să nu mă mai întorc niciodată. Nu știam ce să fac cu viața mea în acel moment. A trebuit să continui să caut ajutor până când DR ISIKOLO mi-a venit în ajutor. După ce a făcut consultările cuvenite, mi-a fost clar că fosta iubită a soțului meu l-a tot manipulat ca să-l poată primi înapoi. Mi s-a spus ce să fac de către DR ISIKOLO și cu toată siguranța, trebuie să obțin rezultatul după 2 zile pe care l-am respectat și el m-a ajutat și rezultatul a fost atât de uimitor. Acum soțul meu s-a întors la mine și ne concepem primul nostru copil cu căldură și fericire. dacă aveți probleme similare sau de dragoste, trimiteți-i un mesaj prin Viber/WhatsApp +2348133261196 sau trimiteți-i un e-mail la: isikolosolutionhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  51. CU DR ISIKOLO, ESTE FOARTE POSIBIL SA REVENI CU fostul tau
    DR ISIKOLO nu poate fi comparat în ceea ce privește soluțiile pentru relația dvs. sau problemele conjugale. Numele meu este Geanina Zepa. M-am luptat cu depresia de foarte mult timp știind că este ca urmare a durerii de inimă când iubitul meu m-a părăsit pentru o altă doamnă. Nu am știut niciodată că a luat decizia de a pleca de la mine până când au trecut luni și nu am reușit să-l ajung. A trebuit să-l contactez pe DR ISIKOLO când am aflat de el. Mi-a spus tot ce trebuia făcut pentru a restabili dragostea și conexiunile dintre mine și bărbatul meu pe care le-a făcut. Rezultatul a început să se manifeste după 48 de ore, așa cum a promis. Acest lucru poate suna ciudat, dar este 100% adevărat că nu dă greș pe nimeni. Nu vă mai faceți griji și contactați-l acum. e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj prin WhatsApp +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  52. Un mare mulțumire de la Maria Fieraru lui DR ISIKOLO pentru că m-a ajutat să-mi refac casa stricata. Incoerența a fost la ordinea zilei în casa și căsătoria mea. Soțul meu a avut o problemă al naibii și mi-a rupt carnea de când am început să avem prea multe neînțelegeri. În unele zile, tocmai a plecat și nu s-a mai întors până în ultimele săptămâni. Am fost devastat și am încercat tot ce am putut să rezolv problemele, dar nu am reușit. A trebuit să caut ajutor și am fost îndrumat de un prieten să-l contactez pe DR ISIKOLO, ceea ce am făcut. Nu am știut niciodată că va fi posibil pentru că problemele persistaseră timp de doi ani întregi. DR ISIKOLO m-a asigurat și mi-a spus doar să am încredere în el și să cred că mi se vor îndeplini dorințele. Mi-a reparat căsnicia cu relația sa puternică de reuniune de dragoste și casa mea este din nou grozavă, iar soțul meu este cu mine pentru a nu mai pleca niciodată. Contactați-l și voi și credeți că vă poate ajuta pentru că nu are înregistrări proaste. Doar trimite-i prin WhatsApp +2348133261196 sau e-mail-i prin: isikolosolutionhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  53. dacă aveți probleme în casa dvs. matrimonială și doriți o soluție rapidă, vă voi sfătui să contactați Dr. Ajayi, un mare om spiritual binecuvântat de strămoșii săi, pot experimenta puterea lui când soțul meu spune că vrea divorțul, dar eu Îl iubesc cu adevărat și nu vreau să ne despărțim, așa că îl contactez pe Dr. Ajayi pentru o vrajă de dragoste după ce am citit mărturii de la diferite persoane online despre el, vreau prin procesul pe care mi-a cerut să-l urmez și astăzi trăiesc fericit cu soțul meu pentru că a anulat și a rupt hârtia de divorț după vraja de dragoste a doctorului Ajayi, îi puteți scrie pe numărul său de Whatsapp pentru o soluție rapidă la problemele dvs. +2347084887094 sau e-mail: drajayi1990@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  54. Moje ime je Lora Arapović. Nisam znao da ljudi mogu biti tako ljubazni, nesebični i nevjerojatni sve dok mi DR ISIKOLO nije pomogao s mojim problemima u braku. Moja zajednica s mužem nije trajala ni godinu dana kada smo počeli imati problema. To je bilo toliko često da sam pala u depresiju i nastavila se boriti s njom, au isto vrijeme me muž ostavio i zakleo se da se više nikada neće vratiti. U tom trenutku nisam znao što da radim sa svojim životom. Morao sam nastaviti tražiti pomoć dok mi DR ISIKOLO nije došao u pomoć. Nakon što je obavio dužne konzultacije, bilo mi je jasno da bivša ljubavnica mog supruga nastavlja manipulirati njime kako bi ga vratila. DR ISIKOLO mi je rekao što da radim i sa svim uvjerenjima, rezultat moram dobiti nakon 2 dana što sam poslušao i on mi je pomogao i rezultat je bio tako nevjerojatan. Sada mi se suprug vratio i začećemo svoje prvo dijete u toplini i sreći. ako imate sličnih ili ljubavnih problema, samo mu pošaljite poruku na Viber/WhatsApp +2348133261196 ili na e-mail na: isikolosolutionhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  55. Bună tuturor, mă numesc Monica Lupău și sunt aici să-i aduc recunoștință și Dr. Isikolo, pe care Dumnezeu l-a folosit pentru a-mi sălbătici situația și a restabili bucuria și fericirea în casa mea. Mi-am pierdut soțul din cauza unei doamne aflate în străinătate când a plecat să lucreze în aceeași regiune în care locuiește ea. Nu am știut niciodată tot ce s-a întâmplat până când un prieten de-al meu mi-a trimis fotografii cu amândoi împreună și mi s-a știut după aceea că acesta era motivul pentru care soțul meu s-a răcit față de mine și m-a lăsat în urmă. Soțul meu era hipnotizat și controlat mintea și știam totul când l-am contactat pe doctorul Isikolo când am căutat ajutor și nu am găsit niciunul. M-a asigurat de întoarcerea sa și că ne-am restabilit dragostea și fericirea, ceea ce a făcut și rezultatul a început să se manifeste după 48 de ore. Acum îmi am bărbatul înapoi și nu-i pot mulțumi suficient doctorului Isikolo pentru onestitatea și sprijinul său. Doar trimite-i prin WhatsApp +2348133261196 sau e-mail-i prin: isikolosolutionhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  56. VESTI BUNE DESPRE CUM AM CÂȘTIG LA LOTERIE CU AJUTORUL DR ISIKOLO
    În ultimul deceniu, am jucat întotdeauna jocuri de loterie cu speranța că într-o zi voi câștiga bani mari, dar asta nu s-a întâmplat niciodată și m-am gândit la ce aș putea face pentru a câștiga mare la jackpot-ul la loterie. Am făcut câteva cercetări pe internet și am dat peste o reclamă despre Dr. Isikolo care pregătește vrăji de loterie pentru cei care cred în lucrările sale. I-am explicat dr. Isikolo situația mea și el mi-a pregătit o vrajă la loterie și mi-a dat niște numere pentru a juca la loterie și am făcut cum a spus el fără nicio îndoială. V-ați putea crede că, pentru prima dată în viața mea, am câștigat suma de 396.000,00 de euro. Am crezut că visez până când am fost sunat de agentul de loterie să vin la birou să aranjez cum voi revendica banii. Acum viața mea s-a schimbat definitiv și sunt un șef al meu și poți fi și tu un șef al tău, luând legătura cu Dr. Isikolo e-mail-i acum prin: isikolosolutionhome@gmail.com Doar trimite-i un mesaj prin WhatsApp +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  57. Numele meu este Georgiana Luca. Am trecut prin momente grele cu diferiți bărbați care au găsit dragoste adevărată și acceptare autentică, până când l-am întâlnit pe soțul meu care a intrat în viața mea și m-a iubit dincolo de cuvintele. Am locuit împreună 2 ani și am fost fericiți până au apărut prea multe certuri și ne-am împărțit. Am crezut că pot merge mai departe, dar mi-am dat seama că sunt profund îndrăgostită de el și că am nevoie pentru totdeauna de el. Nu am avut nicio opțiune decât să caut ajutor, ceea ce m-a determinat să-l contactez pe Dr. Isikolo, știind cum a reușit să-i ajute pe alții. Mi-a acordat atenția și a făcut tot posibilul să ne împace din nou împreună și în 48 de ore, rezultatul s-a manifestat și a revenit la mine și am reinventat lucrurile. Acum dragostea și fericirea au fost restabilite și tot ce pot spune este că apreciez cu adevărat Dr. Isikolo pentru că a fost altruist în a ajuta pe mine și pe alții. Contactul său de e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com De asemenea, îl puteți WhatsApp pe +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  58. POSIBILITATEA DE A RECIA FOTUL PARTENERULUI ÎNAPOI ESTE GARANTATĂ CU DR ISIKOLO. CONTACTATI-L ACUM
    Mă numesc Alexandra Bucătaru. Nu am știut niciodată că există o mare posibilitate de a-mi avea bărbatul înapoi la mine până când l-am întâlnit pe DR ISIKOLO. A fost foarte greu pentru mine când iubitul meu m-a părăsit pentru o altă doamnă. Am fost devastat și nu m-am putut recupera. Prietenii și familia lui au făcut tot ce le-a putut pentru a ne reuni, dar s-a dovedit a eșuat. Am fost singur câteva luni și nu mă vedeam iubind pe altul. Așa că a trebuit să caut ajutor de la DR ISIKOLO, care mi-a oferit privilegiul de a mă asigura că mi-au fost îndeplinite dorințele inimii. Ne-a reunit și dragostea și fericirea au fost restaurate. Cuvintele lui sunt obligația lui și nu eșuează niciodată când promite cuiva 48 de ore de a obține rezultatul, ceea ce m-a uimit când propriul meu rezultat s-a manifestat. Nu vă deranjați să căutați ajutor în altă parte. Contactează-l acum. E-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj prin WhatsApp: +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  59. Salut oameni. Mă numesc Dijana Budimir și am avut experiențe dificile și oribile în relațiile trecute și chiar așteptam să-mi cunosc soțul și după ce ne-am cunoscut, ne-am îndrăgostit și ne-am căsătorit. După doi ani de uniune, s-a schimbat și a început să se comporte ciudat și în cele din urmă m-a părăsit pe mine și pe fiul nostru. Am făcut tot ce am putut ca să-l recuperez, dar totul a fost în zadar. Am intrat în contact cu comentariile și ceea ce spuneau toată lumea despre Dr.midnight L-am contactat și mi-a răspuns și mi-a oferit tot ce-i mai bun și sprijinul pentru ca căsătoria mea să funcționeze din nou. El a fost cel care mi-a spus că soțul meu a fost luat de la mine de o altă femeie și a făcut o vrajă de reuniune care ne-a reunit și a venit acasă la mine și la fiul meu. Într-adevăr, nimeni acolo nu a mințit despre Dr.midnight și despre faptele sale bune. Soțul meu s-a întors acasă la 48 de ore după ce a terminat munca așa cum am promis. Contactează-l acum și asigură-te că te va ajuta. Acum va trebui să-i trimiteți un e-mail prin: dr.midnight5@gmail.com sau să-i trimiteți un mesaj pe WhatsApp la +2347037137208

    RăspundețiȘtergere
  60. Soțul meu a început să vină târziu acasă de la serviciu, nu-i mai păsa de mine sau de copii, uneori iese și nici măcar nu se întoarce acasă de vreo săptămâni. Am făcut tot ce am putut pentru a remedia această problemă, dar fără rezultat. Am devenit foarte îngrijorat și am avut nevoie de ajutor. Am dat peste o pagină care sugera că Dr Ilekhojie poate ajuta la rezolvarea problemelor conjugale, la restabilirea relațiilor rupte și multe alte lucruri. Așa că am simțit că ar trebui să-l încerc. L-am contactat și mi-a explicat că urmează să facă un ritual de împăcare. Două zile mai târziu, soțul meu s-a întors acasă. De atunci, totul a revenit la normal. Familia mea și cu mine trăim din nou fericiți împreună.. Toate mulțumim doctorului Ilekhojie. Vă sugerez să-l contactați dacă aveți nevoie de ajutor. Acesta este e-mailul lui: gethelp05@gmail.com sau WhatsApp el +2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  61. Am fost atât de frustrat când soțul meu m-a părăsit și m-a blocat pe toate rețelele de socializare, am plâns toată ziua și noaptea, nu mi-a fost ușor până când am văzut o mulțime de mărturii despre modul în care DR LARRY i-a ajutat să-și refacă partenerii, relațiile. , căsătorii și, de asemenea, vindecat multe boli, am fost puțin luminat și l-am contactat pe Whatsapp, i-am explicat situația mea și mi-a promis că mă va ajuta, mi-a spus ce să fac și am făcut exact ce mi-a cerut să fac, în 48 de ore după tot ce soțul meu a început să-mi trimită mesaje de masaj în care să-mi ceară să-l iert, a spus că nu mă va mai dezamăgi niciodată și am trăit împreună în pace și fericire, de fapt căsnicia noastră a fost una dintre cele mai bune din țară. , toată ziua de mulțumire către DR LARRY:
    Contactați-l pentru ajutor dacă aveți nevoie: DOCTORLARRY268@GMAIL.COM

    Whatsapp: +2349045968228

    RăspundețiȘtergere
  62. Eu și soțul meu ne-am luptat cu probleme maritale în ultimele 8 luni și nu știam că familia este creierul din spatele problemelor pe care le-am avut vreodată. Problemele au escaladat și în cele din urmă s-a mutat din casă. Am fost singur cu copiii mei de-a lungul sărbătorilor și viața a fost mizerabilă fără el lângă noi. Am făcut tot ce am putut pentru a pune capăt problemelor, dar fără progres. Așa că a trebuit să caut ajutorul doctorului Ilekhojie după ce am văzut atât de multe rezultate mărturisite de oameni. Așa cum mi-am dorit mereu, mi-a auzit strigătul și mi-a venit în ajutor. A efectuat un ritual de reconciliere care a rezolvat problemele pe care le-am avut noi și soțul meu și sunt din nou împreună și încă mă uimește când am primit rezultatul în 3 zile așa cum mi-a promis. Acum am început noul an ca o familie completă și sunt recunoscător pentru ajutorul lui. contactați-l acum și nu vă va dezamăgi și pentru că este de încredere și de încredere. e-mail-i: gethelp05@gmail.com sau trimite-i un mesaj prin WhatsApp: +2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  63. Principalul motiv pentru care sunt aici astăzi este să împărtășesc acest articol lumii despre modul în care doctorul Ilekhojie m-a ajutat să-mi recuperez fostul iubit care s-a despărțit de mine în urmă cu câteva luni. Am încercat tot ce am putut să-l fac să vadă motive cu mine ca să ne putem continua relația, dar el m-a negat. Am căutat ajutor în mod corespunzător și am văzut diferite recenzii pe Doctor Ilekhojie și am insistat să vorbesc cu el pe Whatsapp (+2348147400259) din cauza cuvintelor bune pe care toată lumea le-a salvat despre el. Mi-a dat motive să trăiesc din nou și, după ce a pregătit ritualul de reconciliere, mi-a spus că fostul meu se va întoarce în 3 zile din liberul arbitru câștigat. Îți vine să crezi că fostul meu iubit s-a întors cu adevărat și lucrurile au fost mai bine între noi și conexiunea noastră pierdută a revenit și mai puternică. Dacă aveți nevoie de ajutor, cum ar fi cazul meu, discutați cu Dr Ilekhojie și el vă va ajuta. Trimiteți un e-mail la gethelp05@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  64. Soțul meu m-a părăsit pentru o altă femeie, Cel mai dureros lucru este că eram însărcinată cu al doilea copil. Am făcut totul pentru a-l face să se întoarcă acasă, dar nimic nu a funcționat. Am mers chiar și până la urmărea lui, dar mi-a spus clar că nu mai vrea să se întoarcă acasă. I-am explicat unui prieten de la serviciu care mi-a cerut să-l contactez pe doctorul Ilekhojie pentru ajutor. Nu am avut de ales decât să încerc. I-am trimis un mesaj prin e-mail (gethelp05@gmail.com) și m-a asigurat că mă va ajuta să mă împac cu soțul meu și, de asemenea, m-a informat că soțul meu a fost manipulat și făcut să mă urască pe mine și pe copilul nostru nenăscut. După câteva zile după ce am oferit tot ce a spus el este necesar, soțul meu m-a sunat după-amiaza și, de asemenea, m-a iubit atât de mult și a vrut să se întoarcă acasă, dar nu era sigur dacă îl voi lua înapoi. El a promis că va recupera timpul pierdut și am observat că sunt atât de multe schimbări de când s-a întors și viața a fost bună împreună. Dacă aveți probleme similare, contactați Dr. Ilekhojie și obțineți ajutor. WhatsApp/Viber +2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  65. Trebuie doar să spun această mărturie, numele meu este Mariah Carey, m-am căsătorit cu 9 ani în urmă fără niciun copil care să-i arăt, soțul meu m-a urât și soacra mea s-a purtat atât de rău, asta m-a frustrat, am venit Căutând ajutor online, apoi am văzut multe mărturii despre cum Dr Dawn acuna a ajutat mulți bărbați și femei, am contactat-o ​​imediat pe Whatsapp și i-am explicat situația mea, ea a promis că mă va ajuta și mi-a dat câteva instrucțiuni pe care le-am făcut totul perfect, la urma urmei, ea mi-a cerut să merg la spital o scrisoare de 1 lună și spre surprinderea mea am fost însărcinată în 1 săptămână, dar acum îi sunt atât de recunoscătoare pentru că am născut copilul meu frumos și eu și familia mea trăim în pace și fericire. acum, contactează-o pe Whatsapp. (+2349046229159)

    ( dawnacuna314@gmail.com )

    *Daca vrei sa ramai insarcinata

    *Dacă vrei să-ți întorci iubitul.

    *Dacă vrei o căsătorie pașnică.

    *Dacă vrei să vindeci vreo boală sau orice altceva.

    RăspundețiȘtergere
  66. După ce eu și soțul meu ne-am căsătorit, ne-am mutat în alt oraș și amândoi ne-am angajat și am început să lucrăm și să trăim împreună fericiți. Nu am avut niciodată probleme până când o colegă de-a lui a început să facă tot posibilul pentru a atrage atenția soțului meu. Nu am știut niciodată ce se întâmplă până când a început să doarmă afară și să-și pună scuze. Lucrurile au scăpat de sub control și, în cele din urmă, a încetat să se ocupe de nevoile mele. Știam că în acel moment am nevoie de ajutor, așa că l-am contactat pe Dr. Isikolo și i-am explicat totul. Mi-a spus tot ce s-a întâmplat și mi-a promis că va rezolva problemele pe care le-a făcut. Mi-a făcut o vrajă de reuniune de dragoste, care m-a reunit pe mine și pe soțul meu și a început să fie bărbatul pe care l-am iubit mereu să fie imediat după 48 de ore în care Dr. Isikolo a lucrat pentru mine. Suntem amândoi fericiți acum și nu ar fi fost posibil dacă nu ar fi Dr. Isikolo. Contactați-l dacă aveți nevoie de ajutor. Trimiteți-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196 sau la adresa de e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  67. Am observat că soțul meu mă înșela și nu se mai implica în căsătoria noastră. Când l-am întrebat care este problema, mi-a spus că nu este fericit și că cere divorțul. M-a făcut bucăți pentru că a fost singurul bărbat cu care am fost vreodată. Căutam ceva online când am văzut un articol despre cum Dr Ilekhojie a ajutat atât de mulți oameni în situații similare ca a mea, l-am contactat imediat spunându-i despre problema mea.
    A făcut consultări și a efectuat un ritual de împăcare. Tot ce mi-a cerut, l-am făcut din încredere deplină pentru el și în exact 3 zile, soțul meu s-a întors acasă de la serviciu și mi-a cerut să uit complet de divorț și vrea să ne punem mințile împreună și să facem căsnicia noastră să funcționeze. . Totul a mers bine din cauza intervenției doctorului Ilekhojie. Vă rugăm să luați legătura cu el dacă aveți probleme în căsnicie sau relație. Număr de telefon/Whatsapp +2348147400259 sau prin e-mailul său: gethelp05@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  68. Soțul meu avea obiceiul de a trimite mereu mesaje și de a stabili întâlniri cu vechii săi prieteni, inclusiv cu foștii săi. Nu m-am gândit niciodată că există o problemă cu așa ceva până când el s-a retras emoțional de mine și a început să se comporte anormal față de mine și fiica mea. În acest moment, știam că am nevoie urgentă de ajutor pentru că nu am vrut niciodată să-l pierd. Dr Isikolo a venit în ajutorul meu și problema a fost rezolvată. Una dintre fostele soțului meu a promis că se va asigura că îl ia de la el și a început să-l manipuleze pentru a mă abandona pe mine și pe fiica mea, ceea ce s-ar fi întâmplat în cele din urmă dacă doctorul Isikolo nu ar fi intervenit să mă ajute. La doar 48 de ore de la rezolvarea problemei, totul a devenit uimitor între mine și soțul meu și acum și-a cerut scuze pentru tot și suntem din nou buni. Contactați Dr. Isikolo și credeți că el va rezolva cu siguranță această problemă pentru dvs. Trimiteți-i un e-mail prin: isikolosolutionhome@gmail.com sau Whatsapp la +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  69. Trăiesc și lucrez aici, în Marea Britanie. După 2 ani de căsnicie, soțul meu m-a lăsat cu doi copii și viața mea a fost spulberată. Aveam chef să pun capăt, aproape că m-am sinucis pentru că ne-a lăsat fără nimic. Am fost dezamăgit emoțional în tot acest timp și viața pare fără sens. Într-o zi fidelă, în timp ce răsfoiam pe internet, am dat peste câteva mărturii despre Dr Ilekhojie. Unii oameni au mărturisit că el l-a adus înapoi pe fostul lor, alții au mărturisit că el restaurează pântecele și vindecă bolile cu ierburi. Eram mai interesat de reconcilierea cu soțul meu, pe care dr. Ilekhojie a făcut posibilă în decurs de 3 zile. Acum soțul meu s-a întors și de atunci trăim fericiți. Mulțumesc. Aici, las contactul lui pentru oricine are nevoie de ajutor Email: gethelp05@gmail.com Whatsapp/Viber: +2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  70. N-am știut niciodată că-mi pot aduce logodnicul înapoi până când l-am contactat pe doctorul Isikolo care m-a ajutat. Am avut o neînțelegere teribilă cu bărbatul meu și am mers pe căi diferite. Eram dezamăgit emoțional și nu știam ce să fac pentru a ajuta situația. Așa că am ajuns să știu despre Dr. Isikolo. L-am contactat și l-am cerut să mă ajute cu problemele mele. Mi-a spus tot ce trebuia să știu și să înțeleg și am respectat procedurile și până la urmă a rezolvat problema pentru mine, iar acum eu și logodnicul meu suntem din nou împreună și știu că ne vom căsători în curând. Nu ar fi fost posibil dacă doctorul Isikolo nu m-a ajutat așa cum am promis. Rezultatul muncii sale se manifestă cu siguranță după 48 de ore și este garantat 100%. Este vizibil pentru mine să văd efectul rezultatului a tot ceea ce a făcut pentru mine și, cu adevărat, dragostea și afecțiunea dintre eu și logodnicul meu sunt restaurate pe deplin și mă bucură inima că nu l-am lăsat pe nimeni de acolo. El te poate ajuta la fel de bine dacă te adresezi lui acum. Trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196 sau e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  71. Bună peeps. Numele meu este Christine Allen și am avut experiențe dure și oribile în relațiile mele din trecut și într-adevăr am așteptat până mi-am întâlnit soțul și după ce ne-am cunoscut, ne-am îndrăgostit și ne-am căsătorit. După doi ani de Uniune, s-a schimbat și a început să se poarte ciudat și în cele din urmă m-a părăsit pe mine și pe fiul nostru. Am făcut tot ce am putut să-l aduc înapoi, dar totul a fost inutil. Am intrat în contact cu comentariile și cu ce spuneau toată lumea despre Dr Isikolo. L-am contactat și mi-a răspuns și mi-a oferit tot efortul și sprijinul său pentru ca căsătoria mea să funcționeze din nou. El a fost cel care mi-a făcut cunoscut că soțul meu mi-a fost luat de o altă femeie și a făcut o vrajă de reuniune de dragoste care ne-a reunit din nou și s-a întors acasă la mine și la băiatul meu. Într-adevăr, nimeni acolo nu a mințit despre doctorul Isikolo și despre faptele sale bune. Soțul meu s-a întors acasă la 48 de ore după ce a făcut lucrul așa cum i-a promis. Luați legătura cu el acum și fiți siguri că vă va ajuta. Va trebui să-i trimiteți un e-mail acum prin: isikolosolutionhome@gmail.com sau să-i trimiteți un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  72. Când am găsit online contactul Dr. Ilekhojie. Mi-a trebuit să ajung într-un loc în care ea era absolut zdrobită să-mi dau seama că trebuia să-i spună cu ce se confruntase în căsnicia mea. Am făcut o cameră de război în dulapul dormitorului meu și m-am dus direct la Sursă! A devenit dificil de multe ori; Soțul meu era încă acasă și nesprijinit și tot voia să divorțeze, dar știa că puținul pe care îl avea ne va întreține pe mine și pe fiica mea. Apoi, brusc, sâmbăta trecută, vraja de reconciliere a doctorului Ilekhojie l-a pus într-un loc să decidă dacă ne va abandona sau va lucra la căsnicia noastră. Doar din cauza ritualului de împăcare a spus că mai vrea să se căsătorească și a anulat contractul la o casă pe care urma să o cumpere în Hemet California! De fapt, nimic nu este imposibil cu vraja de reconciliere a doctorului Ilekhojie. Nu renunțați niciodată!” contactați dr. Ilekhojie dacă aveți probleme în căsnicia dvs. Trimiteți un e-mail la gethelp05@gmail.com sau contactați-i numărul de telefon +2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  73. Soțul meu, cu care mi-am construit viața timp de 23 de ani, mi-a lăsat pe mine și pe copii fără un cuvânt. Totul s-a prăbușit peste mine și am ajuns la cei dragi și nimeni nu m-a putut ajuta. A venit o vreme când a cerut divorțul chiar și când nu am avut probleme sau ne-am certat vreodată pentru ceva dezastruos. Dr Isikolo a venit în ajutorul meu și a rezolvat problema pe care o aveam cu bărbatul meu. Ne-a reunit din nou împreună și s-a întors acasă la noi. Într-adevăr, viața este misterioasă și nu m-am gândit niciodată că voi experimenta ceea ce am trecut, dar toate mulțumesc doctorului Isikolo care a lucrat pentru mine și m-a asigurat de rezultatele pozitive după 48 de ore, care într-adevăr s-au împlinit așa cum a promis. El vă poate rezolva problemele dacă îl contactați acum.Trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196 sau e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  74. Am avut atâtea lupte și ceartă pentru a intra între dragostea pe care o aveam ca familie. Eram mereu supărat pe lucruri mărunte care nu contau. Mi-am lăsat emoțiile să aibă tot ce e mai bun din mine și am stat permanent departe de ea și de copiii mei. Lucrurile s-au înrăutățit când a început să se vadă cu un alt bărbat și nu am știut niciodată despre asta. Am neglijat-o și am condus-o în brațele altui bărbat. Am aflat mai târziu tot ce s-a întâmplat și am decis să caut ajutor pentru a-mi remedia căsnicia. Mi-am dat seama că eu sunt problema chiar dacă era prea târziu. Un prieten de-al meu de la serviciu m-a conectat cu doctorul Ilekhojie, care m-a asigurat că soția mea încă mă iubește și își dorește să mă întorc. M-a ajutat să îndeplinesc un ritual de reconciliere care ne-a reparat căsătoria în mai puțin de o săptămână. Așa cum a spus el, va restabili conexiunea noastră pierdută și a făcut-o. Mulțumesc Dr Ilekhojie. Conectați-l dacă aveți probleme. Trimiteți-i un e-mail: gethelp05@gmail.com sau WhatsApp-i la: +2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  75. Mi-am pierdut căsnicia după 2 ani și a fost o experiență îngrozitoare pentru mine. Soția mea ne-a părăsit pe mine și pe fiul meu și totul s-a întâmplat dincolo de controlul meu și nu am știut niciodată că puțini oameni din jurul meu mi-au proiectat soția și au întors-o împotriva mea doar pentru că aleg să-mi construiesc familia și să mă concentrez mai mult pe ea. A trebuit să caut ajutor pentru că știu că nu am făcut nimic pentru ca căsătoria mea să se prăbușească. Dr Isikolo m-a ajutat și mi-au fost dezvăluite multe despre ceea ce s-a întâmplat. A făcut o vrajă pentru reuniunea de dragoste care ne-a legat pe soția mea și pe mine și întregul rău la făcut familia mea împotriva mea a fost dezvăluit. Sunt recunoscător că casa mea s-a întors mai fericit ca niciodată și toată aprecierea merge către doctorul Isikolo, deoarece într-adevăr mi-a rezolvat problemele imediat după 48 de ore.e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  76. IUBITUL MEU S-A RETURNAT LA MINE CU AJUTORUL DR ISIKOLO SI SUNT CU adevarat coplesiti
    Când s-a pierdut orice speranță în a face relația mea să funcționeze din nou între mine și iubitul meu, am intrat online în căutarea ajutorului și l-am citit și l-am contactat pe DR ISIKOLO care a venit și a reparat totul și va rămâne apreciat de mine pentru tot restul vieții. De prea multe ori am trecut prin traume emoționale din cauza problemelor nesfârșite pe care le-am avut cu bărbatul meu și a dus la despărțirea noastră și de aceea am căutat ajutor și am aflat despre DR ISIKOLO care mi-a venit în ajutor. Mi-a spus procedurile și m-a îndemnat să le respect ceea ce am făcut cu plăcere și nu a întârziat procesul de a da soluții la problemele mele și am obținut rezultatul în doar 2 zile așa cum m-a asigurat. Nu vă deranjați să căutați ajutor în altă parte pentru că este prea bun în a ajuta oamenii. El este de încredere și cinstit, așa că trimite-i acum mesaj prin WhatsApp: +234-8133261196 sau e-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  77. Soțul meu avea obiceiul să trimită mesaje și să stabilească întâlniri cu vechii săi prieteni, inclusiv cu foștii săi. Nu m-am gândit niciodată că există o problemă cu așa ceva până când el s-a retras emoțional de mine și a început să se comporte anormal față de mine și fiica mea. În acest moment, știam că am nevoie urgent de ajutor pentru că nu am vrut niciodată să-l pierd. Dr Isikolo a venit în ajutorul meu și problema a fost rezolvată. Una dintre fostele soțului meu a promis că se va asigura că îl ia de la el și a început să-l manipuleze pentru a mă abandona pe mine și pe fiica mea, ceea ce s-ar fi întâmplat în cele din urmă dacă doctorul Isikolo nu ar fi intervenit să mă ajute. La doar 48 de ore de la rezolvarea problemei, totul a devenit uimitor între mine și soțul meu și acum și-a cerut scuze pentru tot și suntem din nou buni. Contactați Dr. Isikolo și credeți că el va rezolva cu siguranță această problemă pentru dvs.Trimiteți-i un e-mail la isikolosolutionhome@gmail.com sau Whatsapp la +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  78. Eu și soția mea am avut o neînțelegere care a dus la o luptă uriașă și ea a plecat de acasă și s-a întors la casa tatălui ei. Mi-am lăsat emoțiile să aibă tot ce e mai bun din mine și am rămas permanent departe de ea. Lucrurile s-au înrăutățit când a început să se vadă cu un alt bărbat și nu am știut niciodată despre asta. Am încercat să rezolv problema și să o fac să se întoarcă acasă și nu s-a mai întors niciodată. Am aflat mai târziu tot ce s-a întâmplat și am decis să caut ajutor pentru a-mi remedia căsătoria cu ea, ceea ce m-a făcut să contactez Dr. Isikolo. Așa cum era de așteptat, a lucrat pentru mine și problema a fost rezolvată și m-am reunit cu soția mea. S-a întors acasă imediat după 48 de ore, așa cum a promis dr. Isikolo. Îi sunt mereu îndatorat pentru că a rezolvat problema pe care am avut-o în căsnicia mea. Vă rugăm să-l contactați pentru ajutor rapid și urgent, trimiteți-i un e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp-i la: +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  79. Soțul meu avea obiceiul de a trimite mereu mesaje și de a stabili întâlniri cu vechii săi prieteni, inclusiv cu foștii săi. Nu m-am gândit niciodată că există o problemă cu așa ceva până când el s-a retras emoțional de mine și a început să se comporte anormal față de mine și fiica mea. În acest moment, știam că am nevoie urgentă de ajutor pentru că nu am vrut niciodată să-l pierd. Dr Isikolo a venit în ajutorul meu și problema a fost rezolvată. Una dintre fostele soțului meu a promis că se va asigura că îl ia de la el și a început să-l manipuleze pentru a mă abandona pe mine și pe fiica mea, ceea ce s-ar fi întâmplat în cele din urmă dacă doctorul Isikolo nu ar fi intervenit să mă ajute. La doar 48 de ore după rezolvarea problemei, totul a devenit uimitor între mine și soțul meu și acum și-a cerut scuze pentru tot și suntem din nou buni. Contactați Dr. Isikolo și credeți că el va rezolva cu siguranță această problemă pentru dvs.Trimiteți-i un e-mail la isikolosolutionhome@gmail.com sau Whatsapp la +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  80. Eram încă la facultate când mi-am cunoscut logodnicul. Ne-am întâlnit destul de mult timp și am conviețuit, iar relația noastră a fost aprobată de părinții noștri. Ne-am înțeles și totul a fost perfect. A călătorit pentru un antrenament și de atunci totul nu a mai devenit niciodată bun pentru noi. Se vedea cu o doamnă acolo și tinde să se fi angajat mult în ceea ce au împărtășit și m-a lăsat afară din imagine. Am făcut tot ce am putut pentru a remedia problema, dar nimic nu a funcționat până nu am auzit despre doctorul Isikolo. L-am contactat și i-am explicat prin ce treceam și mi-a promis că mă va ajuta, ceea ce a făcut așa cum mi-a promis. Am respectat instrucțiunile pe care mi le-a dat și a rezolvat problema pe care o aveam cu logodnicul meu și acum s-a întors la mine și ne căsătorim peste o lună. Toate mulțumim doctorului Isikolo. Contactați-l acum dacă aveți nevoie de ajutor. e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  81. Dacă aș fi știut că există o posibilitate de a-mi obține bărbatul visat, nu mi-aș fi pierdut timpul cu mulți bărbați cu viață slabă. M-am îndrăgostit instantaneu profund de șeful meu chiar din prima mea zi la serviciu și timp de peste un an, a devenit mai profund. Era foarte bogat, umil și singur. Am încercat tot ce am putut să-l fac să arate după mine, dar totul a fost în zadar. Acum 3 luni, am găsit un comentariu al doctorului Ilekhojie și cum munca lui este foarte eficientă. L-am adresat și i-am explicat situația și de ce aveam nevoie ca șeful meu să fie atras de mine. El a făcut o cerere în numele meu și în câteva zile, șeful meu m-a rugat să ies la o întâlnire și înainte rapid până astăzi, suntem fericiți în dragoste și el a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat. Toate acestea sunt posibile cu ajutorul doctorului Ilekhojie. Luați legătura cu el direct pe e-mailul lui gethelp05@gmail.com sau Whatsapp +2348147400259 dacă aveți nevoie de ajutor ca mine

    RăspundețiȘtergere
  82. Eu și soția mea am avut o neînțelegere care a dus la o luptă uriașă și ea a plecat de acasă și s-a întors la casa tatălui ei. Mi-am lăsat emoțiile să ia ce e mai bun din mine și am rămas permanent departe de ea. Lucrurile s-au înrăutățit când a început să se vadă cu un alt bărbat și nu am știut niciodată despre asta. Am încercat să rezolv problema și să o fac să se întoarcă acasă și nu s-a mai întors niciodată. Am aflat mai târziu tot ce s-a întâmplat și am decis să caut ajutor pentru a-mi remedia căsătoria cu ea, ceea ce m-a făcut să contactez Dr. Isikolo. Așa cum era de așteptat, a lucrat pentru mine și problema a fost rezolvată și m-am reunit cu soția mea. Ea s-a întors acasă imediat după 48 de ore, așa cum a promis doctorul Isikolo. Îi sunt mereu îndatorat pentru că a rezolvat problema pe care am avut-o în căsnicia mea. Vă rugăm să-l contactați pentru ajutor rapid și urgent, trimiteți-i un e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp-i la: +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  83. salut peeps. Am avut experiențe dure și oribile în relațiile mele anterioare și într-adevăr am așteptat până mi-am întâlnit soțul și după ce ne-am cunoscut, ne-am îndrăgostit și ne-am căsătorit. După doi ani de Uniune, s-a schimbat și a început să se poarte ciudat și în cele din urmă m-a părăsit pe mine și pe fiul nostru. Am făcut tot ce am putut să-l aduc înapoi, dar totul a fost inutil. Am intrat în contact cu comentariile și cu ce spuneau toată lumea despre Dr Isikolo. L-am contactat și mi-a răspuns și mi-a oferit tot efortul și sprijinul său pentru ca căsătoria mea să funcționeze din nou. El a fost cel care mi-a făcut cunoscut că soțul meu mi-a fost luat de o altă femeie și a făcut o vrajă de reuniune de dragoste care ne-a reunit din nou și s-a întors acasă la mine și la băiatul meu. Într-adevăr, nimeni acolo nu a mințit despre doctorul Isikolo și despre faptele sale bune. Soțul meu s-a întors acasă la 48 de ore după ce a făcut lucrul așa cum i-a promis. Luați legătura cu el acum și fiți siguri că vă va ajuta. Va trebui să-i trimiteți un e-mail acum prin: isikolosolutionhome@gmail.com sau să-i trimiteți un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  84. Soțul meu s-a întors de la serviciu cu acte de divorț și am fost confuză și am întrebat care este problema, dar a părăsit furios casa și m-a blocat de pe toate platformele de socializare. Această schimbare bruscă de comportament m-a făcut să caut ajutor când am dat peste mărturii bune despre Dr Ilekhojie și am decis să-i împărtășesc problemele mele. Dr Ilekhojie m-a făcut să înțeleg că soțul meu a fost manipulat spiritual și mi-a spus ce trebuie făcut pentru a rezolva problema. I-am urmat toate instrucțiunile, pentru a mă asigura că se întoarce în sine. După câteva zile, soțul meu s-a întors și mi-a cerut să-l iert, deoarece nu știa ce i s-a întâmplat, așa cum mi-a explicat dr. Ilekhojie. Acest bărbat s-a asigurat că căsătoria mea a fost salvată. Dacă treci prin orice fel de problemă de relație, Dr Ilekhojie este ultima ta oprire. Contactați Dr. Ilekhojie pe e-mail: gethelp05@gmail.com SAU Whatsapp/Viber: +2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  85. Mi-am cunoscut soția când lucram și locuiam în altă regiune. De când ne-am căsătorit, totul a fost bine până când ea a decis să meargă la un summit într-un alt stat, unde a întâlnit pe cineva care a devenit mai aproape de ea și, în cele din urmă, a fugit cu ea. Toate eforturile mele de a mă întoarce acasă la mine au fost în zadar și familia ei a făcut tot posibilul să ne reunească, dar nimic nu a funcționat. La fel ca toți ceilalți, am intrat în contact cu Dr. Isikolo și în cele din urmă a făcut minuni și acum soția mea s-a întors la mine. S-a dezvăluit că a fost hipnotizată de tipul care a fugit cu ea.Mă bucur că nu am lăsat niciodată emoțiile mele să ia tot ce e mai bun din mine pentru a fi încheiat căsnicia mea cu ea. Dr. Isikolo este un vrăjitor puternic și ai încredere în el când spune că rezultatele se vor manifesta imediat după 48 de ore. Contactați-l acum dacă aveți nevoie de ajutor prin e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimiteți-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  86. Viața mea s-a schimbat complet în 48 de ore. Mă văd în oglindă și mă pot zâmbi. Am încredere în mine și în abilitățile mele pentru prima dată în câteva luni. Îl am pe soțul meu înapoi în viață cu ajutorul doctorului Ilekhojie. A fost o lungă căutare de ajutor și atât de multe sacrificii, dar sunt fericit că îl am pe Frenkie înapoi. Mi-au trebuit 2 zile să obțin rezultatele promise de Dr Ilekhojie și nu m-a eșuat. Sunt dovada vie a ceea ce poate face Dr. Ilekhojie. Doar tu ai fost capabil să te ții de cuvânt și de promisiunea ta. Luați legătura cu Dr Ilekhojie dacă aveți nevoie de ajutor. WHATSAPP/CALL prin +2348147400259 sau e-mail gethelp05@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  87. Treceam printr-o perioadă grea din viața mea și mi-a afectat foarte mult uniunea cu soția mea. Am avut atât de multe probleme emoționale și lupte și numai asta ne-a făcut să acordăm mai puțină atenție nevoilor celuilalt. În timp ce încercam să-mi rezolv problemele și să mă întorc, astfel încât să îmi pot remodela căsnicia și să o fac să funcționeze mai bine, soția mea a avut în preajma ei femei care au influențat-o greșit și au făcut-o să ia partea greșită plecând. A trebuit să contactez Dr. Isikolo, care mi-a făcut posibil să rezolv problema. A lucrat pentru mine și a restabilit dragostea și legătura dintre mine și soția mea, iar ea s-a întors acasă. Rezultatul muncii lui a început să se manifeste imediat după 48 de ore, așa cum am promis și pot spune cu îndrăzneală că totul este bine între noi acum și suntem amândoi fericiți împreună, trebuie să validez informațiile de acolo că Dr. Isikolo este un om bun și cinstit pe care îl ai pot avea încredere pentru a vă ajuta cu problemele dvs. E-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com și îi puteți trimite mesaj prin WhatsApp +234-8133261196.

    RăspundețiȘtergere
  88. I-am dat tot ce aveam pentru a-l face să funcționeze în căsnicia mea, dar tot ne-a părăsit pe mine și pe copiii noștri. Familia lui a luptat pentru mine și tot nu s-a schimbat nimic și a plecat frânt și trist. Reușesc să continui cu speranța că într-o zi totul se va îmbunătăți pentru noi și el se va întoarce la tine. El este un tată grozav pentru copii și am avut mare încredere că îl voi vedea revenind la noi. Am avut norocul să iau contact cu Dr. Isikolo, care a știut într-adevăr cum să rezolve problema și a făcut-o și, spre surprinderea mea, soțul meu s-a întors acasă la mine. Sunt încă uimit de cum a fost posibil, dar într-adevăr este adevărat. Rezultatul muncii sale este asigurat că se va manifesta după 48 de ore. Soțul meu s-a întors și știu mai bine că Dr. Isikolo este cu adevărat un om cinstit în care oricine poate avea încredere. Este bun în treaba lui de a rezolva problemele dintre partener și de a-i face să se întoarcă împreună. Îi puteți trimite un e-mail prin: isikolosolutionhome@gmail.com sau poate la fel de bine să-i scrieți prin WhatsApp la: +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  89. Șanse mari să ai bărbatul tău înapoi la tine și copiii tăi cu ajutorul DR ISIKOLO.
    Soțul meu ne-a părăsit pe mine și pe cei 2 copii ai noștri timp de aproximativ 10 luni. Am trecut prin multe dureri. Am încercat tot posibilul să-l fac să se întoarcă la mine și la copii, dar nimic nu a ieșit. A fost cu adevărat o perioadă stresantă pentru mine pentru că nu am vrut niciodată să trec prin durerea inimii. Mi s-a spus să iau legătura cu un doctor de vrăji de dragoste care să mă ajute, ceea ce am făcut. Am fost norocos să-l primesc pe DR ISIKOLO Contact, care a putut să mă ajute, l-am contactat și i-am explicat totul și i-am respectat procedurile și el a făcut vraja de reuniune de dragoste care l-a readus pe soțul meu la mine și la copiii lui în 2 zile. multumesc mult DR ISIKOLO. Apreciez cu adevărat ceea ce ai făcut pentru mine. Iată contactul lui, dacă ați putea să vă solicitați rezolvarea problemelor dvs. de relație, trimiteți un e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimiteți-i un mesaj prin WhatsApp la +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  90. Vă prezint pe cineva care a restabilit fericirea pe care am împărtășit-o cu soțul meu și este într-adevăr ceva pentru care sunt mereu recunoscător. Am fost neputincios și abătut aproape 6 luni când soțul meu de 10 ani m-a părăsit din cauza unor probleme conjugale. Am făcut tot ce am putut pentru a-mi salva căsnicia și nimic nu a funcționat până când am luat legătura cu doctorul Ilekhojie și el a venit în ajutorul meu. Ne-a împăcat și dragostea și fericirea pe care le-am împărtășit cu soțul meu au fost restabilite cu câteva zile. Știu că sună ciudat dacă într-adevăr poate ajuta pe cineva, dar este 100% garantat că nu te va dezamăgi atunci când te asigură că ai rezultatul dorit. El te poate ajuta și pe tine dacă ești dispus să-i oferi șansa să facă acest lucru. Trimite-i un mesaj pe WhatsApp (+2348147400259 sau e-mail: gethelp05@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  91. Mi-am cunoscut soția când lucram și locuiam la Londra. De când ne-am căsătorit, totul a fost bine până când ea a decis să meargă la un summit într-un alt stat unde a întâlnit pe cineva care a devenit mai aproape de ea și, în cele din urmă, a fugit cu ea. Toate eforturile mele de a mă întoarce acasă la mine au fost în zadar și familia ei a făcut tot posibilul să ne reunească, dar nimic nu a funcționat. La fel ca toți ceilalți, am intrat în contact cu Dr. Isikolo și în cele din urmă a făcut minuni și acum soția mea s-a întors la mine. S-a dezvăluit că a fost hipnotizată de tipul care a fugit cu ea.Mă bucur că nu am lăsat niciodată emoțiile mele să ia tot ce e mai bun din mine pentru a fi încheiat căsnicia mea cu ea. Dr. Isikolo este un vrăjitor puternic și ai încredere în el când spune că rezultatele se vor manifesta imediat după 48 de ore. Contactați-l acum dacă aveți nevoie de ajutor prin e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimiteți-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

    RăspundețiȘtergere
  92. Treceam printr-o perioadă grea din viața mea și mi-a afectat foarte mult uniunea cu soția mea. Am avut atât de multe probleme emoționale și lupte și numai asta ne-a făcut să acordăm mai puțină atenție nevoilor celuilalt. În timp ce încercam să-mi rezolv problemele și să mă readuc pe picioare, astfel încât să îmi pot remodela căsnicia și să o fac să funcționeze mai bine, soția mea a avut în preajma ei femei care au influențat-o greșit și au făcut-o să ia partea greșită plecând. Doar acel incident m-a stricat și eram sigur că nu făcea tot ce făcea cu simțurile ei bune. Am făcut tot ce am putut pentru a restabili pacea, dar nu a funcționat niciodată și a trebuit să contactez Dr. Isikolo, care mi-a făcut posibil să rezolv problema. A lucrat pentru mine și a restabilit dragostea și legătura dintre mine și soția mea, iar ea s-a întors acasă. Rezultatul muncii sale a început să se manifeste imediat după 48 de ore așa cum am promis și pot spune cu îndrăzneală că totul este bine între noi acum și suntem amândoi fericiți împreună, sunt aici pentru a valida informațiile de acolo că Dr. Isikolo este un om bun și cinstit, care poți avea încredere că te va ajuta cu problemele tale. contactați-l pe isikolosolutionhome@gmail.com și îi puteți trimite mesaj prin WhatsApp +234-8133261196.

    RăspundețiȘtergere
  93. Eu și soțul meu ne-am luptat cu probleme maritale în ultimele 8 luni și nu știam că familia este creierul din spatele problemelor pe care le-am avut vreodată. Problemele au escaladat și în cele din urmă s-a mutat din casă. Am fost singur cu copiii mei de-a lungul sărbătorilor și viața a fost mizerabilă fără el lângă noi. Am făcut tot ce am putut pentru a pune capăt problemelor, dar fără progres. Așa că a trebuit să caut ajutorul doctorului Ilekhojie după ce am văzut atât de multe rezultate mărturisite de oameni. Așa cum mi-am dorit mereu, mi-a auzit strigătul și mi-a venit în ajutor. A efectuat un ritual de reconciliere care a rezolvat problemele pe care le-am avut noi și soțul meu și sunt din nou împreună și încă mă uimește când am primit rezultatul în 3 zile așa cum mi-a promis. Acum am început noul an ca o familie completă și sunt recunoscător pentru ajutorul lui. contactați-l acum și nu vă va dezamăgi și pentru că este de încredere și de încredere. e-mail-i: gethelp05@gmail.com sau trimite-i prin WhatsApp: (+2348147400259)

    RăspundețiȘtergere
  94. Am jurat de la început să nu fiu niciodată un trișor și m-am susținut pentru a mă asigura că îmi construiesc o casă fericită, dar, din păcate, soția mea nu a avut niciodată suficientă încredere în mine. Am rătăcit luni de zile încercând să o recuperez și am căutat ajutor din diverse surse, inclusiv din intervenția familiei ei, dar nu am avut niciodată succes. Am intrat în contact cu dr. Ilekhojie, de care mă îndoiam mai devreme, când am luat legătura. A trebuit să păstrez speranța vie și să respect procedurile așa cum mi-a explicat totul. M-a asigurat că se întoarce cu 3 zile după ce a terminat cu ritualul său de împăcare. A fost al treilea în care, când a sunat asta, mi-am dat seama că tot ceea ce a spus Dr. Ilekhojie este adevărat, deoarece am întâlnit mai devreme oameni care au promis, dar au eșuat. Le spun tuturor despre Dr Ilekhojie și inima lui bună. whatsapp +2348147400259 Email; gethelp05@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  95. I-am dat tot ce aveam pentru a-l face să funcționeze în căsnicia mea, dar tot ne-a părăsit pe mine și pe copiii noștri. Familia lui a luptat pentru mine și tot nu s-a schimbat nimic și a plecat frânt și trist. Reușesc să continui cu speranța că într-o zi totul se va îmbunătăți pentru noi și el se va întoarce la tine. El este un tată grozav pentru copii și am avut mare încredere că îl voi vedea revenind la noi. Am avut norocul să iau contact cu Dr. Isikolo, care într-adevăr a știut cum să rezolve problema și a făcut-o și, spre surprinderea mea, soțul meu s-a întors acasă la mine. Sunt încă uimit de cum a fost posibil, dar într-adevăr este adevărat. Rezultatul muncii sale este asigurat că se va manifesta după 48 de ore. Soțul meu s-a întors și știu mai bine că Dr. Isikolo este cu adevărat un om cinstit în care oricine poate avea încredere. Este bun în treaba lui de a rezolva problemele dintre partener și de a-i face să se întoarcă împreună. Îi puteți trimite un e-mail prin: isikolosolutionhome@gmail.com sau îi puteți trimite un mesaj prin WhatsApp la: +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  96. Soțul meu a început să se poarte ciudat și să iasă cu alte doamne și mi-a arătat dragoste rece încă de la începutul anului. În mai multe rânduri, a amenințat că va divorța de mine dacă îndrăznesc să-l întreb despre aventura lui cu alte doamne. Am fost total devastată și confuză până când un vechi prieten de-al meu mi-a spus despre Dr Ilekhojie, care ajută oamenii cu probleme de relație și căsătorie. La început m-am îndoit dacă așa ceva există vreodată, dar am decis să încerc și l-am contactat. El a efectuat un ritual de reconciliere pentru a ne face legătura puternică și pentru a se asigura că nimeni nu intervine între noi. Acum, soțul meu a încetat să iasă cu alte doamne și a lui cu mine definitiv și pe bune. Contactați Dr. Ilekhojie pentru soluții la problema relației sau a căsătoriei dvs. care urmează să fie rezolvate astăzi prin: gethelp05@gmail.com sau Telefon: +2348147400259

    RăspundețiȘtergere
  97. N-am știut niciodată că-mi pot aduce logodnicul înapoi până când l-am contactat pe doctorul Isikolo care m-a ajutat. Am avut o neînțelegere teribilă cu bărbatul meu și am mers pe căi diferite. Eram dezamăgit emoțional și nu știam ce să fac pentru a ajuta situația. Așa că am ajuns să știu despre Dr. Isikolo. L-am contactat și l-am cerut să mă ajute cu problemele mele. Mi-a spus tot ce trebuia să știu și să înțeleg și am respectat procedurile și până la urmă a rezolvat problema pentru mine, iar acum eu și logodnicul meu suntem din nou împreună și știu că ne vom căsători în curând. Nu ar fi fost posibil dacă doctorul Isikolo nu m-a ajutat așa cum am promis. Rezultatul muncii sale se manifestă cu siguranță după 48 de ore și este garantat 100%. Este vizibil pentru mine să văd efectul rezultatului a tot ceea ce a făcut pentru mine și, cu adevărat, dragostea și afecțiunea dintre eu și logodnicul meu sunt restaurate pe deplin și mă bucură inima că nu l-am lăsat pe nimeni de acolo. El te poate ajuta la fel de bine dacă te adresezi la el acum. Trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196 sau e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere