``D`ALE CARNAVALULUI`` - TEATRUL NAȚIONAL ``I.L.CARAGIALE`` / Sala Studio

STRIDENȚE TEATRALE, REPLICĂ DISTRUSĂ

Spectacolul este regizat de Alexandru Dabija, una dintre puținele valori regizorale consacrate și prezente în teatrul nostru. De astă dată, regizorul vrea să servească tendința de modernitate teatrală, de inovație, pe care o aplicată piesei ``D`ale carnavalului``, comedia de moravuri a celebrului Caragiale. Satira dramaturgului cu replică ironică și mult substrat la adresa aspectelor negative, la morala celor din segmentul social al micilor burghezi, este sufocată de efectele teatrale dezvoltate de viziunea regizorală care pare că ar vrea să transforme comedia grotesc spre o ... dramă. La acest spectacol publicul râde foarte rar. Regizorul reduce tema satirei la grotescul poftelor sexuale al unor indivizi cu o identitate confuză. Personajele lui Caragiale devin caricaturi neînsemnate. Proveniența lor socială, statutul financiar, ``carnavalul`` existenței lor zilnice, sunt anulate. Aplauzele publicului în fața situațiilor sau a replicilor apar foarte rar pentru că nu mai sunt provocate de ce se petrece pe scenă, în dauna textului.

Regizorul apelează la dotarea scenei rotative a Sălii Studio prin decorul conceput de Raluca Alexandrescu. Acest decor este un fel de căsuță ai cărei pereți se dovedesc a fi din hârtie când vor fi sparți spre final de personaje-caricatură. Decorul se învârtește mereu, chiar amețitor, cu trimiteri la frizeria lui Nae Girimea (Gavril Pătru) sau la locul ``carnavalului`` din cartierul micilor burghezi. În fundalul decorului, cu intenție simbolică, circulă uneori ... o barză! Mobilierul se rezumă în principal la o serie de navete pentru băutură și la o ladă, plus o colivie cu un papagal împăiat în frizerie. Toate accesoriile decorului, ca și rotarea sa insistentă care solicită efort interpreților, sunt întrebuințate regizoral în scopul construcției de gaguri, fără a avea rezultat comic. Decorul e tern, lipsit de culoare pentru imaginea generală a reprezentației. La rândul lor, costumele oferite de Liliana Cenean, sunt la fel de terne, chiar și cele purtate la ``carnaval`` cu trimiteri abstracte. Vestimentația fiecărui personaj, nu indică semnificativ tipologia personajelor. De pildă, Mița Baston (Irina Movilă) poartă un costum răvășit în care domină ... bandaje cu sânge la picioare și unul la o mână, Crăcănel (Claudiu Bleonț) poartă pantaloni care îi permit să arate de mai multe ori publicului, o parte a posteriorului pe care ar fi tatuat numele Mița cea care îl înșeală cu Nae. Scenografia (Raluca Alexandrescu – decor, Liliana Cenean – costume) se vrea, poate, ``inovatoare``, dar e o făcătură, lipsită de sensuri satirice.

Superficialitatea imaginii vizuale generale, se amplifică prin haosul propus de viziunea regizorală prin interpretarea caricaturală a personajelor lui Caragiale. Stridența vocală domină interpretarea și distruge multiple sensuri ale replicii. Rar se întâmplă în această reprezentație ca replica să provoace umor publicului. Un exemplu ar fi momentul lui Crăcănel (Claudiu Bleonț) când se rostește replica arhicunoscută - ``Ce căuta neamțu-n Bulgaria?``, dar astfel de momente sunt foarte rare. Tot lui Crăcănel însă, îi revine regizoral o secvență la prima sa apariție scenică, penibilă, fără rost fiind provocarea sa la `dialog` cu papagalul din frizerie, prin țipete din parte personajului-caricatură. Ținta conceptului regizoral ar fi ridiculizarea poftelor sexuale și domină în coordonarea teatrală a situațiilor și relațiilor dintre personaje. Cei înșelați de consoartele lor – Pampon (Emilian Oprea) care e șchiop în această reprezentație și Crăcănel (Claudiu Bleonț) – manevrează mereu bastoanele personale, dar cu sens sexual. Nu lipsesc trimiteri spre tema aleasă de regizor nici în manifestările Catindatului (Mihai Munteniță) sau Chelnărul, O mască (Rodica Ionescu). Caricaturi fără substanță devin și Mița Baston (Irina Movilă) și Didina Mazu (Natalia Călin), dar și Ipistatul 1 (Mihai Calotă), Ipistatul 2 (Ciprian Necula). Cei doi sunt de fapt, polițiștii cartierului, dar în goana inovației teatrale ajung la ``carnaval``... să fabrice vată de zahăr pe băț! Mai puțin caricaturizat rămâne Iordache (Marius Rizea), calfa din frizeria lui Nae Girimea. Distribuția cuprinde actori recunoscuți pentru harul lor în multe alte spectacole de teatru sau chiar în cinematografie, dar acum, demersul regizoral ``novator`` nu le speculează talentul. 

Această reprezentație cu``D`ale carnavalului`` nu provoacă publicul la condamnarea prin râs a unor clauni mereu agitați pe scenă într-un confilctul iscat de trădare în viața sexuală. Substanța biografică a personajelor lui Caragiale, devenite acum caricaturi, dispare, când grotescul înăbușă tratarea teatrală a conflictelor prin tot felul de așa zise gaguri stupide. Inovația teatrală dorită de regie se dovedește a fi numai ... un experiment. Folosește o piesă arhicunoscută de majoritatea publicului, dar fără comunicare de semnificații multiple în conceptul teatral, chiar și pentru cei tineri care poate nu au auzit de Caragiale. Nici măcar tendința de modernizare teatrală a unor piese clasice prin experimentul de actualizare a lor, nu cuprinde această viziunea regizorală novatoare.