Important pentru un spectacol este și ``ambalajul`` său vizual – scenografia care prin decor și costume trebuie să servească prin colaborare, alt ``ambalaj``, viziunea regizorală raportată la textul ales pentru reprezentare. Întâlnirea cu bine cunoscuta piesă ``A 12-a noapte`` a genialului Shakespeare e afectată grav tocmai de acest ``ambalaj``.
Mai întâi, apreciatul regizor Cristi Juncu propune ``o versiune soft`` după Shakespeare, ușoară, mai precis spus inconsistentă față de piesa luată drept pretext, aleasă doar ca acțiune. Versiunea mai omite și planul secund al acțiunii referitor la personajul Antonio, și implicarea sa în conflict. Substratul replicii savuroase a bătrânului Will e anulat, rămâne restrâns subiectul și completat prin tot felul de să le spunem songuri inventate majoritar ca text, din care nu lipsește și o trimitere spre ... manele, ca să fie amuzante. Muzica îi aparține Cristinei Juncu și solicită numeroase intervenții, de la chitară la tobe sau la o pianină mecanică în demersul confuz de a fi eficace pentru admosfera reprezentației. Norocul acestui ``ambalaj`` ambiguu de viziune regizorală este specularea Bufonului ( Lucian Ionescu ) drept coordonator în forță pentru a da notă comică situațiilor acțiunii și a specula intențiile muzicale.
Un alt ``ambalaj`` - scenografia, dezavantajează total ilustrarea scenică a acțiunii în această ``versiune soft``, dar și interpreții. Povestea celor doi frați gemeni – Viola (Theodora Sandu) și Sebastian (Andrei Radu), nafuragiați pe un tărâm, unde se petrec povești de dragoste, iar Viola se travestește în sevitorul lui Orsino (Cristian Popa) cel îndrăgostit de Olivia (Florentina Năstase), indică mai multe spații, dar decorul propus de Cosmin Ardeleanu e artificial. Se rezumă în principal la un fel de cameră încărcată de un mobilier lipsit de expresie pentru subiect. Decorul absurd sugereză diverse spații ale acțiunii prin totul felul de elemente derizorii, ca nisipul, două ciori pricăjite, un îngeraș, o cruce, etc. Decorul ca ansamblu de imagine nu servește credibil acțiunea, e ... chiar urât. Nu creează în niciun fel admosferă pentru situațiile comice ale acțiunii.
Aceste imagini generale sporesc confuzia și prin costumele Andradei Chiriac, cu trimiteri spre diferite epoci istorice, chiar spre Napoleon, care nu arată prin nimic substanța personajelor, doar Bufonului i se atribuie costumul nebunului înțelept al curților regale de demult. ``Ambalajul`` scenografic este un haos și nu are sens major pentru o itenție de comedie adaptată într-o versiune discutabilă.
În acest ``ambalaj`` cenușiu, actorii din distribuție încearcă a se achita onorabil de rolurile acordate, cândva construite de Shakespeare. Travestiul Violei e realizat ireproșabil de Theodora Sandu. În doliu după moartea fratelui, Olivia e interpretată de Florentina Năstase, iar ``ambalajul`` regizoral, împinge personajul la consum de alcool într-o scenă penibilă. Actrița reușește să treacă peste aceste artificii ale ``versiuni soft`` și personajul prinde viață scenică în mod credibil în multe momente. Bufonul duce greul versiunii, iar Lucian Ionescu este excelent, nu numai că știe să cânte, ci și pentru modul speculării replicii dându-i substrat cuvântului în relație cu partenerii, în contextul situațiilor. Distribuția se completează prin Cristian Popa (Orsino), Ioana Farcaș (Maria), Andrei Radu (Sebastian), Ion Radu Burlan (Fabian), Karl Baker (Valentine), Alin Teglas (Curio) și Paul Chiribuță (Antonio), rolurile sunt mutilate de ``versiunea soft``, dar actorii se achită onorabil de prezența personajelor pe scenă.
``A 12-a noapte``, fosta piesă de Shakespeare, poate provoca buna dispoziție atât de dorită de public după pandemie, dornic de comedie de orice fel. Rămân însă întrebări – de ce Shakespeare devine pretext, de ce regizorii experimentează ieftin pe texte de valoare culturală?
P.S. Teatrul ``Toma Caragiu`` din Ploiești este bine diriguit, are o trupă admirabilă, publicul elegant este primit generos în sediul său decorat cu pricepere, primește uneori donații de carte, teatrul își mai permite și actori invitați din Capitală. Amintim de pildă, pe Anca Dumitra (``Vrăjitoarele din Salem``, spectacol reușit comentat pe acest blog) sau pe Lucian Ionescu, ambii de la Teatrul de Comedie.
Este inexplicabil însă, cum un actor ca Lucian Ionescu dotat cu un talent complex și pentru un spectacol musical, dovedit în ``Familia Addams`` (Teatrul Excelsior) și ``Maria de Buenos Aires`` (Teatrelli) în regia lui Răzvan Mazilu, as în domeniul musicalului, nu își află prezența într-un spectacol musical și pe prima scena mare a Naționalului din Capitală. Manageii teatrelor din Capitală se vede, că în majoritatea lor, nu știu să folosească tinerii actori din preajmă și propun proiecte alese la întâmplare sau din interese personale.
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere