``TITANIC VALS`` - TEATRUL NAȚIONAL ``I.L.CARAGIALE``/ Sala mare ``ION CARAMITRU``

 ``SCUFUNDAREA`` ... UNUI SPECTACOL 

La Teatrul Odeon e înscris în repertoriu din 2013, ``Titanic vals``de Tudor Mușatescu , spectacol (regia - Alexandru Dabija, scenografia – Helmuth Sturmer) care se joacă și în prezent cu succes. La Teatrul Național se înscrie în repertoriu aceiași comedie și e prezentată la Sala mare ``Ion Caramitru``. O fi criză mare de comedii și se alege tot``Titanic vals`` vrând să sărbătorească poate cei nouăzeci de ani de când această piesă a avut lansarea pe scena sediului vechi a Naționalului bucureștean?! 

Tudor Mușatescu a fost un scriitor marcant și prolific, cu un condei întodeauna încărcat inteligent de ironie, de umor. ``Titanic vals`` rămâne una din piesele sale remarcabile, fiind o comedie de moravuri, cu tema – viața într-o familie modestă financiar, ajunsă peste noapte milionară printr-o moștenire și ambiția de parvenire în politică. Personajul axă al acțiunii, Spirache, funcționar la prefectură, e împins de familie să fie ales deputat din partea Partidului Național Socialist. Tema rămâne mereu actuală și chiar foarte actuală în prezent.

Regizorul Dan Tudor, uită de sensurile majore ale temei, ba mai mult, o sufocă prin tot felul de intervenții cu gaguri ieftine, chiar și în cazul replicii spumoase scrise de dramaturg. Programul de sală nu specifică a fi o ``adaptare`` sau o ``versiune`` după Tudor Mușatescu pentru că regizorul ar respecta, derularea acțiunii în
perioada interbelică. Regizorul introduce fără rost și personaje noi - Femeia cu covorul (Tatiana Oprea) sau Flașnetarul, interpretat de ... regizorul Dan Tudor. El este actor la bază, și se mai distribuie și în rolul Vecinului, amplificat prin gaguri stupide. 

Conceptul regizoral ignoră substanța situațiilor și substratul satiric al replicii și le ``îmbogățește`` cu așa zise gaguri, ca într-un teatru de amatori dintr-o casă de cultură. Personajele solid individualizate de Tudor Mușatescu, devin caricaturi, prost desenate, relațiile dintre ele nu mai funcționează pentru a servi tema majoră a comediei de moravuri. Mișcarea scenică în spațiul vast al Scenei mari, este prost coordonată, de multe ori personajele parcă ar participa la o ședință. ``Titanic vals`` prin subiect nu își găsește locul potrivit de reprezentare pe o astfel de scenă mare. Musicalul, gen iubit de Marele Public, își află reușite admirabile pe scenele mai mici ale unor teatre din Capitală, dar nu și-a găsit un loc în repertoriu pentru reprezentare pe Scena mare a Naționalului, unde se ``scufundă`` ... ``Titanic vals``. 

Distribuția aleasă de regizor ar vrea să revitalizeze actori, în marea lor majoritate din planul doi al echipei Naționalului care poate până acum nu au avut șansa remarcării în alte spectacole prin roluri importante. Dan Tudor, este actor, dar nu a manifestat o minimă îndrumare a acestei distribuții pentru a creiona credibil, fiecare actor, substanța personajului. Le-a dat să interpreteze ... gaguri, nu să caracterizeze esența personajului atribuit. A uitat că în comedie, actorul trăiește dramatic intens situațiile, rezultatul fiind comic. Spectacolul nu are ritm, fiind îngălat de pauze lungi în dialoguri, nu pentru că actorii ar uita replica, dar așteaptă ... aplauzele publicului. Spectacolul nu are coerență, tensiune, logică în ilustrarea situațiilor, este ca un spectacol de estradă, la care publicul după ani de pandemie, dornic de bună dispoziție, aplaudă jonglerii căznite în numele umorului. 

Decorul pentru un spectacol pe Scena Mare e realizat de Ștefan Caragiu care înghesuie fără sens, numeroase obiecte de mobilier, luate din depozitul teatrului, funcționale în alte spectacole. Dulapuri, vitrine, fotolii, canapele, mese, una mai mare, altele mai mici, etc, în diferite stiluri, sunt aglomerate pe scenă pentru a indica sufrageria locuinței unei modeste familii. Parvenirea familiei devenită milionară, transformă coloristic, doar o canapea și niște fotolii, aceleași de la început. Este cunoscut că teatrele suferă de lipsă financiară, dar acest decor este o improvizație deplorabilă și nu susține atmosfera solicitată de acțiune. Tudor Mușatescu în scrierea sa, amintim, că oferea precizări pentru decor. Ștefan Caragiu, scenograf apreciat pentru contribuție în alte spectacole, a executat acum un decor, doar să umple o scenă mare. Costumele Lilianei Cenean servească epoca interbelică, dar mai puțin tipologia personajelor.

Distibuția câștigă aplauze, nu prin interpretarea complexă a personajelor, ci prin ... scheciuri de imagine banale. Spirache este în piesa lui Tudor Mușatescu, un om simplu, modest, șef al unei familii năzuroase, cu patru copii, printre care și o fată cu handicap la un picior din primul mariaj. Viziunea regizorală și interpretarea lui Dan Puric, distrug consistența personajului. Rolul este major pentru tema piesei. Dan Puric afirma mai deunăzi ``M-am întors`` într-un spectacol-conferință, mult discutat de la Naționalul bucureștean. S-a întors însă, strâmb în rolul lui Spirache. Dan Puric a fost un actor senzațional în decedata compania Passe-Partout, de mișcare, dans și pantomimă, care ajunsese și o școală pentru actori. Experiența de atunci, devine acum, o manieră în interpretarea lui Spirache, ca un ... șmecher în raporturile cu familia, caricatural definit prin mimă gestuală și expresie, fără a susține replica. Adela Mărculescu în Chiriachița, soacra lui Spirache, nu sugerează vârsta personajului cicălitor și rostește doar cu dicție replicile, așteptând ... aplauzele. Dacia este soția lui Spirache – numele personajelor sunt date de dramaturg cu sens satiric, iar interpreta Amalia Ciolan nu reușește să îi definească profilul autoritar solicitat de acțiune.

 

Copii lui Spirache – Sarmisegetuza (Alexandra Sălceanu), Traian (Lari Giorgescu) și Decebal (Ionuț Toader) sunt și ei caricaturizați de regie, lipsiți de specularea reperelor din situații oferite  generos de acțiune. Alexandra Sălceanu e îndrumată de regizor a prezenta personajul, ca o domnișoară mofturoasă dintr-un scheci de la teatrul de revistă, uită de starea dificilă a Sarmisegetuzei gravidă, de relațiile cu partenerii și se fâție mereu pe scenă. Lari Giorgescu, actor de excepție în alte spectacole, face din Traian un tip mereu agitat care manevrează, în partea a doua a subiectului, o crosă de golf. Decebal în textul inițial, e un copil de 12 ani, răsfățat de mamă și bunică, acum în interpretarea matură a lui Ionuț Toader, e doar, un biciclist care accidentează rațele vecinului. Dan Tudor în rolul Vecinului printr-o interpretare exagerată, burlescă, vrea ... numai aplauzele publicului.

Irina Cojar în Gena, fata blamată de familie pentru că e din prima căsnicie a lui Spirache și mai are un handicap la picior, e interpretată cu o anume sensibilitate de actriță, dar nu reușește să susțină convingător relațiile cu partenerii. Este și imposibil să susțină o relație cu personajul Petre Dinu ( Axel Moustache) de care Gena este îndrăgostită, când când regizorul face din el o caricatură deplorabilă. Alte astfel de caricaturi oferă și Mihai Munteniță în Gigi ofițerul, Armand Calotă în Nercea avocatul, Dragoș Ionescu în Procopiu alt avocat, prin atitudini adeseori chiar vulgare. Regia insistă derizoriu pe aparițiile Afroditei Androne în Doică și Oana Constantinescu în Leana. Finalul reprezentației cu Fotograful (Daniel Badale) care țopăie aiurea prin scenă, este vârful grotescului acestui spectacol care terfelește sensurile satirei lui Tudor Mușatescu.

``Titanic vals`` se transformă pe Scena mare a Naționalului bucureștean, mai zisă și prima scenă a țării, într-o comedie de ... gang, înfăptuită de amatori. Marele Public va veni să vadă și să aplaude, cum ... ouăle nu mai ies din rațele și gâștele unui gospodar, fiind călcate de biciclistul ... Decebal! Înșelătorie teatrală se poate denumi acest spectacol cu o piesă clasică, actuală tematic.