``DON JUAN`` - TEATRUL ``INFINIT`

 UN EXPERIMENT REUȘIT, DAR CU ... UNELE DEFECTE

Teatrul independent ``Infinit``, lipsit de promovare, găzduiește spectacolul, tot ``independent``, ``Don Juan`` datorat CrisArt Production, finanțat de programul Operation Capital Uman. Teatrul independent ``Infinit`` afirmă în modesta sa prezentare pe online că își dorește ``o estetică teatrală modernă și abordări inedite``, iar ``Don Juan`` în viziunea meșterului Cristian Pepino, servește pe deplin gazdei această intenție. 

Este o adevărată surpriză revenirea la teatrul de proză a maestrului teatrului de păpuși și marionete, spirit creator și în zona desenului ilustrativ de stări diverse. Cristian Pepino aplică un concept regizoral original piesei ``Don Juan`` de Moliere prin adaptarea și versiunea scenică personală, excelent concepute, cu respect pentru consistența dramatică și substratul textului sugerate de dramaturgul și actorul francez din secolul al XVII-lea. Meșterul extrage și evidențiază din comedia lui Moliere substratul tematic – VINOVĂȚIA pentru că legendarul cuceritor instinctual de femei, nu este singurul vinovat moral al conflictului. Toate personajele de la Donna Elvira, la Charlotte, de la Sganarel , la Pierrot, poartă o vină morală legată de minciună, înșelătorie și poftă de bani. Explicit spectacolul regizat de Cristian Pepino prezintă novator teatral, vinovăția personajelor, dar prin replica lui Moliere. Se oferă astfel publiculu un spectacol captivant de o oră și câteva minute, cu cinci interpreți, în care ``comedia`` prinde o notă dramatică actuală privind relațiile umane afectate de grava vinovăție morală a intereselor personale. Fără ostentații de efecte teatrale se arată că pasiunea erotică, are alături și minciuna sau câștigul financiar. Cristian Pepino descifrează în profunzime substratul tematic bogat în intenții al scrierii clasicului Moliere, rămas veșnic actual care i-a adus francezului și valoare universală.

Viziunea regizorală se susține printr-o scenografie de nota zece, concepută în principal prin costume de Raluca Aionițoaie și Remus Gabor, dar și prin proiecții discrete pe fundal (Cristian Simion), cu imagini cu sens major. Arta scenografilor se manifestă prin decorul simplu care marchează doar scena prin imaginea aglomerată a unui câmp de flori, dar în special prin creionarea subtil expresivă a costumelor. În debutul reprezentației apare Sganarel, sluga lui Don Juan, într-o ținută obișnuită prin eleganță și în zilele noastre, alături de un banal manechin din croitorii, purtând costumul epocii lui Moliere. Această prezență indică trimiterea spre convenția teatrală a acțiunii ce urmează a se derula. De la costumul de epocă, purtat într-o scenă cheie și de Don Juan, se trece la costume atemporale, modern croite spre a se ajunge la prezent și susținere a caracterizării tipologiei celor ce evoluează în conflict. Un exemplu sunt , de pildă, și veșmintele călugăriței Donna Elvira, soția părăsită de Don Juan, care ascunde sub veșmântul de călugăriță și un costum de ... rocker, definitoriu pentru falsitatea interioară a acestei femei refugiată la mânăstire cu o așa zisă credință în Dumnezeu, dar dornică de răzbunare și dragoste. Raluca Aionițoaie și Remus Gabor, demonstrează minunat stricta necesitate a colaborării inspirate a scenografului cu regizorul și conceptul ilustrării vizuale a sa, cu semnificații depline.

La premieră însă, a intervenit acel ... ``dar``` referitor strict la interpretarea actorilor și apropierea lor de sensurile replicii lui Moliere în această tratare modernă. Poate și emoția premierii a afectat pe unii interpreți pentru a da viață credibil personajului atribuit. Evident că Eduart Cîrlan, actor cu vastă expediență, reușește trecerea senzațională de la un Pierott bine conceput, la o serie de apariții în alte personaje de plan secund, efectuată cu precizie sugestivă pentru a le indica profilul. Se remarcă în rolul Charlottei, Mădălina Toderaș prin atenția la subtextul replicii și la susținerea expresivă a relațiilor cu partenerii cu temperament exploziv. Creionează cu abilitate pe Sganarel cel profitor, Cristian Mitescu, la nuanță în atitudini. Deține un farmec fizic personal, tânărul actor Cristian Constantin, cum destul de rar se întâlnește la absolvenții universităților de teatru, dar interpretarea sa acordată în debut pentru rolul principal Don Juan, suferă însă, de lipsa exploatării datelor esențiale în caracterizarea personajului. Don Juan își are vinovățiile sale, numai că ele sunt dictate și de anturaj, iar acest aspect e neglijat de interpret. Cristian Constantin e exterior în rostirea replicii pe care o recită adeseori. Actorul deține calități majore pentru acest rol, dar nu s-a acomodat cel puțin la premieră cu evidențierea datelor multiple deținute de personaj. Doris Dănăilă în Donna Elvira, nu reușește , în ciuda costumelor, să prezinte și prin conținutul replicii, ambiguitatea unei femei dornică de iubire, înșelată, dar care și ea înșeală prin falsă credință pe Dumnezeu. La premieră, relaționarea între personaje era fragil susținută de interpreți. Adeseori și ilustrația muzicală prea stridentă, acoperea replica personajelor. Dar acest ... ``dar`` se poate estompa pe parcusul acomodării unor interpreți cu scena și viziunea regizorală, după mai multe reprezentații.

``Don Juan`` prin conceptul solid ca idee datorat lui Cristian Pepino, poate fi definit ca un experiment reușit de tratare teatrală modernă a unei piese clasice, cu trimitere la valoarea ei tematică, veșnic actuală. Este un spectacol meritoriu care trebuie urmărit pe orice scenă care îl găzduiește.

P.S. Promovarea și prin fotografi a acestui experiment reușit lipsește, cu toate că e strict necesară pentru efortul creator al întregii echipe de realizatori, cât și pentru atragerea publicului. Din păcate nu putem nici noi argumenta prin fotografi, recomandarea de a merge să vedeți acest spectacol.